Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 194/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 9518/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 194 /R
Ședința publică din data de 23.09.2013
Tribunalul constituit din
PREȘEDINTE – P. R. I.
JUDECĂTOR – R. M. R.
JUDECĂTOR – G. C.
GREFIER – D. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M. C..
Pe rol soluționarea cauzei penale de față având ca obiect recursurile formulate de recurentul asigurator . și recurentul inculpat F. C. împotriva sentinței penale nr. 184 din data de 17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata parte civilă I. A. și intimata parte civilă S. C. de Urgenta B. A. Bucuresti.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul inculpat F. C., personal și asistat de apărători aleși – avocat R. M. și avocat S. M. care depun împuternicirea avocațială nr._ la dosar și intimata parte civilă I. A., personal și asistat de apărător ales – avocat C. M. care depune împuternicirea avocațială nr._ la dosar și au lipsit recurentul asigurator . și intimata parte civilă S. C. de Urgență B. A. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – vătămare corporală din culpă (art.184 Cod Penal) și stadiul procesual – recurs și învederează faptul că recurentul – inculpat F. C. a atașat la dosarul cauzei o cerere prin care solicită prelungirea dovezii de circulație pe o perioadă de 30 de zile, după care:
Tribunalul ia act de faptul că se depun la dosarul cauzei delegația apărătorului ales al intimatei – parte civilă I. A. și o chitanță privind onorariul de avocat, de asemenea, se depun la dosar delegația apărătorilor aleși ai recurentului - inculpat F. C., avocat S. M. și R. M. și motive de recurs.
La interpelarea Tribunalului, apărătorii aleși ai recurentului – inculpat F. C., arată faptul că motivele de recurs le au într-un singur exemplar și procedează la înmânarea acestora reprezentantului Ministerului Public în vederea studierii.
Apărătorul ales al intimatei – parte civilă, având cuvântul asupra motivelor de recurs formulate de către apărătorii aleși ai recurentului - inculpat F. C., arată că nu dorește studierea acestora.
La interpelarea Tribunalului, atât apărătorii recurentului - inculpat și al intimatei – parte civilă, cât și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat alte cereri.
Tribunalul ia act că nu mai sunt de formulat cereri sau chestiuni prealabile și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor, potrivit art.38513 C.proc.pen.
Apărătorul ales al recurentului – inculpat F. C., avocat R. M., arată că, înainte de concluziile asupra recursurilor, ar trebui pusă în discuție cererea formulată de către recurentul – inculpat F. C., de prelungire a dovezii de circulație pe o perioadă de 30 de zile.
Tribunalul învederează apărării că cererea de prelungire a dovezii de circulație ar fi fost pusă în discuție, în condițiile în care, la acest termen de judecată, cauza nu ar fi rămas în pronunțare asupra recursurilor, constată că nu mai sunt alte cereri, nu exista nicio cerere de amânare, prin urmare, nu ar fi utilă o prelungire a dovezii de circulație în condițiile în care la acest termen de judecată se lămurește definitiv situația recurentului inculpat F. C..
Apărătorul ales al recurentului – inculpat F. C., avocat S. M., având cuvântul, arată că instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că plângerea prealabilă, care prezintă modul de punere în mișcare a acțiunii penale, a fost formulată în termen. Arată că partea vătămată a recunoscut, prin declarația de constituire de parte civilă, că a luat la cunoștință de identitatea autorului faptei a doua zi după accident, plângerea penală fiind formulată la aproximativ 90 de zile de la data la care a luat cunoștință de identitatea autorului faptei. Apreciază că lipsește plângerea prealabilă făcută în termen, motiv pentru care instanța de fond avea posibilitatea să dispună admiterea excepției invocată de către apărare și încetarea procesului penal.
Mai arată că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, în sensul că, la primul termen de judecată al fondului a beneficiat de un apărător din oficiu, ulterior avocatul din oficiu, după patru termene, i-a fost transferat părții vătămate ca și avocat din oficiu, inculpatul comunicându-i avocatului din oficiu modul său de apărare și susținerile sale. Arată că în luna ianuarie a anului curent a solicitat instanței de fond înlocuirea avocatului din oficiu, instanța de fond, inițial a susținut că nu este nicio problemă că avocatul inculpatului devine avocatul părții vătămate, ulterior, revenind asupra soluției, a dispus înlocuirea avocatului și, prin sentință a acordat onorariul pentru termenele la care acesta s-a prezentat.
Pentru aceste considerente, solicită casarea sentinței atacate.
Apărătorul ales al recurentului – inculpat F. C., avocat R. M., având cuvântul, arată că la termenul de judecată din data de 31.01.2013 a solicitat instanței de fond schimbarea încadrării juridice, aceasta cerere nu a pus în discuție și, instanța nu s-a pronunțat prin nicio încheiere și nici prin sentința, apreciind că acest motiv de casare poate fi admis.
În susținerea individualizării pedepsei, arată că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă mult prea grea față de circumstanțele personale și financiare ale acestuia. În situația în care inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii penale de 10.000 lei, acesta ar intra într-un colaps financiar și nu va mai putea asigura necesitățile copilului și a familiei. Apreciază că reducerea acestei amenzi ar fi utilă în cauză, având în vedere că inculpatul este obligat și la plata cheltuielilor de judecată către stat reprezentând onorariul de expertiză care a fost achitat din fondurile inculpatului.
Arată că instanța de fond, în mod nelegal, a respins ca inadmisibilă cererea formulată privind prelungirea dreptului de circulație.
Solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate.
Tribunalul, pentru o mai bună organizare a ședinței de judecată, pune în vedere părților să pună concluzii și asupra recursului formulat de către asiguratorul ..
Apărătorul ales al recurentului – inculpat F. C., avocat S. M., având cuvântul, solicită admiterea recursul formulat de către asigurator în condițiile în care acesta este motivat.
Apărătorul ales al recurentului – inculpat F. C., avocat R. M., având cuvântul, arată că recursul asiguratorului . este nemotivat.
Apărătorul ales al intimatei – parte civilă I. A., având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de către recurentul – inculpat F. C., ca nefondat, în temeiul disp.art.38515 alin.1 pct. 1 lit.b Cpp și respingerea recursului formulat de către asiguratorul ., ca nemotivat.
Arată că instanța de fond a fost legal sesizată, astfel că plângerea prealabilă nu este tardivă. De asemenea, arată că inculpatul a fost asistat din oficiu de către avocat A. R., care, ulterior, a fost transferat părții vătămate și, instanța de fond, la primul termen, a dispus schimbarea avocatului.
Mai arată că lasă la aprecierea instanței asupra schimbării încadrării juridice prin individualizarea pedepsei.
Precizează apărarea că sentința penală nr. 184/2013 a Judecătoriei Cornetu este legală și motivată, instanța a avut în vedere situația de fapt atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă. Arată că pretențiile civile solicitate sunt într-un cuantum rezonabil și despăgubirile materiale și morale au fost probate.
Solicită obligarea recurentului - inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că achiesează concluziilor în ceea ce privește dreptul la apărare al inculpatului la instanța de fond, Judecătoria Cornetu a dispus schimbarea apărătorului inculpatului, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art.6 Cpp rap.la art.6 CEDO. De asemenea, constată că plângerea nu este tardiv introdusă.
Referitor la recursul formulat în cauză de către asiguratorul ., arată faptul că pedeapsa aplicată în cauză, respectiv amenda penală a fost corectă și proporțional individualizată față de gravitatea săvârșirii faptelor. În sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în conformitate cu raportul de expertiză tehnico – judiciară, a intrat pe sensul opus de circulație, s-a deplasat pe trotuar, unde a accidentat un număr de 6 persoane.
Față de toate acestea, în temeiul disp.art.38515 pct.1 lit.b Cpp, solicită respingerea recursurilor formulate în cauză de către inculpat și asigurator.
Apărătorul ales al recurentului – inculpat F. C., avocat S. M., având cuvântul în replică pe tardivitate, apreciază că în cauză nu se poate înlătura declarația susținută și recunoașterea în mod indubitabil a faptului că partea vătămată știa cine este autorul faptei. Arată că susținerea că s-a procedat corect, ar însemna că instanța de fond nu recunoaște o declarație a părții vătămate. În ceea ce privește dreptul la apărare care a fost încălcat, arată că judecata era la al 4- lea termen, la solicitarea apărării și chiar și în încheiere se precizează că nu este niciun obstacol că inculpatul și partea vătămată au avut același avocat, în condițiile unui proces penal și a unor sancțiuni penale. Din punctul de vedere al apărării nu se poate transfera un avocat în condițiile în care partea vătămată nu necesită întotdeauna un apărător din oficiu.
Recurentul – inculpat F. C., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău pentru fapta săvârșită și își cere scuze față de partea civilă I. A. pentru rănile provocate.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin sentința penală nr. 184 din data de 17.07.2013 pronuntata în dosarul nr._, Judecătoria Cornetu, în baza art. 184 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. a condamnat inculpatul F. C. (fiul lui P. și N., născut la data de 21.11.1981 în București, sector 4, c.n.p._, domiciliat în București, .. 18, ., .) la pedeapsa de 10.000 lei amendă penală.
În baza art. 631 C.pen. a atras atenția inculpatului că neexecutarea cu rea-credință a amenzii penale poate impune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 și urm. cod civil și art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006:
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. DE URGENȚĂ “B. A.” BUCUREȘTI. A obligat condamnatul F. C. la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 17.294,20 lei cu titlu de daune materiale.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă I. A.. A obligat condamnatul F. C. la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 5.000 euro (echivalentul în lei, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) cu titlu de daune materiale și 4.000 euro (echivalentul în lei, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) cu titlu de daune morale.
În baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 și art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 22 din OUG nr. 61/2005, a obligat asigurătorul S.C. Omniasig Vienna Insurance Group S.A. la plata acestor sume datorate de către asiguratul său - condamnatul F. C. – către părțile civile S. C. de Urgență “B. A.” București și I. A., în limita plafonului legal.
In baza art 189 C.pr.pen a dispus avansarea onorariului parțial al avocatului desemnat din oficiu A. R. conform delegației nr._/01.08.2012 în cuantum de 100 lei și 150 lei conform delegației nr._/03.12.2012 din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
În baza art. 191C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanță a reținut urmatoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 3706/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecătoria Cornetu, înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 04.07.2012 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului F. C. sub aspectul savarsirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal.
În actul de sesizare a instantei s-a reținut că la data de 10.04.2007, în jurul orelor 21,40 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, cu numărul de înmatriculare_, pe raza .. Ilfov, din direcția București către Oltenița, la km. 10+600 metri, inculpatul F. C. a pierdut controlul asupra direcției de mers a autovehiculului, a intrat pe sensul opus de circulație urmat de deplasarea pe trotuar unde a surprins și accidentat pe numitul I. A. care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 50 zile îngrijiri medicale.
În ședința de judecată din data de 30.01.2013 (f. 109), inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 3201 Cod procedură penală., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: procesul-verbal de accident de circulație rutieră împreună cu schița accidentului și planșa fotografică (f. 18-36) – din care rezultă că la 10.04.2007 în jurul orelor 22,10, inculpatul F. C. conducea autoturismul marca Dacia 1300 cu număr de înmatriculare_ pe DN 4, raza loc. Popești-Leordeni, jud. Ilfov, din direcția București către Oltenița, iar în dreptul km. 10+600 metri, la intersecția . Șoseaua Olteniței a pătruns pe contrasens, după care pe trotuarul din fața barului .. unde a surprins și accidentat mai multe persoane, respectiv pe numiții N. N., N. B., P. I. I., I. A., I. M. și Rasu P.; declarații inculpat F. C. (f. 39, 40, 50-52) – în care a arătat că în timp ce conducea autoturismul marca Dacia berlină 1310 cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Popești-Leordeni din jud. Ilfov, deplasându-se pe un drum cu prioritate, din partea dreaptă “i-a tăiat calea” un alt autovehicul Dacia N. sau Supernova și, pentru a evita impactul, a virat stânga intrând în derapaj. Datorită nisipului de pe carosabil a intrat pe trotuar și a lovit un grup de persoane dintre care numai numitul I. A. a formulat plângere penală împotriva sa. Inculpatul a mai menționat că după producerea accidentului mai multe persoane l-au tras din mașină și “l-au luat la bătaie”; certificat medico-legal nr. A2/2214/11.04.2007 și acte medicale ale inculpatului (f. 43, 44, 47, 48) – ce atestă că în urma agresiunilor suferite inculpatul F. C. a suferit leziuni traumatice care se puteau produce prin lovire cu corp dur, pentru care necesită 2-3 zile îngrijiri medicale, accidentului rutier inculpatul a suferit leziuni traumatice; plângerea și declarațiile părții vătămate I. A. (f. 53-56) – care a relatat că la data de 10.04.2007, în jurul orelor 21,30, se afla pe trotuarul din dreptul barului de lângă . cu soția sa și alte persoane. La un moment dat un autoturism Dacia de culoare albastră care circula cu viteză mare, când s-a apropiat de intersecția . intrat pe trotuar și l-a lovit în partea stângă, în șold; fișa de cazier judiciar a inculpatului F. C. (f. 38) – din care rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedete penale; certificat medico-legal nr. A2/J/381/2007 (f. 57), întocmit de S.M.L. Ilfov – potrivit căruia numitul I. A. prezenta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri/planuri dure, în condițiile unui accident rutier, pot data din data de 10.04.2007 și necesită pentru vindecare circa 50 zile îngrijiri medicale. Leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei; declarațiile martorilor P. I. I., Rasu P., N. N. și I. M., N. B. (f. 58-62, 72-76) – ce se aflau împreună cu partea vătămată pe trotuarul din fața barului situat la intersecția străzilor Șoseaua Olteniței cu . loc. Popești-Leordeni, jud. Ilfov, iar la un moment dat au observat cum un autoturism marca Dacia de culoare albastră, încercând să evite un alt autovehicul care circula pe sensul lui de mers, a tras stânga de volan virând către stânga unde se afla martorii și, pentru a evita impactul cu un stâlp, a intrat pe trotuar și a lovit mai multe persoane. Martorii au arătat că nu doresc să depună plângere penală împotriva conducătorului auto care i-a accidentat; declarații martor C. F. (f. 63, 64) – pasager în autoturismul condus de inculpat, ce a învederat că, în timp ce prietenul său F. C. circula pe în loc. Popești-Leordeni, rulând cu o viteză de aproximativ 50 km/h, din partea dreaptă, de pe o străduță, a ieșit brusc un autoturism marca Dacia N. sau Supernova care le-a tăiat calea. Inculpatul a frânat brusc, a încercat să-l evite, însă pe carosabil fiind nisip, autoturismul a ricoșat spre stânga intrând pe trotuar unde a lovit mai multe persoane. Martorul a mai declarat că după accident, la fața locului au venit mai mulți cetățeni care au început să-i lovească până la sosirea organelor de poliție; declarații martor A. R. (f. 65-67) – martor asistent la cercetarea la fața locului efectuată de organele de poliție; declarații martor A. V. (f. 68, 69) – care în cursul lunii iulie 2007 l-a însoțit pe inculpatul F. C. la domiciliul p. văt. I. A. unde cei doi au avut o discuție referitoare la posibilitatea unei împăcări. Întrucât partea vătămată i-a solicitat suma de 5.000 euro despăgubiri civile, inculpatul a apreciat ca fiind foarte mult întrucât partea vătămată părea a fi într-o “formă fizică bună, se deplasa fără ajutor mergând normal, iar ulterior l-a văzut mergând cu bicicleta prin loc. Popești-Leordeni”; declarații martor A. C. (f. 70, 71) – posesoare a autoturismului marca Dacia N. de culoare albastru închis, înmatriculată cu nr._ ce a relatat că nu cunoaște nimic în legătură cu faptul că ar fi fost implicată în vreun accident rutier în loc. Popești-Leordeni, nu-l cunoaște pe inculpat, iar de când deține permis de conducere a avut o conduită ireproșabilă în trafic; raport de expertiză tehnică judiciară (f. 83-94) – ale cărei concluzii au stabilit că accidentul s-a produs datorită intrării autoturismului Dacia 1310 cu nr._ condus de F. C. pe sensul opus de circulație, urmată de deplasarea sa pe trotuar, condiții în care un număr de șase dintre persoanele aflate pe trotuar au fost accidentate, după care a lovit și avariat și autoturismul Skoda nr. B-_-09/02 care se afla parcat. Accidentul putea fi evitat și de conducătorul auto F. C. prin redresarea direcției de mers a autoturismului, concomitent cu reducerea prin frânare a vitezei de deplasare, conform art. 100 din Codul rutier.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 10.04.2007, în jurul orelor 21,40 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, cu numărul de înmatriculare_, pe raza .. Ilfov, din direcția București către Oltenița, la km. 10+600 metri, inculpatul F. C. a pierdut controlul asupra direcției de mers a autovehiculului, a intrat pe sensul opus de circulație urmat de deplasarea pe trotuar unde a surprins și accidentat pe numitul I. A. care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 50 zile îngrijiri medicale.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului F. C. care la data de 10.04.2007, în jurul orelor 21,40 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, cu numărul de înmatriculare_, pe raza .. Ilfov, din direcția București către Oltenița, la km. 10+600 metri, a pierdut controlul asupra direcției de mers a autovehiculului, a intrat pe sensul opus de circulație urmat de deplasarea pe trotuar unde a surprins și accidentat pe numitul I. A. care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 50 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal.
În privința laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa din culpă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod penal, adică nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal – referitoare la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute in partea speciala a Codului penal; gradul de pericol social al faptei pe care instanța l-a apreciat ca fiind ridicat și care rezultă din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă – inculpatul a încălcat prevederile art. 100 din H.G. nr. 1391/04.10.2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată; urmarea produsă produsă – vătămarea corporală a unui cetătean în vârstă de 64 ani și rănirea ușoară a altor cinci persoane; scopul urmărit – inculpatul nu a indicat vreun scop care să justifice efectuarea acestor manevre periculoase, împrejurarea că în față i-a apărut brusc un alt autoturism neputând fi probată cu certitudine, ceea ce este de natură a evidenția un pericol sporit al faptei în condițiile în care deplasarea se încadra în registrul cotidian de conducere al inculpatului; persoana și conduita inculpatului – acesta este în vârstă de 32 ani, este necăsătorit, nu are antecedente penale, studii 10 clase, conducător auto la S.C. ELECTROSERVICE LDD S.R.L, raportat la prezenta cauză a avut o atitudine sinceră.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că o pedeapsă cu amenda penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.pen. este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că în termen legal părțile vătămate I. A. (f. 66, dosar fond) și S. C. de Urgență “B. A.” București (f. 149-156, dosar fond) s-au constituit părți civile solicitand obligarea inculpatului la plata următoarelor sume de bani:
- S. C. de Urgență “B. A.” București a solicitat 17.294,20 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru p.văt. I. A., conform decontului de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internare părții vătămate în perioadele 10-23.04.2007, 18.05-09.06.2007 și 10.10-22.10.2007 (filele 149-156, dosar fond);
- p.văt. I. A. a solicitat obligarea inculpatului F. C. la plata sumei de 10.000 euro, din care 6.000 euro cu titlu de daune materiale și 4.000 euro cu titlu de daune morale (fila 66, dosar fond).
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale (fapta ilicită a inculpatului constând în nerespectarea normelor legale de circulație pe drumurile publice), prejudiciile materiale suferite de părțile civile constând în efectuarea de cheltuieli pe durata spitalizării, pentru tratament și recuperare și morale suferite de partea civilă I. A., legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudicii, vinovăția dovedită a inculpatului.
Partea civilă S. C. de Urgență “B. A.” București a dovedit că a efectuat cu titlu de daune materiale cheltuieli sub forma investigațiilor medicale și a tratamentului administrat părții civile I. A. în cuantum de 17.294,20 lei, astfel că s-a dispus obligarea inculpatului F. C. la plata acestei sume.
În ceea ce o privește pe partea vătămată I. A., Judecătoria a constatat că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000 euro cu titlu de daune materiale și 4.000 euro daune morale “privind suferința pricinuită” (f. 66, dosar fond).
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că în cauză se justifică acordarea de daune morale, ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de partea vătămată ca urmare a faptei inculpatului, suferința fizică îndurată (din certificatul medico-legal rezultând că victima a suferit “contuzie cot stâng, gleznă dreaptă, fractură calcaneu drept, contuzie forte picior drept, suferind o intrervenție chirurgicală) și care a determinat-o să nu poată desfășura o viață normală, precum cea avută anterior accidentului rutier.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, Judecătoria a ținut seama și de Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei, se va avea în vedere că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părții vătămate la viața social, profesională și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului. Întinderea daunelor morale va fi stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză medico legală (f. 56, 57, d.u.p.), partea vătămată I. A. a suferit în urma accidentului rutier din data de 10.04.2007 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri/planuri dure în condițiile unui accident rutier. Leziunile pot data din 10.04.2007 și necesită pentru vindecare circa 50 zile îngrijiri medicale de la data producerii. Leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.
Ținând cont de perioadele cât partea civilă I. A. a fost internată în spital 13 zile între 10.04-23.04.2007 (f. 72, 73) când pacientul a suferit prima intervenție chirurgicală, 22 zile între 18.05.-09.06.2007 (f. 74, 75) când a suferit cea de-a doua intervenție chirugicală, 5 zile între 01.10-05.10. 2007 (f. 78, 79, 133) când a suportat o incizie de drenaj și asanare calcaneu drept și ulterior de timpul necesar pentru vindecare (aproape 3 luni de zile de îngrijiri medicale), perioadă în care partea civilă au făcut eforturi sporite pentru a duce o viață normală, de împrejurarea că pe această perioadă partea civilă a fost lipsită de bucuria de a participa la activitățile zilnice desfășurate înainte de accident, raportat și la intensitatea durerilor suferite precum și la gravitatea leziunilor, fiind nevoită să suporte două intervenții chirurgicale și ulterior o . restricții, conform instrucțiunilor medicale din biletele de ieșire din spital, s-au acordat despăgubiri morale acesteia în cuantum de 4.000 euro, apreciindu-se că această sumă este suficientă pentru repararea prejudiciului moral, pentru a alina condițiile de viață alterate ale acesteia.
Referitor la daunele materiale, s-a constatat că partea vătămată I. A. a pretins de la inculpat suma de 6.000 euro. În ceea ce privește cheltuielile materiale efectuate de partea civilă cu ocazia internării și a tratamentului medical ce a avut loc ulterior producerii accidentului rutier până în prezent judecătoria a constatat că acestea au fost solicitate într-un cuantum aproape rezonabil dovedite prin declarația martorului audiat V. I. (f. 135, dosar fond) din care reiese că în perioada în care partea vătămată a fost internată în spital, timp de aproape două luni, cheltuielile efectuate s-au ridicat undeva la 5.000 euro. Suma de bani a avut-o din vânzarea unui teren împreună cu mama martorului. De asemenea acesta a mai relatat că timp de 4-5 luni, partea vătămată a fost în concediu medical, iar la un moment dat întrucât i s-au terminat resursele financiare s-a împrumutat de bani de la mama martorului, deoarece după externare o perioadă a urmat un tratament medical medicamentos pentru dureri.
Instanța a constatat că într-adevăr partea vătămată I. A. nu a depus la dosar chitanțe privind plățile efectuate, însă în cazul vizitelor la spital pentru consultații și tratament de specialitate nu se poate pune problema unor chitanțe, fiind de notorietate că se cheltuiesc diverse sume de bani, cu medici și asistente, de asemenea pentru cumpărarea bunurilor alimentare din piețe sau târguri necesare unei alimentații speciale a bolnavului în timpul tratamentului nu se pot pretinde chitanțe sau facturi. Judecătoria a reținut și faptul că partea vătămată a fost internată în spital o perioadă lungă de timp, că i-a fost recomandat tratament într-o stațiune cu profil reumatic (f. 79, dosar fond), că a efectuat numeroase controale medicale ce presupun în mod obligatoriu alte sume de bani, astfel încât suma de 5.000 euro ce urmează a se acorda părții civile va fi apreciată de instanță ca fiind îndestulătoare.
În temeiul contractului de răspundere civilă obligatorie și a art. 50 alin. 1 și a art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 22 din O.U.G. nr. 61/2005, asigurătorul S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A. (f. 99, d.u.p) a fost și el obligat la plata acelorași sume, reprezentând despăgubiri civile, ca și inculpatul F. C., în limita plafonului de asigurare stabilit prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru părțile civile S. DE C. DE URGENȚĂ „B. A.” București și p. văt. I. A..
Judecătoria a reținut că prev art 54 alin 2 din Legea nr 136/1995, în varianta în vigoare la data producerii accidentului conform cărora « În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați » se aplică doar în situația unui proces civil, deoarece acțiunea civilă alăturată procesului penal prezintă anumite particularități în sensul că potrivit art 15 alin. 1 C.pr.pen constituirea de parte civilă se poate face doar împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente ; întrucât potrivit art. 24 alin. 3 C.pr.pen partea responsabilă civilmente răspunde pentru fapta altei persoane pentru întreaga pagubă, în timp ce asigurătorul despăgubește în limitele contractului de asigurare sau ale legii,in condițiile în care nici contractul de asigurare și nici Legea nr. 136/2005 nu prevăd o solidaritate pasivă, ca excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei, rolul asigurătorului fiind tocmai acela de a despăgubi victima unui accident rutier.
In baza art 189 C.pr.pen a dispus avansarea onorariului parțial al avocatului desemnat din oficiu A. R. conform delegației nr._/01.08.2012 în cuantum de 100 lei și 150 lei conform delegației nr._/03.12.2012 din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpatul F. C. și asiguratorul ., cauza fiind înregistrată la data de 21.06.2013 pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarea situație de fapt:
La data de 10.04.2007, în jurul orelor 21,40 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, cu numărul de înmatriculare_, pe raza .. Ilfov, din direcția București către Oltenița, la km. 10+600 metri, inculpatul F. C. a pierdut controlul asupra direcției de mers a autovehiculului, a intrat pe sensul opus de circulație urmat de deplasarea pe trotuar unde a surprins și accidentat pe numitul I. A. care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 50 zile îngrijiri medicale.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, în acord cu instanța de fond, tribunalul reține că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului F. C. care la data de 10.04.2007, în jurul orelor 21,40 în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, cu numărul de înmatriculare_, pe raza .. Ilfov, din direcția București către Oltenița, la km. 10+600 metri, a pierdut controlul asupra direcției de mers a autovehiculului, a intrat pe sensul opus de circulație urmat de deplasarea pe trotuar unde a surprins și accidentat pe numitul I. A. care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 50 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal.
În privința laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa din culpă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod penal, adică nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. Tribunalul reține că în mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că fapta s-a săvârșit din culpă. având în vedere concluziile raportului de expertiză din care rezultă că inculpatul a circulat, în momentele premergătoare impactului, cu o viteză superioară celei legale.
Tribunalul constată, de asemenea, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, astfel cum aceste criterii sunt prevăzute de art. 72 Cod penal, și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal – referitoare la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute in partea speciala a Codului penal; gradul de pericol social al faptei pe care instanța l-a apreciat ca fiind ridicat și care rezultă din modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă – inculpatul a încălcat prevederile art. 100 din H.G. nr. 1391/04.10.2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată; urmarea produsă produsă – vătămarea corporală a unei persoane și rănirea ușoară a altor cinci persoane; persoana și conduita inculpatului – acesta este în vârstă de 32 ani, este necăsătorit, nu are antecedente penale, studii 10 clase, conducător auto la S.C. ELECTROSERVICE LDD S.R.L, raportat la prezenta cauză a avut o atitudine sinceră.
Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul constată că o pedeapsă cu amenda penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.pen. este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal.
În susținerea recursului, inculpatul a invocat mai multe motive ce urmează a fi analizate în cele ce urmează:
1. Plângerea prealabilă a fost formulată de partea vătămată cu depășirea termenului de prevăzut de lege.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză,Tribunalul constată că plângerea prealabilă formulată de partea vătămată a fost depusă în termen. În plus față de argumentele expuse pe larg de instanța de fond în încheierea de ședință din data de 16.01.2013, Tribunalul reține că fapta s-a săvârșit la data de 10.04.2007, că data de 17.07.2007 s-a emis certificatul medico-legal nr. A2/J/381/2007 emis de Serviciul de Medicină Legală Ilfov din care rezultă că victima accidentului a suferit leziuni ce au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale. Până la momentul eliberării certificatului medio-legal, nu s-a pus problema unei infracțiuni pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale are loc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Tribunalul reține că, în speță, este pe deplin aplicabil textul art. 284 alin. 1 Cod procedură penală care prevede astfel:”În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.” Urmează, așadar, a observa că, din interpretarea gramaticală a textului legal, rezultă că nu se poate pune problema începerii curgerii termenului decât în măsura în care este vorba depsre o infracțiune pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Or, așa cum s-ța arătat în cele ce preced, încadrarea juridică corectă a faptei nu a putut avea loc decât urmare a emiterii certificatului medico-legal, singurul act în măsură să ateste criteriul legal al numărului zilelor de îngrijiri medicale. Așa cum s-a văzut, partea vătămată a formulat plângere prealabilă la data de 27.07.2007, așadar la 10 zile după emiterea certificatului medico-legal.
2. Recurentului inculpat i s-a încălcat dreptul la apărare.
Motivează recurentul inculpat că de la primul termen de judecată i s-a desemnat un apărător din oficiu, căruia i-a adus la cunoștință modalitățile și strategia de apărare. Ulterior, instanța de judecată a acordat apărător din oficiu părții vătămate în persoana aceluiași avocat, inculpatul angajându-și, între timp, apărător din oficiu.
Analizând actele dosarului,Tribunalul reține următoarele:
La primul termen de judecată, - din 10 august 2012 – inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu în persoana domnului avocat A. R.. La acest prim termen de judecată inculpatul a solicitat termen pentru a-și angaja apărător.
La termenul de judecată ulterior, din 7.09.2012, inculpatul s-a prezentat însoțit de apărătorul ales și a solicitat prelungirea drep0tului de circulație.
La termenul de fond din 12.10.2012 inculpatul s-a prezentat de asemenea însoțit de apărătorii aleși, instanța luând act de încetarea delegației apărătorului din oficiu. la același termen instanța a încuviințat cererea părții vătămate de asistență juridică din oficiu și a fost desemnată doamna avocat C. R..
Urmare a cererii doamnei avocat, Consiliul Baroului Ilfov a dispus înlocuirea doamnei avocat pentru ședința din data de 5 decembrie 2012 cu domnul avocat A. R.. Acesta din urmă a fost, însă, substituit de doamna avocat P. D. care a asigurat asistența părții civile.
Din mențiunile încheierii din data de 16.01.2013 nu rezultă identitatea apărătorului care a asigurat asistența părții civile. De asemenea, nu rezultă că s-ar fi invocat de către inculpat problema vreunui conflict de interese.
La termenul următor, instanța din oficiu a dispus înlocuirea domnului avocat A. R. cu avocat C. M., având în vedere că inculpatul fusese asistat la primul termen de judecată de domnul avocat A..
Tribunalul nu poate reține că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, în primul rând, Tribunalul remarcă faptul că, pe de o parte, domnul avocat A. a prestat asistență părții civile exclusiv la termenul de judecată din 16.01.2013. Pe de altă parte, asistența prestată în favoarea inculpatului a fost pur formală, încă de la primul termen de judecată inculpatul solicitând termen pentru a-și angaja apărător ales.
Așa fiind, Tribunalul nu poate împărtăși punctul de vedere al apărării în sensul că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpatului.
3. Instanța a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
Nici această critică nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de fond a realizat o apreciere globală a tuturor faptelor și împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta, a analizat atât circumstanțele reale, cât și circumstanțele personale ale inculpatului și a aplicat pedeapsa amenzii penale.
Potrivit art. 184 alin.1 și 3 raportat la art. 63 alin. 3 teza a II –a Cod penal limitele pedepsei amenzii sunt de la 500 la 30.000 de lei. La aceste limite se aplică reducerea de o pătrime rezultată din aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală. Tribunalul observă, așadar, că limitele de pedeapsă aplicabile în speță sunt de la 375 de lei la 22.500 de lei. Or, aplicând o pedeapsă de 10.000 de lei amendă penală – așadar sub jumătatea maximum-ului special prevăzut de lege, instanța de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei având în vedere, așa cum s-a arătat, pe de o parte, circumstanțele personale favorabile inculpatului și, pe de altă parte, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei.
Tribunalul observă, totodată, că la individualizarea pedepsei amenzii se au în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal – dispozițiile părții generale a codului, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală – precum și criteriul izvorât din art. 63 alin. 5 Cod penal care prevede că amenda se stabilește ținându-se seama de dispozițiile art. 72 Cod penal, fără a-l pune, însă, pe infractor, în situația de a nu-și putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreținerea, creșterea, învățătura și pregătirea profesională a persoanelor față de care acesta are obligații legale. tribunalul remarcă, așadar, că legea are în vedere exclusiv situația unei imposibilități de îndeplinire a acestor obligații, iar nu simplul disconfort al inculpatului. În speță, nu s-au produs dovezi sub acest aspect. Mai mult, potrivit caracterizării de la fila 11 dosar fond – depuse de chiar recurentul inculpat – acesta nu mai este șofer, ci electrician și instalator.
4. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu.
Aceste motiv de recurs este fondat.
Într-adevăr, tribunalul constată că inculpatul a solicitat, în fața instanței, schimbarea încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu din art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal în art. 184 alin. 1 Cod penal. deși această cerere a fost pusă în discuția părților, așa cum rezultă din mențiunile încheierii din data de 30.01.2013, nu rezultă, din cuprinsul încheierilor ulterioare, și nici din cuprinsul sentinței că instanța de fond ar fi dat vreo dezlegare cu privire la această cerere.
Așa fiind, exclusiv sub acest aspect, în conformitate cu art. 385/15 litera d Cod procedură penală Tribunalul va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și urmează a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu.
Analizând cererea inculpatului tribunalul reține că acesta și-o motivează, în esență, pe împrejurarea că accidentul s-a petrecut în afara orelor de program, că săvârșirea faptei nu s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor legale, inculpatul nu circula cu o viteză superioară celei legale.
Tribunalul nu poate reține niciunul dintre aceste argumente. Astfel, pe de o parte, tribunalul observă că textul alin. 3 al art. 184 Cod penal nu se referă la săvârșirea unei infracțiuni în timpul serviciului sau în timpul orelor de program. Inculpatul citează, de altfel, doar parțial textul legal care prevede astfel: art. 184 alin. 3 „Când săvârșirea faptei prevăzute la alin. 1 este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activități, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.” Or, circulația pe drumurile publice reprezintă o activitate reglementată de lege, ce presupune respectarea unor dispoziții legale precum și măsuri de prevedere. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 OUG 195/2002 republicată „Circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații sunt supuse dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.”
De asemenea, potrivit alineatului 5 al aceluiași articol „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică tuturor participanților la trafic, precum și autorităților care au atribuții în domeniul circulației și siguranței pe drumurile publice și în domeniul protecției mediului.”
Pe de altă parte, Tribunalul constată că susținerea inculpatului – în sensul că inculpatul nu ar fi circulat cu viteză superioară celei legale – este, de o parte infirmată de probele administrate în cauză și, pe de altă parte, este incompatibilă cu procedura de recunoaștere a vinovăției prevăzute de art. 320/1 și de care inculpatul dorește să se prevaleze. Astfel, potrivit art. 320/1 Cod procedură penală „până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.”
Recunoașterea săvârșirii faptelor descrise în actul de sesizare nu presupune nu doar recunoașterea faptei ca act de conduită (elementul material al laturii obiective) ci are în vedere recunoașterea faptei ca act de conduită care a produs anumite consecințe imputabile din punct de vedere obiectiv și reprobabile din punct de vedere subiectiv inculpatului, pentru care acesta își recunoaște vinovăția.
Schimbarea încadrării juridice dată faptelor recunoscute de inculpat, în procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, nu poate conduce la schimbarea conținutului formei de vinovăție, având în vedere modul în care este concepută instituția vinovăției în codul penal actual (cu referire la fapta comisă), precum și specificul procedurii aplicate în speță, care presupune recunoașterea vinovăției, astfel că forma de vinovăție nu poate fi exclusă dintre elementele recunoscute de inculpat..
Codul penal definește formele vinovăției prin raportare la prevederea rezultatului faptei. În consecință elementele care separă formele și modalitățile de vinovăție se raportează la faptă: prevederea rezultatului faptei, urmărirea producerii rezultatului faptei, acceptarea posibilității producerii rezultatului, sau dimpotrivă aprecierea că rezultatul faptei nu se va produce, lipsa prevederii unui asemenea rezultat al faptei.
Tribunalul reține, totodată, că distincția între art. 184 alin. 1, pe de o parte, și art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, pe de altă parte, rezidă în specificul formei de vinovăție. Astfel, art. 184 alin. 1 are în vedere fapta prevăzută de art. 180 alin. 2 și alin. 2/1 care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și cea prevăzută în art. 181, săvârșite din culpă. Prin urmare, orice vătămare care se înscrie în ipoteza legii și care săvârșită de autor într-una din modalitățile art. 19 alin. 1 punctul 2 – așadar fie prevede rezultatul dar nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce fie nu prevede rezultatul, deși trebuie și putea să prevadă. Art. 184 alin. 3, pe de altă parte, presupune, înainte de orice, că autorul faptei trebuie să aibă cunoștințele necesare pentru efectuarea unei anumite activități, în speță conducerea unui autovehicul pe drumurile publice. Uzând de procedura recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 320/1 Cod procedură penală inculpatul nu poate schimba, prin nuanțarea recunoașterii, însăși circumstanțele subiective ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Schimbarea de încadrare juridică în prezenta cauză este limitată de procedura recunoașterii vinovăției. Procedura prevăzută de art.3201C.pr.pen. permite schimbarea de încadrarea juridică doar în limitele descrise de art. 3201 alin 1 C.pr.pen., respectiv în limitele faptelor reținute în actul de sesizare, a căror vinovăție a fost recunoscută de inculpat. În actul de sesizare faptele sunt descrise în toate împrejurările de timp, loc, mijloace, mod, scop care au determinat o trimiterea în judecată.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Cu privire la recursul declarat de asigurator, tribunalul reține că acesta este nefondat, astfel că, în conformitate cu art. 385/15 alin. 1 punctul 1 litera b Cod procedură penală îl va respinge.
Are în vedere Tribunalul că recurentul nu furnizează nicio probă în sprijinul susținerii în sensul că despăgubirile la care a fost obligat inculpatul ar fi exagerate. tribunalul apreciază că, dimpotrivă, cauza a fost analizată judicios și sub toate aspectele de către instanța de fond, care a apreciat corect cuantumul despăgubirilor la care se cuvine a fi obligat inculpatul raportat la prejudiciul suferit de partea civilă.
În fine, cu privire la cererea intimatului de obligare a recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă, tribunalul observă că, raportat la soluția de admitere a recursului inculpatului, această cerere este nefondată în conformitate cu dispozițiile art. 193 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul asiguratorului . (cu sediul ales în București, Calea Griviței, nr.335-337, sector 1) ca nefondat.
Admite recursul declarat de recurentul inculpat F. C. (fiul lui P. și N., născut la data de 21.11.1981 în București, sector 4, C.N.P._, domiciliat în București, .. 18, ., .).
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge ca neîntemeiată, în conformitate cu art. 334 Cod procedură penală, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei parte civilă I. A. de obligare a recurentului inculpat F. C. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către partea civilă în recurs.
Definitivă.
Prezenta se comunică și Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov.
Pronunțată in ședință publică, azi 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. R. I. R. M. R. G. C.
GREFIER
D. I.
Red.și tehnored.jud.P.R.I./4.10.2013/ 2 ex.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 161/2013.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|
