Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 217/2015. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 217/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 12-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 217/F

Ședința publică din data de 12.11.2015

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE: G. C.

GREFIER: F. C. M.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect – contestație la executare ( art. 598 C.p.p.) formulată de contestatorul O. G..

Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatorul O. G., pentru care a răspuns apărătorul desemnat din oficiu - avocat I. M., conform delegației pentru asistență obligatorie nr._/2015 atașată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – contestație la executare ( art. 598 C.p.p.), stadiul procesual – fond și învederează instanței că s-au atașat relațiile solicitate, respectiv: fișa judiciară a petentului din baza de date ANP, Penitenciarul Rahova a comunicat copie a MEPI nr. 162/19.06.2015 in baza căruia se află încarcerat petentul, precum și faptul că petentul a depus o declarație prin care menționează că nu dorește să fie prezentat în fața instanței și o cerere de renunțare la contestația formulată, după care:

Instanța constată procedura legal îndeplinită, având in vedere cererea formulată de petent privind judecarea prezentei cauze in baza art. 364 C.p.p.

Nefiind cereri prealabile de formulat instanța pune in discuție cererea formulată de petentul - condamnat, respectiv de retragere a prezentei contestații.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a petentului, în sensul retragerii cererii formulate.

Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorul O. G., având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea cererii.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

La data de 17.09.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, contestația la executare formulată de petentul – condamnat O. G..

Prin sentința penală nr. 1387/02.10.2015 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul penal nr._, în temeiul art. 598 C.p.p. s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei G. și s-a declinat competența de soluționare a contestației formulate de petentul O. G., în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 12.10.2015, sub nr._ .

La data de 06.11.2015, prin serviciul registratură, s-a atașat la dosarul cauzei, la fila 21, cererea formulată de condamnatul O. G. prin care declară că își retrage cererea formulată .

Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere cererea formulată de condamnatul O. G. și dispozițiile art. 599 alin. 3 C.p.p., potrivit cărora ”Cererea poate fi retrasă de condamnat…”, în baza art. 598, art. 599 alin. 3 C.p.p., instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a petentului, în sensul de retragere a contestației la executare formulată.

În raport cu soluția dată, având în vedere culpa procesuală și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedura penala, Tribunalul va obliga pe petent la 150 de lei cheltuieli judiciare statului, iar onorariul avocatului din oficiu, in cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Ilfov .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul O. G. ( fiul lui I. și A., născut la data de 16.06.1989, CNP-_).

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 150 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile MJ si rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. C. F. C. M.

Red. și tehnored. jud.G.C./2 ex.11.12.2015

Tribunalul Ilfov

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 217/2015. Tribunalul ILFOV