Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 480/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 480/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 480/C

Ședința publică din data de 20.08.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – P. R.

GREFIER – D. I.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M. C..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la liberarea condiționată formulată de contestatorul-petent T. E. împotriva sentinței penale nr. 1539/19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-petent T. E. personal, aflat în detenție la Penitenciarul București - Jilava și asistat de avocat C. C. R., in substituirea aparatorului din oficiu D. D. A., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr. 8280/2015 aflata la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – contestație privind liberarea condiționată (art. 587 Cod procedură penală), după care:

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-petent T. E., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată in cauza de petent, apreciind ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege privind liberarea conditionata. Arată ca petentul a executat fractia de pedeapsa prevazuta de lege, iar din caracterizarea atasata de penitenciar rezulta ca acesta a participat la activitati educationale, sociale si psihologica.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulata in cauza ca nefondată, apreciind sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică.

Arată ca petentul este recidivist, se afla in executarea unei pedepse de 5 ani si 5 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie, iar pe perioada detentiei a avut un comportament oscilant, fiind recompensat o data si fiind sanctionat disciplinar de 2 ori.

Mai arată ca petentul se afla la prima analiza, apreciind ca nu se impune liberarea conditionata a acestuia.

Solicita obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate catre stat.

Contestatorul-petent T. E., având ultimul cuvânt, solicita liberarea sa conditionata pentru a fi alaturi de cei 3 copii minori. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1539/19.06.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București, in temeiul art. 587 alin. 2 Cpp raportat la art. 59-60 C.pen. 1969 și cu aplicarea art. 5 NCP a respins cererea formulată de petentul condamnat T. E., fiul lui F. și I., născut la data de 06.03.1985, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul București Jilava, ca neîntemeiată.

A fixat termen de reiterare a cererii la data de 21.10.2015.

În baza art. 275 alin. 2 din C. p. p. a obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 26.05.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr._ cererea prin care petentul condamnat T. E. a contestat procesul verbal al comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, din cadrul Penitenciarului București Jilava prin care s-a propus amânarea liberării condiționate, solicitând liberarea sa condiționată.

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Au fost atașate la dosarul cauzei caracterizare, procesul-verbal întocmit de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate.

Analizând actele și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 19/21.05.2015 întocmit de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate constituită la nivelul Penitenciarului Jilava București, s-a reținut că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 5 luni închisoare (1978 zile) prin sentința penală nr. 2699/2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 2861/2013). Executarea pedepsei a început la data de 11.01.2012 și durata executării pedepsei urmează să se împlinească la data de 10.04.2017, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 1318 zile de închisoare.

Comisia a constatat sub acest ultim aspect că deținutul a executat, de la 11.01.2012 până la 21.05.2015, un număr total de 1318 zile, dintre care 1288 zile efectiv executate și 30 zile câștigate prin muncă.

Comisia a apreciat că deținutul nu poate fi liberat condiționat, având în vedere comportamentul oscilant al acestuia și perseverența infracțională. Petentul se află la prima analiză.

Analizând prevederile legale în materia liberării condiționate în vigoare la data săvârșirii faptei, instanța a retinut că potrivit art. 59 din Codul penal 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Astfel, trebuie observat că, în cauză, instanța urmează a face aplicarea art. 5 din NCP cu privire la legea penală mai favorabilă, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la condițiile pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după dispunerea măsurii liberării condiționate.

Instanța a retinut că potrivit art. 59 C.pen.1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale.

Totodată, conform art. 59, alin.1 și 2 C. pen.1969, fracția de pedeapsă executată trebuie să fie de 2/3 în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, din care executarea efectivă trebuie să fie de cel puțin jumătate în cazul în care se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că prin executarea fracției obligatorii de pedeapsă, având un total de 1318 zile câștigate și executate, petentul condamnat a dobândit numai o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate.

În ceea ce privește celelalte condiții prevăzute de lege, instanța a reținut că în perioada executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat pentru nerespectarea Regulamentului de ordine interioară de 2 ori și fiind recompensat de o singură dată, aspecte care relevă atitudinea indiferentă a petentului față de scopul pedepsei aplicate.

Astfel, instanța a constatat, că participarea la programe și activități educative și de asistență psihosocială organizate la locul de deținere este una minimală in raport cu perioada efectiva de timp petrecuta în interiorul locului de detenție. Prin urmare, eforturile depuse de petent nu pot conduce la concluzia existentei unor dovezi temeinice de îndreptare.

Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept. Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea beneficiului liberării condiționate, în condițiile în care petentul nu s-a evidențiat în vreun fel la locul de deținere, acolo unde ar fi trebuit ca funcțiile pedepsei să fie îndeplinite față de acesta, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai încălca ordinea de drept. De asemenea, trebuie observat și faptul că există un risc destul de ridicat ca petentul să nesocotească regulile de drept penal în cazul în care nu există garanții certe a unei reeducări a comportamentului acestuia, având în vedere natura faptelor săvârșite de către petent și existența unei obișnuințe infracționale din partea petentului.

În consecință, având în vedere comportamentul avut până la acest moment instanța a constatat astfel că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C.pen. 1969, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni și să fie redat societății.

Față de cele reținute mai sus, având în vedere dispozițiile art. 59-60 din C.pen.1969 și art. 587 alin. 2 Cpp și considerând că scopul preventiv și educativ al pedepsei nu este atins, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.

Instanța a fixat termen de reiterare a cererii la data de 21.10.2015, un termen egal cu cel propus de comisia de liberări, termen pe care instanța l-a considerat corespunzător comportamentului dezinteresat manifestat de petent.

Instanța a considerat că fixarea unui termen de amânare de 5 luni este justificată în raport de comportamentul petentului, acesta fiind sancționat disciplinar de 2 ori și nemanifestând implicare în programele și activitățile educaționale care ar putea conduce la existența prezumției de reeducare a petentului . Instanța a considerat că fixarea acestui termen îl poate ajuta pe petent să înțeleagă că pentru a putea beneficia de instituția liberării condiționate trebuie să-și intensifice eforturile de reeducare, să participe la activități care îl pot ajuta să se reintegreze în societate, nefiind de ajuns doar faptul că acesta nu a cauzat probleme deosebite în penitenciar pană în prezent.

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală petentul condamnat a fost obligat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul T. E., cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 17.07.2015.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de petentul T. E., pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea liberării condiționate, instituție juridică ce, de altfel, ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat, odată pus în libertate, nu își va perpetua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.

Într-adevăr, din caracterizarea înaintată de Penitenciarul București - Jilava rezultă că petentul-condamnat a avut un comportament oscilant, fiind recompensat o data, dar și sancționat disciplinar de doua ori. Prin urmare, eforturile depuse de acesta au fost minime și nicidecum nu pot duce la concluzia existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.

Pe de altă parte, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care petentul execută în prezent pedeapsa de 5 ani si 5 luni închisoare (talharie), cuantumul pedepsei pe care acesta o are de executat, restul rămas de executat și starea de recidiva, Tribunalul apreciază că se impune executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al acesteia, atât pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, cât și asupra obligativității respectării acestor valori, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care va respinge contestația ca nefondată, făcând și aplicarea disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-petent T. E. (fiul lui F. și I., născut la data de 06.03.1985, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul București Jilava).

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 230 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov conform Protocolului încheiat între M. Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 20.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. R. D. I.

Red. și tehnored. jud. R.P. /07.10.2015

Jud. Sectorului 4/jud. C.M.C

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 480/2015. Tribunalul ILFOV