Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 206/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 7498/4/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV-SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 206/C
Ședința publică din data de 09.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. R.
GREFIER N. M.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul-petent G. M., împotriva sentinței nr. 614/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-petent G. M. personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. M. F., conform delegației pentru asistența juridică obligatorie ., nr._/2015, atașată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinita, după care :
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, față de 587 alin. 3 Cpp, Tribunalul acorda cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-petent, având cuvântul, solicita admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 614/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a petentului-condamnat apreciind că sunt întrunite condițiile cerute de lege, a executat mai mult de două treimi din cuantumul pedepsei și a participat la programe de educație și asistență psihosocială organizate la nivelul secției de deținere, dând dovezi temeinice de îndreptare. De asemenea, arată că este la a doua analiză a comisiei, are două recompense, 30 de zile câștig și a absolvit cursul de recalificare profesională ca lucrător în cultura plantelor.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, în temeiul art. 587 Cpp, solicită respingerea contestației formulată de petentul condamnat ca nefondată și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică.
Contestatorul-petent G. M., având ultimul cuvânt, arată că a executat 6 ani și 6 luni, nu a desfășurat activități productive din cauză că a fost declarat inapt, nu are cazier judiciar, are copii, are casă unde să locuiască și un magazin unde să muncească pentru a-și asigura existența. De asemenea, arată că a săvârșit fapta la 20 de ani, cand era practic un copil, iar de atunci nu a mai săvârșit alte infracțiuni.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 614/05.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petentul G. M.. S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 18.05.2015.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București petentul condamnat G. M. a contestat procesul verbal al comisiei de liberări din cadrul PNT București Jilava prin care s-a propus amânarea liberării condiționate, solicitând liberarea sa condiționată.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 07/19.02.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care însoțește cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 887/2014 a Judecătoria sector 4 București.
Executarea pedepsei a început la data de 11.01.2009 și va expira la data de 10.07.2017, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 3103 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 2068 zile din care, în cazul în care muncește 517 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1551 zile efectiv executate.
Deținutul a câștigat si executat în total 2261 de zile, fiind la a doua analiză a comisiei. Comisia a apreciat că deținutul nu poate fi liberat condiționat și a dispus amânarea pentru 6 luni a reanalizării petentului, dat fiind timpul insuficient pentru atingerea scopului pedepsei față de lipsa dovezilor temeinice de îndreptare.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind la latitudinea instanței de judecată.
Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei petentul a avut un comportament oscilant fiind sancționat disciplinar de 3 ori. În plus, instanța a avut în vedere faptul că petentul a fost recompensat doar de două ori pe perioada detenției deși a fost depus in penitenciar in luna ianuarie a anului 2009, astfel încât raportat la timpul petrecut in penitenciar nu există o dovadă convingătoare in sensul depunerii de eforturi temeinice pentru îndreptarea comportamentului. Mai mult, petentul a participat la un număr destul de redus de programe educaționale raportat la timpul petrecut în detenție, număr considerat insuficient pentru a demonstra reeducarea sa. De altfel, instanța a reținut ca petentul a demonstrat perseverență infracțională, fiind cunoscut cu antecedente penale, însă nu pare să fi înțeles clemența organelor judiciare și nici necesitatea de a-și îndrepta comportamentul.
Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prev. de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.
Chiar dacă petentul condamnat a executat deja parte din pedeapsă acest fapt nu are relevanță în cauză, în condițiile în care acesta nu a avut un comportament corespunzător nici măcar la locul de deținere, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai reveni în mediul penitenciar.
Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a redus totuși termenul de reiterare a cererii pe care l-a fixat la data de 18.05.2015 având în vedere că petentul a desfășurat activități productive și a participat la programe educaționale în penitenciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat G. M., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 05.03.2015.
Examinând sentința contestată, față de motivele invocate si din oficiu, Tribunalul constata următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.59 din Cod penal din 1968 (lege mai favorabilă, si aplicabilă în prezenta cauză conform art.5 din noul Cod penal, în vigoare din 2014), după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Tribunalul constată că în cauza de față, petentul a îndeplinit condiția privitoare la fracția prevăzută de lege ce trebuie executată din pedeapsa stabilită, însă această împrejurare îi conferă petentului doar vocația la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care trebuie să verifice îndeplinirea și a celorlalte condiții ce vizează temeinicia liberării condiționate.
Ca și instanța de fond, Tribunalul constată că petentul avut un comportament relativ necorespunzător, fiind sancționat disciplinar de 3 ori și, deși a fost recompensat de două ori pe perioada detenției, raportat la timpul petrecut in penitenciar nu există o dovadă convingatoare in sensul depunerii de eforturi temeinice pentru indreptarea comportamentului. De asemenea, Tribunalul constată că petentul a participat la activități de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, dar raportat la timpul petrecut în penitenciar, nu se poate aprecia că a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Mai mult, având în vedere numeroasele antecedente penale ale petentului, precum și faptul că este la a doua analiză a comisiei, Tribunalul apreciază că la acest moment nu este oportună liberarea condiționată, întrucât petentul nu a reușit sa conștientizeze gravitatea faptelor sale si să își conformeze comportamentul dispozițiilor legale.
În plus, petentul s-a aflat în fata Comisiei de analiză a dosarelor de liberare conditionată pentru a 2- a oară, avizul consultativ al Comisiei fiind de asemenea unul negativ. De asemenea, evaluarea psihologică a petentului vădeste perspective relativ reduse de reinsertie socială, petentul aderând în mod relativ deficitar la normele sociale instituite în penitenciar . În atare situație, Tribunalul, apreciază că petentul condamnat nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată. Totodată, instanța de fond în mod corect a stabilit termenul la care se poate verifica din nou îndeplinirea condițiilor pentru a se dispune liberarea condiționată.
Așadar, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Tribunalul, în baza art. 425 ind.1 Cod procedură penală raportat la art.587 alin.3 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația declarată de către petentul G. M. .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în prezenta contestație . În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al contestatorului, în cuantum de 100 de lei, se va avansa și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.425 ind.1 Cod procedură penală raportat la art.587 alin.3 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația declarată de către petentul G. M., fiul lui I. și A., născut la data de 24.08.1969, C.N.P.:_ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în prezenta contestație (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 (deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_).
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală onorariul aparatorului din oficiu al contestatorului, în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. R. N. M.
Red. și tehnored. jud.R.M.R. –19.05.2015 - 2 ex.
Jud. Sect.4 B.. / jud L.Z.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 199/2015.... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 69/2015. Tribunalul ILFOV → |
|---|








