Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 199/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 2444/4/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV-SECȚIA PENALĂ

Decizia penală nr. 199/C

Ședința publică din data de 09.04.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. R.

GREFIER N. M.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul-petent I. C., împotriva sentinței penale nr. 300/04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-petent I. C. personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. E. C., conform delegației pentru asistență juridică obligatorie ., nr._/2015, atașată la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinita, după care :

Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, față de 587 alin. 3 Cpp, Tribunalul acorda cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-petent, având cuvântul, solicita admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 300/04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a petentului-condamnat apreciind că sunt întrunite condițiile cerute de lege, a executat mai mult de două treimi din cuantumul pedepsei și a participat la programe de educație și asistență psihosocială organizate la nivelul secției de deținere, dând dovezi temeinice de îndreptare.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, în temeiul art. 587 Cpp, solicită respingerea contestației formulată de petentul condamnat ca nefondată și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică, raportat la gravitatea faptei săvârșite, la antecedentele penale ale petentului, dar și la comportamentul necorespunzător avut în penitenciar.

Contestatorul-petent I. M. C., având ultimul cuvânt, arată că are S. și hepatită, soția este și ea bolnavă și este la a 3-a amânare.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 300/04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată a petentului I. C. . S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 22.04.2015.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 26.01.2015 s-a propus liberarea condiționată a petentului condamnat I. C..

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 03/22.01.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care însoțește cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Executarea pedepsei a început la data de 14.05.2009 și va expira la data de 13.05.2016, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 2557 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1704 zile. Deținutul a executat de la data de 14.09.2009 până la data de 22.01.2015, în total 2080 de zile fiind la a treia analiză a comisiei.

Comisia a apreciat că deținutul poate fi liberat condiționat.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei petentul a avut un comportament relativ necorespunzător, nefiind recompensat dar sancționat disciplinar de 2 ori pe perioada detenției.

Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat, în dezacord cu comisia de propuneri din cadrul PNT Jilava, că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu a fost suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei prev. de art. 59 V. C. pen.

Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prev. de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.

De remarcat că petentul nu s-a evidențiat în nici un fel pe perioada supusă analizei comisiei.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, propunerea a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile cumulative menționate mai sus.

Instanța a fixat termen de reiterare a cererii la data de 22.04.2015, termen pe care l-a apreciat ca suficient pentru a se verifica din nou dacă comportamentul petentului a fost continuat sau s-a schimbat ținând cont și de comportamentul avut pe perioada detenției, de numeroasele antecedente penale, de gravitatea faptei comise și de cuantumul pedepsei pe care acesta o are de executat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat I. M. C., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 16.03.2015.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate si din oficiu, Tribunalul constata următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.59 din Cod penal din 1968 (lege mai favorabilă, si aplicabilă în prezenta cauză conform art.5 din noul Cod penal, în vigoare din 2014), după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Tribunalul constată că în cauza de față, petentul a îndeplinit condiția privitoare la fracția prevăzută de lege ce trebuie executată din pedeapsa stabilită, însă această împrejurare îi conferă petentului doar vocația la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care trebuie să verifice îndeplinirea și a celorlalte condiții ce vizează temeinicia liberării condiționate.

Ca și instanța de fond, Tribunalul constată că petentul avut un comportament necorespunzător, fiind sancționat disciplinar de 2 ori pentru abateri de gravitate ridicată precum autoagresiune, lovirea altui deținut și nu a fost niciodata recompensat, astfel că nu există o dovadă convingatoare in sensul depunerii de eforturi temeinice pentru îndreptare. De asemenea, Tribunalul constată că petentul a participat la activități de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, dar raportat la timpul petrecut in penitenciar nu există o dovadă convingatoare in sensul depunerii de eforturi temeinice pentru îndreptarea comportamentului.

Mai mult, având în vedere numeroasele antecedente penale ale petentului, precum și faptul că este la a doua analiză a comisiei, Tribunalul apreciază că la acest moment nu este oportună liberarea condiționată, întrucât petentul nu a reușit sa conștientizeze gravitatea faptelor sale si să își conformeze comportamentul dispozițiilor legale.

De asemenea, evaluarea psihologică a petentului vădeste perspective relativ reduse de reinsertie socială, petentul aderând în mod relativ deficitar la normele sociale instituite în penitenciar .

În atare situație, Tribunalul, apreciază că petentul condamnat nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată. Totodată, instanța de fond în mod corect a stabilit termenul la care se poate verifica din nou îndeplinirea condițiilor pentru a se dispune liberarea condiționată.

Așadar, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Tribunalul, în baza art.425 ind.1 Cod procedură penală raportat la art.587 alin.3 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația declarată de către petentul I. C..

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în prezenta contestație .

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală onorariul aparatorului din oficiu al contestatorului, în cuantum de 100 de lei, se va avansa și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.425 ind.1 Cod procedură penală raportat la art.587 alin.3 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația declarată de către petentul I. C. -fiul lui M. și al lui V., născut la 06 Aprilie 1967) - Penitenciarul Spital București Jilava.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în prezenta contestație (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 (deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_).

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală onorariul aparatorului din oficiu al contestatorului, în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. R. N. M.

Red. și tehnored. jud.R.M.R. –2015 - 2 ex.

Jud. Sect.4 B.. / jud C.D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 199/2015. Tribunalul ILFOV