Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 1084/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1084/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 30-12-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. P.
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ NR.1084
Ședința publică de la 30 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M.
GREFIER C. T.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror – D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol judecarea sesizării nr. 587/P/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat cu inculpata P. F., fiica lui A. și S., născută la data de 21.01.1970 în Ploiești, județul P., domiciliată în Ploiești, ., .,., CNP:_, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, faptă prev.și ped.de art. 292 alin.1 cod penal și uz de fals în formă continuată ,faptă prev.și ped.de art. 323 cod penal cu aplic.art. 35 alin.1 cod penal .
Dezbaterile si susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 19.12.2014, dată la care pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de 30 decembrie 2014, când după deliberare a pronunțat următoarea hotarâre.
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
La data de 01.10.2014 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului P. sub nr._ acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat cu inculpata P. F., fiica lui A. și S., născută la data de 21.01.1970 în Ploiești, județul P., domiciliată în Ploiești, ., ., CNP:_, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, faptă prev.și ped.de art. 292 alin.1 cod penal și uz de fals în formă continuată ,faptă prev.și ped.de art. 323 cod penal cu aplic.art. 35 alin.1 cod penal obiect al cauzei penale nr. 587/P/2014.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în cursul lunii octombrie 2012 inculpata P. F. a dat inculpatului M. L. I. suma de 3000 lei (din care acesta a oprit pentru sine 2200 lei), care la rândul său a dat suma de 800 lei inculpatului M. G. (din care acesta a oprit pentru sine 400 lei), iar acesta din urmă prin exercitarea influenței pe care o avea asupra inculpatei O. V. - președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean P. și remiterea unor bunuri alimentare în valoare de 400 lei către aceasta a obținut eliberarea certificatului de încadrare în grad de handicap nr._/22.10.2012 în baza unor documente medicale false (ref.medical nr._/07.09.2012 pretins eliberat de dr. M. S., scrisoare medicală nr. 3371/03.09.2012 pretins eliberată de dr. H. A., bilet ieșire din spital din data de 24.02.2012 pretins eliberat de dr. B. M.- toate falsificate prin plăsmuire învinuita M. R. C.), certificat folosit ulterior pentru inducerea în eroare a reprezentanților D.G.A.S.P.C. P. și obținerea sumei totale de 1.726 lei (calculată la data de 07.08.2013) cu titlul de indemnizație de handicap, buget complementar de indemnizație de însoțitor, sumă care reprezintă prejudiciu cauzat bugetului local din care au fost efectuate plățile.
Organele de urmărire penală au apreciat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C. pen. și uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen. (4 acte materiale - corespunzătoare numărului de înscrisuri false folosite, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap și acte medicale), fapte aflate în concurs real de infracțiuni, prev. de art. 38 alin. 1 din C. pen.
Totodată, s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: dosar întocmit pentru încadrarea în grad de handicap pe numele P. F. ridicat de la D.G.A.S.P.C. P., declarații P. F., declarații M. L. I., declarații M. R. C., declarații M. G., raport de expertiză criminalistică, adresă prejudiciu emisă de D. G.A.S. P. C. P., declarații martori dr. M. S., dr. H. A..
În plus, au fost menționate felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatei pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa și cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat, respectiv:
- pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 29 1 din C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitări drepturi, pedeapsa stabilită este de 2 ani închisoare și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. a din Cp. pe o perioadă de 1 an;
-pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, pedeapsa stabilită este de 3 luni închisoare.
Având în vedere că faptele au fost săvârșite în concurs real de infracțiuni, de art 38 alin. 1 din C. pen. și au fost stabilite numai pedepse cu închisoarea în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 1 lit. b din C. pen., urmează a se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor de o treime din cea de-a doua pedeapsă stabilită în cuantum de 1 lună, pedeapsa finală ce urmează a fi aplicată inculpatei fiind de 2 ani si 1 lună închisoare, a cărei executare va fi suspendată sub supraveghere, precum și interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 lit. a din Cp. pe o perioadă de 1 an.
De asemenea, s-a precizat că atât D.G.A.S.P.C. P. cât și Consiliul Local Ploiești- Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești nu exercită acțiunea civilă întrucât paguba a acoperită în totalitate.
Totodată, a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr.587/P/2014.
În fața instanței s-a procedat la audierea inculpatei P. F., care a recunoscut comiterea faptelor pentru care a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției în prezenta avocatului său ales, a recunoscut si a regretat comiterea faptelor reținute în sarcina sa, aratând că în situatia în care instanța o va găsi vinovată de savârsirea acestor fapte este de acord să desfăsoare muncă neremunerata în folosul comunității.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.480 - 482 Cod proc. penală.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
În cursul lunii octombrie 2012 inculpata P. F. a dat inculpatului M. L. I. suma de 3000 lei (din care acesta a oprit pentru sine 2200 lei), care la rândul său a dat suma de 800 lei inculpatului M. G. (din care acesta a oprit pentru sine 400 lei), iar acesta din urmă prin exercitarea influenței pe care o avea asupra inculpatei O. V. - președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean P. și remiterea unor bunuri alimentare în valoare de 400 lei către aceasta a obținut eliberarea certificatului de încadrare în grad de handicap nr._/22.10.2012 în baza unor documente medicale false (ref.medical nr._/07.09.2012 pretins eliberat de dr. M. S., scrisoare medicală nr. 3371/03.09.2012 pretins eliberată de dr. H. A., bilet ieșire din spital din data de 24.02.2012 pretins eliberat de dr. B. M.- toate falsificate prin plăsmuire învinuita M. R. C.), certificat folosit ulterior pentru inducerea în eroare a reprezentanților D.G.A.S.P.C. P. și obținerea sumei totale de 1.726 lei (calculată la data de 07.08.2013) cu titlul de indemnizație de handicap, buget complementar de indemnizație de însoțitor, sumă care reprezintă prejudiciu cauzat bugetului local din care au fost efectuate plățile.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: dosar întocmit pentru încadrarea în grad de handicap pe numele P. F. ridicat de la D.G.A.S.P.C. P., declarații P. F., declarații M. L. I., declarații M. R. C., declarații M. G., raport de expertiză criminalistică, adresă prejudiciu emisă de D. G.A.S. P. C. P., declarații martori dr. M. S., dr. H. A..
În drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. 1 din C. pen. și uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen. (4 acte materiale - corespunzătoare numărului de înscrisuri false folosite, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap și acte medicale), fapte aflate în concurs real de infracțiuni, prev. de art. 38 alin. 1 din C. pen.
În consecință, instanța constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente probe cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatei, maximul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatei în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art.482 Cod proc. penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpata a fost asistat de apărător ales S. I. cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr._ depusă la dosarul de urmărire penală.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepselor cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, în baza art.485 alin.1 lit.a Cod proc. penală, tribunalul va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu inculpata P. F., fiica lui A. si S.,născuta la data de 21.01.197o, în Ploiești, județul P., CNP_, cetățean român, necăsătorită, studii superioare,domiciliata in Ploiești ..2, ..D, ., fără antecedente penale, cercetată pentru săvârsirea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată, prev.și ped. de disp. art.292 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art. 35 alin.1.Noul cod penal ( 4 acte materiale) și uz de fals în formă continuată, prev. de art.323 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal,(4 acte materiale- corespunzătoare numărului de înscrisuri false folosite, respectiv certificatul de încadrare in grad de handicap si acte medicale ), obiect al cauzei penale nr. 587/P/2014.
În consecință, în baza acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța urmează să dispună condamnarea în baza disp.art 396 alin.2. cod procedura penala, a inculpatei P. F., cu datele de stare civila precizate mai sus,după cum urmează:
1. În baza art.292 alin.1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp.art. 35 alin.1.Noul cod penal, infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2012, la 2 ani închisoare și interzicerea dreptului prev.de art. 66 lit.a din noul cod penal pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsa complementară.
2. În baza disp.art. 323 alin.1. din Noul cod penal cu aplicarea disp.art. 35 alin.1.din Noul cod penal infracțiunea de uz de fals în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2012, la 3 luni închisoare .
În baza art.38 alin.1 Cod penal, 39 alin.1 lit.b Cod penal și art.45 alin.1 Cod penal, va contopi pedepsele aplicate inculpatei precizate mai sus, urmând ca aceasta să i se aplice pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând sa execute în final 2 ani și 1 (una) luna închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a Cod penal pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe .
În baza art.66 alin.1 lit.a Cod penal,va interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art.91 Cod penal,va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate acesteia și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani și 1 (una) lună, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, va obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. P., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, va impune inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă T. P. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza disp.art.93 alin.3. cod penal pe durata termenului de supraveghere condamnata va presta o munca neremunerata in folosul comitatii pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care din cauza starii de sănătate nu poate presta această muncă, la Primăria Municipiului Ploiești ori . SRL Ploiești.
În baza art.91 alin.4 Cod penal, va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
Instanța va lăsa nesoluționata acțiunile civile exercitate în cauza de părțile civile Directia Generala de Asistenta Sociala si Protecția C. P..
În baza art.274 alin.1 Cod proc. penală, va obliga inculpata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.485 alin.1 lit.a Cod proc. penală, admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu inculpata P. F., fiica lui A. si S.,născuta la data de 21.01.1970, în Ploiesti, judetul P., CNP_, cetățean român, necăsătorită, studii superioare,domiciliata in Ploiești ..2, ..D, ., fără antecedente penale, cercetată pentru săvârsirea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată, prev.și ped. de disp. art.292 alin.1 Cod penal, cu aplicarea disp.art. 35 alin.1.Noul cod penal ( 4 acte materiale) și uz de fals în formă continuată, prev. de art.323 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal,(4 acte materiale corespunzătoare numărului de înscrisuri false folosite, respectiv certificatul de încadrare in grad de handicap si acte medicale ), obiect al cauzei penale nr. 587/P/2014.
În baza disp.art 396 alin.2. cod procedura penala, condamna pe inculpata P. F., cu datele de stare civila precizate mai sus,după cum urmează:
1. În baza art.292 alin.1 Noul Cod penal, cu aplicarea disp.art. 35 alin.1.Noul cod penal, infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2012, la 2 ani închisoare și interzicerea dreptului prev.de art. 66 lit.a din noul cod penal pe o perioadă de 1 an, ca pedeapsa complementară.
2. În baza disp.art. 323 alin.1. din Noul cod penal cu aplicarea disp.art. 35 alin.1.din Noul cod penal infracțiunea de uz de fals în formă continuată, faptă din perioada octombrie 2012, la 3 luni închisoare .
În baza art.38 alin.1 Cod penal, 39 alin.1 lit.b Cod penal și art.45 alin.1 Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatei precizate mai sus, urmând ca aceasta să i se aplice pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând sa execute în final 2 ani și 1 (una) luna închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a Cod penal pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe .
În baza art.66 alin.1 lit.a Cod penal, interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate acesteia și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani și 1 (una) lună, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. P., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, impune inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă T. P. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza disp.art.93 alin.3. cod penal pe durata termenului de supraveghetre condamnata va presta o munca neremunerata in folosul comitatii pe o perioadă de 60 de zile, afara de cazul în care din cauza starii de sănătate nu poate presta această muncă, la Primăria Municipiului Ploiești ori . SRL Ploiești.
În baza art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.
Lasă nesoluționata acțiunile civile exercitate în cauza de părțile civile Directia Generala de Asistenta Sociala si Protecția C. P..
În baza art.274 alin.1 Cod proc. penală, obligă inculpata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. Ț. C.
Red. M.V.
Tehn.DC
4 ex/28.01.2015
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 6/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








