Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 506/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 06-11-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.506
Ședința publică din data de 06.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. D.
GREFIER - G. C.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror – E. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul C. G., fiul lui V. si T., născut la data de 07.12.1981, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.2724/ 23. 09. 2014 pronunțată de J. Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul C. G., în stare de deținere și asistat din oficiu avocat N. M. din cadrul Baroului Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat din oficiu N. M., a luat legătura cu petentul condamnat C. G., aflat în stare de deținere.
Avocat N. M., având cuvântul pentru condamnata L. L., arată că numai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, ia act de susținerile părților constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat N. M., având cuvântul, pentru condamnatul C. G., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și înlăturarea sporului de pedeapsă de 6 luni aplicat de instanța de fond, apreciind că este prea mare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței atacată ca legală și temeinică, întrucât faptele sunt concurente și este necesar aplicarea unui spor de pedeapsă de 6 luni având în vedere numărul mare de fapte. Cu obligarea contestatorului la cheltuieli judiciare către stat.
Condamnatul C. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și înlăturarea sportului de pedeapsă de 6 luni, are doi copii minori în întreținere.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin sentința penală nr. 2724/23.09.2014 J. Ploiești, în baza art. 585 al. 1 lit. a C.pr.p. a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de numitul C. G., fiul lui V. și T., născut la_, având CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești.
S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. nr. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești și prin sentința penală nr. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, sunt concurente.
În baza art. 36 al. 2 din C.p. anterior s-a descontopit pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești, în pedepsele componente, astfel:
-8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a
acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ .
În baza disp. art. 83 din C.p. anterior s-a adaugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a acestei pedeapse aplicată prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ la pedepsa de 8 luni aplicată prin Sp. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești, rezultând pedepsa cu închisoarea de 2 ani și 2 luni.
În baza art. 36 alin 2 C.p. anterior s-a descontopit pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, în pedepsele componente, astfel:
-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie peste limita legaă, prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea
prev. de art. 293 al. 1 din C.p. anterior cu aplci. Art. 37 al. 1 lit. a din C.p. anterior și art. 3201 al. 7 din C.pr.p anterior (faptă din_ )
-1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a
acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ .
În baza disp. art. 83 din C.p. anterior s-a adaugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ la pedepsele de 9 luni, 9 luni și 3 luni, aplicate prin 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, rezulatând pedepsele cu închisoarea de 2 ani și 3 luni, 2 ani și 3 luni și respctiv de 1 an și 9 luni.
În baza art. 5 din C.p., art. 36 al. 2 C.p. anterior rap. la art. 33 lit. a din C.p. anterior cu aplic. art. 34 lit. b din C.p. anterior, s-au contopit pedepsele principale de 2 ani și 2 luni din 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești cu pedespele principale de 2 ani și 3 luni, 2 ani și 3 luni și respctiv de 1 an și 9 luni din Sp. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, rezultând pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza disp. art. 34 lit. b din C.p. anterior s-a aplicat un spor 6 luni, care se adaugă la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni, condamnatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare.
În baza disp. art. 36 al. 3 din C.p. anterior s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada executată, de la_ la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare nr. 232/2014 din_ emis de J. Ploiești și nr. 313/2014 din_ emis de J. Ploiești și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentințe.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale sus-menționate.
În baza art. 275 al. 3 din C.pr.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 272 al. 1 din C.pr.p, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art. 585 din C.pr.p., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni (...).
Regulile referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile dale în parte, cum este cazul și concursului de infracțiuni.
Întrucât legea privind executarea pedepselor – modificarea pedepselor in cursul executării - cuprinde deopotrivă norme de drept penal material și norme de drept penal procesual, se reține că numai normele de drept procesual penal sunt de imediată aplicare și deci retroactive în raport cu momentul săvârșirii faptei de către cei aflați în executarea pedepselor, în timp ce normele de drept penal vor retroactiva sau ultraactiva doar în măsura în care doar în măsura în care sunt mai favorabile acestora.
Potrivit art. 4 din legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului Penal pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului Penal din 1969, care nu depășeste maximul special prevăzut de Codul Penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
În cazul concursului de infracțiuni, . Noului Cod Penal a instituit modificarea tratamentului sancționator prevăzut de lege pentru concurs (noul cod instituind obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul pedepsei închisorii).
Potrivit tratamentului sancționator instituit de vechiului cod penal pentru concursul de infracțiuni (art. 34 alin. 1 lit b) în situația aplicării doar pedepselor cu închisoarea, se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu era îndestulător se putea adăuga un spor de până la 5 ani.
S-a constatat că tratamentul sancționator instituit de noul cod penal este mai sever și in consecință defavorabil condamnatului astfel că prevederile art. 33 și 34 din C.p. anterior și urm. din vechiul cod penal vor ultraactiva. În plus, în același sens, instanța constată că, pe de o parte, potrivit art. 15 al. 2 din Constituție se prevede că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", iar pe de altă parte, atât timp cât dispozițiile noului cod penal nu sunt mai favorabile, potrivit art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, numai dispozițiile vechiului Cod penal asigură previzibilitatea legii penale, în raport cu data săvârșirii faptelor de către petent.
Potrivit art. 33 lit. a C.pen. anterior, există concurs de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Din analiza datelor de săvârșire a faptelor și datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare rezultă că infracțiunile au fost comise de petentul condamnat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, caz în care sunt aplicabile dispozițiile privind concursul de infracțiuni.
Astfel, prin sentința penală nr. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești petentul condamnat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani și 2 luni.
În baza acestei sentinte a fost emis M.E.P.I. nr. 232/2014 din_, începând executarea la data de_ urmând să expire la data de_ .
Prin sentința penală nr. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, petentului condamnat i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza acestei sentințe a fost emis M.E.P.I. nr. 313/2014 din_ al Judecătoriei Ploiești, urmând să înceapă executarea pedepsei la data de_ și să expire la data de_ .
În baza art. 36 al. 2 din C.p. anterior s-a descontopit pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești, în pedepsele componente, astfel:
-8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a
acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ .
În baza disp. art. 83 din C.p. anterior s-a adaugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a acestei pedepse aplicată prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ la pedepsa de 8 luni aplicată prin Sp. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești, rezultând pedeapsa cu închisoarea de 2 ani și 2 luni.
În baza art. 36 alin 2 C.p. anterior s-a descontopit pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, în pedepsele componente, astfel:
-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie peste limita legaă, prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea
prev. de art. 293 al. 1 din C.p. anterior cu aplci. Art. 37 al. 1 lit. a din C.p. anterior și art. 3201 al. 7 din C.pr.p anterior (faptă din_ )
-1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a
acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ .
În baza disp. art. 83 din C.p. anterior s-a adaugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ la pedepsele de 9 luni, 9 luni și 3 luni, aplicate prin 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, rezulatând pedepsele cu închisoarea de 2 ani și 3 luni, 2 ani și 3 luni și respctiv de 1 an și 9 luni.
Avand în vedere perioadele în care petentul a săvârsit infractiunile sus-mentionate, cât și datele rămânerii definitive a sentințelor penale arătate, prima instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 al. 2 din C.p. anterior și raportat la cele retinute, constata ca infracțiunile săvârșite de petent sunt concurente și urmează să admită cererea de contopire formulată.
În baza art. 5 din C.p., art. 36 al. 2 C.p. anterior rap. la art. 33 lit. a din C.p. anterior cu aplic. art. 34 lit. b din C.p. anterior, prima instanță a contopit pedepsele principale de 2 ani și 2 luni din 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești cu pedepsele principale de 2 ani și 3 luni, 2 ani și 3 luni și respctiv de 1 an și 9 luni din Sp. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, rezultând pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 3 luni închisoare.
S-a aplicat un spor 6 luni, care se adaugă la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni, condamnatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare.
În baza disp. art. 36 al. 3 din C.p. anterior s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada executată, de la_ la zi.
S-a dispus anularea mandatelor de executare nr. 232/2014 din_ emis de J. Ploiești și nr. 313/2014 din_ emis de J. Ploiești și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentințe.
S-a menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale sus-menționate.
În baza art. 275 al. 3 din C.pr.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 272 al. 1 din C.pr.p, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestatie condamnatul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și înlăturarea sporului de pedeapsă de 6 luni aplicat de instanța de fond, apreciind că este prea mare.
Tribunalul, examinând contestația formulată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, precum și din oficiu în raport de dispozițiile art. 425/1 c.p.p., constată prezenta contestație ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești petentul condamnat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani și 2 luni.
În baza acestei sentinte a fost emis M.E.P.I. nr. 232/2014 din_, începând executarea la data de_ urmând să expire la data de_ .
Prin sentința penală nr. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, petentului condamnat i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza acestei sentințe a fost emis M.E.P.I. nr. 313/2014 din_ al Judecătoriei Ploiești, urmând să înceapă executarea pedepsei la data de_ și să expire la data de_ .
Astfel, în mod corect prima instanță în baza art. 36 al. 2 din C.p. anterior a descontopit pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești, în pedepsele componente, astfel:
-8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a
acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ .
În baza disp. art. 83 din C.p. anterior s-a adaugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a acestei pedepse aplicată prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ la pedepsa de 8 luni aplicată prin Sp. 204/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 461 din_ a C.A. Ploiești, rezultând pedeapsa cu închisoarea de 2 ani și 2 luni.
În baza art. 36 alin 2 C.p. anterior s-a descontopit pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Dp. 574 din_ a C.A. Ploiești, în pedepsele componente, astfel:
-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea a unui
vehicul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, r aplic. art. 37 al. 1 lit. a din C.p. și art. 3201 al. 7 din C.rp.p. anterior, (faptă din_ );
-3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea
prev. de art. 293 al. 1 din C.p. anterior cu aplci. Art. 37 al. 1 lit. a din C.p. anterior și art. 3201 al. 7 din C.pr.p anterior (faptă din_ )
-1 an și 6 luni închisoare urmare a revocării suspendării condiționate a
acestei pedeapse aplicate prin Sp. 1698 din_ a Judecătoriei Ploiești def. la_ .
Astfel, așa cum a arătat si instanța de fond, în raport de perioadele în care petentul condamnat C. G. a săvârsit infractiunile sus-menționate, cat si datele ramanerii definitive a sentintelor penale aratate, în cauză sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 36 alin.2 C.p, faptele fiind savârsite de autorul lor înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele conform art. 33 lit.a c.p.
Totodata, instanța de fond în mod legal și temeinic a apreciat că în cauza se impune aplicarea unui spor, avandu-se în vedere numarul mare de fapte penale savârsite și de starea de recidivă a petentului condamnat, la fiecare dintre condamnările ce se solicită a fi contopite fiind reținută starea de recidivă postexecutorie prev.de art. 37 c.p.
Astfel, tribunalul apreciază că prin aplicarea unui spor de pedeapsă în cauză, se asigură atât scopul preventiv educativ cât și mai ales cel sancționator față de gravitatea faptelor comise de condamnat, acesta savârsind multiple infracțiuni privind regimul circulatiei pe drumurile publice prevazute de OUG 195/2002.
În raport de cele arătate, tribunalul apreciază ca în mod corect instanța de fond a aplicat în cauză un spor de pedeapsa condamnatului, întrucât prin acesta se va garanta realizarea scopurilor pedepsei în toate modalitățile acestuia, respectiv preventiv-educativ cât și sancționator.
Constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, sub toate aspectele de fapt și de drept analizate, tribunalul urmează să respingă contestația formulată de contestatorul condamnat C. G., în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale 2724/23.09.2014 pronunțată de J. Ploiești, ca nefondată.
Văzând si disp.art. 275 al.2. c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de condamnatul C. G., fiul lui V. si T., născut la data de 07.12.1981, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.2724/23.09.2014 pronunțată de J. Ploiești, ca nefondată.
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. C. G.
Red. D.I.
Tehn.DC
d.f._ J. P.
j.f.I. G.
4 ex/28.11.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 951/2014.... → |
|---|








