Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 131/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 131/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 26-02-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.131
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M.
GREFIER C. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat G. E. N., fiul lui N. și E., ns.la data de 15.05.1971 în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, privind pedeapsa detențiunii pe viață aplicata acestuia prin sentința penala nr.10/14.03.2013 a Tribunalului I., rămasa definitiva prin neapelare la data de 02.04.2013 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele si lucrarile dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 26.02.2014, când după deliberare a pronunțat următoarea hotarâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorul condamnat G. E. N., fiul lui N. și E., ns.la data de 15.05.1971 în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa detențiunii pe viață aplicata acestuia prin sentința penala nr.10/14.03.2013 a Tribunalului I., rămasa definitiva prin neapelare la data de 02.04.2013 .
În motivarea contestației condamnatul a aratat că motivele le va prezenta în fața instanței.
Instanța din oficiu a dispus efectuarea unei adrese la penitenciar pentru a se înainta copia mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Potrivit disp.art. 598 al.2. c.p.p. in cazurile prevăzute de art. 598 alin.1 lit.a,b si d, c.p.p., competenta de a soluționa contestația la executare revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se afla locul de deținere al condamnatului, corespunzătoare în grad instanței de executare, iar în cazul prevăzut la litera c instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului (fila 12) reiese ca împotriva condamnatului s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 27/2013 din 02.04.2013 de Tribunalul I. in baza sentinței penale nr. 10/14.03.2013, rămasa definitivă prin neapelare la data de 02.04.2013.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2014, în ședință publică instanța, din oficiu a pus în discuția părților excepția necompetentei materiale a Tribunalului Prahova.
După cum s-a precizat mai sus, competenta materiala de soluționare a contestației la executare prev. de disp.art. 598 c.pp revine fie instanței care a pronunțat hotărârea care se execută, fie instanței corespunzătoare in grad instanței de executare si în a cărei rază teritorială se află locul de deținere .
Așa cum se poate observa in speță, contestatorul a fost condamnat în prima instanța de catre Tribunalul I. iar condamnatul se afla și se află si în prezent la Penitenciarul Mărgineni, unde execută pedeapsa aplicată de Tribunalul I. si anume detentiune pe viață aplicată prin sentinței penale nr. 10/14.03.2013, rămasa definitivă prin neapelare la data de 02.04.2013 astfel că instanța corespunzătoare în grad instanței de executare (Tribunalul I.) si a în a cărei raza teritoriala se află locul de deținere este Tribunalul Dâmbovița.
In raport de cele arătate și de temeiul legal pe care contestatorul a întemeiat contestația la executare respectiv art. 598 lit.d c.p.p., competenta de a soluționa din punct de vedere teritorial si material prezenta contestație ,revine Tribunalul Dambovița – ca si instanța corespunzătoare in grad instantei de executare în raport de locul de detinere la care se afla contestatorul la data formulării contestației si anume, Penitenciarul Mărgineni.
Față de considerentele expuse mai sus, tribunalul va admite excepția necompetentei materiale a instanței, invocată din oficiu, și în consecință, în baza disp.art.50 alin.1 - 3 cod procedura penala raportat la disp.art. 597 alin.1. si 6 din codul de procedura penala și la disp.art. 598 lit.d. cod procedura penala (dispoziții din noul cod de procedură penală), declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul condamnat GALES E. N., aflat in stare de deținere la Penitenciarul Margineni la data formulării contestației la executare si în prezent, privind pedeapsa detențiunii pe viață aplicata acestuia prin sentința penala nr.10/14.03.2013 a Tribunalului I., rămasa definitiva prin neapelare la data de 02.04.2013, în favoarea Tribunalului Dâmbovița căreia i se va trimite dosarul nr._, spre competenta soluționare.
În baza disp.art. 275 alin.3. c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia, iar plata onorariului apărătorului din oficiu in cuantum de 100 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție catre Baroul de Avocați Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei materiale si teritoriale de soluționare a cauzei și în consecință:
În baza disp.art.50 alin.1 - 3 cod procedura penala raportat la disp.art. 597 alin.1. si 6 din codul de procedura penala și la disp.art. 598 lit.d. cod procedura penala (dispoziții din noul cod de procedură penală), declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul condamnat GALES E. N., fiul lui N. si E.,născut la data de 15.05.1971, în M. județul Prahova, aflat in stare de deținere la Penitenciarul Margineni la data formulării contestației la executare si în prezent, privind pedeapsa detențiunii pe viață aplicata acestuia prin sentința penala nr.10/14.03.2013 a Tribunalului I., rămasa definitiva prin neapelare la data de 02.04.2013, în favoarea Tribunalului Dâmbovița căreia i se va trimite dosarul nr._, spre competenta soluționare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.
Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu in cuantum de 100 de lei din fondurile Ministerului de Justiție catre Baroul de Avocați Prahova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publica azi 26.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. Ț. C.
Red. M.V.
Tehn.DC
4 ex/28.02.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 48/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 197/2014.... → |
|---|








