Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 11-03-2014, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 11-03-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
S E N T I N ȚA PENALĂ NR. 167
Ședința publică din data de 11 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. P. D.
GREFIER - M. M. C.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976 în Curtea de Argeș, județul Argeș, CNP:_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, privind aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile.
La apelul nominal făcut in ședința publică a lipsit condamnata M. M. M. .
Procedura legal îndeplinită, fără participarea procurorului, a condamnatului și a avocatului condamnatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată de condamnată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului P. și înregistrată sub nr._ condamnata M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976 în Curtea de Argeș, județul Argeș, CNP:_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, a formulat contestație la executare solicitând aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, instanța constată neîntemeiată contestația formulată.
Astfel, prin s.p. nr.17 MF din 13.07.2006 a Tribunalului Argeș definitivă prin decizia penala nr. 5912/17.10.2006 a ICCJ s-a aplicat condamnatei o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev.de art.174 rap.la art. 175 lit.c. c.p. si 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 litera a si b cod penal.
S-a reținut in sarcina petentei condamnate ca in seara zilei de 29/30 noiembrie 2005 i-a aplicat soțului său M. I., în timp ce dormea, mai multe lovituri cu muchia unui topor în zona capului, producându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 29 MF/2006 din 19.10.2006, fila 9 dosar .
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, se va face o corespondență între textele legale care incriminează fata concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Contestatoarea a fost condamnată pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art.174 rap.la art. 175 lit.c. c.p.(asupra sotului sau a unei rude apropiate) si 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 litera a si b cod penal corespondentul acesteia în noua reglementare fiind art. 188 c.p. rap.la art. 199 c.p.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de prev.de art.188 c.p. rap.la art. 199 c.p este închisoarea de la 10 la 25 de ani, (pedeapsa de la infracțiunea prevăzuta de art. 188- de la 10 la 20 ani, maximul special al pedepsei majorându-se cu o pătrime), deci pedeapsa aplicată în concret condamnatei (20 ani închisoare) nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind astfel incidente prevederile art. 6 C.penal.
În privința pedepsei complementare aplicate și aceasta are corespondent în legea nouă, nedepășind perioada maximă pentru care poate fi dispusă, nici sub acest aspect contestația formulată nefiind întemeiată.
Față de motivele invocate, instanța urmează ca în baza art. 23 alin.1 și 2 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind codul de procedură penală, art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind codul penal, art. 6 cod penal și art. 598 cod procedură penală respinge ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976 în Curtea de Argeș, județul Argeș, CNP:_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., instanța va obliga condamnata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 23 alin.1 și 2 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind codul de procedură penală, art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 286/2009 privind codul penal, art. 6 cod penal și art. 598 cod procedură penală respinge ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata M. M. M., fiica lui N. și V., născută la data de 05.11.1976 în Curtea de Argeș, județul Argeș, CNP:_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.
Obligă condamnata la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. P. DanielaMihalcea M. C.
Red. I.P.D.
Tehn.DC
4 ex. / 25.03.2014
Operator de date cu caracter personal: 4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 197/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 189/2014.... → |
|---|








