Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 452/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-10-2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.452
Ședința publică de la 1 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. M.
GREFIER C. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de P. DE PE L. J. PLOIEȘTI, împotriva sentinței penale nr.867/25.03.2014 pronunțată de J. Ploiești, prin care, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării privind pe condamnatul V. G., fiul lui M. și V., născut la 24.06.1975 in Buzau, CNP_, deținut în P. P..
Dezbaterile si susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16 sept.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 1 Octombrie 2014, când după deliberare a pronunțat următoarea hotarâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin sentința penală nr. 867/25.03.2014 J. P., în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., a admis contestația la executare ca urmare a sesizării privind pe condamnatul V. G., fiul lui M. și V., născut la 24.06.1975 in Buzau, CNP_, deținut în PNT P..
În baza art. 6 alin. (1) C. pen.,a redus pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 783/16.08.2012, pronunțată de J. Buzau, definitivă prin decizia penala nr. 1633/06.12.2012 a Curtii de Apel P. la pedeapsa de 7 ani.
S-a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 C.p. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin s.p. nr. 783/16.08.2012, pronunțată de J. Buzau, definitivă prin decizia penala nr. 1633/06.12.2012 a Curtii de Apel P. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. anterior.
S-a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 C.p. cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin s.p. nr. 1079/20.12.2011 a Judecatoriei Buzau pentru savarsirea infractiunii prev. de art. art. 208-209 alin. 1 lit. a si g C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. anterior.
În baza art. 33 lit,a. 34 lit. b C penal anterior, s-au contopit pedepsele menționate anterior, condamnatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, perioada executată de la data de 16.03.2011, 02.11.2011 si de la 01.03.2012 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 980/07.12.2012 emis de J. Buzau și va dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentințe.
S-au menținut în rest dispozițiile sentințelor de condamnare menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 783/16.08.2012, pronunțată de J. Buzau, definitivă prin decizia penala nr. 1633/06.12.2012 a Curtii de Apel P. inculpatul V. G. a fost condamnat la o pedeapsa de 8 ani.
In baza art. 217 alin. 4 cu aplic. art. 37 lit. b Cpen. anterior, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani inchisoare.
In baza art. 208 alin. 1 -209 alin 1 lit. a C.P. cu aplic. art. 37 lit. b CP, inculpatul V. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani pentru savarsirea infractiunii de furt.
In baza art 33 lit a CP, instanta a constatat ca cele 2 pedepse sus-enuntate sunt concurente cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata inculpatului prin s.p. nr. 1079/20.12.2011 a Judecatoriei Buzau pentru savarsirea infractiunii prev. de art. art. 208-209 alin. 1 lit. a si g C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. anterior.
In baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 lit b C.P., au fost contopite pedepsele, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani inchisoare.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 980/07.12.2012 emis de J. Buzau.
De la data de 01.02.2014, noul Cod penal prevede pentru infracțiunea de distrugere, prevazuta de art. 253 alin 4 CP. pentru care a fost condamnat deținutul posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoarea cuprinse între 2 ani si 7 ani inchisoare.
De la data de 01.02.2014, noul Cod penal prevede pentru infracțiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat deținutul posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 an si 5 ani.
De la data de 01.02.2014, noul Cod penal prevede pentru infracțiunea de furt pentru care a fost condamnat deținutul posibilitatea aplicării unei pedepse cu închisoarea cuprinse între 6 luni si 3 ani sau pedeapsa amenzii (art. 228 noul C.p., în condițiile în care noua reglementare nu mai prevede ca formă agravată a infracțiunii de furt săvârșirea acesteia de doua sau mai multe persoane).
In ceea ce priveste aplicarea dispozițiilor art. 396 CPP cu privire la pedeapsa de 5 aplicata inculpatului prin s.p. nr. 1079/20.12.2011 a Judecatoriei Buzau pentru savarsirea infractiunii prev. de art. art. 208-209 alin. 1 lit. a si g C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. Anterior, instanța apreciază că art. 396 alin. 10 C.p.p. este o normă de procedură cu consecințe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condițiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecințele în planul dreptului material sunt condiționate de aplicarea procedurii prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 C.pr.pen., condiție care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluționate înainte de . noului cod de procedură penală.
În cazul in care se caută să se determine o norma căreia i s-ar putea aplica principiul legii mai favorabile (mitior lex), trebuie căutate criteriile de deosebire a normelor cărora li se aplica principiul mitior lex, respectiv obiectulde reglementare al acestora, scopulin realizarea caruia au fost create și în mod obligatoriu natura ori caracterul acestora, nu doar rezultatul la care conduc cu privire la raspunderea penala. Dacă am accepta că art. 396 alin. 10 C.p.p. se poate aplica unei pedepse definitive ar insemna ca legea noua de procedura sa se aplice tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie, inclusiv persoanelor condamnate definitiv sau proceselor ce se află în căile de atac chiar daca judecata s-a efectuat potrivit procedurii comune și indiferent de poziția procesuală a inculpatului, ceea ce este absurd. Intentia legiuitorului a fost aceea de a acorda inculpatului care a recunoscut savarsirea faptelor si a facilitat o desfasurare mai eficace a procesului penal prin solicitarea ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, o compensatieconstand in reducerea cuantumului pedepsei aplicate, dar simpla recunoastere a vinovatiei, fara ca judecata sa se faca in baza actelor de la urmarirea penala, exact în condițiile art. 375 alin. 1 - 2 C.p.p., nu poate duce la reducerea cuantumului pedepselor aplicabile inculpatului.
Totodată, chiar în ipoteza în care s-ar considera că dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.. reprezintă o normă de drept material, susceptibilă de a fi considerată o lege penală mai favorabilă, datorită prevederii unei cauze de reducere a pedepsei, instanța constată că prevederile menționate nu atrag aplicarea dispozițiilor art. 6 C.pen.
Prin introducerea art. 396 alin. 10 C.pr.pen, care nu face altceva decât să reia dispozițiile art. 320¹ din fostul C.pr.pen. nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul în sensul prevederii unor pedepse mai ușoare, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea și avand aceleași limite speciale, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 C.pen.
Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza S. P. împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52). Așa cum s-a arătat mai sus, Curtea a arătat că legea supremă statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale.
Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite.
Curtea a arătat că art. 396 alin. 10 C.pr.pen nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 4 și art. 6 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispozițiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin.(2) din Constituție reflectat în art. 6 din Codul penal.
De asemenea, trebuie observat că deținutul a beneficiat deja de aplicarea fostului articol 320/1 C.p.p. și de reducerea limitelor de pedeapsa, ceea ce ar însemnat că o nouă aplicare a art. 396 alin. 10 C.pr.pen ar conduce la aplicarea repetată și nelegală a unor reduceri ale limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Pentru aceste motive, instanța a facut aplicarea art. 6 C. pen. și a admis contestația la executare.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen., a redus pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 783/16.08.2012, pronunțată de J. Buzau, definitivă prin decizia penala nr. 1633/06.12.2012 a Curtii de Apel P. la pedeapsa de 7 ani.
S-a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 C.p. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin s.p. nr. 783/16.08.2012, pronunțată de J. Buzau, definitivă prin decizia penala nr. 1633/06.12.2012 a Curtii de Apel P. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. anterior.
S-a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 C.p. cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin s.p. nr. 1079/20.12.2011 a Judecatoriei Buzau pentru savarsirea infractiunii prev. de art. art. 208-209 alin. 1 lit. a si g C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. anterior.
În baza art. 33 lit,a. 34 lit. b C penal anterior, s-au contopit pedepsele menționate anterior, stabilindu-se să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, perioada executată de la data de 16.03.2011, 02.11.2011 si de la 01.03.2012 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 980/07.12.2012 emis de J. Buzau și va dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentințe.
S-au mentinut în rest dispozițiile sentințelor de condamnare menționate anterior.
Impotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă
J. Ploiești,criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală întrucât în mod greșit s-a procedat la reducerea pedepsei de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere la 7 ani, instanța de fond nu a dat eficiență disp. art.41 alin.1 cod penal și art.43 cod penal.
Astfel, la aplicarea dispozițiilor privind recidiva postexecutorie, pe lângă pedeapsa maximă prevăzută în noul cod penal trebuie să se aplice și mecanismul de majorare, deși în cazul intervenției succesiunii de legi penale în cursul procesului, aplicarea legii penale mai favorabile se face în două etape, mai întâi pentru stabilirea limitelor de pedeapsă aplicabile infracțiunii comise iar apoi pentru determinarea tratamentului sancționator al recidivei, în cazul intervenției legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării aplicarea legii mai favorabile urmează a fi făcută într-o singură etapă.
A mai arătat că aplicarea tratamentului sancționator pentru recidiva postexecutorie se face într-o singură etapă fiind imposibil de determinat după rămânerea definitivă a hotărârii care a fost pedeapsa stabilită și care a fost sporul aplicat în concret în considerarea stării de recidivă.
În continuare, a arătat că potrivit art.6 c.p., aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnării definitive se face doar în cazul în care se constată că pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă, pedeapsa aplicată reducându-se la acest maxim.
A solicitat în temeiul art. 23 alin.3 din Legea nr.255/2013 și art.597 alin.7 c.p.p. respingerea sesizării comisiei instituită potrivit prevederilor HG nr.836/2013 de aplicare a legii penale mai favorabile cu privire la condamnat.
Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar si din oficiu potrivit disp.art.425/1 c.p.p. raportat la art. 417 c.p.p., apreciază contestația formulată ca întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin sentința penală nr. 783/16.08.2012, pronunțată de J. Buzau, definitivă prin decizia penala nr. 1633/06.12.2012 a Curtii de Apel Ploiești inculpatul V. G. a fost condamnat la o pedeapsa de 8 ani.
In baza art. 217 alin. 4 cu aplic. art. 37 lit. b Cpen. anterior, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
In baza art. 208 alin. 1 -209 alin 1 lit. a C.P. cu aplic. art. 37 lit. b CP, inculpatul V. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani pentru savarsirea infracțiunii de furt.
In baza art 33 lit a CP, s- a constatat ca cele 2 pedepse sus-enunțate sunt concurente cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata inculpatului prin s.p. nr. 1079/20.12.2011 a Judecătoriei Buzau pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. art. 208-209 alin. 1 lit. a si g C.P.. cu aplic. art. 37 lit b CP. anterior.
In baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 lit b C.P., au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 980/07.12.2012 emis de J. Buzau.
Instanța de control judiciar făcând propria apreciere asupra situației juridice a condamnatului, apreciază ca sesizarea comisiei este neîntemeiata.
Astfel, pentru infracțiunea de distrugere in forma calificată prev.de art. 217 alin.1 si 4 cod penal cu aplicarea disp.art. 37 lit.b c.p.legea veche, se prevedeau limite de pedeapsa cuprinse intre 3 si15 ani, iar potrivit legii noi infracțiunea este reglementata de disp.art. 253 alin.1și 4 cod penal cu o pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare.
Se constata însa că această fapta penală a fost săvârșita în stare de recidiva postexecutorie situație în care așa cum s-a reținut prin decizia nr. 15/23 iun.2014 a ICCJ, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin.1. cod penal pentru ipoteza unei infracțiuni comisa în stare de recidiva postexecutorie, judecată definitiv înainte de . noul cod penal, pedeapsa aplicata prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșita prin luarea în considerare a disp.art. 43 alin.5 din N.c.p.
Potrivit acestui text de lege care reglementează tratamentul sancționator al recidividei post executorii ca forma a pluralității de infracțiuni ( art. 45 al.5. din n.c.p.), „ dacă după ce pedeapsa anterioara a fost executata sau considerata ca executata se săvârșește o noua infracțiune în stare de recidiva limitele speciale ale pedepsei prev. de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
În speță, pedeapsa care s-ar putea aplica pentru infracțiunea de distrugere comisa de petent potrivit noului cod penal si a deciziei ICCJ arătate, ar fi după majorarea cu ½ a limitelor de pedeapsa, așa cum s-a arătat de la 2 ani si 6 luni la 10 ani si 6 luni, astfel încât pedeapsa efectiv aplicată petentului de 8 ani închisoare, se încadrează sub această limita si deci aceasta pedeapsa nu depășește maximul special prevazut de legea noua și deci nu se impune reducerea acesteia.
În privința infracțiunii de furt calificat si legea noua prevede pentru aceasta infracțiune o pedeapsa chiar si pentru furt calificat în forma simpla de la 6 luni la 3 ani, situație în care pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea noua,cu atat mai mult cu cât si aceasta infracțiune a fost savarsita în stare de recidiva postexecutorie, situație în care maximul special nu ar fi acela de 3 ani închisoare ci de 4 ani si 6 luni închisoare, potrivit argumentelor arătate mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, se va face o corespondență între textele legale care incriminează fata concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
De asemenea, prin decizia nr. 1 pronunțata in dosarul nr. 1/2014 Inalta Curte de Casație si Justiție admițând sesizarea formulată de Curtea de Apel P. privind dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, a stabilit că „ în aplicarea legii penale mai favorabile potrivit art. 6 c.p. după judecarea definitiva a cauzei, în ipoteza unui concurs de infracțiuni în prima etapa se verifica incidența disp.art. 6 cu privire la pedepsele individuale, după care se verifica daca pedeapsa rezultanta aplicata potrivit legii vechi depășește maximul la care s-ar putea ajunge în baza legii noi potrivit art. 39 c.p.(Nc.p.) stabilind că în situatia in care pedeapsa rezultanta aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge in baza art. 39 c.p,., pedeapsa rezultanta va fi redusă la acest maxim, iar în caz contrar pedeapsa rezultanta va ramane, astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
In raport de cele arătate, se constata ca nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin.1 din noul cod penal în sensul ca nici din analiza separata a pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune în parte si nici analiza concursului de infractiuni potrivit dispozițiilor din Decizia nr. 1/2014 ICCJ nu reiese ca pedepsele aplicate petentului ar fi mai mari decât maximul special prevăzut de legea noua ,situatie în care sesizarea comisiei apare ca neîntemeiată.
De asemenea, umezea a se constata ca în privința aplicării art. 396 al.10 c.p.p. invocat de comisie pentru reducerea pedepsei si sub acest aspect s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție ,care a precizat prin Decizia 14/2014 ca în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitiva a cauzei potrivit art. 6 al.1. din Noul cod penal atunci când se compara pedeapsa aplicată, maximul prevazut de legea noua, nu se va lua în considerare cauza speciala de reducere prev.de art. 320 al.1.,7 anterior, retinuta condamnatului si valorificata în pedeapsa concretă.
În raport de argumentele arătate pe larg mai sus,instanța de control judiciar apreciază ca fiind întemeiata contestația formulata de parchet,iar pe fond sesizarea comisiei de reducere a pedepsei rezultante aplicate petentului ,ca neîntemeiata.
Având în vedere cele arătate potrivit disp.art.425/1 alin.7 pct.2. lit.a, tribunalul va admite contestația formulată de P. de pe lângă J. Ploiești împotriva sentinței penale nr. 867/25.03.2014 a Judecătoriei Ploiești și în consecință:
Va desființa sentința penală nr. 867/25.03.2014 a Judecătoriei Ploiești și,pe fond, în baza disp. art.23 alin.9-11 din legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 rap. la disp. art.597 alin.7-8, c.p.p. va respinge sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul V. G., fiul lui M. si V. născut la data de 24.06.1975 în B., deținut in P. Ploiești cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile vizând pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penala nr. 783/16.08.2012 a Judecătoriei Buzau, definitiva prin decizia penala nr. 1633/ 6.12.2012 a Curții de Apel Ploiești, ca neîntemeiată.
În baza art.275 alin.3. c.p.p. cheltuieli judiciare avansate stat rămân în sarcina acestuia.
Va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul de Avocați Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIE:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă J. Ploiești împotriva sentinței penale nr. 867/25.03.2014 a Judecătoriei Ploiești și în consecință:
Desființează sentința penală nr. 867/25.03.2014 a Judecătoriei Ploiești și pe fond în baza disp. art.23 alin.9-11 din legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 rap. la disp. art.597 alin.7-8, c.p.p. respinge sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul V. G., fiul lui M. si V. născut la data de 24.06.1975 în B., deținut in P. Ploiești cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile vizând pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penala nr. 783/16.08.2012 a Judecătoriei Buzau, definitiva prin decizia penala nr. 1633/ 6.12.2012 a Curții de Apel Ploiești, ca neîntemeiată.
Cheltuieli judiciare avansate stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul de Avocați Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. M. C. Ț.
Red. M.V
Tehn.DC
d.f._ J. P.
j.f.C. C.
4 ex/17.10.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 859/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 877/2014.... → |
|---|
