Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 459/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 459/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-10-2014
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 459
Ședința publică din data de 02 Octombrie 2014
PREȘEDINTE –N. C.
GREFIER –M. M. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata F. I., fiica lui A. și I., născut la data de 01 martie 1962, în prezent deținută în P. Târgșor împotriva sentinței penale nr. 2218/08.07.2014 pronunțată de J. Ploiești.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 2 octombrie 2014, când a dat următoarea hotarâre.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin sentința penală nr. 2218/08.07.2014 J. Ploiești, în baza art. 595 C.proc.pen. rap. la art. 23 din Legea 255/2013, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta condamnată F. I., fiica lui A. și E., născută la data de 01.03.1962, în prezent detinută la P. Târgșor, în prezent încarcerată în P. de F. Târgșor.
În baza art. 275 alin 2 C.pr.pen., a fost obligată petenta condamnată la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 314/2009 a Judecătoriei Sector 3 București definitivă prin nerecurare la data de 30.06.2009 s-au dispus următoarele:
„Admite cererea de contopire a pedepselor, la sesizarea din oficiu a Judecătoriei Sectorului 3 București-Biroul Executări Penale, cu privire la inculpata F. I.,
Constată concurente pedepsele de 6 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 562/24. 12. 1998 a Tribunalului Bucuresti Secția I Penală, definitivă prin neapelare, de 5 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 355/16.04.2002 a Tribunalului Bucuresti Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.779 A/27.10.2004 a Curții de Apel București, de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.146/28.01.2005 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin neapelare și de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 1313/13. 08. 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin neapelare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 562/24. 12. 1998 a Tribunalului Bucuresti, definitivă prin neapelare și repune în individualitatea lor pedepsele de
- 3 ani închisoare pentru săv. inf. prev. de art. 215 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 C.p.
- 3 ani închisoare pentru săv. inf. prev. de art. 215 alin. 3 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și art. 13 C.p.,
- sporul de pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza 36 rap. la art. 33-34 C.p. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, sporită cu 3 ani, în final inculpata având de executat 8(opt) ani închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa pronunțată perioada detenției de la data de 02.06.1997 la data de 27. 06. 1997.”
Potrivit art. 6 alin. 1 C.pen. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea instanța a reținut că potrivit art. 4 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Art. 187 C.pen. definește notiunea de pedeapsă prevăzută de lege „pedeapsa prevăzută în textul prevăzut în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”.
Instanța a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la nici una dintre pedepsele pentru care petenta a fost condamnata deoarece pedeapsa aplicată se încadrează sub limita maximă prevăzută de legea nouă, (art. 244 alin. 1 C.pen prevede pedeapsa intre 1-5 ani). In plus, sporul de 3 ani inchisoare a intrat in puterea lucrului judecat astfel ca a fost adaugat la pedeapsa cea mai grea.
În consecință, în baza art. 595 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, formulată de petenta condamnată F. I., fiica lui A. și E., născută la data de 01.03.1962, în prezent detinută la P. Târgșor, în prezent încarcerată în P. de F. Târgșor.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnata criticând-o ca fiind netemeinică și nelegala, solicitând desființarea sentinței penale atacate și pe fond admiterea cererii privind aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile. Tribunalul, examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar si din oficiu potrivit disp.art.425/1 c.p.p. raportat la art. 417 c.p.p., apreciază contestația formulată ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, se va face o corespondență între textele legale care incriminează fata concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Instanța mai constată că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.
Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune aplicarea art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la nici una dintre pedepsele pentru care petenta a fost condamnata deoarece pedeapsa aplicată se încadrează sub limita maximă prevăzută de legea nouă, (art. 244 alin. 1 C.pen prevede pedeapsa intre 1-5 ani). In plus, sporul de 3 ani inchisoare a intrat in puterea lucrului judecat, fiind adăugat la pedeapsa cea mai grea.
În raport de considerentele arătate mai sus și având în vedere în principal dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi, tribunalul apreciaza contestația F. I., fiica lui A. și I., născut la data de 01 martie 1962, în prezent deținută în P. Târgșor împotriva sentinței penale nr. 2218/08.07.2014 pronunțată de J. Ploiești, ca fiind nefondată.
Văzând și disp.art. 275 al.2. c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin 7 pct.1 lit. b c.pr.pen. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnata F. I., fiica lui A. și I., născut la data de 01 martie 1962, în prezent deținută în P. Târgșor împotriva sentinței penale nr. 2218/08.07.2014 pronunțată de J. Ploiești.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 octombrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
N. C. M. M. C.
Red. N.C
Tehn .DC
d.f._ J. Ploiesti
j.f. S. V.
4 ex/31.10.2014.
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 877/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 876/2014.... → |
|---|
