Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1025/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1025/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 04-12-2014
ROMÂNIA
T. P.
SECTIA PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.1025
Ședința publică din data de 04.12.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. I.
GREFIER – C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror – A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de condamnata C. M., fiica lui C. și A., născută la 10.04.1977, în București, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, privind pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.293/31.03.2011 a Tribunalului București Secția II Penală, rămasă definitivă prin d.p. nr.847/21.03.2012 a ICCJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit contestatoarea condamnată C. M., pentru care a răspuns din oficiu avocat Ș. G. din cadrul Baroului P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depusă la dosar adresa nr.G2_/07.11.2014 emisă de Penitenciarul Târgșor prin care a fost înaintată cererea condamnatei C. M., prin care arată că nu a formulat contestație și nu și-o însușește pe cea aflată la dosar.
Avocat din oficiu Ș. G. și reprezentantul Ministerului Public, față de cererea condamnatei, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
T., analizând actele și lucrările dosarului, ia act de susținerile părților constată cercetarea judecătorească încheiată, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Ș. G. având cuvântul, pentru condamnata C. M., solicită a se lua act că petenta condamnată nu își însușește contestația formulată în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act că petenta condamnată nu își însușește contestația formulată în cauză. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
T.
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ condamnata C. M., fiica lui C. și A., născută la 10.04.1977, în București, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.293/31.03.2011 a Tribunalului București Secția II Penală, rămasă definitivă prin d.p. nr.847/21.03.2012 a ICCJ.
În motivarea cererii a arătat că este nevinovată și deține probe care să conducă la acest aspect.
Prin sentința penala nr. 1005/26 sept.2014 a T. Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului P..
Pe rolul Tribunalului P. cauza a fost înregistrata sub nr._ .
Instanța apreciază ca este competenta a soluționa contestația la executare formulată în cauza care fiind întemeiata pe dispozițiile art. 598 lit.d c.p.p., este în competenta instanței corespunzătoare în grad instanței de executare de la locul de detinere al petentei condamnate.
La termenul de judecată din data de 4.12.2014, după consultarea apărătorul său contestatoarea a arătat că nu își însușește cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată în prezenta cauză.
Având în vedere aceasta situație, instanța apreciază în raport si cu principiul disponibilității existent in materie în privința contestațiilor la executare formulate de catre condamnată, precum si precizările făcute de catre contestatoare, care precizează ca nu a formulat contestația la executare, instanța urmează să ia act că petenta condamnată C. M., fiica lui C. și A., născută la 10.04.1977, în București, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, nu își însușește contestația la executare, privind pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.293/31.03.2011 a Tribunalului București Secția II Penală, rămasă definitivă prin d.p. nr.847/21.03.2012 a ICCJ.
În baza disp.art. 275 alin.3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de câte 100 lei, pentru fiecare condamnată, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petenta condamnată C. M., fiica lui C. și A., născută la 10.04.1977, în București, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, nu își însușește contestația la executare, privind pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.293/31.03.2011 a Tribunalului București Secția II Penală, rămasă definitivă prin d.p. nr.847/21.03.2012 a ICCJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12. 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. C. G.
Red. D.I.
Tehn.DC
4 ex/ 12.12.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 544/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 550/2014.... → |
|---|








