Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 638/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 638/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-12-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 638
Ședința publică de la 17.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A.-M. L.
GREFIER - I.-C. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T.- S. T. Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulate de condamnata L. C., fiica lui N. și M., născută la data de 26.01.1975, C.N.P._, în present deținută în Penitenciarul Târgșor.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnata L. C. reprezentată de apărător din oficiu Tulea I. din cadrul Baroului Prahova.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează că la dosarul cauzei s-a depus o cerere înaintată de petenta condamnată prin care solicită retragerea de pe rol a dosarului întrucât cererea nu a fost formulată de acesta.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință.
Apărătorul petentei solicită să se ia act de manifestarea de voință.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr._, persoana condamnată condamnată L. C., fiica lui N. și M., născută la data de 26.01.1975, C.N.P._, a formulat contestație în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află în cadrul Penitenciarului Târgșor.
Prin s.p. nr.2199/22.10.2015 pronunțată de Judecătoria Moreni s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, pe rolul acestei din urmă instanțe cauza fiind înregistrată sub același număr de dosar la data de 24.11.2015.
La termenul de judecată din data de 17.12.2015 stabilit în vederea soluționării contestației, condamnata a susținut că nu a formulat contestația ce face obiectul prezentului dosar și nici nu și-o însușește.
Prin urmare, având în vedere susținerile persoanei condamnate, conform cărora nu aceasta a fost cea care a formulat prezenta contestație, tribunalul urmează să ia act că petenta condamnată condamnată L. C., fiica lui N. și M., născută la data de 26.01.1975, C.N.P._, nu a formulat contestația în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.
În plus, în baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat se va dispune să rămână în sarcina acestuia, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petenta condamnată L. C., fiica lui N. și M., născută la data de 26.01.1975, C.N.P._, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, nu a formulat contestația în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
Președinte,Grefier,
A.-M. L. I.-C. C.
Red./tehnored. A.M.L.
5 ex./19.01.2016
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 634/2015.... | Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








