Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr. 302/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-12-2015
T. P.
SECTIA PENALA
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr.302
Ședința publică din data de 15.12.2015
Completul compus din:
Președinte - A.-M. L.
Grefier - G. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. R. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul M. M. A., fiul lui M. și N. G., născut la data de 13.08.1996 în Ploiești, jud. P., domiciliat în mun. Ploiești, ., jud. P., CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 08.12.2015 în dosar nr. _ 15.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul inculpat M. M. A., în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu D. A., din cadrul Baroului P., potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare și măsurile dispuse de instanță, după care:
A fost permis apărătorului desemnat din oficiu al contestatorului inculpat să ia legătura cu acesta precizând că menține contestația formulată, depunând la dosar un memoriu.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului inculpat arată că nu mai au cereri de formulat sens în care au solicitat acordarea cuvântului în dezbateri.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației .
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, ia act de susținerile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu contestatorului inculpat având cuvântul, solicită admiterea contestației și pe fond sa nu se mai mențină măsura arestării preventive, apreciind ca temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi care sa impună menținerea acesteia. Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut fapta, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, urmând ca instanța să aprecieze cu privire la posibilitatea luării față de acesta a unei măsuri mai puțin restrictive, aceea a controlului judiciar, inculpatul obligându-se să respecte toate condițiile ce urmează a fi dispuse.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică, instanța de fond din cadrul Judecătoriei Ploiești corect a menținut măsura arestării preventive apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și în prezent având în vedere modalitatea de comitere a infracțiunii, gravitatea acesteia rezonanța socială negativă a faptei, măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculpatului.
Contestatorul inculpat M. M. A., având ultimul cuvânt, arată că susține cele menționate în memoriul depus la dosar.
TRIBUNALUL:
Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 08.12.2015 în dosar nr._ 15, în temeiul art. 362 Cod procedură penală, în referire la art. 208 alin. 4 și art. 207 alin. 4 Cod procedură penală s-a dispus menținerea - ca fiind legală și temeinică – a măsurii arestării preventive a inculpaților M. M.-A., fiul lui M. și N. G., născut la data de 13.08.1996 în Mun. Ploiești, C.N.P._, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 99/DL din data de 11.07.2015, și A. G., fiul lui N. și M.-G., tutore M. E. N., născut la data de 10.01.1998 în orașul Vălenii de M., jud. P., C.N.P._, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 100/DL din data de 11.07.2015.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut următoarele:
Măsura arestării preventive a celor doi inculpați a fost luată cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de dispozițiile interne, respectiv art. 1491 Cod procedură penală, în prezent dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală și art. 5 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului. Inculpații au fost audiați, li s-a asigurat asistența juridică, li s-a adus la cunoștință învinuirea și motivele arestării și, atât aceștia cât și apărătorul lor au avut acces la lucrările din dosar, în baza principiului egalității armelor.
A.. 2 al art. 223 Cod procedură penală, prevede că „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune…”.
Jurisprudența CEDO vorbește despre motive plauzibile, motive care corespund, în legea română, suspiciunii rezonabile. Instanța apreciază că, existând în cauză suspiciunea rezonabilă, există și motive plauzibile de a crede că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați. Sintagma „motive plauzibile” este o noțiune autonomă care a fost definită de Curtea Europeana în mai multe cauze în care a fost solicitată să se pronunțe. Acestea presupun existenta unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune (cauza Fox, Campbell si Hartley c. Marea Britanie din 30 august 1990). Curtea a mai arătat că, ceea ce poate trece drept plauzibil depinde, totuși, de ansamblul circumstanțelor cauzei.
Existența unor motive plauzibile pentru a suspecta că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii detenției (cauza Scundeanu c. Românei).
Din datele existente la dosarul cauzei, rezultă probe, de natură a induce suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta reținută în sarcina lor. Instanța are în vedere declarațiile persoanei vătămate T. M. (fila 9 dosar u.p.), procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (fila 25 dosar u.p.) procesele-verbale de recunoaștere obiecte și planșă foto (fila 13 dosar u.p.), raport de expertiză criminalistică dactiloscopică (fila 80 dosar u.p.), proces – verbal de examinare imagini video și planșă de redare (fila 96 dosar u.p.), proces – verbal de depistare (fila 105 dosar u.p.), declarații martor C. E. (fila 102 dosar u.p.), declarații inculpați (filele 119-155 dosar u.p.), proces – verbal de reconstituire și planșă foto (fila 159 dosar u.p.).
De altfel, inculpații au declarat în faza de urmărire penală că recunosc săvârșirea faptei reținute în sarcina lor, descriind modul în care au acționat și participând la conducerea în teren.
Instanța reține așadar că, există fapte și informații de natură să convingă un observator obiectiv că persoanele în cauză ar fi putut săvârși infracțiunea pentru care sunt trimise în judecată.
Astfel, instanța apreciază că în cauză este cu prisosință îndeplinită prima condiție, cu caracter general, pentru ca instanța să poată dispune măsura arestării preventive a inculpaților, cea impusă de dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală
Instanța apreciază că și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală este îndeplinită: infracțiunea pentru care sunt cercetați inculpații (tâlhărie calificată, prevăzută de dispozițiilor art. 234 alin. 1 lit. c), d) și f) Cod penal) este pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Noțiunea de „pericol pentru ordinea publică” nu trebuie înțeleasă ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave. În realitate, ea semnifică o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșită din comun sunt cercetate în stare de libertate. Această noțiune presupune rezonanța faptelor comise, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului ”admite că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie…”(cazul Neumeister c. Austriei ).
În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport de circumstanțele faptei, comportamentul inculpaților, de reacția opinie publice și de rezonanța faptelor comise.
Astfel, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța are în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, respectiv infracțiune comisă prin violență, pe timp de noapte (au pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate T. M., unde prin amenințări cu acte de violență, având asupra lor un ciocan și un baston de lemn au deposedat-o pe aceasta de suma de 52 lei și cheile de la locuință).
Recunoașterea faptelor de către inculpați, precum și regretul manifestat de aceștia, nu vin să scadă din pericolul pe care faptele lor le prezintă în concret, atitudinea manifestată de inculpați urmând a fi avută în vedere la o eventuală soluție de condamnare a acestora de către instanța de judecată.
Analizând și circumstanțele personale ale inculpaților, instanța reține că inculpatul M. M. A. a fost condamnat pentru săvârșirea în perioada minorității, a mai multor infracțiuni de furt, astfel încât se observă că inculpatul a ”progresat”, trecând de la comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, la infracțiuni complexe, ce vizează și valorile sociale ale persoanei.
Deși antecedența penală nu reprezintă un motiv determinant pentru menținerea stării de arest a inculpaților, aceasta reprezintă un indiciu că acesta a înțeles să continue activitatea infracțională și să obțină venituri din activități ilicite, soluțiile anterioare părând astfel că nu și-au atins scopul.
În ceea ce-l privește pe inculpatul minor A. G., deși măsura arestării preventive a unui inculpat minor, poate fi luată doar în mod excepțional, noul Cod penal modificând într-o manieră substanțială inclusiv regimul sancționator aplicabil minorilor, renunțând complet la aplicarea de pedepse în favoarea măsurilor educative, instanța apreciază că în cauza de față o astfel de măsură este necesară și proporțională, având în vedere modul de comitere a faptei. Deși inculpatul nu are antecedente penale, aceasta nu l-a împiedicat să intre în locuința persoanei vătămate și să o amenințe cu acte de violență, pentru sustragerea bunurilor..
Niciunul dintre inculpați nu are un loc de muncă, existând, și din acest punct de vedere, riscul ca aceștia, aflați în libertate, în lipsa unor mijloace de trai asigurate în mod legal, să reia activitatea infracțională.
Potrivit jurisprudenței CEDO, o garanție împotriva arbitrariului în materia măsurilor preventive este aceea a necesității sau proporționalității măsurii luate în raport cu circumstanțele cauzei. În jurisprudența CEDO (cauzele Witold Litwa c. Polonia și Ladent c. Polonia), necesitatea a fost apreciată ca un criteriu care justifică măsurile privative ori restrictive de libertate, dacă acestea sunt oportune, rezonabile, absolut necesare și strict cerute de împrejurările situației.
Este adevărat că detenția preventivă, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului constant, în jurisprudența sa, trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, însă aprecierea oportunității sale trebuie realizată prin verificarea existenței indiciilor precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Prin urmare, instanța trebuie să vegheze la un just echilibru între măsura privării de liberate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni, dedus din modul de săvârșire a faptelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că au avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.
În raport de datele cauzei, instanța apreciază că măsura arestării preventive este singura măsură preventivă suficientă, de natură a corespunde scopului măsurilor preventive, și proporțională cu circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpaților, având în vedere gravitatea faptei săvârșite, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a antecedentelor penale ale inculpaților.
O altă măsură preventivă, astfel cum a solicitat apărătorul inculpaților, nu este proporțională cu gravitatea faptei comisă de cei doi inculpați și nici suficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute de art. 202 Cod procedură penală.
Instanța apreciază, de asemenea, că în prezenta cauza starea de detenție a celor doi inculpați nu a depășit un termen rezonabil. Inculpații au fost arestați preventiv la data de 11.07.215, iar P. de pe lângă Judecătoria Ploiești a depus o ”diligență specială” în desfășurarea urmăririi penale, care nu a fost prelungită cu perioade în care detenția putea fi evitată, sesizând instanța de judecată, competentă material a soluționa cauza la data de 03.08.2015. Ulterior, inculpații au solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător ales, termen de care au beneficiat în virtutea principiului respectării dreptului la apărare. În cadrul procedurii de cameră preliminară s-a comunicat rechizitoriul inculpaților și s-a acordat un termen scurt pentru ca aceștia sau apărătorul lor să formuleze eventualele cereri și excepții pe care le au cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de cercetare penală.
Având în vedere considerentele expuse, precum și dispozițiile art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, referitoare la scopul măsurilor preventive, respectiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, în temeiul art. 362 Cod procedură penală, în referire la art. 208 alin. 4 și art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, instanța constată legalitatea măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaților, precum și faptul că temeiurile care au determinat luarea acestei măsurii se mențin.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat contestație inculpatul M. M. A., solicitând desființarea sa, cu consecința revocării măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară.
În motivarea contestației, inculpatul a susținut că a recunoscut fapta, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, se obligă să respecte toate condițiile ce urmează a fi dispuse, iar cercetarea judecătorească poate fi finalizată și dacă împotriva sa ar fi luată o altă măsură preventivă mai ușoară.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului P. la data de 11.12.2015.
Examinând contestația formulată prin prisma susținerilor contestatorului, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că aceasta este fondată, urmând să o admită pentru următoarele considerente:
Inculpatul M. M. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.7396/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în sarcina reținându-se comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233 alin.1 Cod penal rap. la art.234 alin.1 lit.c, d și f Cod penal cu aplic. art.77 lit.d Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 10.07.2015, în jurul orelor 03:00, împreună cu inculpatul A. G., a pătruns prin escaladare în apartamentul persoanei vătămate T. M., căreia i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, în timp ce aveau asupra lor un ciocan și un baston de lemn, și ar fi sustras un telefon mobil marca Samsung, suma de 52 lei și cheile de la locuință.
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive la data de 11.07.2015 de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2015.
Această măsură a fost menținută ulterior la datele de 06.08.2015, 31.08.2015și 22.09.2015 de către judecătorul de cameră preliminară, apoi la datele de 15.10.2015 și 08.12.2015 de către instanță.
Se observă, așadar, că durata în care inculpatul a fost supus măsurii arestării preventive a atins, până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, mai mult de 5 luni, timp în care, deși urmărirea penală a fost finalizată cu celeritate (în această etapă a procesului penal nefiind prelungită măsura arestării preventive), nu s-a procedat la audierea inculpatului sau la efectuarea vreunui alt act procesual din motive neimputabile acestuia.
Or, „o persoană față de care s-a luat măsura arestării preventive nu poate fi ținută prea mult timp în incertitudine, dat fiind faptul că secretul instrucției, imposibilitatea de a-și demonstra nevinovăția, atentează la libertatea și reputația acelei persoane” (cauza Stögmuler c. Germania).
Pe de altă parte, subliniind în repetate rânduri obligația statelor semnatare de a asigura faptul că drepturile garantate de către Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale sunt concrete și efective, iar nu teoretice si iluzorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a limitat doar la recunoașterea și proclamarea celerității, ci a ridicat acest concept la rangul de principiu.
Noțiunea de „celeritate” este o constantă a dreptului european, fiind reluată frecvent în textele Convenției și în jurisprudența Curții care, la rândul ei, este foarte strictă în privința respectării acestei garanții, atât în materie civilă, cât și în materie penală.
Astfel ,,în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale ... trebuie să precizeze dacă intervalul scurs înainte de judecarea acuzatului, a depășit la un moment dat limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată ca fiind nevinovată, date fiind circumstanțele cauzei” (cauza Wemhoff c. Germania).
Instanța europeană a optat pentru concepția liberală în materia detenției provizorii, fiind vădită grija de a prezerva libertatea individuală și de a limita, atât cât este posibil, arestarea preventivă a unei persoane prezumată a fi nevinovată. Atunci când a fost reafirmat acest principiu, s-a remarcat utilizarea termenului ,,sacrifice”, care desemnează foarte bine caracterul excepțional pe care organele Convenției au înțeles să-l dea oricărei privări de libertate, ce are loc înainte de judecarea cauzei pe fond.
În plus, doctrina a structurat criteriile luate în considerare de către Curte având în vedere atât articolul 5 parag.3, cât și articolul 6 parag.1, și anume: natura litigiului, comportamentul părților și atitudinea autorităților competente.
În speță, tribunalul constată, raportându-se la natura litigiului, că activitățile efectuate în faza de urmărire penală, dar și pericolul social concret al faptei presupus comise de către inculpat, au fost de natură a justifica menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului o anumită perioadă de timp, însă nu se poate pierde din vedere faptul că, dacă inculpatul ce se află în stare de detenție are dreptul de a fi judecat cu prioritate și cu o celeritate particulară, totuși, această exigență nu trebuie să dăuneze eforturilor depuse de către magistrați în elucidarea pretinselor fapte reținute în sarcina acestuia.
Referitor la comportamentul părților, judecătorul constată că prelungirea duratei detenției preventive până la acest moment nu îi poate fi atribuită inculpatului, în perioada scursă de la momentul arestării preventive și până în prezent nefiind formulate noi capete de acuzare împotriva acestuia necesar a fi instrumentate.
Din acest punct de vedere, tribunalul apreciază că împrejurarea că inculpatul a formulat contestații împotriva încheierilor prin care s-a menținut măsura arestării preventive nu echivalează cu imputarea unui comportament de natură a justifica prelungirea excesivă a stării sale de arest preventiv.
În privința atitudinii autorităților competente, tribunalul apreciază că, în situația menținerii stării de arest preventiv a acestui inculpat, s-ar remarca o lipsă de a acționa cu promptitudinea necesară, împrejurarea că în cauză a fost întocmit rechizitoriul și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, respectiv că s-a dispus începerea judecății, nejustificând menținerea acestei măsuri, în caz contrar fiind înfrânt principiul caracterului echitabil și termenul rezonabil al procesului penal preluat în legislația românească în art.8 Cod proc. penală.
De aceea, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, reținând că din materialul probator administrat până la acest moment procesual, rezultă că în cauză există indicii temeinice, în sensul art.202 Cod proc. penală, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul M. M. A. a săvârșit fapta pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată, tribunalul consideră că se impune luarea față de acesta a unei altfel de măsuri preventive, respectiv aceea a arestului la domiciliu, care conferă prin obligațiile impuse suficiente garanții privind desfășurarea judecății în condiții normale, circumstanțele personale ale inculpatului permițându-i acestuia să conștientizeze gravitatea presupusei fapte săvârșite, precum și riscul la care s-ar expune prin nerespectarea măsurilor stabilite de instanță.
Prin urmare, pentru argumentele expuse în precedent, va fi admisă contestația formulată de inculpatul M. M. A., fiul lui M. și N. G., născut la data de 13.08.1996 în Ploiești, jud. P., C.N.P._, împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești la data de 08.12.2015 în dosarul nr._ 15, ce va fi desființată în parte, și, în consecință:
În baza art.242 alin.2 Cod proc. penală rap. la art.202 alin.4 lit.d Cod proc. penală, se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. M. A. cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, i se va impune inculpatului M. M. A. obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește, situat în Ploiești, ., jud. P., fără permisiunea instanței de judecată.
În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatului M. M. A. i se vor impune următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpatul A. G., cu persoana vătămată T. M. și nici cu martora C. E., direct sau indirect, pe nicio cale.
În baza art.221alin.4 Cod proc. penală, i se va atrage atenția inculpatului M. M. A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Se va dispune punerea în libertate a inculpatului M. M. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.99/DL/11.07.2015 emis de Judecătoria Ploiești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Se vor menține în rest dispozițiile încheierii contestate, care nu sunt incompatibile cu prezenta hotărâre.
În plus, în baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația formulată de inculpatul M. M. A., fiul lui M. și N. G., născut la data de 13.08.1996 în Ploiești, jud. P., C.N.P._, împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești la data de08.12.2015 în dosarul nr._ 15.
Desființează în parte încheierea contestată și, în consecință:
În baza art.242 alin.2 Cod proc. penală rap. la art.202 alin.4 lit.d Cod proc. penală, înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpatul M. M. A. cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art.221 alin.1 Cod proc. penală, impune inculpatului M. M. A. obligația de a nu părăsi imobilul unde locuiește, situat în Ploiești, ., jud. P., fără permisiunea instanței de judecată.
În baza art.221 alin.2 Cod proc. penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul M. M. A. are următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu coinculpatul A. G., cu persoana vătămată T. M. și nici cu martora C. E., direct sau indirect, pe nicio cale.
Înbaza art.221alin.4 Cod proc. penală,atrage atenția inculpatului M. M. A. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea în libertate a inculpatului M. M. A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.99/DL/11.07.2015emis de Judecătoria Ploiești, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Menține în rest dispozițiile încheierii contestate, care nu sunt incompatibile cu prezenta hotărâre.
Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului M. M. A., Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului P., organelor de poliție în a căror circumscripție locuiește inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor P. și organelor de frontieră.
În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. L. G. I.
Red./tehnored. A.M.L.
4 ex./ 28.12.2015
Jud. fond C. G. N. - Judecătoria Ploiești
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 638/2015.... | Audierea inculpatului arestat în lipsă. Art.231 NCPP. Decizia... → |
|---|
