Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 462/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 462/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-04-2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA PENALA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.462

Ședința publică de la 25 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – N. C.

GREFIER - D. D.

Pe rol fiind judecarea sesizării comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, cu privire la condamnata P. A., fiica lui B. și I., născută la data de 25.02.1956, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27 mart.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 11.04.2014 dată la care pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru datele de 22.04.2014 și ulterior la data de 25.04.2014, când după deliberare a pronunțat următoarea hotarâre.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față, constată:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgșor, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de cu privire la condamnata P. A., fiica lui B. și I., născută la data de 25.02.1956, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

În motivarea cererii a arătat că a formulat contestație la executare solicitând aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile.

La dosarul cauzei s-a depus copie a de pe mandatul de executare pedeapsa nr. 936/21.03.2013 al Tribunalului Bucuresti Secția I Penală, copia sentinței penale nr.542/F/2012 a Tribunalului Bucuresti Secția I Penală și rămasa definitivă prin decizia penală nr. 978/20.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, instanța va admite contestația formulată, pentru motivele ce se vor arăta:

Prin sentința penala nr. 542/18.06.2012 a Tribunalului Bucuresti Secția I Penală, în baza art.8 raportat la art.2 lit.b pct. 12 din Legea 39/2003 și 320/1 Cpp condamnă inculpata la 4 ani închisoare.

In baza art 13 alin 1,2,3 din Legea 678/2001 raportat la art. 12 al. 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic. 41 alin 2 Cod penal si 320/1 Cpp a condamnat inculpata la 8 ani închisoare.

In baza art. 65 Cod penal s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit a, b, d, e Cod penal pe o durata de 10 ani. In baza art. 33 lit a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

In baza art.35 Cod penal s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultanta pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit a, b, d, e Cod penal pe o durata 10 ani,

S-a facut aplicarea disp.art. 71- 64 lit a,b,d, e Cod penal.

S-a reținut că în final că inculpata va executa 8 ani închisoare.

Pentru executarea pedepsei arătate s-a emis mandatul de executare pedeapsa nr. 936/21.03.2013 al Tribunalului Bucuresti Secția I Penală în a cărei executare se afla în prezent petenta.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.

În realizarea acestui demers, se va face o corespondență între textele legale care incriminează fata concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.

Analizând situația contestatoarei, pentru infracțiunea comisă se constata ca in cauza nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 al.1. din noul cod penal, pentru pedeapsa principala aplicata acesteia.

Astfel, se poate constata ca pedeapsa principala aplicata nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acesta fiind de 12 ani.

În ceea ce privește pedeapsa complementară se constată că potrivit legii noi respectiv art. 66 al.1 c.p. durata maxima care se poate aplica este de la 1 la 5 ani, condiții în care urmează ca pedeapsa complementara aplicată inculpatei în baza legii vechi și anume aceea prev.de art. 64 lit.a.b.d.e. si e c.p. în care se regăsesc si noile dispoziții ale codului penal si anume art. 66 Nc.p urmează a fi redusa la o perioada de 5 ani, urmând a se executa în conditiile legii noi, respectiv art.68 lit.c din N.c.p.

F. de argumentele expuse pe larg mai sus, instanța în baza art. 23 din Legea 255/2013 va admite sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, cu privire la condamnata P. A..

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, aplicată prin s.p. 542/18.06.2012 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin d.p. 978/20.03.2013 a I.C.C.J. Sectia penala, în pedepsele componente, după cum urmează:

- 4 ani închisoare, pentru comiterea infractiunii prev de art.8 rap la art.2 lit.b pct 12 din Lg.39/2003 si 3201 fapte din cursul anului 2009.

- 8 ani închisoare, pentru comiterea infractiunii prev de art. 13 al. 1, 2, 3 din Lg. 678/2001 rap la art.12 al. 2, lit. a din Lg. 678/2001 cu 41 al. 2 C.p. si 3201 Cp.p. fapte din cursul anului 2009.

- Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale;

În baza art. 6 alin. 5 Noul Cod penal, rap. la art. 66 lit. a si b Noul C.penal, va reduce pedeapsa complementara de 10 ani aplicată conform art. 64 lit. a si b C.p. prin s.p. 542/18.06.2012 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin d.p. 978/20.03.2013 a I.C.C.J. Sectia penala, la 5 ani.

Astfel, instanta va constata ca nu se impune reducerea pedepselor principale În baza art.36 alin. 2 C.p. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b. si art. 35 C.penal, va contopi pedepsele mai sus aratate, condamnata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și. lit b C.penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Va menține aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71,64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.

Va deduce din pedeapsa aplicată perioada executata de la 27.03.2012 la zi.

Va menține în rest dispozițiile sentinței de condamnare menționate anterior.

Va dispune anularea M.E.P.I. nr. 936/2013 din 21.03.2013 emis de Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala în ds._/3/2012 și emiterea unui nou mandat de executare.

În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 23 din Legea 255/2013 admite sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, cu privire la condamnata P. A., fiica lui B. și Ilieana, născută la 25.02.1956 in ., dom. in com. Ciorogarla, ., jud. I. C.N.P._, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, aplicată prin s.p. 542/18.06.2012 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin d.p. 978/20.03.2013 a I.C.C.J. Sectia penala, în pedepsele componente, după cum urmează:

- 4 ani închisoare, pentru comiterea infractiunii prev de art.8 rap la art.2 lit.b pct 12 din Lg.39/2003 si 3201 fapte din cursul anului 2009.

- 8 ani închisoare, pentru comiterea infractiunii prev de art. 13 al. 1, 2, 3 din Lg. 678/2001 rap la art.12 al. 2, lit. a din Lg. 678/2001 cu 41 al. 2 C.p. si 3201 Cp.p. fapte din cursul anului 2009.

- Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale;

În baza art. 6 alin. 5 Noul Cod penal, rap. la art. 66 lit. a si b Noul C.penal, reduce pedeapsa complementara de 10 ani aplicată conform art. 64 lit. a si b C.p. prin s.p. 542/18.06.2012 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin d.p. 978/20.03.2013 a I.C.C.J. Sectia penala, la 5 ani.

Constata ca nu se impune reducerea pedepselor principale .

În baza art.36 alin. 2 C.p. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b. si art. 35 C.penal, contopește pedepsele mai sus aratate, condamnata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și. lit b C.penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Menține aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71,64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executata de la 27.03.2012 la zi.

Menține în rest dispozițiile sentinței de condamnare menționate anterior.

Dispune anularea M.E.P.I. nr. 936/2013 din 21.03.2013 emis de Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala în ds._/3/2012 și emiterea unui nou mandat de executare.

În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

N. C. D. D.

Red. N.C

Tehn.DC

4 ex/23.05.2014.

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 462/2014. Tribunalul PRAHOVA