Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 443/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 443/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 25-04-2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA PENALA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 443

Ședința publică de la 25 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – N. C.

GREFIER - D. D.

Pe rol fiind judecarea sesizării comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, cu privire la condamnata G. T., fiica lui N. și M., născută la data de 11.03.1959, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27 mart.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 11.04.2014 dată la care pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru datele de 22.04.2014 și ulterior la data de 25.04.2014, când după deliberare a pronunțat următoarea hotarâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de fața, constată:

La data de 20.02.2014 Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Târgsor privind aplicarea legii penale mai favorabile a solicitat aplicarea dispozițiilor legii noi mai favorabile față cu privire la condamnata G. T., fiica lui N. și M., născută la data de 11.03.1959, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

În motivarea sesizării s-a arătat că intimata se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, aplicată prin s.p. 1590/21.12.2006 a Tribunalului București, Secția I Penală .

Examinând sesizarea Comisiei prin prisma dispozițiilor legale care reglementează aplicarea principiului mitior lex, respectiv art.6 din Legea 286/2009 (Noul cod penal) instanța constată că în cauza sunt aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile, așa cum se va arăta în continuare:

Prin sentința penala nr. 1590/2006 a Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus următoarele:

În baza art. 449 c.p.p. art.36 c.p. ,art. 33 c.p. art. 14 lit.b c.p. au fost contopite pedepsele aplicate condamnatei prin s.p.373/12.03.2004 a Tribunalului Bucuresti Secția I Penala, definitiva la data de 17.08.2004 prin care a fost condamnata la o pedeapsa de 15 ani închisoare si 5 ani interzicerea dreptruilor prev.de art.64 lit.a si b c.p. si s.p. 1076/08.11.2002 a Tribunalului Bucuresti Secția II Penala, definitivă la 10.p09.2003 prin care a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilind să exewcute în final pedeapsa de 15 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor sprev.de art.64 lit,a si b c.p, conform art. 35 c.p.

S-a facut aplicarea art.71,64 lit.a,b, c.p.

În baza art. 36 al.3c.p.,m art. 88 c.p, s-a dedus din pedeapsa perioada prevenției de la 28.09.2001 (24 ore) si periaoda executata de la 02.09.2003 la zi.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.

Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.

În realizarea acestui demers, se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.

Instanța mai constată că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.

În aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate instanța va descontopi pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, aplicată prin s.p. 1590/21.12.2006 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, după cum urmează:

-15 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 373/12.03.2004 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă la 17.08.2004 prin d.p. 4154/2004 a I.C.C.J. Sectia Penala, pentru comiterea infractiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 1,2 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p. fapta din 02.09.2003.

- Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale;

-4 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1076/08.11.2002 a Tribunalului București, Secția II - a Penală, modificata prin d.p. 22/A din 28.01.2003 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia I-a Penala, definitivă la 10.09.2003 prin d.p. 3648/2003 a I.C.C.J. Sectia Penala, pentru comiterea infractiunii de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu prev. de art. 4 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p. fapta din 28.09.2001.

În baza art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, rap. la art. . 2 al. 1,2 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p., va reduce pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, la 12 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, rap. la art. . 4 al. 1,2 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p., instanta va reduce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu, la 3 ani închisoare

Se va constata ca nu se impune reducerea pedepsei complementare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 C.penal, instanța va contopi pedepsele mai sus mentionate, asa cum au fost reduse, condamnata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Se va menține aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71,64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.

Instanta va deduce din pedeapsa aplicată perioada retinerii din data de 28.09.2001 si perioada executată, de la 02.09.2003 la zi.

Va menține în rest dispozițiile sentinței de condamnare menționate anterior.

Va dispune anularea M.E.P.I. nr. 2105/24.01.2007 emis de Tribunalul București Secția a I-a Penală în ds.nr._/3/2006 și emiterea unui nou mandat de executare.

În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 23 din Legea 255/2013 admite sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Târgșor, cu privire la condamnata G. T., fiica lui Nicolue și M., născută la 11.03.1959 în București, domiciliată în București, ., sectorul 3, C.N.P._, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, aplicată prin s.p. 1590/21.12.2006 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, după cum urmează:

-15 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 373/12.03.2004 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă la 17.08.2004 prin d.p. 4154/2004 a I.C.C.J. Sectia Penala, pentru comiterea infractiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 1,2 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p. fapta din 02.09.2003.

- Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale;

-4 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1076/08.11.2002 a Tribunalului București, Secția II - a Penală, modificata prin d.p. 22/A din 28.01.2003 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia I-a Penala, definitivă la 10.09.2003 prin d.p. 3648/2003 a I.C.C.J. Sectia Penala, pentru comiterea infractiunii de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu prev. de art. 4 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p. fapta din 28.09.2001.

În baza art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, rap. la art. . 2 al. 1,2 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p., reduce pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, la 12 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, rap. la art. . 4 al. 1,2 din Lg. 143/2000 cu aplic art. 37.lit. b C.p., reduce pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu, la 3 ani închisoare

Constata ca nu se impune reducerea pedepsei complementare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 C.penal, contopește pedepsele mai sus mentionate, asa cum au fost reduse, condamnata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a C.penal, lit. b C.penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Menține aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71,64 lit. a,b C.penal, cu excepția dreptului de a alege.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada retinerii din data de 28.09.2001 si perioada executată, de la 02.09.2003 la zi.

Menține în rest dispozițiile sentinței de condamnare menționate anterior.

Dispune anularea M.E.P.I. nr. 2105/24.01.2007 emis de Tribunalul București Secția a I-a Penală în ds.nr._/3/2006 și emiterea unui nou mandat de executare.

În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

N. C. D. D.

Red. N.C

Tehn.DC

4 ex/23.05.2014.

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 443/2014. Tribunalul PRAHOVA