Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 203/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 203/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 13-03-2014
ROMÂNIA
T. P.
SECTIA PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 203
Ședința publică din data de 13.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - S. A. C.
GREFIER - R. C. I.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata T. A. A., fiica lui I. și M., născută la 31.12.1989, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, C.N.P._, privind aplicarea legii mai favorabile.
Fără citarea condamnatei și fără participarea procurorului.
Procedura legal ÎNDEPLINITĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar adresa nr G2-_/ 03.03.2014 emisă de Penitenciarul Târgșor, relații privind situația juridică a condamnatei și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr 1155/2013 emis de T. București secția I penală
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată de condamnată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2014 și înregistrată sub numărul_, condamnata T. A. A., fiica lui I. și M., născută la 31.12.1989, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, C.N.P._ a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună aplicarea legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării cauzei s-a depus la dosar copia M.E.P.I. nr. 1155/2014 emis de T. București Secția a II-a penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin s.p. nr. 692/24.09.2013 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin d.p. nr. 15/29.01.2014 a I.C.C.J s-a dispus condamnarea inculpatei T. A., în baza art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 3201 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. a, 76 lit. b, art. 80 C.penal la pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b C.penal.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 1155/2014 din 10.02.2014.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.
Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța va avea în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art. 187 C.penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, nu pot fi avute în vedere instituții precum tentativa, circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
Se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Instanța mai constată că, spre deosebire de art. 5 din Noul Cod penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, și care face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art. 6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare deci de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate la cauza de față, instanța constată că în privința infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000, limita maximă a pedepsei a fost redusă, fiind în prezent de 12 ani, dar pedeapsa aplicată în concret condamnatei, de 4 ani închisoare, nu depășește acest maxim.
Cum nici pedeapsa complementară aplicată nu depășește durata de 5 ani, durata maximă pentru care poate fi dispusă potrivit noilor reglementări, instanța constată că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art. 6 C.penal, urmând astfel că respingă ca neîntemeiată contestația formulată
n baza art. 274 alin. 2 C.p.p., obligă condamnata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 23 din Legea 255/2013, art. 6 C.penal, respinge ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata T. A. A., fiica lui I. și M., născută la 31.12.1989, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, C.N.P._.
În baza art. 274 alin. 2 C.p.p., obligă condamnata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei.
Cu drept de contestație, în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2014.
PREȘEDINTE
S. A. C.
GREFIER
R. C. I.
Red.S.A./S.A.
4 ex/ 24.03.2014
Operator de date cu caracter personal 4058
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 204/2014.... → |
|---|








