Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 595/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 595/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-05-2014
ROMÂNIA
T. P.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 595
Ședința publică de la 29 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A.-M. L.
GREFIER – I.-C. C.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul D. M. fiul lui N. și al lui A., născut la 27 Mai 1976, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, privind aplicarea dispozițiilor legii mai favorabile.
Fără participarea procurorului și a persoanei condamnate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus dovada înștiințarii persoanei condamnate despre termenul de judecată și posibilitatea de a formula concluzii scrise.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ la data de 17.02.2014, condamnatul D. M., fiul lui natural și P. A., născut la data de 27.05.1976 în Târgoviște, jud. Dâmbovița, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună aplicarea legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării cauzei, au fost depuse la dosar, în fotocopie, M.E.P.I. nr.517/2011 din 23.01.2012 emis de T. Dâmbovița și fișa de evaluare întocmită de Comisia constituită la nivelul Penitenciarului Ploiești.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin s.p. nr.354/18.10.2011 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin d.p. nr.91/23.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus condamnarea inculpatului D. M. la pedeapsa rezultantă de 17 ani și 1 lună închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, compusă din:
- pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174, 175 lit.i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal;
- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208-209 alin.1 lit.a, e Cod penal;
- pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată prin s.p. nr.813/2003 a Judecătoriei Târgoviște.
Urmare rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis M.E.P.I. nr.517/2011 din 23.01.2012 de către T. Dâmbovița.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
De asemenea, potrivit art.4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a Codului penal, „pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, se constată că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța va avea în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art.187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
În interpretarea dispozițiilor art.6 C.penal citate anterior, dată fiind împrejurarea că în cauză s-a dispus condamnarea numitului D. M. pentru un concurs de infracțiuni, instanța va avea în vedere și dispozițiile deciziei nr.1/14.04.2014 a Înaltei Curți de Csație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.O. nr.349/13.05.2014, urmând, astfel, ca după compararea pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente să procedeze la analizarea pedepsei rezultante, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită urmând a fi comparată cu pedeapsa rezultantă ce s-ar stabili conform legii noi. Ca atare, pedepsele rezultate în urma operației de reducere, dacă va fi cazul, vor fi ipotetic contopite conform regulilor prevăzute de art.39 noul Cod penal și numai dacă rezultanta obținută va fi mai mică decât cea stabilită de instanță, se va proceda la reducerea pedepsei date spre executare inițial.
Aplicând toate principiile enunțate la situația concretă a condamnatului, instanța constată, în privința infracțiunilor de omor calificat, prev. de art.174, 175 lit.i Cod penal anterior, și furt calificat, prev. de art.208-209 alin.1 lit.a, e Cod penal anterior, că acestea sunt actualmente reglementate de art.188 Cod penal și art.228 alin.1 Cod penal, fiind pedepsite cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, prin urmare pedepsele aplicate în concret condamnatului pentru aceste infracțiuni, de 17 ani închisoare, respectiv 3 ani închisoare, nu depășesc aceste maxime.
În următoarea etapă, instanța va compara pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea definitivă, cea de 17 ani și 1 lună închisoare, cu pedeapsa ce ar rezulta prin aplicarea dispozițiilor art.39 noul Cod penal, conform cărora atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, condamnatul va executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga o treime din totalul restului pedepselor.
Astfel, condamnatul ar urma să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 ani închisoare, la care s-ar adăuga o treime din totalul restului pedepselor, respectiv 1 an și 10 zile, urmând să execute în final 18 ani și 10 zile închisoare, adică o pedeapsă rezultantă mai mare decât cea stabilită potrivit legii vechi, prin urmare, în privința pedepsei principale, se constată lipsa de efect a dispozițiilor art.6 Cod penal.
Nici pedeapsa complementară aplicată nu depășește durata de 5 ani, cea maximă pentru care poate fi dispusă potrivit noilor reglementări, astfel că se în privința condamnatului se observă că nu sunt incidente prevederile art.6 Cod penal.
Concluzionând, pentru argumentele expuse în precedent, tribunalul va respinge contestația formulată de persoana condamnată D. M., fiul lui natural și P. A., născut la data de 27.05.1976 în Târgoviște, jud. Dâmbovița, ca fiind neîntemeiată.
În plus, în baza art.275 alin.2 c.pr.pen., persoana condamnată, aflată în culpă procesuală, va fi obligată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de persoana condamnată D. M., fiul lui natural și P. A., născut la data de 27.05.1976 în Târgoviște, jud. Dâmbovița, ca fiind neîntemeiată.
În baza art.275 alin.2 c.pr.pen., obligă persoana condamnată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
Președinte, Grefier,
A.-M. L. I.-C. C.
Red./tehnored. A.M.L.
ex./06.06.2014
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 118/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 664/2014.... → |
|---|








