Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 32/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 32/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-05-2014

ROMÂNIA

T. P.

SECTIA PENALA

Dosar nr._

DECIZIA NR.32

Ședința publică de la 22 mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - N. C.

JUDECĂTORI - T. Z.

GREFIER - D. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpatul T. Alexadru L., împotriva sentinței penale nr. 2426/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 apr.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrnată din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțat pentru data de 07.05.2014 dată la care pedntru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru data de 20 mai 2014 și ulterior la data de 22 mai 2014, când după deliberare a pronunțat următoarea hotarâre.

T.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin sentința penală nr. 2426/21.11.2013 Judecătoria Ploiești, în temeiul art. 181 alin. 1 C. P., cu aplic. art. 99 și 109 C. pen. cu aplicarea art.3201, alin.7 C.pr.pen. a condamnat inculpatul T. A. L. (fiul lui N. si M., născut la data de 13.05.1997 în Ploiești, jud. P., domiciliat în Ploiești, . 21, jud. P., posesor al CI . nr._, CNP_, de cetățenie română, studii 4 clase, fără antecedente penale ), la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În temeiul art.71 Cod Penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a-II-a, și b Cod Penal pe durata executării pedepsei, dupa implinirea varstei de 18 ani.

În baza art. 110 ind. 1 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 10 luni termen de încercare stabilit potrivit art. 110 C.pen.

În baza art. 110 ind. 1 C.pen.s-a încredințat supravegherea minorului Serviciului de P. de pe lângă T. P..

În baza art. 110 ind. 1 C.pen. rap. la art. 103 alin. 2 s-a pus în vedere Serviciului de Probațiune de pe lângă T. P. îndatorirea de a supraveghea îndeaproape minorul, în scopul îndreptării lui. De asemenea, pune în vedere Serviciului de P. de pe lângă T. P. că are obligația să înștiințeze de îndată instanța, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

În baza art. 110 ind. 1 C.pen. rap. la art. 103 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de încercare, minorul va fi obligat să frecventeze cursurile școlare.

În baza art. 71, alin.5 C.pen., va suspenda executarea pedepselor accesorii, aplicabile după împlinirea vârstei de 18 ani, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 110 ind. 1 alin. 2 raportat la art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni și asupra dispozițiilor art. 110 ind. 1 alin. 3 raportat la art. 86 ind. 4 alin. 2 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.

În baza art. 346 C.proc.pen. raportat la art. 14 C.proc.pen., art. 1381, 1385 N.C.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești, cu sediul în Ploiești, ., jud.P., în contradictoriu cu inculpatul T. A. L..

A fost obligat inculpatul T. A. L. în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. si T. N. la plata către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești a sumei de 1790,08 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate M. G. M. la care se va adăuga dobânda legală de la data externării până la data plății efective.

În baza art. 346 raportat la art. 14 C.proc.pen., art. 1381, 1385 N.C.civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. de Ambulanță Județean P., cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.24, jud.P. în contradictoriu cu inculpatul T. A. L..

A fost obligat inculpatul T. A. L. în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. si T. N. la plata către partea civilă S. de Ambulanță județean P. a sumei de 229,85 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prespitalicești acordate părții vătămate M. G. M..

În baza art. 346 C.proc.pen. raportat la art. 14 C.proc.pen., art. 1381, 1385 N.C.civ a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. G. M. în contradictoriu cu inculpatul T. A. L..

A fost obligat inculpatul T. A. L. în solidar cu părțile responsabile civilmente T. M. si T. N. a următoarelor sume: 38 lei cu titlu de daune materiale, 6000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în data de 28.08.2012, in jurul orelor 15 inculpatul T. A. L. a mers la domiciliul părții vătămate M. G. pentru a cumpăra mai multe biciclete vechi de la acesta. S-au înteles ca inculpatul sa ii dea suma de 200 lei pentru 2 biciclete, 4 cadre de bicicleta si 10 jante de bicicleta vechi, cu condiția returnării bunurilor, respectiv banilor dați de inculpat in cazul in care tatălui său nu ii convin bunurile cumpărate. Tatălui inculpatului nu i-au plăcut bunurile cumpărate ceea ce l-a determinat pe inculpat sa il sune pe M. G. solicitandu-i returnarea banilor, acesta refuzând.

Inculpatul a mers împreuna cu tatăl la domiciliul lui M. G., care a fost de acord cu returnarea bicicletelor însa i-a restituit doar 150 lei din cei 200 lei plătiți pentru bunurile cumpărate sub pretextul ca ii va da si restul de 50 lei in momentul in care și T. A. ii va achita o datorie mai veche de 5 lei. Urmare acestei discuții inculpatul T. A. l-a lovit pe M. G. cu pumnul in zona fetei.

Partea vătămată s-a prezentat la S. J. de Urgentă Ploiesti unde a fost diagnosticată cu „. dublă de mandibulă subcondilian și paramedian drept cu deplasare”.

Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr 1832/05.09.2012 numitul M. G. M. prezintă leziuni traumatice ce pot data din 28.08.2012, au putut fi produse prin lovire cu corp dur si necesita 35-40 zile de ingrijiri medicale.

Având in vedere vârsta inculpatului la data comiterii faptei, respectiv 15 ani, în cursul urmării penale acesta a fost supus expertizei psihiatrice. Conform raportului de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 1042/03.12.2012 s-a conchis că prezintă diagnosticul de reacție comportamentală impulsivă la pubertate, prag redus la frustrare, iar la data comiterii faptei 28.08.2012 avea discernământul păstrat .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

La termenul de judecata din data de 22 aprilie 2014 apelantul inculpat T. Alexadru L., a arătat că s-a împăcat cu intimatul parte civilă M. G. M..

De asemenea intimatul parte civilă M. G. M., la același termen de judecată a arătat ca . împăcat cu apelantul inculpat.

Pentru această infracțiune acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Potrivit disp.art.16 lit. g din C.p.p. acțiunea penală nu mai poate fi exercitată atunci când a intervenit împăcarea între părți ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii.

În raport de aceste considerente și față de manifestarea de voință a părților, tribunalul urmează să admită apelul declarat de inculpatul T. N. A. L. împotriva sentinței penale nr. 2426/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Va casa sentința penală sus menționată și pe fond, în baza art.16 al. 1 lit.g rap la art.. 396 al 6 C.p.p., va înceta procesul penal pornit la plângerea părții vătămate M. G. M. dom. în Ploiești, .. 9, jud. P., prin împăcarea părților.

În temeiul art. 25C.p.p. va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal.

In baza disp.art. 275 alin. 2 lit.d c.p.p. va obliga inculpatul și partea vătămată, la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judicare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul T. N. A. L. fiul lui N. și M., ns. la 13.05.1977, dom. În Ploiești, .. 21, jud. P. împotriva sentinței penale nr. 2426/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Casează sentința penală sus menționată și pe fond, în baza art.16 al. 1 lit.g rap la art.. 396 al 6 C.p.p., încetează procesul penal pornit la plângerea părții vătămate M. G. M. dom. în Ploiești, .. 9, jud. P., prin împăcarea părților.

În temeiul art. 25C.p.p. lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal.

In baza disp.art. 275 alin. 2 lit.d c.p.p. obligă inculpatul și partea vătămată, la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judicare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.05 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

N. C. T. Z.

GREFIER

D. D.

Red.TZ/TZ.

d.f._ Judecătoria Ploiesti

j.f.S. V. M.

3 ex/16.06.2014

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 32/2014. Tribunalul PRAHOVA