Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 910/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 910/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 17-10-2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 910

Ședința publică de la 17.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A.-M. L.

GREFIER – I.-C. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T.- S. T. Ploiești

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile disjunse din dosarul nr._ ce a avut ca obiect soluționarea acțiunii penale pusă în mișcare prin Rechizitoriul 98/D/P/2011 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. Ploiești prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

-M. F. C., fiul lui C. și G., născut la data de 10.04.1979 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 7 al. 1din Legea 39/2003, art. 26 CP rap. La art. 215 al. 1, 2, 3, 5 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP rap. La art. 288 al. 1 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP raportat la art. 290 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 292 CP cu aplicarea art. 41 al.2 CP, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a CP;

-P. G., zis „B.”, fiul lui M. și E., născut la data de 23.04.1974 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., ., ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 26 CP rap. La art. 215 al. 1, 2, 3, 5 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP rap. La art. 288 al. 1 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP raportat la art. 290 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP rap. la art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al.2 CP, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a CP;

-C. G. F., fiul lui C. și Ș., născut la data de 11.03.1979 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1din Legea 39/2003, art. 26 CP rap. la art. 215 al. 1, 2, 3, 5 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP și cu aplicarea art. 37 lit. b CP,art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 292 CP cu aplicarea art. 41 al.2 CP, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a CP;

-S. C., fiul lui N. și A., născut la data de 14.10.1976 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1din Legea 39/2003, art. 26 CP rap. La art. 215 al. 1, 2, 3, 5 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP rap. la art. 288 al. 1 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP raportat la art. 290 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP rap. la art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al.2 CP, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a CP;

-S. I. M., fica lui A. și E., născută la data de 28.0.1979, în București, domiciliată în București, ., ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al 1 din Legea 39/2003, art. 215 al. 1, 2, 3, 5 CP cu aplicare art. 41 al. 2 CP, art. 26 CP rap la art. 288 al.1 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 290 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, art. 291 CP cu aplicarea art. 41 al.2 CP, art. 292 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a CP;

-B. C. V., fiul lui C. și A., născut la data de 30.03.1987 în București, domiciliat în București, .. 42, . 4, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003, art. 26 CP rap. la art. 215 al. 1, 2, 3 CP, art. 290 CP cu aplicarea art. 41 al. 2 CP, cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a CP.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.10.2014, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea la data de 17.10.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

P. sentința penală nr.317/31.03.2014 pronunțată dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, în baza art. 26 Cod proc. penală s-a dispus disjungerea acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal, apreciindu-se că soluționarea acesteia ar duce la depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale puse în mișcare prin rechizitoriul nr.98/D/P/2011 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. Ploiești privind pe inculpații M. F. C., P. G., C. G. F., S. C., B. C. V. și S. I. M..

P. aceeași sentință s-a dispus condamnarea tuturor celor șase inculpați la pedeapsa închisorii pentru comiterea, printre altele, a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat profilat pe comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, fals în înscrisuri și fals în declarații, constând în procurarea de autoturisme (prin încheierea unor convenții de închiriere cu scopul real de a obține, pe lângă autoturisme și documentele originale, precum și cheile acestora) în țări ale Uniunii Europene, în special Italia, Spania și Germania, falsificarea/facilitarea obținerii documentelor falsificate necesare înmatriculării, ce atestau o falsă proveniență licită a acestor bunuri, utilizarea unor astfel de documente cu scopul de a obține cărțile de identitate ale vehiculelor și certificatele de autentificare, respectiv darea declaraților neconforme realității în fața reprezentanților RAR și notarilor publici.

Autoturismele obținute ilicit în această modalitate s-a reținut că au fost vândute succesiv în România, cauzându-se astfel un prejudiciu de peste 750 000 de euro mai multor persoane vătămate.

În privința laturii civile a cauzei, tribunalul reține că următoarele persoane vătămate s-au constituit parte civilă în prezentul dosar după cum urmează:

- C. S. - a solicitat restituirea autoturismului marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859, precum și ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra acestuia (f.127 vol.II u.p.);

- A. I. - a solicitat restituirea autoturismului marca BMW X6, . identificare WBAFG01010LC29967 (f.152 vol.II u.p.);

- B. P.-I. - cu suma de 40.000 euro reprezentând daune materiale și 10.000 euro - daune morale (f.15 dosar instanță);

- Zurich V. - G. AG - cu suma de 80.000 CHF reprezentând contravaloarea autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A178641 (f.52 dosar instanță);

- B. C. - cu suma de 45.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Ford Rimor, . identificare WFOFXXTTFFAS83289, precum și cu suma reprezentând lipsă de folosință – aproximativ 8.000 euro (f.41 și urm. vol.I u.p.);

- F. S. C. - cu suma de 27.500 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Audi A5, . identificare WAUZZZ8T9AA078818 (la termenul de judecată din data de 09.01.2014 acordat în dosarul nr._ );

- C. F. - cu suma de 27.500 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2040081A138100 (f.89 dosar);

- T. L. I. S.A. - cu suma de 19.990,34 euro reprezentând valoarea contractului de leasing nr._/28.10.2011 privind autoturismul marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668 (f.9 dosar);

- .. Cluj N. - cu suma de 17.000 euro echivalentul în lei la data plății reprezentând contravaloarea a 3 autoturisme marca Opel (f.46 dosar);

- G. I. - cu suma de 17.000 euro reprezentând despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data de 14.09.2010 (f.17 dosar);

- M. D. - cu suma de 11.300 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca VW Passat, . identificare WVWZZZ3CZ9P015507 (f.7 dosar);

- B. B. - cu suma de 13.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca marca Alfa R. Giulieta, . identificare ZAR_47 (f.38 dosar).

Referitor la persoanele vătămate D. Jimenez dei B., S.C. R. P. S.RL. C., M. M. I. R., R. M. S.R.L. și V. F., prin declarații înaintate instanței de judecată au arătat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Examinând solicitările persoanelor vătămate care s-au constituit părți civile în procesul penal în modalitatea menționată anterior, prin raportare atât la susținerile acestora, cât și la actele dosarului și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:

În privința autoturismului marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859, proprietarul său, D. Jimenez dei B., l-a declarat ca fiind sustras în ziua de 28.08.2008 din Madrid.

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism a figurat începând cu data de 14.10.2008 înmatriculat pe teritoriul României sub diverse numere, în proprietatea mai multor persoane, ultimul utilizator fiind S.C. R. P. S.RL. C..

La data de 17.03.2009, numitul D. T. i-a înstrăinat inculpatului C. G. F. autoturismul, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit existent la fila 39 vol.III dosar u.p., iar la data de 23.08.2009, inculpatul C. G. F. s-a prezentat la R.A.R. Prahova, solicitând eliberarea certificatului de autenticitate al autoturismului, pentru deplasarea la această instituție primind de la inculpatul M. F. C. suma de 150 lei, astfel cum rezultă din declarația acestuia dată în cursul urmăririi penale.

Asupra autoturismului a fost instituită măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, în prezent fiindu-i restituit proprietarului.

În cauză, nici proprietarul autoturismului, D. Jimenez dei B., nici ultimul utilizator al acestuia, S.C. R. P. S.RL. C., nu s-au constituit părți civile, astfel că instanța urmează să ia act de această împrejurare.

În plus, se va lua act că autoturismul marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859, asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, a fost restituit proprietarului.

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859, menținerea acestuia nemaijustificându-se.

De asemenea, în baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, se va confisca de la inculpatul C. G. F. suma de 150 lei, obținută prin săvârșirea faptei de înșelăciune.

În plus, va fi restabilită situația anterioară săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.03.2009 între D. T. și C. G. F. având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859, acest contract fiind singurul existent în dosarul de urmărire penală cu referire la acest autoturism, în care figurează numele unui inculpat.

În privința autoturismului marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494, proprietarul său, Santander Consumer Bank, l-a declarat ca nefiind înapoiat în ziua de 05.03.2010 conform contractului de leasing încheiat cu Lanzotii Lorenzo, în calitate de titular al Societății Aesse R..

Acesta (proprietarul de drept) a împuternicit Societatea C. S. să desfășoare în numele său toate operațiile necesare scoaterii de sub sechestru a autoturismului și a repatrierii, solicitând restituirea acestuia (f.127 vol.II dosar u.p.).

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism figurează începând cu data de 22.04.2010 înmatriculat pe teritoriul României sub două numere, în proprietatea S.C. Donelli Distrib Concept S.R.L., apoi a numitei L. M., în prezent fiind depus în parcul special amenajat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

La data de 08.04.2010, numitul P. V. i-a înstrăinat inculpatului C. G. F. autoturismul, iar la data de 21.04.2010, inculpatul C. G. F. l-a înstrăinat S.C. Donelli Distrib Concept S.R.L., societate al cărei administrator este inculpatul S. C. (conform contractelor de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit existente la filele 57, 58 vol.II dosar u.p.

Asupra autoturismului a fost instituită măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.654/ P/2010 din data de 20.03.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

P. urmare, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată C. S. și va dispune restituirea către aceasta a autoturismului marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494,

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494, menținerea acestuia nemaijustificându-se.

În plus, va fi restabilită situația anterioară săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare (singurele existente în dosar în care figurează numele inculpaților) încheiate la datele de 08.04.2010 între P. V. și C. G. F., respectiv la 21.04.2010 între C. G. F. și S.C. Donelli Distrib Concept, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494, dar și a cărții de identitate și a certificatului de înmatriculare aferente acestuia, autoturism ce în prezent este înmatriculat sub nr._ .

În privința autoturismului marca BMW X6, . identificare WBAFG01010LC29967, societatea de asigurare A. I. a solicitat restituirea în natură a acestuia, autoturismul fiind declarat furat de către proprietarul său în ziua de 27.09.2011 din Sallaumines, Franța (f.152 vol.II dosar u.p.).

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism figurează începând cu data de 07.12.2010 înmatriculat pe teritoriul României sub mai multe numere, actualul deținător fiind B. P.-I., care s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 euro reprezentând daune materiale și 10.000 euro - daune morale.

Având în vedere că restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii este posibilă, iar societatea de asigurare A. I. a solicitat restituirea în natură a autoturismului, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către aceasta și va dispune restituirea autoturismului marca BMW X6, . identificare WBAFG01010LC29967, aflat în deținerea martorului cumpărător B. P.-I..

În ce privește despăgubirile solicitate de persoana vătămată B. P.-I., tribunalul constată că în susținerea cererii aceasta nu a depus niciun act doveditor, deși sarcina probei îi incumba.

P. urmare, va fi respinsă acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. P.-I..

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca BMW X6, . identificare WBAFG01010LC29967, această măsură nemaifiind justificată.

În privința autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A178641, societatea de asigurare Zurich V. – G. AG, împuternicită de proprietarul de drept Sixt rent a car AG, s-a constituit parte civilă cu suma de 80.000 CHF, autoturismul nefiind restituit la data expirării termenului pentru care a fost închiriat.

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism figurează începând cu data de 21.04.2010 înmatriculat pe teritoriul României sub două numere, actualul deținător fiind M. M. I. R., care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Având în vedere că restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii este posibilă prin restituirea autoturismului către proprietarul de drept al acestuia, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată Zurich V. – G. AG și va dispune restituirea către aceasta a autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A178641 aflat în deținerea martorului cumpărător M. M. I. R..

Totodată, se va lua act că persoana vătămată M. M. I. R. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În plus, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A178641, această măsură nemaifiind justificată.

În privința autoturismului marca Ford Rimor, . identificare WFOFXXTTFFAS83289, proprietarul său, B. C., l-a declarat ca fiind sustras în ziua de 26.01.2011 din Italia.

Conform procesului-verbal existent la fila 65 vol.I dosar u.p., acest autoturism i-a fost predat persoanei vătămate la data de 06.03.2012.

Deși proprietarul autoturismului s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului cu suma reprezentând lipsă de folosință – aproximativ 8.000 euro, tribunalul constată că pretențiile sale nu pot fi admise, pe de o parte deoarece bunul a reintrat în posesia sa (deci acordarea contravalorii acestuia nu se justifică), iar pe de altă parte – deoarece nu s-a făcut în niciun fel dovada despăgubirilor la care partea vătămată ar fi fost îndreptățită pentru lipsa de folosință timp de aproximativ 1 an, deși sarcina probei îi incumba.

P. urmare, va fi respinsă acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. C., ca fiind neîntemeiată.

În plus, se va lua act că autoturismul marca Ford Rimor, . identificare WFOFXXTTFFAS83289 a fost restituit persoanei vătămate B. C., conform procesului-verbal încheiat la data de 06.03.2012.

Totodată, în baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, se va confisca de la inculpatul C. G. F. suma de 150 lei, obținută prin săvârșirea faptei de înșelăciune, faptă în care a fost implicat potrivit propriilor sale declarații.

În privința autoturismului marca F. Ducato, . identificare ZFA_93, acesta a fost declarat ca fiind sustras în ziua de 07.08.2010 din Italia.

Conform procesului-verbal existent la fila 122 vol.I dosar u.p., acest autoturism i-a fost predat împuternicitului persoanei vătămate la data de 02.12.2010., R. M. S.R.L. neconstituindu-se parte civilă în cauză.

P. urmare, se va lua act că persoana vătămată R. M. S.R.L. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal, precum și că autoturismul marca F. Ducato, . identificare ZFA_93 a fost restituit reprezentantului persoanei vătămate, conform procesului-verbal încheiat la data de 02.12.2010.

Totodată, în baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, se va confisca de la inculpatul S. C. suma de 700 lei primită pentru îndeplinirea formalităților necesare înmatriculării acestui autoturism.

În privința autoturismului marca Audi A5, . identificare WAUZZZ8T9AA078818, acesta a fost declarat ca fiind sustras în ziua de 16.12.2010 din Italia.

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism figurează începând cu data de 28.12.2010 înmatriculat pe teritoriul României sub mai multe numere, actualul deținător fiind F. S. C., care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 27.500 euro reprezentând contravaloarea mașinii.

Având în vedere că în prezentul dosar proprietarul de drept al autoturismului nu s-a constituit parte civilă, precum și că autovehiculul a ajuns în posesia actualului deținător de bună credință urmare a săvârșirii de către inculpații M. F. C. și C. G. F. a infracțiunilor pentru care au fost condamnați definitiv, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată F. S. C. și va dispune obligarea celor doi inculpați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 27.500 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Audi A5, . identificare WAUZZZ8T9AA078818.

Totodată, va fi menținut sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură fiind necesară pentru evitarea înstrăinării acestuia și îngreunarea restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

În privința autoturismului marca BMW 320, . identificare WBAPN31000E134328, acesta a fost declarat ca fiind sustras în ziua de 01.09.2010.

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism a figurat începând cu data de 02.11.2010 înmatriculat pe teritoriul României inițial în proprietatea inculpatei S. I. M., apoi a actualului deținător, cumpărător de bună credință, V. F., care nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

La data de 29.09.2010, numitul N. M. R. i-a înstrăinat inculpatei S. I. M. autoturismul, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit existent la fila 103 vol.IV dosar u.p., pentru ajutorul acordat inculpatului M. F. C. în vederea înmatriculării autoturismului inculpata primind suma de 100 euro, iar inculpatul C. G. F. - suma de 150 lei.

P. urmare, se va lua act că persoana vătămată V. F. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În plus, în baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, le vor fi confiscate inculpaților C. G. F. și S. I. M. sumele de 150 lei, respectiv 100 euro.

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca BMW 320, . identificare WBAPN31000E134328 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură nemaijustificându-se.

De asemenea, va fi restabilită situația anterioară săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29.09.2010 între N. M. R. și S. I. M., având ca obiect autoturismul marca BMW 320, . identificare WBAPN31000E134328, acest contract fiind singurul existent în dosarul de urmărire penală cu referire la acest autoturism, în care figurează numele unui inculpat.

În privința autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2040081A138100, conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acesta figurează începând cu data de 14.10.2008, având înscisă mențiunea operativă „furat din Italia”.

În prezent, autoturismul se află în posesia numitului C. F., persoană care s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 22.500 euro reprezentând contravaloarea acestuia.

Pretențiile civile ale actualului deținător nu pot fi admise, având în vedere că acestuia nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu, în prezentul dosar nefiind stabilit nici proprietarul de drept al autoturismului și nici faptul că vreunul dintre inculpați a comis vreo infracțiune în legătură cu acest autoturism.

De aceea, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată C. F. va fi respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2040081A138100 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură nemaifiind justificată.

În privința autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668, acesta a fost declarat ca fiind sustras la data de 24.08.2010, T. L. I. S.A. constituindu-se parte civilă în cauză cu suma de 19.990,34 euro reprezentând valoarea contractului de leasing nr._/28.10.2011.

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism figurează începând cu data de 17.09.2010 înmatriculat pe teritoriul României sub mai multe numere, actualul deținător fiind T. L. I. S.A.

Având în vedere că autovehiculul a ajuns în posesia actualului deținător de bună credință urmare a săvârșirii de către inculpații M. F. C., C. G. F., S. C. și S. I. M. a infracțiunilor pentru care au fost condamnați definitiv, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată T. L. I. S.A. și va dispune obligarea celor patru inculpați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 19.990,34 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668.

Totodată, va fi menținut sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură fiind necesară pentru evitarea înstrăinării acestuia și îngreunarea restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

În plus, va fi restabilită situația anterioară săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare (singurele existente în dosar în care figurează numele inculpaților) încheiate la datele de 11.11.2010 între S. I. M. și C. G. F., respectiv la 30.11.2010 între C. G. F. și S.C. Conem Industrial Construct S.R.L. Ploiești, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668.

În privința autoturismului marca Opel Corsa, . identificare WOLOSDL_, acesta a fost semnalat ca fiind sustras din Italia la data de 08.10.2010, în prezent aflându-se în posesia .. Cluj N., persoană care s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 17.000 euro echivalentul în lei la data plății reprezentând contravaloarea a 3 autoturisme marca Opel.

Pretențiile civile ale actualului deținător nu pot fi admise, având în vedere că acestuia nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu, în prezentul dosar nefiind stabilit nici proprietarul de drept al autoturismului și nici faptul că vreunul dintre inculpați a comis vreo infracțiune în legătură cu acest autoturism.

De aceea, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată .. Cluj N. va fi respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Opel Corsa, . identificare WOLOSDL_ prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură nemaifiind justificată.

În privința autoturismului marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501, acesta a fost semnalat ca fiind sustras la data de 02.04.2009.

Conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), acest autoturism a figurat începând cu data de 14.04.2009 înmatriculat pe teritoriul României sub diverse numere, în proprietatea mai multor persoane, ultimul utilizator fiind G. I., persoană care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.000 euro, la care se adaugă dobânda legală la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea autoturismului.

Asupra autoturismului a fost instituită măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, la data de 26.04.2012 fiind predat reprezentantului S.C. Zurich Insurance P.L.C., astfel cum rezultă din procesul-verbal existent la fila 323 vol.VIII dosar u.p.

P. urmare, constatând că prin săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamna definitiv, inculpatul M. F. C. a cauzat un prejudiciu persoanei vătămate G. I., constând în contravaloarea autoturismului marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată de către aceasta și va dispune obligarea inculpatului M. F. C. la plata către persoana vătămată G. I. a sumei de 17.000 euro, la care se adaugă dobânda legală la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501.

În plus, se va lua act că autoturismul marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501, asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, a fost restituit proprietarului, conform procesului-verbal încheiat la data de 26.04.2012.

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501, această măsură nemaijustificându-se.

În privința autoturismului marca VW Passat, . identificare WVWZZZ3CZ9P015507, acesta a fost semnalat ca fiind sustras din Italia la data de 07.12.2008, în prezent aflându-se în posesia numitului M. D., persoană care s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 11.300 euro reprezentând contravaloarea autoturismului.

Pretențiile civile ale actualului deținător nu pot fi admise, având în vedere că acestuia nu i-a fost cauzat vreun prejudiciu, în prezentul dosar nefiind stabilit nici proprietarul de drept al autoturismului și nici faptul că vreunul dintre inculpați a comis vreo infracțiune în legătură cu acest autoturism.

De aceea, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată M. D. va fi respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca VW Passat, . identificare WVWZZZ3CZ9P015507 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură nemaifiind justificată.

În privința autoturismului marca Alfa R. Giulieta, . identificare ZAR_47, acesta a fost declarat ca fiind sustras din Italia, iar conform procesului-verbal întocmit la data de 15.10.2013 de către lucrătorul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – S. de Combatere a Criminalității Informatice (f.75 și urm. vol.VIII dosar u.p.), figurează începând cu data de 26.01.2011 înmatriculat pe teritoriul României sub mai multe numere, actualul deținător fiind B. B., care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 13.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului.

Având în vedere că autovehiculul a ajuns în posesia actualului deținător de bună credință urmare a săvârșirii de către inculpații M. F. C. și C. G. F. a infracțiunilor pentru care au fost condamnați definitiv, tribunalul va admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. B. și va dispune obligarea celor doi inculpați, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 13.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Alfa R. Giulieta, . identificare ZAR_47.

Totodată, va fi menținut sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, această măsură fiind necesară pentru evitarea înstrăinării acestuia și îngreunarea restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Referitor la persoana juridică C. R. a C., tribunalul urmează să constate că aceasta, deși a fost indicată în citativul rechizitoriului, nu are calitate de persoană vătămată în prezentul dosar.

În plus, în baza art.580 Cod proc. penală, se va dispune ca o copie de pe prezenta hotărâre să fie trimisă Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, Consiliului Local al sectorului 1 București - Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, Consiliului Local al mun. Ploiești – S. Public Finanțe Locale, Consiliului Local sectorului 5 București - Direcția Impozite și Taxe Locale Auto.

Totodată, în baza art.274 alin.1 Cod proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului M. F. C., în cuantum de 400 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că persoanele vătămate D. JIMENEZ D. B., domiciliat în Madrid, . 8, 2 P5, Spania, și S.C. R. P. S.RL. C., cu sediul în C., ., nr.114 A, ., ., jud. C., nu se constituie părți civile în cadrul procesului penal.

Ia act că autoturismul marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859, asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, a fost restituit proprietarului.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859.

În baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpatul C. G. F. suma de 150 lei.

Anulează contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.03.2009 între D. T. și C. G. F. având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz C220, . identificare WDD2040081F154859.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată C. S., cu sediul în Milano, ..59, Cinisello Balsamo, Italia, și dispune restituirea către aceasta a autoturismului marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494, aflat în deținerea martorului cumpărător L. M., autoturism asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.654/ P/2010 din data de 20.03.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494.

Anulează contractele de vânzare-cumpărare încheiate la datele de 08.04.2010 între P. V. și C. G. F., respectiv la 21.04.2010 între C. G. F. și S.C. Donelli Distrib Concept, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494.

Anulează cartea de identitate și certificatul de înmatriculare aferente autoturismului marca Mercedes Benz GLK, . identificare WDC2049831F294494, ce figurează înmatriculat în prezent sub nr._

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată A. I., cu sediul în Paris, Rue de Richelieu 78, Franța,și dispune restituirea către aceasta a autoturismului marca BMW X6, . identificare WBAFG01010LC29967, aflat în deținerea martorului cumpărător B. P.-I., autoturism asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Respinge acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. P.-I., domiciliat în Miercurea C., ., ..

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca BMW X6, . identificare WBAFG01010LC29967.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată ZURICH V. – G. AG, cu sediul în Zurich, Postfach CH - 80S5, Elveția, și dispune restituirea către aceasta a autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A178641 aflat în deținerea martorului cumpărător M. M. I. R., autoturism asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Ia act că persoana vătămată M. M. I. R., domiciliat în București, Cetatea V., nr. 2A, ., ., sector 4, nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A178641.

Respinge acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. C., domiciliat în Albano Laziale (R.), via Macerata 14 VC, Italia ca fiind neîntemeiată.

Ia act că autoturismul marca Ford Rimor, . identificare WFOFXXTTFFAS83289 a fost restituit persoanei vătămate B. C., conform procesului-verbal încheiat la data de 06.03.2012.

În baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpatul C. G. F. suma de 150 lei.

Ia act că persoana vătămată R. M. S.R.L. nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

Ia act că autoturismul marca F. Ducato, . identificare ZFA_93 a fost restituit reprezentantului persoanei vătămate, conform procesului-verbal încheiat la data de 02.12.2010.

În baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpatul S. C. suma de 700 lei.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată F. S. C., domiciliat în București, Șoseaua C., nr. 74, ., . sector 2.

Dispune obligarea inculpaților M. F. C. și C. G. F., în solidar, la plata către persoana vătămată F. S. C. a sumei de 27.500 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Audi A5, . identificare WAUZZZ8T9AA078818.

Menține sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului marca Audi A5, . identificare WAUZZZ8T9AA078818 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Ia act că persoana vătămată V. F., domiciliat în ., ., nr.10, jud. Prahova, nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpatul C. G. F. suma de 150 lei.

În baza art.112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpata S. I. M. suma de 100 euro.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca BMW 320, . identificare WBAPN31000E134328 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Anulează contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29.09.2010 între N. M. R. și S. I. M., având ca obiect autoturismul marca BMW 320, . identificare WBAPN31000E134328.

Respinge acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată C. F., domiciliat în București, ., nr. 30-38, ., ., sector 3, ca fiind neîntemeiată.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2040081A138100 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată T. L. I. S.A., cu sediul în București, . (parter și etaj 1), nr. 8-12 sector 1.

Dispune obligarea inculpaților M. F. C., C. G. F., S. C. și S. I. M., în solidar, la plata către persoana vătămată T. L. I. S.A. a sumei de 19.990,34 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668.

Menține sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668, prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Anulează contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.11.2010 între S. I. M. și C. G. F., având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668.

Anulează contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.11.2010 între C. G. F. și S.C. Conem Industrial Construct S.R.L. Ploiești, având ca obiect autoturismul marca Mercedes Benz_, . identificare WDD2120021A239668.

Respinge acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată .. CLUJ N., cu sediul în Cluj-N., ..5, jud. Cluj, ca fiind neîntemeiată.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Opel Corsa, . identificare WOLOSDL_ prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată G. I., domiciliat în com. Rozavlea, ., jud. Maramureș.

Dispune obligarea inculpatului M. F. C. la plata către persoana vătămată G. I. a sumei de 17.000 euro, la care se adaugă dobânda legală la data efectuării plății, reprezentând contravaloarea autoturismului marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501.

Ia act că autoturismul marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501, asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului asigurator prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești, a fost restituit proprietarului, conform procesului-verbal încheiat la data de 26.04.2012.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Porsche Cayenne, . identificare WP1ZZZ9PZ4LA00501.

Respinge acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată M. D., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, ca fiind neîntemeiată.

Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca VW Passat, . identificare WVWZZZ3CZ9P015507 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoana vătămată B. B., domiciliată în com. Doftana, ..

Dispune obligarea inculpaților M. F. C. și C. G. F., în solidar, la plata către persoana vătămată B. B. a sumei de 13.000 euro reprezentând contravaloarea autoturismului marca Alfa R. Giulieta, . identificare ZAR_47.

Menține sechestrul asigurator instituit asupra autoturismului marca Alfa R. Giulieta, . identificare ZAR_47 prin ordonanța nr.98/D/P/2011 din data de 29.10.2013 a D.I.I.C.O.T. – S. T. Ploiești.

Ia act că persoana juridică C. R. A C., cu sediul în C/Berlin Imobil Coblanca 5,_,, Beniborm (Alicante), nr. 2, Spania, nu are calitate de persoană vătămată în prezentul dosar.

În baza art.580 Cod proc. penală, o copie de pe prezenta hotărâre se va trimite Sericiului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, Consiliului Local al sectorului 1 București - Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale, Consiliului Local al mun. Ploiești – S. Public Finanțe Locale, Consiliului Local sectorului 5 București - Direcția Impozite și Taxe Locale Auto.

În baza art.274 alin.1 Cod proc. pen., obligă inculpații la plata sumei de câte 200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului M. F. C., în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2014.

Președinte,Grefier,

A.-M. L. I.-C. C.

Red./tehnored. A.M.L.

ex./10.11.2014

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 910/2014. Tribunalul PRAHOVA