Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 35/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 35/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 19-02-2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 35
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE: D. L.
GREFIER: P. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. - a fost reprezentat prin procuror B. M. A..
Pe rol, soluționarea procesului penal privind pe inculpații B. C. C., fiica lui I. și Grigorița, născută la data de 14.06.1979 în Z., cu același domiciliu, ., județul T. și I. F. M., fiul lui F. și A., născut la 01.07.1985 în Z., domiciliat în comuna Năsturelu, ., trimiși în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Z., județ T., nr. 163/P/2010 din 12 noiembrie 2012, ambii pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41-42 Cod penal.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 februarie 2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de la acea dată – parte integrantă din prezenta – când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 19 februarie 2013, dată la care a pronunțat prezenta sentință penală.
TRIBUNALUL :
Asupra cauzei de față:
P. rechizitoriul din 12.11.2012 P. de pe lângă Judecătoria Z. a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpații: B. C. C., fiica lui I. și Grigorița, CNP_, născută la 14.06.1979 în Z., cu același domiciliu, ., jud.T., cetățenie română, studii medii, necăsătorită, fără antecedente penale și I. F. M., fiul lui F. și A., CNP_, născut la 01.07.1985 în Z., domiciliat în com. Năsturelu, ., cetățenie română, studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale, ambii pentru săvârșirea infr. prev.de art. 9 al.1 lit.c din Legea 241/2005 cu aplic.art. 41-42 cod penal.
S-a reținut de către organul de urmărire penală că în perioada 2005-2009, inculpații B. C. C. și I. M. F. au avut calitatea de asociați, respectiv administratori în cadrul ., cu sediul social în orașul Z., jud.T., având ca obiect principal de activitate – activități ale centrelor de fitness, dar și activități de comerț.
Din procesul verbal nr.515/27.01.2010 emis de Garda Financiară - Secția T., a rezultat că în perioada 2007-2009, . nu a înregistrat în evidența contabilă venituri reprezentând vânzări mărfuri și nu a achitat la termenele legale de plată, contribuțiile cu reținere la sursă, astfel încât bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu o valoare estimată la 123.459 lei, compusă din: impozit pe profit - 16.801 lei, TVA (de plata)- 88.614 lei, impozit pe salarii - 5.361 lei, C.A.S.S. individuale – 8.114 lei, CAS asigurați – 4.241 lei, CA șomaj individual – 328 lei.
Aceleași aspecte au constituit și obiectul verificărilor efectuate de către Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și ale căror rezultate au fost consemnate în procesul verbal nr. 1972/23.04.2010. Din conținutul actului de control, în ceea ce privește același agent economic verificat, a rezultat o diferență de 524.558 lei între soldul scriptic și cel faptic la mărfuri, cu implicații fiscale asupra bugetului general consolidat în sumă totală de 30.291 lei, din care TVA – 24.264 lei, impozit profit -2.112 lei și majorări -3.915 lei.
Având în vedere aspectele contradictorii reținute în verificările efectuate de către organele de control – Garda Financiara Secția T. și Direcția Generală a Finanțelor Publice T., în cauză, pentru o mai bună clarificare a activității financiar-contabile desfășurată de . Z. și în vederea stabilirii prejudiciului cert cauzat bugetului consolidat al statului, s-a dispus efectuarea unei expertize fiscale.
Astfel, potrivit concluziilor raportului fiscal, rezultă că nu au fost constatate deficiențe cu privire la modul de calcul, declarare si înregistrare în evidența contabilă a contribuțiilor cu reținere la sursă în perioada 01.01-31.12.2009. S-a constatat, analizând indicatorii economico-financiari, că în anul 2009 societatea s-a confruntat cu dificultăți privind acoperirea necesarului de lichidități, iar plățile nu s-au efectuat în detrimentul obligațiilor reprezentând impozite și taxe cu reținere la sursă către bugetul de stat.
În contradicție cu verificările și constatările organelor de control, expertul fiscal a reținut că la finele anului 2009 . Z., nu a înregistrat diferența între stocul faptic și cel scriptic, ba mai mult, în condițiile în care nu au fost înregistrate intrări de mărfuri, în lunile ianuarie și februarie 2010 societatea a vândut marfă în valoare de 352.523 lei, a colectat TVA la aceste venituri în sumă de 66.137 lei, a întocmit facturi fiscale pentru clienți în valoare de 414.222 lei și a încasat suma de 236.158 lei, pentru fiecare sumă încasată fiind emise documente (chitanțe) ulterior procedându-se la închiderea contului de mărfuri și declanșarea procedurii insolvenței.
Totodată, expertiza a mai relevat și faptul că la 31.12.2009, . a înregistrat cheltuieli nedeductibile în sumă de 108.625 lei ce nu au la bază documente justificative, constând în mărfuri și materii prime degradate în valoare totală de 66.526 lei (41.003 + 25.523 lei), precum și materiale de construcții în valoare de 46.338 lei.
În ceea ce privește regimul fiscal al bunurilor de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai puteau fi valorificate, în situația în care inculpații ar fi constatat existenta mărfurilor și materiilor prime degradate, trebuiau să respecte procedura fiscală și să procedeze la evidențierea acestora, prin întocmirea de documente justificative, astfel: referat privind cauza degradării, proces verbal de casare, înregistrarea în contabilitate a scăderii din gestiune, etc.
Referitor la materialele de construcție, nu au fost emise documente (bonuri de consum, situații, devize lucrări) care să ateste utilizarea acestora pentru necesitățile agentului economic.
Faptul că pentru mărfurile și materialele prime degradate au fost întocmite la începutul anului 2010 procese verbale, aceste înscrisuri nu au relevanță fiscală, nefiind supuse avizului de către o comisie de specialitate și nu au atașate documentația susmenționată. Procedându-se în aceasta modalitate și în condițiile în care . nu a calculat și nu a emis autofactură pentru TVA-ul colectat aferent mărfurilor, materiilor prime degradate, cât și pentru materialele de construcții, societatea s-a sustras de la plata TVA-ului aferent în valoare totală de 20.200 lei și anume: 11.396 lei-TVA pentru mărfuri+materii prime degradate si 8.804 lei-TVA pentru materiale de construcții.
In ceea ce privește obligația fiscală - impozit pe profit, expertiza fiscală a concluzionat că, “deși societatea înregistrează cheltuieli nedeductibile la 31.12.2009 în sumă de 108.625 lei, acest fapt nu generează în sarcina societății obligații suplimentare privind impozitul de profit”.
S-a avut în vedere faptul că impactul cheltuielilor nedeductibile asupra rezultatului înregistrat la 31.12.2009 nu prezintă relevanță fiscală, întrucât la data respectivă societatea a înregistrat o pierdere fiscală în sumă de 117.348 lei, care nu este anulată de cheltuielile nedeductibile în sumă de 108.265 lei.
Pe parcursul urmăririi penale, ambii inculpați au avut o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise.
Situația de fapt prezentată în rechizitoriu este reținută și de instanță, în fața căreia, inculpatul prezent, I. F. M., a avut o poziție sinceră, solicitând ca judecata să fie efectuată pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală. Totodată, a recunoscut și achitat până la primul termen de judecată, prejudiciul determinat prin expertiza efectuată la urmărirea penală, solicitând aplicarea unei amenzi administrative.
Deși legal citată inculpata B. C. C. nu s-a prezentat în instanță, procedura de citare cu aceasta fiind îndeplinită prin afișare.
Faptele inculpaților B. C. C. și I. F. M., care, în calitate de administratori ai . Z., în cursul anului 2009 au evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la plata TVA-ului în sumă de 20.200 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 al.1 lit.c din Legea 241/2005 cu aplic. art.41 - 42 Cp și dovedite cu: sesizări ale organelor fiscale, proces verbal nr. 515/27.01.2010 emis de Garda Financiara - Secția T., proces verbal nr. 1972/23.04.2010 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., documente contabile si fiscale, raport expertiză fiscală, declarație martor, declarații inculpați.
Cu toate acestea, înainte de primul termen de judecată, prejudiciul determinat conform raportului de expertiză întocmit în cauză, de 20.200 lei a fost achitat, astfel încât, fiind o sumă mai mică de 50.000 euro, urmează ca potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 241/2005 să se aplice inculpaților o amendă administrativă ce se va înscrie în cazierul judiciar.
P. urmare, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41, 42 Cp., în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cpp., rap. la art. 10 lit. i/1 Cpp., cu aplic. art. 320/1 Cpp., aplicându-se amendă administrativă de 500 lei, conform art. 10 alin. 1 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 91 alin. 1 lit. c Cp.
Sub aspectul laturii civile, potrivit art. 14 Cpp., rap. la art. 346 Cpp., se va constata recuperat integral prejudiciul de 20.200 lei cauzat părții civile A. – DGFP T..
Instituția în cauză a depus la fila 44 a dosarului, o adresă fără număr și dată, în care confirmă achitarea prejudiciului de 20.200 lei, susținând însă că a rămas un debit neachitat de 10.038 lei.
Această opinie nu este împărtășită de instanță, întrucât prejudiciul pentru care au fost trimiși în judecată inculpații a fost de 20.200 lei, sumă determinată de expertiza fiscală efectuată tocmai ca urmare a diferențelor de calcul și interpretare a legii din partea celor două instituții ale statului: Garda financiară și Direcția generală a finanțelor publice.
Se cuvine menționat faptul că . Z. a fost radiată de la Registrul Comerțului, încă din data de 11.11.2011 (f. 20), motiv pentru care nu a mai fost citată în cauză drept parte responsabilă civilmente.
Dată fiind condamnarea inculpaților, potrivit art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. a Cpp., s-a dispus obligarea acestora la plata unei sume de 1.000 lei cheltuieli judiciare statului, fiecare.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 s-a dispus comunicarea prezentei sentințe la data rămânerii definitive, către ONRC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cpp., rap. la art. 10 lit. i/1 Cpp., cu aplic. art. 320/1 Cpp., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților B. C. C., fiica lui I. și Grigorița, născută la 14.06.1979 în Z., jud. T., CNP:_ și I. F. M., fiul lui F. și A., născut la 01.07.1985 în Z., jud. T., CNP:_, pentru infr. prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41, 42 Cp.
În baza art. 10 alin. 1 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 91 alin. 1 lit. c Cp., aplică fiecărui inculpat câte o amendă administrativă de 500 lei, ce se va înscrie în cazierul judiciar.
În baza art. 14 Cpp., rap. la art. 346 Cpp., constată recuperat integral prejudiciul de 20.200 lei cauzat părții civile A. – DGFP T..
În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. a Cpp., obligă fiecare inculpat la plata unei sume de 1.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariu avocat oficiu de 400 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 dispune comunicarea prezentei sentințe la data rămânerii definitive, către ONRC.
Cu apel în 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul I. F. M. și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. L. P. S.
Red./tehnored./ D.L.
07.03.2013/ 2 ex.
| ← Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 4/2012. Tribunalul TELEORMAN | Dare de mită. Art.290 NCP. Sentința nr. 34/2015. Tribunalul... → |
|---|








