Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 4/2012. Tribunalul TELEORMAN

Tribunalul TELEORMAN - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 4/2012 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 23-10-2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.4

APEL

Ședința publică din data de 23 octombrie 2012

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE: E. E.

JUDECĂTOR: T. I.

GREFIER: P. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman - a fost reprezentat prin procuror P. L..

Pe rol, în rejudecare după casare, apelurile penale declarate de P. de pe lângă J. A., inculpații P. C., zis „S.”, P. I., zis „S.” și P. I., zis „B.”, împotriva sentinței penale nr.184 din 21 mai 2010, pronunțată de J. A., în dosarul nr.4193._ .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – parte integrantă din prezenta – când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 23 octombrie 2012, dată la care a pronunțat prezenta decizie penală.

TRIBUNALUL :

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 184 din 21 mai 2010, pronunțată de J. A., în dosarul nr.4193._ s-au respins cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor formulate de inculpați, ca nefondate.

În baza art. 192 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a Cp și art. 76 al. 1 lit. c Cp. a condamnat pe inculpatul P. C., zis „S.”, CNP_, fiul lui I. și L., născut la data de 12 martie 1957 în .. Teleorman, cu domiciliul în Pitești, ., jud. Argeș, fără forme legale în orașul Popești-Leordeni, Șoseaua Olteniței, nr. 25 A, jud. I., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.194 al.1 Cp. cu aplic. art. 74 al.1 lit.a Cp. și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare (fapta comisă la data de 13.10.2006).

În baza art.180 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a Cp. și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare(fapta comisă la data de 13.10.2006).

În baza art.189 al.2 Cp. cu aplic. art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.b Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.194 al.1 cu aplic. art. 74 al.1 lit.a și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare (fapta comisă la data de 26.12.2006).

În baza art.180 al.2 Cp. cu aplic. art.74 al.1 lit.a și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

În baza art.33 lit.a Cp coroborat cu art. 34 lit. b Cp. a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.71 Cp. au fost interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza II -a și lit.b Cp.

In baza art.350 Cpp. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. C..

In baza art.192 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a și art.76 al.1 lit.c Cp. a condamnat pe inculpatul P. I., zis „S.”, CNP_, fiul lui C. și S., născut la data de 30 aprilie 1980 în Roșiori de Vede, jud. Teleorman, cu domiciliul în orașul Popești-Leordeni, Șoseaua Olteniței, nr. 25 A, jud. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

In baza art.194 al.1 cu aplic. art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare (fapta comisă la data de 13.10.2006).

In baza art.180 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare (fapta comisă la data de 13.10.2006).

In baza art.189 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit. b Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.194 al.1 Cp. cu aplic. art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare (fapta comisă la data de 26.12.2006).

In baza art.180 al.2 Cp. cu aplic. art.74 al.1 lit.a Cp și art. 76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.

In baza art.33 lit.a Cp coroborat cu art. 34 lit. b Cp. a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.71 Cp. a interzis inculpatului drept. prev. de art.64 lit.a teza II -a și lit.b Cp.

In baza art.192 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.c Cp. a condamnat pe inculpatul P. I., zis "B. ", CNP_, fiul lui I. și L., născut la data de 27.02.1970 în Roșiori de Vede, jud. Teleorman, domiciliat în orașul Popești-Leordeni, Șoseaua Olteniței, nr. 18 E, jud. I., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

In baza art.194 al.1 Cp. cu aplic. art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare (fapta comisă la data de 13.10.2006).

In baza art.180 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.e Cp. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare (fapta comisă la data de 13.10.2006).

In baza art.189 al.2 Cp. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a Cp și art.76 al.1 lit.b Cp.a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.33 lit.a Cp coroborat cu art.34 lit.b Cp. a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

In baza art.71 Cp. a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza II-a și lit.b Cp.

In baza art.346 raportat la art.14 C.p.p. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. S. M. și în temeiul art.998-999 și art.1003 cod civil au fost obligați inculpații Prianu C., P. I. și P. I., în solidar, să plătească acesteia suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

In baza art.346 rap. la art.14 C.p.p. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă I. A. și în temeiul art.998-999 și art.1003 Cod civil au fost obligați inculpații P. C. și P. I., în solidar, să plătească acesteia suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

In baza art.191 al.1 și 2 Cod.pr.penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

In baza art.193 Cod pr.penală a obligat fiecare inculpat la plata sumei de 266 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă S. S. M..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată S. S. M. este administratorul . A., firmă de transport auto de persoane ce efectuează curse în străinătate.

În cursul anului 2005, inculpatul P. C. s-a deplasat în Spania cu unul din microbuzele firmei sus-menționate însă în Spania microbuzul a fost oprit de un grup de persoane care au tâlhărit toate persoanele aflate în microbuz. Acest incident i-a creat certitudinea inculpatului P. C. că partea vătămată S. S. M. nu este străină de ceea ce s-a întâmplat și că ar fi fost cel care a pus la cale jaful, astfel că, la revenirea în țară a formulat plângere împotriva acestuia și șoferului microbuzului I. Ș. V..

Plângerea a făcut obiectul dosarului nr. 724 P/9.10.2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman iar în urma cercetărilor efectuate organele de poliție au propus neînceperea urmării penale împotriva acestora.

La data de 13 octombrie 2006, partea vătămată S. S. M. se afla la un atelier Service, situat pe . Municipiul A., când soția administratorului a anunțat-o că este căutată de niște persoane.

Ieșind la poartă, partea vătămată i-a recunoscut pe cei trei inculpați care erau însoțiți și de alte persoane de etnie rromă.

Cei trei inculpați au lovit-o pe partea vătămată S. S. M. și au urcat-o cu forța într-unul din autoturismele cu care aceștia veniseră, nedându-i posibilitatea să riposteze în vreun fel. Aceasta a fost dusă la locuința părții vătămate I. A. care nu era acasă și după ce inculpații au deschis porțile au pătruns în curte fără acordul proprietarului.

Acolo, partea vătămată S. S. M. a continuat să fie lovită și amenințată pentru a da inculpaților suma de 20.000 Euro, cu titlu de despăgubiri civile, pentru incidentul din Spania. Deoarece partea vătămată S. S. M. a refuzat să le dea suma solicitată inculpații au continuat să o amenințe cu acte de violență, atât pe ea cât și pe familia sa ajungând să solicite suma de 700 Euro, pentru a o lăsa în pace și a considera litigiul dintre ei încheiat.

În cele din urmă incidentul s-a încheiat datorită apariției organelor de poliție solicitate de membrii familiei părții vătămate I. A..

Ca urmare a loviturilor primite partea vătămată S. S. a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 1042/C/2415 din 16.10.2006, eliberat de S.M.L. Teleorman.

Faptele inculpaților, care în ziua de 13 octombrie 2006, au lipsit-o ilegal de libertate pe partea vătămată S. S. M., pe care au lovit-o și au pătruns fără drept în curtea părții vătămate I. A., unde au șantajat-o pe partea vătămată S. S. M. pentru a le da suma de 20.000 Euro, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod Penal (sancționată cu închisoare de la 3 la 10 ani), lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod Penal (sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), șantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod Penal (sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani) și lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 2 Cod Penal (sancționată cu închisoare de la 7 la 15 ani).

În seara zilei de 26 decembrie 2006, la partea vătămată I. A., cea care l-a pus în legătură pe inculpatul P. C. cu partea vătămată S. S. M. în cursul anului 2005, în legătură cu deplasarea acestuia în Spania, cu unul din microbuzele . A. al cărui administrator este S. S. M., au venit inculpații P. C. și P. I., ocazie cu care i-au reproșat acesteia că a existat o înțelegere între el și partea vătămată S. S. M. în urma căreia inculpatul P. C. a fost tâlhărit în Spania. Astfel, în jurul orelor 17:30, în timp ce partea vătămată I. A. se afla la poarta locuinței sale împreună cu fiul său I. F. a fost amenințat de inculpatul P. C. și fiul său inculpatul P. I. cu acte de violență pentru a le da suma de 7000 Euro și întrucât a refuzat acest lucru a fost lovită de către aceștia provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare cca. 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Fiul părții vătămate I. F. a intrat repede în curte, afirmând că va anunța poliția, lucru ce i-a determinat pe inculpați să plece.

Faptele inculpații P. C. și P. I., care în seara zilei de 26 decembrie 2006, au mers la locuința părții vătămate I. A. pe care au amenințat-o cu acte de violență pentru a le da suma de 7000 Euro și au lovit-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6 – 7 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod Penal, sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod Penal, sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În ceea ce privește declarația părții vătămate I. A. și declarațiile martorilor I. L., I. A., I. F., T. L. și T. V. date în faza de cercetare judecătorească, instanța le-a înlăturat, apreciind că acestea au fost date la cererea și sub presiunea atât a inculpaților cât și a membrilor familiilor acestora.

A apreciat instanța, având în vedere și declarațiile martorilor menționați mai sus, date în dosarul nr. 239 P/2010, din care rezultă că, asupra acestora au fost exercitate acte de constrângere morală prin adresarea de amenințări repetate, cu acte de violență îndreptate asupra acestora și copiilor acestora, în scopul schimbării ori retractării declarațiilor date în cursul urmăririi penale.

Referitor la cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații P. C., P. I. și P. I. au fost trimiși în judecată din infracțiunile prev. de art. 192 alin. 2 Cod Penal, art. 194 alin. 1 Cod Penal, art. 180 alin. 2 Cod Penal, art. 189 alin. 2 Cod Penal, art. 194 alin. 1 Cod Penal și art. 180 alin. 2 Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, în infracțiunile prev. de art. 192 alin. 2 Cod Penal, art. 180 alin. 2 Cod Penal, art. 189 alin. 2 Cod Penal și art. 180 alin. 2 Cod Penal (inculpații P. C. și P. I.) respectiv art. 192 alin. 2 Cod Penal, art. 180 alin. 2 Cod Penal, art. 189 alin. 2 Cod Penal (inculpatul P. I.), instanța a respins-o, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 194 alin. 1 Cod Penal, constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, constituie infracțiunea de șantaj.

Conform art. 189 alin. 2 din același cod, forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este întrunită între altele, în cazul în care fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj.

Din aceste prevederi rezultă că obținerea unui folos material reprezintă, în cadrul infracțiunii de șantaj, scopul urmărit de făptuitor, constituind o cerință esențială a laturii subiective, în timp ce, în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă folosul este cerut în schimbul eliberării celui sechestrat, aceasta este o împrejurare de natură să configureze fapta în forma agravată.

Sub aspect subiectiv, în cazul infracțiunii prev. de art. 189 alin. 2 Cod Penal, pe lângă intenția autorului de a lipsi de libertate o persoană, trebuie să existe și intenția, concomitentă sau succesivă, de a solicita un folos în schimbul eliberării.

Prin cererea formulată inculpații au susținut că, șantajul este absorbit ca element circumstanțial în forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, neexistând astfel un concurs de infracțiuni între lipsirea de libertate în mod ilegal și șantaj ci, infracțiunea unică de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 2 Cod Penal.

În cauză, instanța a apreciat că s-a reținut forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în ceea ce-i privește pe cei trei inculpați, nu pentru că aceștia ar fi solicitat un folos material în schimbul eliberării părții vătămate S. S. M. ci, pentru că fapta de lipsire de libertate a acesteia a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

În consecință, având în vedere că în speță s-a reținut forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal nu pentru că sub aspect subiectiv pe lângă intenția inculpaților de a o lipsi de libertate pe partea vătămată S. S. M. ar fi existat și intenția concomitentă de a solicita un folos în schimbul eliberării ci pentru că fapta a fost săvârșită de trei persoane împreună, instanța a apreciat că, cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată.

La alegerea pedepsei precum și la individualizarea cuantumului acesteia instanța, conform art. 72 Cod Penal a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, reflectat în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor și de împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite cât și datele privind persoana fiecărui inculpat – necunoscuți cu antecedente penale.

Prima instanță, reținând în privința fiecărui inculpat și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal, a apreciat că o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 alin. 1 lit. b,c și e Cod Penal pentru fiecare din faptele săvârșite, respectiv 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 Cod Penal, 5 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 194 alin. 1 Cod Penal, 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. 2 Cod Penal și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 189 alin. 2 Cod Penal, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod Penal, cum infracțiunile au fost săvârșite de fiecare dintre inculpați în concurs real s-a dispus ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de câte 3 ani închisoare, fiecare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale fiecărui inculpat duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a Teza a II-a și lit. b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

Nu a fost interzis fiecărui inculpat dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate înotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hrist împotriva Regatului Unit al Marii Britanț Ho Hotărâreaaa H

Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispuse în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.

Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauzei nu au conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

S-a apreciat de instanță că, dreptul de a fi ales se impune a fi interzis inculpaților deoarece din starea de deținere aceștia nu ar putea îndeplini funcții elective și nu ar putea fi un model de conduită pentru cetățeni.

Având în vedere criteriile stabilite de art. 71 alin. 3 Cod Penal s-a apreciat că nu se impune în cauză interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c,d și e Cod Penal.

În baza art. 350 C.proc.pen. s-a dispus menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului P. C., măsură dispusă în cursul judecății prin decizia penală nr. 135/R/21.04.2010 a Tribunalului Teleorman.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a constatat că s-au constituit părți civile în procesul penal părțile vătămate S. S. M. și I. A..

Potrivit art. 62 din Codul de procedură penală în vederea aflării adevărului instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele inclusiv în ceea ce privește latura ei civilă, pe bază de probe, sens în care, conform art. 67 din C.proc.pen. părțile pot propune probe și cere administrarea lor.

Întrucât art. 998 Cod Civil nu distinge între natura materială ori morală a prejudiciului atunci când obligă la repararea acestuia de către cel vinovat de producerea lor și ținând cont de împrejurarea că faptele inculpaților le-au provocat în mod evident părților civile atât o suferință psihică prin temerea produsă de amenințările proferate cât și o suferință fizică generată de afecțiunile produse prin lovire, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 999 Cod Civil pentru a opera răspunderea delictuală a inculpaților.

În consecință, s-a apreciat că fiecare parte civilă a suferit un prejudiciu moral ce trebuie reparat prin plata unor despăgubiri civile estimate de instanță la suma de 10.000 lei.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 C.proc.pen. prima instanță a admis acțiunile civile formulate în cauză și, constatând îndeplinite cerințele prev. de art. 998 – 999 Cod Civil și art. 1003 Cod Civil a dispus obligarea în solidar a inculpaților P. C., P. I. și P. I. la plata către partea civilă S. S. M. a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale și a inculpaților P. C. și P. I. la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă I. A..

În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, la baza obligației stând culpa lor procesuală.

În baza art. 193 C.proc.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 266 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă S. S. M., cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței penale sus menționate au declarat apel P. de pe lângă J. A., precum și inculpații P. C., P. I. și P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:

În motivarea apelului declarat de P. de pe lângă J. A. s-a arătat că, pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde, în raport de pericolul social al acestora și de gravitatea faptelor comise. Instanța trebuia să aprecieze pericolul social real al faptelor și făptuitorilor iar la dozarea pedepselor trebuia să aibă în vedere și numărul mare al infracțiunilor săvârșite de inculpați și modalitatea de comitere a acestora, precum și faptul că inculpații P. C., P. I. și P. I. au influențat martorii din lucrări pentru zădărnicirea aflării adevărului.

De asemenea, instanța a dat dovadă de clemență și prin faptul că, deși în sarcina acestora au fost reținute un număr mare de infracțiuni, unele dintre ele de o gravitate ridicată ( șantaj, lipsire de libertate), pedeapsa rezultantă a fost de doar 3 ani închisoare.

În condițiile în care, inculpații s-au manifestat deosebit de agresiv în timpul comiterii faptelor iar ulterior au încercat să obstrucționeze procesul penal, atât prin atitudinea de negare a comiterii faptelor, cât și prin încercarea de a influența declarațiile martorilor, instanța trebuia să dea o replică mai fermă acestor atitudini și să le aplice celor trei inculpați pedepse mult mai grave.

S-a mai arătat că, în mod nejustificat, instanța de judecată a reținut în sarcina inculpaților aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74-76 Cod penal.

În cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege ( atitudinea nesinceră pe parcursul procesului, modalitatea de comitere a faptelor, lipsa de demersuri pentru înlăturarea rezultatului infracțional) .

În fapt, în raport de modalitatea de comitere a faptelor și de atitudinea inculpaților pe parcursul procesului penal, consideră nu numai că nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante, ci se impunea reținerea circumstanțelor agravante.

Împotriva aceleiași sentințe, la 27 mai 2010 au declarat apel și inculpații P. C. și P. I., care au criticat hotărârea instanței de fond pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

La 28 mai 2010, împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel și inculpatul P. I., care – de asemenea – a criticat hotărârea primei instanțe pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea orală a apelului declarat de inculpații P. I. și P. C., apărătorul ales a arătat că, din punctul de vedere al încadrării juridice și al gradului de pericol social al faptei, la ultima filă din dosarul de urmărire penală există un referat de neîncepere a urmăririi penale dat de către P., în care se menționează că părțile vătămate S. S. M. și I. A. au fost cercetați pentru fapte săvârșite în Spania și pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu au putut fi dovedite. Cei doi inculpați pe care îi reprezintă au plecat în Spania cu mașina aparținând părții vătămate S. S. M.. Pe drum, I. A. a fost sunat de către S. S., cerându-i să meargă pe un drum lăturalnic, probabil pentru că aveau probleme legate de autoturism, unde și inculpații au fost deposedați de către acele bande. Menționează că acest lucru i-a determinat pe cei doi inculpați să afirme că partea vătămată S. S. M. a determinat o astfel de împrejurare. Atunci când se întoarce în țară, inculpatul P. C. formulează plângere la P. pentru tâlhărie și îl bănuiește pe S. S. M. pentru participarea la această tâlhărie. A considerat că, cel puțin din punct de vedere moral, părțile vătămate S. S. M. și I. A. se făceau vinovați de această tâlhărie.

S-a invocat același aspect ca la instanța de fond, și anume o chestiune de drept, sens în care a arătat că a depus o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în anul 2005 și din care rezultă că nu se poate reține infracțiunea de șantaj alături de infracțiunea de lipsire de libertate. Șantajul este absorbit de infracțiunea prev.de art.189 alin.2 Cod penal, ca o circumstanță agravantă a acestei infracțiuni. A solicitat tribunalului ca, în lumina acestei împrejurări, să se observe cum a fost săvârșită această faptă de lipsire de libertate. S-a susținut că partea vătămată a fost pusă într-un portbagaj al mașinii și dus la un service, la partea vătămată I. A. pentru a lămuri anumite aspecte.

A solicitat achitarea celor doi inculpați în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap.la art.10 lit.d Cod procedură penală, pentru lipsa unui element constitutiv – latura obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate.

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, apărătorul a arătat că nu au făcut decât să meargă la domiciliul acestor părți vătămate pentru a stabili ce s-a întâmplat. Și pentru această infracțiune, a solicitat achitarea inculpaților în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap.la art.10 lit.d Cod procedură penală, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni – intenția.

S-a solicitat tribunalului să fie avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, să se observe că, orice pedeapsă ar fi aplicată inculpatului, trebuie să fie îndeplinit scopul punitiv și educativ al pedepsei. În ce privește scopul punitiv al pedepsei, este îndeplinit. Acel scop educativ al pedepsei consideră că primează celui punitiv.

În motivarea orală a apelului declarat de inculpatul P. I., apărătorul ales a arătat că solicită, în temeiul art.11 alin.2 lit.a Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru art.10 alin.1 lit.a și d Cod procedură penală, întrucât infracțiunea de lipsire de libertate absoarbe infracțiunea de șantaj. Cu privire la infracțiunea de lovire, s-a solicitat achitarea în temeiul art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală, întrucât inculpatul P. I. nu a participat la această infracțiune; pentru infracțiunea prev. de art. 189 alin.2 Cod penal, a solicitat achitarea inculpatului P. I. în baza art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. S-a arătat că inculpatul apelant P. I. nu a participat direct la aceste evenimente, doar l-a însoțit la Poliție pe fratele său. Implicarea acestui inculpat este indirectă. De asemenea, nu a amenințat părțile vătămate și în mod corect prima instanță a reținut că nu se pot aplica art.73 lit.b Cod penal. În cauză, nu se putea reține provocarea, dar față de inculpat trebuiau reținute circumstanțele atenuante.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată în cauză de instanța de fond și, rejudecând, a solicitat redozarea pedepsei și aplicarea unei modalități neprivative de libertate, având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar de la faptă au trecut 4 ani, ecoul acelor întâmplări s-a stins, inculpatul este o persoană integrată în societate.

Împotriva deciziei penale nr.147 A din 21.10.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ au declarat recurs, recurenții inculpați P. C., P. I. și P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-inculpat P. C. a susținut că a fost condamnat doar în baza declarațiilor martorilor luate la urmărirea penală, ci nu în condiții de contradictorialitate, invocând, în subsidiar, să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuante prevăzută de art.74 alin.1 lit.a Cod penal, avându-se în vedere totodată vârsta sa, starea de sănătate psihică și atitudinea procesuală.

Recurenții inculpați P. I. și P. I. au apreciat că instanța de fond trebuia să procedeze la readministrarea probatoriului și au solicitat achitarea pentru infracțiunea de violare de domiciliu în forma agravantă, în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală și raportat la art.10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta agravantă, prev.de art.189 alin.2 Cod penal, iar, în subsidiar, au solicitat reindividualizarea judiciară sub aspectul modalității de executare prin suspendarea condiționată sau sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr.330 din 11.02.2011 Curtea de Apel București a admis recursurile declarate de recurenții inculpați, a casat în totalitate decizia penală și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță, respectiv la Tribunalul Teleorman.

Curtea de Apel București a apreciat că instanța de apel trebuia să procedeze la reascultarea tuturor martorilor de la urmărirea penală, ci nu doar să se limiteze de a le înlătura declarațiile de la cercetarea judecătorească din data de 8.01.2010, cu privire la care s-a dovedit că au fost făcute sub presiunea inculpaților și a familiilor acestora.

Cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr._ din 14.03.2011.

Conformându-se îndrumărilor instanței superioare, instanța de apel a procedat la reaudierea tuturor martorilor care au fost ascultați în cursul urmăririi penale, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

În susținerea apelului declarat în cauză, P. de pe lângă J. A. a reiterat motivele formulate cu ocazia soluționării acestuia în primul ciclu procesual.

Apelanții inculpați P. C., zis „S.”și P. I., zis „S.”, prin apărătorul ales al acestora, au solicitat instanței de apel să aibă în vedere poziția inculpaților, care s-au simțit neîndreptățiți, de faptul că din vina părții vătămate S. S., cu ocazia unui transport efectuat în Spania, apelanții inculpați au fost deposedați de toate bunurile de către persoane necunoscute, pe teritoriul Spaniei. Inculpații apelanți sunt convinși de faptul că partea vătămată S. S. a fost în legătură cu acele persoane care le-au deposedat de bunuri.

A arătat că apelanții inculpați sunt persoane care, până la această dată, nu au mai comis nici o abatere și au văzut această formă de a-și recupera bunurile prin forțele proprii, deși trebuiau să apeleze la justiție.

Apărătorul a pus concluzii de respingere a apelului declarat în cauză de P. de pe lângă J. A., ca nefondat. A arătat că prima hotărâre pronunțată de instanța de fond a fost de condamnare a inculpaților la pedepse de câte 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepselor, după care hotărârea a fost modificată și au fost majorate pedepsele. A considerat că logica instanței a fost una de dreptate și pentru a „stinge” litigiul între aceste familii, pentru a nu mai exista starea de vrajbă între ele, mai ales că partea vătămată I. A. este vecin cu cuscrul lor.

În ce privește pedepsele aplicate, a apreciat că trebuie reținute în favoarea apelanților inculpați circumstanțele atenuante legale, astfel că nu este îndreptățit apelul declarat în cauză de P. de pe lângă J. A.. A solicitat respingerea apelului declarat de P., ca nefondat, să nu fie înlăturate circumstanțele atenuante și să nu fie majorate pedepsele aplicate inculpaților.

Cât privește apelurile declarate de inculpații P. C. și P. I., apărătorul a solicitat admiterea acestora, desființarea hotărârii instanței de fond și achitarea celor doi inculpați, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod procedură penală, întrucât consideră că lipsește latura obiectivă a acestei infracțiuni. A arătat că inculpații apelanți se bazează pe probe, învederând că distanța și timpul a fost foarte scurt de la data când intimatul-parte vătămată S. S. s-a urcat în mașină. Astfel, martorii audiați la acest termen de judecată, și încă doi martori audiați în cauză au declarat că partea vătămată S. s-a urcat de bunăvoie în acel Jeep, care nici nu are portbagaj. Apărătorul a făcut trimitere la depozițiile martorilor T. L., T. V., M. D. – care au relatat că nu a fost vorba de nici un fel de violență, că partea vătămată nu a fost urcată cu forța în acel autoturism. Martorul M. D. s-a aflat pe bancheta din spate a autoturismului.

A considerat că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, având în vedere timpul scurt, distanța parcursă. A solicitat achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, pentru lipsa intenției ca element constitutiv al acestei fapte.

A mai arătat apărătorul că, din probele administrate în fața instanței – a se vedea dosarul Judecătoriei A. - rezultă că . fost aprobată telefonic de partea vătămată I. A.. În acest sens este și declarația părții vătămate I. A., dată în fața instanței de fond și care a precizat că a aprobat telefonic să intre în curte; aceeași declarație este menținută și de I. L., soția părții vătămate – cea care a arătat că își menține toate declarațiile, și anume că soțul acesteia le-a permis . de toate considerentele mai sus expuse, a solicitat achitarea apelanților inculpați.

Totodată, a mai solicitat instanței de apel schimbarea încadrării juridice din șantaj, în art.189 Cod penal. A apreciat că infracțiunea de șantaj a fost absorbită de celelalte două infracțiuni de lipsire de libertate și ar fi o dublă incriminare. A solicitat tribunalului să analizeze și să se pronunțe pe acest aspect.

Apărătorul a arătat că aceleași aspecte sunt valabile și pentru apelantul inculpat P. I.. Accentuează pe probele percepute de instanța de apel și a solicitat coroborarea declarațiilor lui I. L., dată în apel cu cea de la instanța de fond, dată în dosarul nr._ . A apreciat apărătorul că sunt și elemente de dubiu în acest dosar, iar apelanții inculpați sunt convinși că această parte vătămată S. S. a greșit.

A solicitat tribunalului să fie avute în vedere circumstanțele și împrejurările comiterii faptei, precum și aspectul că inculpații urmăreau să-și recupereze bunurile ce le-au fost sustrase.

A mai precizat că martorul D. I. nu apare cu declarație dată la Poliție și nici la procuror, nu își recunoaște semnătura; de asemenea, face trimitere la depoziția martorei I. A. și a martorei T. L., declarații în baza cărora s-au aplicat pedepse cu art.81 Cod penal.

Cât privește fapta de lovire, apărătorul a arătat că inculpatul P. I. a recunoscut că a lovit partea vătămată cu pumnul.

În subsidiar, apărătorul a solicitat instanței de apel să fie avută în vedere motivația psihică a inculpaților, circumstanțele faptice, aspectul că nu au mai comis nici o altă faptă prevăzută de legea penală. Această „violență verbală” a inculpaților să nu fie luată în calcul. Totodată, a solicitat să fie avute în vedere circumstanțele personale ale apelanților inculpați – care au copii în întreținere, au familii, nepoți, precum și actele medicale, din care rezultă că apelantul inculpat P. C. se află într-o stare de boală avansată.

Față de considerentele mai sus arătate, a solicitat admiterea apelurilor declarate de inculpații P. C. și P. I. și, în principal, achitarea lor, pe temeiurile menționate iar, în subsidiar, consideră că o soluție înțeleaptă ar fi aplicarea pedepselor orientate către minimul prevăzut de lege întrucât între familiile lor va rămâne o veșnică dușmănie. A solicitat, de asemenea, să se facă aplicarea dispozițiilor art.86¹ Cod penal; orientarea pedepselor către minim cu aplicarea art.86¹ Cod penal, aceasta apreciind că este o soluție ce corespunde adevărului faptic. A fost ceva în Spania, dar din păcate nu s-a putut dovedi cu probe. Inculpatul a fost arestat și au pătimit destul pentru aceste fapte. A considerat apărătorul că scopul pedepsei poate fi atins în această modalitate sus menționată.

Apelantul inculpat P. I., prin apărătorul ales, cu privire la apelul declarat în cauză de P. de pe lângă J. A., ce vizează reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților și înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74-76 Cod penal, aplicarea unor pedepse reduse de instanța de fond, a arătat că dosarul este din anul 2006; au fost casări cu trimitere spre rejudecare. Curtea de Apel București a precizat în motivarea deciziei faptul că această casare cu trimitere spre rejudecare se impune pentru ca, în apel, rejudecând, să se aibă în vedere criteriile de individualizare, să se raporteze instanța și la situația de fapt, ce acte materiale a efectuat fiecare inculpat în parte. Toate aceste aspecte a considerat apărătorul că trebuie avute în vedere la soluționarea apelurilor de față.

Cu privire la apelul declarat de P. de pe lângă J. A., a apreciat că înlăturarea circumstanțelor atenuante ar duce la ignorarea probelor existente la dosar; nu s-ar mai putea asigura inculpaților dreptul la apărare. Circumstanțele atenuante prevăzute de art.74-76 Cod penal nu pot fi ignorate; aceste circumstanțe sunt dovedite, în acest sens fiind și conduita bună a inculpaților – a se vedea depozițiile martorilor propuși în circumstanțiere, prezentarea lor în fața organelor de cercetare și la instanță, aceștia dorind să dovedească că nu se sustrag în nici un fel. Sunt circumstanțe legate de persoana inculpaților. A solicitat respingerea apelului declarat de P., ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul P. I., apărătorul a arătat că se împlinesc astăzi 6 ani de la fapte. Se impune a fi cercetat impactul social determinat de săvârșirea acestei infracțiuni, dacă mai există sau nu, și care să determine instanța să aplice o pedeapsă într-un cuantum mai mare sau mai mic. A apreciat că este mult diminuat acest impact social prin probele administrate în cauză, declarațiile părții vătămate date la termenul anterior. A considerat apărătorul că aceste probleme legate de partea vătămată nu pot conduce la concluzia că inculpații se fac vinovați. Referitor la apelantul inculpat P. I., a arătat că nu poate fi vorba de o persoană agresivă și că această parte vătămată S. S. a determinat – prin transportul respectiv – ca inculpații să fie deposedați de bunurile lor în Spania, de către persoane deghizate în polițiști. Inculpații au fost deposedați de bunurile lor materiale și, de aici, s-a ajuns la atitudinea inculpaților. A mai precizat că inculpații au formulat plângeri la vamă iar în țară de asemenea au formulat plângere penală, astfel că au acționat din punct de vedere legal, au discutat de foarte multe ori cu partea vătămată S.. Apărătorul a învederat că a lecturat declarația părții vătămate și aceasta a arătat că vrea să-i despăgubească cu 2000 de euro.

A solicitat achitarea inculpatului P. I., în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod procedură penală pentru infracțiunile de lipsire de libertate și șantaj. A apreciat că, în cazul lipsirii de libertate, nu se poate trece peste aceste împrejurări, fapta nu a fost comisă prin răpire, iar acel autoturism Jeep nu are portbagaj. A precizat faptul că partea vătămată nu a fost sechestrată, nici legată și nici răpită; au trecut două minute și nu poate fi vorba de răpire. A apreciat apărătorul că se încearcă o exacerbare a infracțiunii de lovire, precizându-se că toți inculpații au lovit cu răngi, furi, topoare, necesitând pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

A solicitat tribunalului să fie avute în vedere toate aceste împrejurări, impactul social, persoana inculpatului – căsătorit, s-a prezentat la instanță și să se dispună achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, pentru toate infracțiunile.

În subsidiar, apărătorul apelantului inculpat P. I. a solicitat tribunalului ca, menținând aceeași pedeapsă aplicată, să se dispună suspendarea condiționată prev.de art.81 Cod penal, apreciind că îndeplinește toate condițiile și se circumscrie persoanei inculpatului.

Analizând apelurile, atât sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit art.371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul le apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a făcut o justă apreciere a probatoriilor administrate în cauză și a reținut corect că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați, constând în aceea că:

La data de 13 octombrie 2006, partea vătămată S. S. M. se afla la un atelier Service, situat pe . Municipiul A., când soția administratorului a anunțat-o că este căutată de niște persoane.

Ieșind la poartă, partea vătămată i-a recunoscut pe cei trei inculpați care erau însoțiți și de alte persoane de etnie rromă.

În cele din urmă incidentul s-a încheiat datorită apariției organelor de poliție solicitate de membrii familiei părții vătămate I. A..

În seara zilei de 26 decembrie 2006, la partea vătămată I. A., cea care l-a pus în legătură pe inculpatul P. C. cu partea vătămată S. S. M. în cursul anului 2005, în legătură cu deplasarea acestuia în Spania, cu unul din microbuzele . A. al cărui administrator este S. S. M., au venit inculpații P. C. și P. I., ocazie cu care i-au reproșat acesteia că a existat o înțelegere între el și partea vătămată S. S. M. în urma căreia inculpatul P. C. a fost tâlhărit în Spania. Astfel, în jurul orelor 17:30, în timp ce partea vătămată I. A. se afla la poarta locuinței sale împreună cu fiul său I. F. a fost amenințat de inculpatul P. C. și fiul său inculpatul P. I. cu acte de violență pentru a le da suma de 7000 Euro și întrucât a refuzat acest lucru a fost lovită de către aceștia, fiul părții vătămate I. F. intrând repede în curte, afirmând că va anunța poliția, lucru ce i-a determinat pe inculpați să plece.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că faptele inculpaților, așa cum au fost descrise, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.2 Cod penal, șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal, lipsire de libertate în mod legal – prev.de art.189 alin.2 Cod penal și art.180 alin.2 Cod penal.

Apreciindu-se de către tribunal că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost condamnați, pentru aceleași considerente expuse anterior, motivele de apel formulate de către inculpați privind achitarea acestora apar ca nefondate.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art.52 și 72 Cod penal, așa încât se apreciază de către tribunal că nu se impune reindividualizarea pedepselor aplicate.

Astfel, Tribunalul are în vedere atât împrejurările comiterii faptelor – mai multe persoane împreună, prin violență, amenințare, lipsire de libertate, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, care au avut o atitudine de negare a săvârșirii faptelor pe tot parcursul procesului penal și nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, așa încât apreciază că, instanța de fond în mod corect, în raport de aceste elemente, a reținut în favoarea inculpaților circumstanțele prev.de art.74, 76 Cod penal.

Constată tribunalul că și modalitatea de executare a pedepselor aplicate este una corectă, întrucât faptele săvârșite de către aceștia au o gravitate sporită, iar prin aplicarea dispozițiilor art.81 sau 86¹ Cod penal legea nu și-ar atinge scopul educativ-preventiv.

Chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prev.de art.81 lit.a și b Cod penal și art.86¹ lit.a și b Cod penal, tribunalul apreciază că, în raport de comportamentul inculpaților după comiterea faptelor, în sensul că nu au recunoscut săvârșirea acestora, nu au încercat să ia legătura cu părțile vătămate în vederea acordării unor despăgubiri care să atenueze suferințele cauzate acestora, scopul legii penal nu va putea fi atins decât prin executarea pedepselor, așa încât inculpații să fie determinați să nu mai săvârșească asemenea fapte.

Și sub aspectul soluționării laturii civile, instanța de fond a reținut corect că suma de 10.000 lei la care au fost obligații P. C. și P. I., către partea civilă I. A., cât și obligarea inculpaților P. C., P. I. și P. I., la plata sumei de 10.000 lei, către partea civilă S. S. M. sunt de natură a acoperi prejudiciul moral cauzat de către inculpați celor două părți vătămate, prin săvârșirea infracțiunilor.

Referitor la cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, Tribunalul o apreciază ca fiind nefondată, având în vedere faptul că, în cauza dedusă judecății, infracțiunea de șantaj nu este absorbită ca element circumstanțial în forma agravantă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, neexistând un concurs de infracțiuni între lipsirea de libertate în mod ilegal, ci infracțiunea unică de lipsire de libertate în mod ilegal, prev.de art.189 alin.2 Cod penal.

Forma agravantă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în cauza dedusă judecății a fost reținută nu pentru că, cei trei inculpați ar fi solicitat un folos material în schimbul eliberării părții vătămate S. S. M., ci pentru că fapta de lipsire de libertate a acesteia a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează ca, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și inculpații P. C., P. I. și P. I., împotriva sentinței penale nr.184 din 21 mai 2012, pronunțată de J. A., cu consecința obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală.

Tribunalul urmează să respingă și cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpații P. C. și P. I., din șantaj, în art.189 Cod penal, în temeiul art.334 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondată cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpații P. C. și P. I..

Respinge ca nefondate apelurile formulate de P. de pe lângă J. A., inculpații P. C., zis "S.", P. I., zis "S." și P. I., zis "B.", împotriva sentinței penale nr.184 din 21 mai 2010, pronunțată de J. A..

Obligă apelanții la câte 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru prezenți și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

E. E. T. I. P. S.

Red. E.E./ 05.11.2012

Tehnored. P.S./ 05.11.2012/ 2 ex.

d.f nr.4193._,

jud.fond D. M.N.

← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.....		Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 35/2013.... →

Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 4/2012. Tribunalul TELEORMAN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 4/2012. Tribunalul TELEORMAN