Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 457/2012. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 457/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-08-2012 în dosarul nr. 457/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 457/R

Ședința publică din 08 august 2012

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. P.

Judecător A. C. ȚIRA

Judecător A. P.

Grefier G. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror D. M..

Pe rol se află judecarea recursului declarat de condamnatul recurent I. R. L. împotriva sentinței penale nr. 1854 din data de 28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent I. R. L., asistat de avocat din oficiu M. R. din cadrul Baroului T..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, recurentul învederează instanței că susține recursul. Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Pentru condamnatul I. R. L., avocat din oficiu, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate, și pe fond, admiterea cererii de liberare condiționată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Judecătoriei Timișoara, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare statului.

Condamnatul recurent I. R. L., având personal cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată. Depune la dosar concluzii scrise.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1854 din data de 28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._/325/2012, În temeiul art.450 al.1 C.pr.pen. raportat la art. 59 al.1 C.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată a petentului condamnat I. R. L., din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. 297/2011 a Judecătoriei Lugoj, fixându-se termen pentru reînnoirea cererii după data de 01.10.2012.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr._ la data de 06.06.2012, condamnatul-petent I. R. L. a solicitat liberarea condiționată de sub puterea MEPÎ nr.542/2011 emis de Judecătoria Lugoj în baza s.p nr.297/2011 a Judecătoriei Lugoj prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Condamnatul-petent a arătat în motivare că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru liberarea sa condiționată, executând fracția de pedeapsă și având un comportament adecvat pe perioada detenției

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Din procesul-verbal nr. J2/_/19.06.2012 precum și din caracterizarea persoanei private de libertate I. R. L., întocmite de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara, rezultă următoarele aspecte: petentul-condamnat a început executarea pedepsei la 01.04.2011 aceasta urmând să expire la 31.03.2013; la data de 19.06.2012 se constată că acesta avea un total de zile câștigate și executate un număr de 491de zile, fracția necesară prevăzută de lege fiind de 487 zile, din care 122 zile efectiv executate și 365 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate.

Petentul condamnat se află la prima analiză.

Din copia caracterizării depuse la dosar a rezultat faptul că petentul-condamnat a avut o conduită neregulamentară, a fost sancționat disciplinar de două ori, din care o dată cu suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de o lună, iar a doua oară cu suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de două luni pentru deținere de obiecte interzise. Pe perioada executării pedepsei privative de libertate nu a fost recompensat. Condamnatul a avut o implicare formală în programe de educație și de formare profesională. A desfășurat activități lucrative în perioada aprilie – octombrie 2011.

Față de cele menționate, instanța a constatat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de textul de lege respectiv, condamnatul-petent a îndeplinit fracția prevăzută de lege, dar, în ceea ce privește condiția referitoare la dovezile temeinice de îndreptare, stăruința în muncă, disciplina și antecedentele sale penale, acesta nu le îndeplinește.

Astfel, instanța a constatat că petentul condamnat, raportat și la perioada de pedeapsă pe care o mai are de executat și având în vedere conduita sa neregulamentară în raport cu normele mediului carceral, nu a dat dovezile temeinice de îndreptare, apreciind că acesta nu a făcut dovada reintegrării sale sociale, fiind sancționat disciplinar de două ori, nefiind recompensat și având o implicare formală în programe de educație și de formare profesională.

Prin urmare, în temeiul art.450 al.1 C.pr.pen. raportat la art. 59 al.1 C.pen., instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat I. R. L..

În temeiul art.450 al.2 C.proc.penală, instanța a fixat un termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiționată după data de 01.10.2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul, recurs pe care nu l-a motivat în scris, fiind susținut doar oral în fața instanței.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de recurent și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., instanța constată că recursul este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală.

Potrivit dispozițiilor art.59 C.p. liberarea condiționată poate fi acordată dacă sunt îndeplinite anumite condiții, respectiv condamnatul să fi executat o parte din pedeapsă, în timpul executării pedepsei el să fi fost stăruitor în muncă și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare.

Legiuitorul a stabilit ca la analiza oportunității liberării condiționate a unui deținut, instanța să țină seama și de antecedentele sale penale tocmai pentru a constata dacă scopul pedepsei, prevăzut de art.52 C.pen., a fost realizat prin intermediul eventualelor pedepse aplicate anterior.

Or, petentul condamnat a manifestat o conduită situațională, având dificultăți în respectarea normelor mediului carceral, fiind sancționat disciplinar de două ori (o dată cu suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de o lună, iar a doua oară cu suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de două luni pentru deținere de obiecte interzise), pe perioada executării pedepsei privative de libertate nu a fost recompensat și a avut o implicare formală în programe de educație și de formare profesională, aspecte care denotă că perioada efectiv executată nu este suficientă pentru reeducarea sa.

În contextul în care una dintre condițiile esențiale ale liberării condiționate, respectiv existența unor dovezi temeinice de îndreptare nu este îndeplinită, soluția Judecătoriei Timișoara de respingere a cererii de liberare condiționată ca fiind neîntemeiată apare ca fiind temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct.1 lit.b C.pr.pen., tribunalul va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 de lei.

În baza art.189 al.2 C.p.p., va dispune plata sumei de 100 lei din fondul MJCL către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I. R. L., fiul lui F. B. și H., născut la 17.01.1990, deținut în Penitenciarul Timișoara, împotriva sentinței penale nr.1854/28.06.2012 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art.192 alin.2 Cpp obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Dispune plata sumei de 100 RON din fondurile MJ în contul Baroului T., reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.08.2012.

Președinte Judecător Judecător

I. P. A. C. Țira A. P.

Grefier

G. R.

I.P./. GR/2 ex./13.08.2012

Prima instanță:

S. L. – Jud. Timișoara

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 457/2012. Tribunalul TIMIŞ