Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 639/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 639/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 639/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 639/R
Ședința publică din 15 octombrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: I. P.
Judecător: A. C. ȚIRA
Grefier: G. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. V. D..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul recurent Z. M. împotriva încheierii penale nr. nr.2863 din 08.10.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent Z. M., asistat de avocat ales av. P. C. din cadrul Baroului Hunedoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul recurent menționează că susține recursul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocatul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, fiind îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar așa cum sunt prev. de art. 1602 C. proc. Penală. Solicită să se aibă în vedere starea de sănătate a inculpatului, care este bolnav de epilepsie; acesta mergea în Piața 700 din Timișoara și presta munci ocazionale și nu se ocupa de vânzarea de țigări. Este adevărat faptul că la percheziția domiciliară efectuată au fost găsite la domiciliul inculpatului un număr de 270 de pachete de țigări, dar apreciază această cantitate ca fiind una mică, reprezentând mai puțin de 10.000 de țigarete, valoarea acestora fiind sub 20.000 lei. Solicită să se aibă, de asemenea, în vedere faptul că nu există indicii și probe că, în situația admiterii prezentei cereri, inculpatul va intenționa să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat si menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, considerând ca pentru a se asigura o mai bună desfășurare a urmăririi penale și având în vedere gravitarea faptelor și modul de săvârșire al acestora, se impune judecarea inculpatului în stare de arest, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Nu în ultimul rând, apărătorul ales al inculpatului solicită să se aibă în vedere și faptul că în cursul acestei zile, la orele 13, va avea loc prezentarea materialului de urmărire penală.
Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că este de acord cu susținerile avocatului ales și că solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
INSTANTA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 2863 /10.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, prima instanță, in temeiul art. 1608a C. pr. pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z. M., si, in temeiul art.192 alin.2 C.proc. penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03.10.2012 sub nr. de dosar_, inculpatul Z. M. a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar în condițiile art. 1602 alin.1 C. pr. pen. susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții pentru admisibilitatea cererii.
Inculpatul Z. M. a mai arătat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 C.p.p. și art.148 lit.f C.p.p. prin faptul că au dispărut majoritatea motivelor invocate de parchet la propunerea arestării preventive și au apărut noi împrejurări care justifică liberarea sub control judiciar și anume: au fost efectuate numeroase acte de urmărire penală, percheziții, ridicări de înscrisuri, audierea unor martori, audierea unor coinculpați, dar nu au fost descoperite noi date cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări, așa cum prevede art.270 alin.3 din Legea 86/2006.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul Judecătoriei Timișoara nr._/325/2012 la care se află atașat dosarul cu același număr al Tribunalului T. și dosarul de urmărire penală nr. 6389/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege incidente cauzei, instanța a reținut și constatat următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 68/ 19.09.2012 pronunțată în dosarul nr._/325/2012, cu referire la inculpatul Z. M., Judecătoria Timișoara a dispus respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile și luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.09.2012 până la data de 18.10.2012 inclusiv, în sarcina inculpatului fiind impusă respectarea prev. art. 145 alin. 11 lit. a-d C. pr. pen.
Urmare a controlului judiciar exercitat de instanța ierarhic superioară la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin decizia penală nr. 569/R/ 24.09.2012, Tribunalul T. a admis recursul, casând încheierea penală recurată și rejudecând, în baza art. 136 alin. 1 lit. d și alin. 8 C. pr. pen., art. 143, 148 și 149- 151 C. pr. pen., a admis propunerea de arestare preventivă formulată și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații Lătăianu V., Lătăianu I., Lătăianu R., G. C., Z. I., Z. M., Pițiga A., L. S. și Bodnărescul M. pe o durată de 29 de zile, de la data de 24.09.2012 până în data de 22.10.2012 inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. și ped. de art. 270 alin. 3 teza I din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen..
Dispozițiile consacrate de art. 5 alin. 5 C. pr. pen. și art. 1601 C. pr. pen., în sensul că „în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune” în conferă acestuia un drept consacrat și de dispozițiile art. 23 alin. 10 din legea organică.
Potrivit art. 1602 alin. 1 și 2 C. pr. pen., condițiile de fond ale liberării provizorii sub control judiciar sunt următoarele:
a) infracțiunea să fie săvârșită din culpă, iar atunci când infracțiunea este intenționată pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai mare de 18 ani închisoare;
b) liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Condițiile formale de admisibilitate sunt prevăzute de art. 160 6 alin. 2 C. pr. pen. și se referă la exigențe relative la cuprinsul cererii de liberare provizorie.
Astfel, relativ la infracțiunea pentru care există indicii că ar fi fost săvârșită de inculpatul Z. I., instanța a constatat că aceasta este una intenționată, iar potrivit calificării legale, și anume, art. 270 alin. 3 teza I din Legea 86/2006, pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 2 ani la 7 ani, deci sub limita de 18 ani închisoare (art. 1602 alin. 1 C. pr. pen.) concluzionând, astfel, că sub această condiție cererea de liberare provizorie este admisibilă.
Relativ la condiția privind existența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (art. 1602 alin.2 teza I), actele și lucrările dosarului nu relevă nici un fel de date în acest sens. Astfel, inculpatul Z. M. nu are antecedente penale, iar în raport de fapta ce i se impută nu sunt motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi fapte de natură penală. Pe cale de consecință, instanța a concluzionat că nu există date de natură a fi verificate de către instanță care să ateste pericolul că inculpatul ar putea săvârși o nouă infracțiune, și drept urmare, nu a avut temeiuri de a crede că este necesară împiedicarea inculpatului de la a săvârși alte infracțiuni.
Referitor la condiția privind existența unor date potrivit cărora inculpatul Z. M. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, instanța a reținut, de asemenea, că o astfel de ipoteză se impune a fi înlăturată cu motivația inexistenței unor date, probe sau indicii temeinice care să confirme și să facă dovada în acest sens (alin. 2 teza a-II-a). Pe de altă parte, influențarea unor subiecți ai procesului penal, în acest context, trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care prezenta cauză le-ar avea asupra coinculpaților sau a martorilor.
De asemenea, fără a exclude posibilitatea administrării expertizei, raportat la circumstanțele cauzei nu se întrevăd astfel de mijloace de probă și, deci, susceptibila influențare a unor experți apare lipsită de relevanță juridică, în acest moment; de asemenea, recurgerea inculpatului la distrugerea sau alterarea unor mijloace de probă. Instanța a apreciat, așadar, că nici ipoteza susținută de art. 1602 alin. 2 teza a-II-a C. pr. pen. pentru a respinge cererea de liberare provizorie, nu are aplicațiune în cauză.
Însă îndeplinirea acestor condiții nu conferă inculpatului dreptul la liberare provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea, iar nu obligația de a dispune măsura.
Având în vedere dinamismul procesului penal și faptul că măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfășurări a activității procesuale este necesar ca acestea să fie adaptate în funcție de temeiurile de fapt și de drept ale cauzei, astfel că pentru aceste considerente, în cele ce urmează, instanța de fond a analizat dacă buna desfășurare a procesului penal, ca scop al măsurii preventive dispusă față de inculpatul Z. M. în baza art. 136 alin. 1 teza I și alin. 2 și art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen., se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar solicitată.
Astfel, Convenția Europeană asupra Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, la care România este parte contractantă, statuează prin art. 5 pct. 3 că orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art. 136 alin. 1 și 2 C. pr. pen., sub titlul - scopul și categoriile măsurilor preventive, se statuează astfel: în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: a. reținerea; b. obligarea de a nu părăsi localitatea; c. obligarea de a nu părăsi țara; d. arestarea preventivă (alin.1).
Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune (alin.2 ), în același sens fiind și jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că simpla invocare a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate (cum sunt: necesitatea conservării probelor; împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității; necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente, că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, precum și faptul că limita rezonabilă a detenției preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele proprii, pentru a vedea în ce măsura există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului Z. M., instanța a apreciat că acesta trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte antisociale organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, iar fapte de genul celei pentru care este cercetat Z. M. întrunesc toate elementele menționate mai sus, aspecte de care instanța nu poate face abstracție atunci când are în vedere pericolul social concret pe care-l poate prezenta pentru societate, lăsarea în libertate a inculpatului.
Astfel, la dosar există indicii că în cazul inculpatului Z. M. lăsarea în libertate nu este de natură să conducă la atenuarea comportamentului său ilicit în condițiile în care ocupația principală și singura sursă de venit a sa și a familiei sale este comercializarea de țigarete provenite din contrabandă, iar demersurile efectuate până în prezent de instituțiile statului în vederea estompării acestui fenomen s-au dovedit a fi ineficiente (controale ale Poliției Comunitare, Jandarmeriei, Poliției Municipiului și Poliției de Frontieră, Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, aplicarea unor sancțiuni contravenționale, trimiteri în judecată și dispunerea unor condamnări definitive pentru acest gen de infracțiuni).
D. fiind faptul că momentul arestării preventive a inculpatului Z. M. a intervenit la data de 24.09.2012, instanța nu a putut reține ca motiv al înlocuirii măsurii privative de libertate un termen rezonabil, acesta apreciindu-se în funcție de circumstanțele fiecărui caz. Instanța nu a apreciat în acest caz că, indiferent de temeiul de drept al arestării preventive, consistența acestor temeiuri, în ceea ce privește cazul inculpatului, s-a diluat și se impune înlocuirea măsurii. Astfel că unitatea de timp relativ scurtă nu înlătură convingerea instanței că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, până la momentul analizării cererii inculpatului neputându-se risipi această temere, după cum nici cea a riscului de fugă sau cea a influențării martorilor..
Instanța a constatat că, deși inculpatul nu se găsește în vreunul din cazurile pre. de art. 160 ind. 2 alin. 2 C.p.p., când liberarea provizorie nu se acordă, temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. f C.p.p. reținut de această instanță, este incompatibil cu liberarea provizorie sub control judiciar, garanțiile de ordin personal prezentate de inculpat și cele prevăzute de art. 1602 alin. 3 și 31 C.p.p., ce s-ar putea institui în sarcina inculpatului, nefiind de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică. Dovada afecțiunii patologice de care suferă inculpatul a fost avută în vedere de către instanță la analiza cererii inculpatului, însă s-a apreciat că acesta nu suferă de o boală gravă de natură a putea fi considerată o cauză de înlăturare a celorlalte temeiuri de arestare, în condițiile în care această boală nu a împiedicat inculpatul a săvârșii fapte penale în formă continuată.
Față de cele de mai sus, reținând subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, precum și faptul că nu există temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului Z. M., iar existența pericolului concret este legată de factorul timp, instanța de fond a apreciat că detenția preventivă a inculpatului apare ca fiind justificată, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru liberarea petentului sub control judiciar, dispunându-se respingerea cererii acestuia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege inculpatul Z. M., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 10.10.2012, sub același număr de dosar, respectiv_ .
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, argumentele fiind următoarele:
În mod corect a constatat prima instanță că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii preventive față de inculpat nu s-au modificat nici în prezent și, pe cale de consecință, se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, față de inculpatul Z. M. există probe că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală – comercializarea, în mod repetat, în zona Pieței 700 din Timișoara a țigărilor de contrabandă provenite cu preponderență din Serbia, Ucraina și Republica M., precum și deținerea lor, iar împrejurările în care a fost săvârșită fapta, denotă existența în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică în cazul lăsării inculpatului în libertate și justifică cercetarea acestuia în stare de arest.
În acest sens, instanța de recurs reține că în speța de față a fost fraudat bugetul public, în vederea atingerii scopului urmărit – obținerea unor foloase materiale ilicite. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în lezarea bugetului statului, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, potrivit dispozițiilor art. 1602 al. 1 și al. 2 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, precum și dacă nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Constatând că sunt îndeplinite, din punct de vedere formal, condițiile pentru ca inculpatul să poată beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, s-a apreciat în mod corect că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către acesta este întemeiată, iar raportat la natura și gravitatea faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat, precum și la împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită, cererea trebuie respinsă.
Instanța de control judiciar constată că, deși inculpatul Z. M. nu are antecedente penale, din actele și lucrările dosarului reiese caracterul continuat al activității ilicite pe care a desfășurat-o în cursul acestui an, a negat comercializarea sau deținerea țigărilor de contrabandă, în ciuda probelor evidente de la dosar ( notele de redare a convorbirilor telefonice, declarația martorului P. R., percheziție domiciliară care, toate, atestă vânzarea și deținerea țigărilor de contrabandă), a mai fost sancționat contravențional de două ori pentru același gen de faptă și apreciază că cercetarea sa, în momentul de față, în stare de libertate, chiar sub control judiciar nu este întemeiată, așa cum corect a apreciat și prima instanță.
Mai mult, instanța constată că în activitatea de contrabandă este implicat și fratele inculpatului, Z. I., astfel că aceștia împreună au încercat să identifice modalități pentru a ascunde bunurile de contrabandă, pentru a formula apărări nereale de natură a-și asigura scăparea și a asigura permanentizarea comerțului ilicit desfășurat.
Deși inculpatul Z. M. este bolnav de epilepsie, acest lucru nu l-a împiedicat să se implice într-o activitate ilicită și să-și rotunjească veniturile alături de cele obținute prin muncile ocazionale din piață, astfel că inculpatul nu prezintă suficiente garanții că în ipoteza lăsării în libertate, ar abandona practica sa ilicită din acest motiv.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z. M., împotriva încheierii penale nr. 2863 din 08.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al.2 C.p.p., va obliga inculpatul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z. M., domiciliat în Timișoara, ., nr. 13, ., ., CNP_, în prezent aflat în stare de reținere în Arestul IPJ T., împotriva încheierii penale nr. 2863 din 08.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al.2 C.p.p., obligă inculpatul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2012.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. Coprina Țira
Grefier
G. R.
C.D./. GR/2 ex./16.10.2012
Prima instanță: E. L. Bratis – Jud. Timișoara
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
