Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 255/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 04-05-2012 în dosarul nr. 255/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 255/2012
Ședința publică din data de 04 Mai 2012
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: R. H.
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-condamnat A. P. împotriva sentinței penale nr.78/23.03.2012 a Judecătoriei Sânnicolau-M., pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat condamnatul recurent, asistat de avocat desemnat din oficiu N. A., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Apărătorul condamnatului recurent desemnat din oficiu solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat, apreciind că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.
Condamnatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei, prin aplicarea disp. art. 3201 C.p.p., și a aplicarea unui spor în cuantum mai mic.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 78/23.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, prima instanță a respins contestația formulată de petentul A. P., fiul lui V. și M., născut la data de 11.12.1973, în prezent încarcerat în Penitenciarul Timișoara. În temeiul art.192 alin.3 Cod procedura penală a stabilit ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2012, petentul A. P. a solicitat instanței modificarea pedepsei de 4 ani închisoare dispusă în dosarul nr._ al Judecătoriei Sânnicolau M., arătând că deși a recunoscut săvârșirea faptei nu a beneficiat de prevederile art. 3201 Cpp.
În motivare, petentul a aratat că pedeapsa aplicată este prea mare, că a formulat recurs împotriva soluției primei instanțe, dar că nu s-a putut prezenta deoarece la data de 19.10.2010 a fost arestat.
Întrucât dosarul cu numărul_ a fost înaintat la P. de pe lângă Tribunalul T., instanța a dispus atașarea sentinței atacate.
La dosar, petentul a depus un memoriu prin care în susținerea cererii a invocat și motive familiale.
Din examinarea actelor de la dosar, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.135/2010, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, petentul A. P. a fost condamnat în temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e) C.p, cu aplicare art. 75 lit. a cod penal și aplicarea art. 37 lit. b cod penal la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, in stare de recidivă postexecutorie, și în temeiul art. 217 alin. 3 C.p., cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal si art. 37 lit. b cod penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, în stare de recidivă postexecutorie. Întrucât faptele au fost săvârșite în concurs în baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. b cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, fiind aplicat un spor de un an închisoare, rezultând o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare cu privare de libertate.
În motivare, s-a reținut că la data de 06.05.2009, inculpații A. P., A. G. și A. A. au observat, in zona cabanei vânătorilor din localitatea Dudestii Vechi, patru stâlpi de beton aparținând rețelei de telefon a ANIF Timis, ce face legătura intre localitățile Dudestii Vechi si Statia de Pompare Aranca, ocazie cu care aceștia s-au hotărât sa spargă respectivii stâlpi, pentru a sustrage fier beton.
In timp ce inculpații spărgeau al treilea stâlp de beton, au fost surprinși de către organele de politie, aceștia recunoscând faptele comise.
Prin cererea adresată instanței, petentul A. P. a solicitat instanței în temeiul art.458 Cpp, aplicare legii penale mai favorabile, respectiv a art.3201 Cpp introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare cu începere de la data de 25.11.2010 și diminuarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința menționată mai sus.
După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 3201 alin. 1 din Codul de procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alineatele 2, 3, 4, 5, 6 și 8 ale normei reglementează condițiile de aplicare și procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii vinovăției, precum și procedura aplicabilă în cazul respingerii cererii, iar alin. 7 stabilește că, în cazul pronunțării unei soluții de condamnare, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, precum și faptul că procedura de judecată simplificată nu se aplică în cazul infracțiunilor care se pedepsesc cu detenția pe viață.
Totodată, din verificarea dispozițiilor art. XXII și următoarele din Legea nr. 202/2010, care conțin norme tranzitorii de aplicare a legii, se constată că acestea nu reglementează situația tranzitorie a inculpaților trimiși în judecată sub imperiul legii vechi, aflați în cursul judecății și cu privire la care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, judecata depășise momentul procesual al începerii cercetării judecătorești sau situația inculpaților care se află deja în executarea pedepsei.
Prin Deciziile nr. 1470/2011 si nr. 1483/2011 publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 853 din data de 2 decembrie 2011 Curtea Constituțională, soluționând excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedura penala, în ce privește excepția ridicata în dosarele aflate în contestație la executare, pentru care s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive a reținut că:
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3201 din Codul de procedura penala referitor la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu are legătură cu soluționarea cauzelor în care a fost invocată, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginala, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie sa fie operabila numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Prin urmare art.3201 Cpp nu este susceptibil de aplicabilitatea principiului retroactivitatii legii penale mai favorabile, pe calea contestației în situația în care există deja o hotărâre judecătorească definitivă.
Totodată, chiar în ipoteza în care s-ar considera că dispozițiile art.3201 C.proc.pen. reprezintă o normă de drept material, susceptibilă de a fi considerată o lege penală mai favorabilă, datorită prevederii unei cauze de reducere a pedepsei, instanța constată că prevederile menționate nu atrag aplicarea dispozițiilor art.14 - 15 C.pen. Astfel, dacă art.13 C.pen., aplicabil în cazul unei succesiuni de legi intervenite înainte de soluționarea definitivă a unei cauze penale, face referire la noțiunea de „lege penală mai favorabilă” - noțiune care include și intervenția unor cauze de reducere a pedepsei, art.14 și art.15 C.pen., aplicabile în cazul pedepselor definitive, fac referire doar la intervenția unei legi penale care prevede o pedeapsă mai ușoară. Or, prin introducerea art.3201 C.proc.pen., nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în sensul prevederii unor pedepse mai ușoare, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea de la 3 la 15 ani, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.14 sau 15 C.pen.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește cauza de față, instanța a constatat că petentul execută o pedeapsă rezultantă pentru comiterea a două infracțiuni, furt și distrugere și că instanța atunci când a aplicat pedepsele a ținut cont de recunoașterea inculpatului.
Față de cele arătate, prima instanță a apreciat că - prin introducerea art.3201 C.proc.pen. - nu a intervenit nicio cauză de micșorare a pedepsei în sensul art.461 alin.1 lit.d C.proc.pen., motiv pentru care a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat recurs condamnatul A. P., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 20.04.2012 sub același număr de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța constată că recursul promovat de condamnatul A. P. este nefondat, sentința primei instanțe fiind temeinică și legală.
Astfel, trebuie observat că contestația la executare reprezintă un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării și care nu reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive, trecută în puterea lucrului judecat, în caz contrar, ar produce un efect juridic asemănător căilor extraordinare de atac, ipoteză de neacceptat.
În speță, contestatorul a înțeles să solicite pe calea contestației la executare reducerea pedepsei în a cărei executare se află cu o treime prin aplicarea în favoarea sa a dispozițiilor art. 3201 alin.7 C.p.p. ca lege penală mai favorabilă. Totodată, a solicitat reducerea pedepsei raportat la împrejurările că a recunoscut fapta săvârșită și are o situație familială dificilă – respectiv are în întreținere 4 copii minori, iar soția sa nu realizează venituri.
Or, așa cum a arătat și prima instanță, motivele pe care și-a întemeiat petentul contestația le executare nu își găsesc corespondent în cazul prevăzut de art. 461 lit.d C.p.p și nici în vreunul dintre celelalte cazuri prev. de art. 461 C.p.p.. pentru a constitui temei al promovării acestei căi de atac, ci țin exclusiv de netemeinicia hotărârii penale pusă în executare, vizând o reanalizare a soluției pronunțate în cauză de Judecătoria Sânnicolau-M.. Toate aspectele privind reindividualizarea pedepsei aplicate raportat la circumstanțele reale ale faptei și personale ale condamnatului reprezintă împrejurări care ar fi putut fi invocate în căile de atac ordinare promovate, însă care sunt incompatibile cu calea de atac a contestației la executare. Totodată, nici aplicarea disp. art. 3201 C.p.p. nu se poate realiza pe calea contestației la executare deoarece aceste dispoziții legale nu reprezintă o lege penală mai favorabilă, conform art. 14, 15 C.p., în condițiile în care nu au modificat limitele de pedeapsă stabilite de către legiuitor în privința infracțiunii de omor sau a altei infracțiuni.
Aplicarea acestei proceduri simplificate prevăzute de art. 3201 C.p.p. și implicit a cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă conform alin.7 al respectivului text legal, prin raportare la regula conform căreia legea procesual penală nu retroactivează decât în cazul în care se prevede în mod expres aceasta în conținutul ei, nu se mai poate realiza în condițiile în care s-a depășit momentul procesual indicat în mod expres – respectiv s-a început cercetarea judecătorească, și cu atât mai puțin ulterior, în cursul executării pedepsei, decât în situația în care legiuitorul a prevăzut în mod expres acest lucru.
Or, sigura excepție în acest sens este cea prevăzută în art. XI din OUG 121/2011, conform căruia dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală se aplică și în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind necesar a se aplica la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a OUG 121/2011.
Ca atare, în situația cauzelor soluționate până la data apariției acestui text legal, aflate în faza de executare a pedepsei, în care judecata a avut loc conform procedurii obișnuite, aplicarea acestor dispoziții legale nu mai este posibilă, o contestație la executare întemeiată pe aceste motive apărând în mod evident ca inadmisibilă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul condamnatului A. P. va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. acesta urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Întrucât a fost asistat de un apărător din oficiu, se va dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent A. P. împotriva sentinței penale nr.78/23.03.2012 a Judecătoriei Sânnicolau M., pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă condamnatul recurent la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04.05.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. R. H.
Grefier,
V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
3 ex./14.05.2012
Primă instanță: jud. A. O. sanda
| ← Prelungire durată arestare preventivă dispuse în cursul... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
