Prelungire durată arestare preventivă dispuse în cursul urmăririi penale. Art. 156 şi urm. C.p.p.. Decizia nr. 259/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 259/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 259/R
Ședința publică din 08.05. 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. C.
Judecător F. I.
Judecător A. C. ȚIRA
Grefier E. M.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva încheierii penale nr. 31/04.05.2012 a Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat A. A., în stare de arest preventiv, asistat de apărător din oficiu C. L. din cadrul Baroului T., cu delegație avocațială la dosar.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. V. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul din oficiu declară că urmează să depună în cursul zilei de azi delegația la dosar.
Nemaifiind alte cereri de susținut sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Procurorul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe cale de consecință, admiterea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 de zile, apreciind că scopul urmării penale poate fi atins doar cu inculpatul în stare de arest preventiv. Arată că parchetul s-a raportat atât la gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, cât și la pericolul pentru ordinea publică pe care această infracțiune îl redă stării de fapt pe care acesta a săvârșit-o. Apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au fost modificate în nici un fel, raportându-se la gravitatea și vinovăția inculpatului.
Apărătorul din oficiu pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a încheierii penale nr. 31 din 04.05.2012, apreciind că nu mai există temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri sau temeiuri noi, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă de prima instanță este suficientă pentru fapta săvârșită de inculpat. Această faptă a recunoscut-o, nu are antecedente penale, iar soția și minorul l-au vizitat în arest; inculpatul a avut un loc de muncă și este bine integrat.
Inculpatul intimat A. A. având personal cuvântul solicită respingerea recursului și cercetarea sa în stare de libertate, arătând că regretă fapta comisă, a recunoscut-o, iar soția sa l-a iertat. Declară că în situația în care va fi lăsat liber, până când își va găsi o altă locuință cu chirie, va putea locui împreună cu familia, la mama sa – numita Ț. G., în Timișoara, ., nr. 7, ..
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 31/04.05.2012 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr._, în temeiul art. 159 al.7 C.p.p. raportat la art. 155 C.p.p., s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În temeiul art.139 al.1 C.p.p. rap. la art.145 C.p.p., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A. A., fiul lui Natural și G., născut la data de 30.03.1978 în Mun. Timișoara, județ T., CNP_, domiciliat în Timișoara, ., ., județ T., în prezent aflat în stare de arest în Arestul IPJ T., prin încheierea nr. 19/12.03.2012 în dosar nr._ (prelungită prin încheierea nr. 26/04.04.2012) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 09.05.2012.
În baza art. 145 alin 1 indice 1 pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat în vederea continuării procesului;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza dispozițiilor art. 145 alin. 2 indice 2 C.p.p., i s-a atras atenția inculpatului că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații se poate lua față de acesta măsura arestării preventive.
Organul de poliție desemnat de instanță, și anume Poliția Municipiului Timișoara, verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanța de judecată.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a dispus plata sumei de 100 lei către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr._, la data de 04.05.2012, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului A. A. pentru o perioadă de 30 de zile, în temeiul art. 23 din Constituția României și art. 156 și urm. din Codul de procedură penală.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Ordonanța din data de 12.03.2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, pentru săvârșirea în concurs ideal al infracțiunilor de vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorului, fapte prev. și ped. de art. 181 al. 1, 11, C.p., art. 306 C.p. cu aplic. art. 33 lit. b C.p., reținându-se în fapt că în noaptea dintre 10/11.03.2012, în jurul orelor 01:00, inculpatul l-a lovit pe fiul său în vârstă de 6 săptămâni în repetate rânduri cu palmele peste față, cu pumnul în zona abdominală și în spate, după care l-a tras cu putere de brațul drept provocându-i părții vătămate o fractură deschisă, victima suferind vătămări ale integrității corporale ce vor necesita 50 de zile de îngrijiri medicale.
Prin raportul de primă expertiză medico-legală al I.M.L. Timișoara din 27.04.2012 s-a stabilit printre altele că timpul de îngrijiri medicale va fi completat după extragerea materialului de osteosinteză și reevaluarea medico-legală a cazului.
În probațiune, s-a atașat dosarul nr. 2725/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut:
Prin încheierea penală nr. 19 din data de 12.03.2012, în baza art. 1491 Cod procedură penală, raportat la art. 136, art. 143 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală., s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpatul A. A. și s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile, respectiv din data de 12.03.2012, ora 11.40, până în data de 09.04.2012 inclusiv.
Prin încheierea nr. 26/04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, s-a admis, în baza art. 159 alin.7 C.proc. penală, raportat la art. 155, art.156 C. proc. penală, cu aplicarea art.143 C. proc. penală și art.148 al.1 lit. f, C. proc. penală, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și s-a dispus prelungirea arestării preventive cu 30 zile, începând cu data de 04.04.2012 până la data de 03.05.2012 inclusiv, iar prin încheierea din data de 05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în același dosar, în temeiul art. 195 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta și încheierea penală nr. 26/04.04.2012 a Judecătoriei Timișoara, în sensul că s-a modificat astfel ,, Dispune prelungirea arestării preventive cu 30 zile, începând cu data de 09.04.2012 până la data de 08.05.2012 inclusiv,,.
În ceea ce privește cererea formulată de P., prima instanță a reținut că legislația actuală conferă măsurii arestării preventive un caracter excepțional, situațiile în care se poate dispune și prelungi în timpul urmăririi penale o astfel de măsură fiind strict limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se realizarea scopului preventiv al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 155 C.p.p., pentru a se putea dispune prelungirea arestării preventive față de inculpat în faza urmăririi penale este necesar ca temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri să subziste și în prezent, ori să existe alte motive care să justifice privarea de libertate și totodată se impune a se respecta disp. art. 159 alineat ultim C.p.p., potrivit cărora durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăși un termen rezonabil și în nici un caz perioada maximă de 180 zile.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normala și ea nu trebuie sa se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (Labita c. Italiei).
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instantele nationale o data cu ratificarea de către România a Conventiei Europene a Drepturilor Omului) și a legislației interne, prima instanță a analizat motivele invocate de către P. pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, dar, după un anumit timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar a se analiza dacă celelalte motive invocate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. Când se dovedesc „suficiente” și „pertinente”, se impune a cerceta dacă autoritățile naționale competente au abordat continuarea procedurii cu o diligență particulară. Complexitatea și particularitățile cauzei sunt elemente ce trebuie luate în considerare în această privință ( Tomasi c. Franței; Letellier c. Franței; Scott c. Spaniei; Labita c. Italiei ).
Față de aceste principii stabilite de Curte, prima instanță a apreciat că în ceea ce îl privește pe inculpat nu mai există temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a sa.
Astfel, prima instanță a constatat că inculpatul a recunoscut fapta săvârșită și o regretă, apreciind că durata de aproximativ 2 luni de arest a contribuit la conștientizarea pericolului social ridicat al faptei comise și la consecințele negative ale acesteia, astfel încât lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual nu mai prezintă niciun pericol social concret nici pentru ordinea publică, a cărei indignare la aflarea veștii că persoane care au comis astfel de fapte sunt lăsate în libertate s-a estompat, dar nici pentru partea vătămată, din starea emotivă a inculpatului fiind evidentă conștientizarea celor întâmplate.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestării s-a întemeiat pe necesitatea completării raportului de primă expertiză medico-legală cu privire la vătămările suferite de către victima minoră ca urmare a extragerii materialului de osteosinteză și reevaluarea medico-legală a cazului, care se va realiza potrivit concluziilor de f. 49 dosar u.p. după un interval de 6-9 luni, perioadă foarte lungă de timp, în care nu se poate menține starea de arest a inculpatului. Instanța apreciază că, completarea raportului de expertiză se poate realiza în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate, nefiind necesară privarea acestuia de unul din drepturile fundamentale pentru aducerea la cunoștința părților a concluziilor expertizei medico-legale și prezentarea materialului de urmărire penală.
Având în vedere și aspectul potrivit căruia inculpatul este singurul întreținător al familiei, precum și faptul că dreptul la viața privată, care include dreptul părintelui de a avea legături cu copilul este de asemenea garantat de CEDO, art. 8, și că acest drept nu se poate exercita în bune condiții cu părintele în stare de arest, se consideră că este mai oportună lăsarea sa în liberate, cu atât mai mult cu cât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În motivele Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara se solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admiterea recursului, casarea hotărârii ca netemeinică a încheierii penale recurate, iar în rejudecare admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara de prelungire a arestării preventive a inculpatului cu 30 de zile, în baza art. 159 alin. 7 C.p.p., rap. la art. 155 și 156 C.p.p., pentru următoarele motive: încheierea penală este netemeinică sub aspectul ignorării de către instanță a persistenței în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică în raport de gravitatea deosebită a faptelor inculpatului și de riscul comiterii altor fapte similare.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța reține următoarele:
Analizând condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive a unui inculpat și menținerea acestuia în stare de arest preventiv, tribunalul observă faptul că în prezenta cauză există administrate probe care atestă implicarea inculpatului în desfășurarea unor activități infracționale: declarația inculpatului A. A., declarația martorei A. I. A., raportul de constatare medico-legală și raportul de primă expertiză medico-legală atestă faptul că inculpatul a exercitat violențe fizice asupra unui sugar de 6 săptămâni: lovituri repetate cu palma și cu pumnul și prin tragerea cu putere de brațul drept, acțiuni care au cauzat o fractură deschisă a umărului, TCC acut închis, traumatism toracic și abdominal, echimoze, leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale, impunându-se reexaminarea după extragerea materialului de osteosinteză.
Deși faptele inculpatului sunt deosebit de grave, nu trebuie făcut abstracție de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut acțiunile sale și are o familie de întreținut. Tribunalul apreciază că regretul manifest și evident al inculpatului față de cele întâmplate, precum și perioada de detenție de cca. 2 luni petrecută în arest l-au făcut pe inculpat să conștientizeze pericolul gesturilor sale, astfel ca acestea să nu se mai repete pe viitor.
În ceea ce privește probele care mai urmează a fi administrate în cursul urmăririi penale privind reevaluarea medico-legală a cazului după extragerea materialului de osteosinteză, la dosar nu există nicio dovadă că lăsarea inculpatului în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra acestei etape procesuale.
Pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal, în mod corect a apreciat judecătorul că se impune luarea anumitor garanții privitoare la restrângerea libertății de mișcare a inculpatului prin impunerea obligației de a nu părăsi localitatea Timișoara, precum și a celorlalte obligații prevăzute de art.145 al.1 ind.1 C.p.p.
Față de toate acestea, tribunalul apreciază că motivele invocate de parchet în prelungirea stării de arest a inculpatului nu mai subzistă în prezent, însă recursul urmează a fi admis sub un alt aspect, acela al punerii pe seama inculpatului a încă unei obligații, aceea de a nu se apropia de minorul A. E., obligație care, alături de cele impuse de judecător, vor asigura în continuare atât protecția socială a membrilor comunității, dar și a familiei din care face parte inculpatul, cât și buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau judecată.
În consecință, în baza art. 38515 alin. 2 lit. d C.p.p., tribunalul va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva încheierii nr. 31 din 04.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ /2010., va casa în parte încheierea penală recurată și, rejudecând, în baza art. 145 al. 12 C.p.p., va obliga inculpatul A. A., pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, să nu se apropie de minorul A. E., născut la data de 28.01.2012 în Timișoara.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 al. 22 Cp.p., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Va dispune efectuarea cuvenitelor comunicări, conform art. 145 ind.1 C.p.p., rap. la art.145 al.2 ind.1 C.p.p.
Va menține în rest dispozițiile încheierii recurate.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în recurs, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 alin. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva încheierii nr. 31 din 04.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ /2010.
Casează în parte încheierea penală recurată și, rejudecând:
În baza art. 145 al. 12 C.p.p., obligă inculpatul A. A., domiciliat în Timișoara, .. 7, ., pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Timișoara, să respecte și următoarea obligație:
- să nu se apropie de minorul A. E., născut la data de 28.01.2012 în Timișoara.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 al. 22 Cp.p., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 145 ind.1 C.p.p., rap. la art.145 al.2 ind.1 C.p.p.
Menține în rest dispozițiile încheierii recurate.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2012.
Președinte Judecător Judecător Grefier
C. D. F. I. A. C. Țira E. M.
Red./Tehn./FI/EM
2 ex./08.05.2012
Prima instanță . Jud. Timișoara – C. D.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 255/2012.... → |
|---|
