Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 392/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 392/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 392/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 392/R
Ședința publică din 24 iulie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. H.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
GREFIER: I. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. D. V..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul inculpat N. D. C., împotriva încheierii penale din data de 22.07.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat N. D. C., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales C. C., din cadrul Baroului T., care depune împuternicire de asistență juridică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
La interpelarea instanței, apărătoarea aleasă a recurentului inculpat învederează că menține recursul declarat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătoarea aleasă a recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare să nu se mai mențină starea de arest preventiv a recurentului inculpat. În acest sens, arată că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv a recurentului inculpat întrucât până în prezent a fost finalizată urmărirea penală, iar rechizitoriul a fost înaintat Judecătoriei Timișoara. Continuând, arată că în cursul urmăririi penale recurentul inculpat a fost sincer, a recunoscut săvârșirea faptei, iar starea de arest preventiv nu se mai justifică față de pericolul social mic al respectivei fapte. Apoi, menționează că recurentul inculpat din litigiu a săvârșit fapta împreună cu alți doi inculpați, însă acesta este singurul față de care s-a luat măsura arestării preventive. De asemenea, precizează că anterior săvârșirii infracțiunii, recurentul inculpat a avut un loc de muncă, iar dacă va fi judecat în stare de libertate va avea sprijinul moral al familiei care îl va ajuta să depășească acest episod. În final, arată că întrucât recurentul inculpat dorește să uzeze de dispozițiile art. 3201 C.p.p., luarea față de acesta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, este justificată.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea încheierii atacate și menținerea stării de arest a recurentului inculpat, raportat la infracțiunea săvârșită, la modalitatea de comitere a acesteia și la faptul că recurentul inculpat nu se află la primul conflict cu legea penală.
Recurentul inculpat, având personal cuvântul, solicită admiterea recursului.
Fiind interpelat de instanță în sensul de a preciza care este ocupația sa actuală, recurentul inculpat arată că deocamdată nu se ocupă cu nimic întrucât are doar 18 ani.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13, la data de 22.07.2013, s-au dispus următoarele:
În baza art. 160raportat la art. 3001 alin. 1 și 3 C. pr. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului N. D. C., fiul lui N. M. și T. M. C., născut la data de 16.09.1994, în loc. Jimbolia, jud. T., domiciliat în loc. Jimbolia, .. 76, jud. T., cetățean român, necăsătorit, studii – 10 clase, cu antecedente penale, CNP_, reținut în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului T..
A fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect cererea formulată de apărătorul inculpatului pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a constatat următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de 18.07.2013 în dosarul nr. 7797/P/2013 P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 40 si art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. si in stare de libertate a inculpatului B. S. S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen, reținându-se că în data de 10.06.2013, în jurul orei 0600, inculpatul N. D. C. a pătruns în locuința lui C. S., prin forțarea ușii de acces în imobil cu un târnăcop găsit în curtea părții vătămate, în timp ce învinuitul B. S. S. a rămas în curte pentru a asigura paza, și a sustras suma de 700 euro și 1000 lei dintr-o cutie metalică aflată pe un dulap din bucătărie
Față de aceste aspecte, din analiza dosarului de urmărire penală, s-au reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 7797/P/2013 din 12.06.2013, ora 11.00, emisă de I. T. – Politia orașului Jimbolia, s-a dispus începerea urmăririi penale față N. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 40 si B. S. S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.pen, măsură confirmată prin rezoluția cu același număr din data de 13.06.2013, ora 08,30, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar prin aceiași rezoluție, respectiv nr. 7797/P/2013 din 13.06.2013, emisă de I. T. – Politia orașului Jimbolia, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul N. D. C. din infreactiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 40 C.pen. in infactiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 40 si art. 75 alin. 1 lit. c C.pen..( fila 9 d.u.p.).
Prin Ordonanța din 12.06.2013, începând cu ora 14,00 s-a dispus reținerea inculpatului N. D. C. pentru 24 de ore (fila 20 d.u.p.), iar prin Ordonanța din 13.06.2013 în dosarul 7797/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului N. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 40 si art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. (fila 23 d.u.p.).
Prin Încheierea penală nr. 59 din data de 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2013, a fost respinsa propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpatul N. D. C. și s-a luat fata de inculpat măsura obligării de a nu parasi localitatea pe o perioada de 30 zile începând cu data de 13.06.2013, iar in urma declararii recursului impotriva incheierii sus-mentionate, respectiv nr. 59/13.06.2013 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N. D. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 40 si art. 75 alin. 1 lit. c C.pen., pentru o durată de 29 de zile începând cu data punerii in executare a mandatului de arestare preventiva nr. 52 din 26.06.2013 emis de Tribunalul Timis in dosarul nr._/325/2013 ( fila 17 d.u.p.).
Potrivit deciziei penale nr. 328/R din 26.06.2013 prin care s-a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite exigentele art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția EDO, art. 136, art. 143 și art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen., referitoare la dreptul la libertate și siguranță al persoanei, caracterul rezonabil al detenției preventive și existența unor indicii temeinice, avându-se în vedere mijloacele de probă administrate în cauză în faza actelor premergătoare și în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile învinuitului/inculpatului N. D. C. care a recunoscut săvârșirea faptei.
S-a mai reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar în aprecierea existenței acestuia nu trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Astfel, existența pericolului public poate rezulta și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor asemenea fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Pericolul concret rezultă în acest caz din modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv prin forțarea ușii de acces a imobilului proprietatea parții vătămate Ciobanui Siviu, a pătruns in interior, de unde a sustras suma de 700 euro si 1300 lei, paza fiind asigurata de catre numitul B. S. S.. De asemenea, în privința inculpatului N. D. C. s-a avut în vedere faptul că prin sentința penală nr. 113 din 16.01.2012 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 769/R/17.05.2012 a Curții de Apel Timișoara a fost condamnat la 1 an închisoare potrivit art. 208 alin. 1 si art. 209 alin. 1 lit. a, g și i cu aplicarea art. 99 C.pen., iar în baza art. 110 și art. 71 alin. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe un termen de încercare de 2 ani, iar prin Ordonanța 3645/P/2010 din 27.05.2011, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea aceluiași tip de infracțiuni, respectiv prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 99 C.pen.
De asemenea, având în vedere că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în perioada termenului de încercare, față de inculpat s-a reținut starea de pluralitate intermediară, prev. de art. 40 alin. 1 C.pen.
În data de 19.07.2013 a fost depus la instanță dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 7797/P/2013 împreună cu Rechizitoriul întocmit în cauză, în vederea judecării.
Cauza a fost înregistrată sub nr._/325/19.07.2013, iar în urma repartizării aleatorii a primit termen de judecată în data de 19.08.2013.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 160 alin. 1 și 2 C. pr. pen. „…Când procurorul dispune, prin Rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest,…, instanța, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 3001” care, la alin. 1 stipulează că „după înregistrarea dosarului la instanță,…, este obligată să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea arestării preventive”, iar în temeiul art. 3001 C.pr.pen., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului N. D. C. a fost luată în temeiul disp. art. 143, 148 lit. f, 149, art. 1491 C. pr. p. și art. 5 par.1 lit. c, par . 3 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale reținându-se că există indicii temeinice în sensul că inculpatul este autorul faptei pentru care este trimis în judecată, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat este mai mare de 4 (patru) ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de către instanță prin raportarea la gravitatea faptei comise și rezonanta socială a acesteia, rezonanță care reclamă reacția promptă a organelor abilitate pentru protejarea ordinii de drept, iar măsura arestării preventive apare ca fiind judicios aleasă în raport cu ansamblul criteriilor enumerate în art. 136 alin. 1 și alin. 8 C. pr. pen.
În considerarea celor mai sus expuse, precum și a faptului că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nu a intervenit nici o cauză de revocare a acestei măsuri, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile datorat gravității faptei săvârșite, precum și modului de săvârșire a acesteia, s-a apreciat că aceleași temeiuri fac măsura preventivă privativă de libertate luată față de inculpatul N. D. C. - justificată și necesară și în continuare. În plus, relativ la susținerea inculpatului cum că pe viitor nu se va mai pune problema săvârșirii altor fapte similare, instanța de fond a considerat că antecedentele penale ale acestuia nu pot duce la reținerea unei astfel de stări, dimpotrivă, prin repetabilitatea lor, pot conduce la concluzia/temerea că pericolul săvârșirii unor astfel de fapte este destul de ridicat.
Pentru aceste considerente, prima instanță a statuat în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral în ziua judecății, în condițiile prevăzute de art. 38510 al. 3 C.p.p., raportat la art. 3856 al. 3 C.p.p.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în limitele art. 3856 C.p.p., tribunalul apreciază că recursul declarat în cauză este nefondat, încheierea Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Instanța de recurs reține că potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, în prezenta cauză, un asemenea interes este evident. Cu privire la persoana inculpatului există suficiente suspiciuni legate de implicarea lui în comiterea unei fapte prin care s-a adus o atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial.
Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
În opinia tribunalului, este esențial faptul că inculpatul N. D. C. este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru comiterea unor infracțiuni asemănătoare în cursul anului 2012, după ce anterior, în cursul anului 2011, a fost sancționat cu o amendă administrativă tot ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de furt. În acest context se poate observa că inculpatul nu a înțeles să se îndrepte, renunțând la săvârșirea unor fapte cu un vădit caracter antisocial, astfel încât în mod corect prima instanță a considerat că asupra acestuia planează pericolul de săvârșire de noi infracțiuni, comiterea unor fapte prevăzute de legea penală nereprezentând pentru inculpat un accident, ci un adevărat mod de viață.
Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Or, în prezenta cauză, raportat la împrejurările concrete în care se reține că a fost comisă fapta ce formează obiectul dosarului, precum și la persoana inculpatului, în mod corect prima instanță a considerat că toate acestea sunt elemente care nu pot impune și justifica admiterea solicitării inculpatului ca cercetarea judecătorească să se efectueze cu el în stare de libertate.
În acest context, apare ca fiind evident faptul că temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea acestuia de libertate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
În baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b C.p.p. respinge recursul declarat de inculpatul N. D. C., fiul lui N. M. și T. M. C., născut la data de 16.09.1994, în loc. Jimbolia, jud. T., domiciliat în loc. Jimbolia, .. 76, jud. T., cetățean român, necăsătorit, studii – 10 clase, cu antecedente penale, CNP_, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul Inspectoratului de Poliție al județului T. împotriva încheierii penale din data de 22.07.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ 13, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.07.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R. H. A. P. A. C. Țira I. M.
R.H./. I.M./2 ex./13.08.2013
Prima instanță: N. A. – Judecătoria Timișoara
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
