Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 66/2014. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2014 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 66/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.66/R
Ședința publică din 07 februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: V. D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror Ț. O. cadrul Parchetului de pe Tribunalul T.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de condamnatul V. A. împotriva sentinței penale nr.3511/18.12.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat condamnatul recurent, asistat de avocat desemnat din oficiu P. C., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Apărătorul condamnatului recurent desemnat din oficiu solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de liberare condiționată.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, cu obligarea condamnatului recurent la cheltuieli judiciare către stat.
Condamnatul recurent solicită admiterea recursului, arătând că este la a doua analiză, iar sancțiunea la care s-a făcut referire a fost aplicată pentru o faptă lipsită de importanță. Depune la dosar caracterizare întocmită de penitenciarul Timișoara în data de 04.02.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.3511/18.12.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, prima instanță, în temeiul art. 450 alin. 1 Cod proc. penală raportat la art. 59 alin. 1 Cod penal, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de către petentul condamnat V. A., deținut în Penitenciarul Timișoara, vizând pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2348/2012, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 3442/2012 al Judecătoriei Sector 4 București.
În temeiul art. 450 alin. 2 Cod proc. penală, a stabilit că cererea va putea fi reînnoită după data de 16.02.2014.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, a obligat petentul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de către petentul condamnat V. A., înregistrată sub nr._, la data de 10.10.2013, acesta a solicitat liberarea sa condiționată.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a executat 4 ani și 11 luni din pedeapsa de 6 ani și 4 luni, a fost discutat în Comisie la data de 11.04.2013 și amânat cu 8 luni, pentru două sancțiuni disciplinare.
Pentru acest termen de judecată a fost înaintat de către Penitenciarul Timișoara procesul-verbal nr.J2/_/17.12.2013 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara și caracterizarea întocmită pe seama acestuia.
Din procesul-verbal anterior menționat rezultă că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 6 ani și 4 luni închisoare, iar executarea pedepsei condamnatului a început la data de 28.01.2009 și urmează să expire la data de 27.05.2015.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1540 zile, din care, în cazul în care muncește, 385 zile considerate ca executate pe bata muncii prestate și 1155 zile efectiv executate.
Analizând situația deținutului, comisia a constatat că acesta a executat de la data de 28.01.2009 până la 17.12.2013, un număr de 1785 zile și i se consideră executate ca urmare a muncii prestate, 6 zile, rezultând un total de 1791 zile. Petentul condamnat este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Legea nr. 143/2000, arestat la 10.03.2005, eliberat la 11.12.2007, rest 230 zile. Petentul a fost repartizat pentru executarea pedepsei aplicate, în regim semideschis.
Instanța a reținut că petentul se află la a doua analiză a comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată. A fost discutat la data de 11.04.2013 și amânat până la data de 11.12.2013, conform sentinței penale nr. 1312 din data de 25.04.2013 a Judecătoriei București, sector 4, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 973/R/18.07.2013 a Tribunalului București, Secția I Penală.
Din caracterizarea condamnatului, rezultă că acesta a fost repartizat pentru executarea pedepsei aplicate, în regim semideschis, pe parcursul executării pedepsei privative de libertate a prezentat o conduită oscilantă în raport cu normele penitenciare și s-a adaptat situațional la mediul carceral. A fost sancționat disciplinar de cinci ori. A participat la activități productive o perioadă scurtă de timp și s-a implicat activ în cadrul programelor de asistență psihologică de asistență socială. A mai fost discutat pentru liberare condiționată la data de 11.04.2013 fiindu-i stabilit un nou termen de rediscutare după data de 11.12.2013. În perioada amânării a avut o conduită oscilantă fiind recompensat de 2 ori cu ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior, dar și sancționat disciplinar cu avertisment (sancțiune activă încă).
Analizând cererea petentului condamnat, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art.59 C.pen., pentru a se putea dispune liberarea condiționată a unei persoane din executarea unei pedepse privative de libertate care nu depășește 10 ani este necesar ca persoana în cauză să fi executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei închisorii care i-a fost aplicată și ca pe durata executării pedepsei să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale. Instanța a constatat că deși din înscrisurile mai sus indicate, rezultă că petentul îndeplinește condițiile privitoare la executarea fracției necesare din pedeapsă, dovezile de disciplină și de îndreptare și antecedentele sale penale îi afectează posibilitatea de a putea obține liberarea condiționată.
Legiuitorul a stabilit ca la analiza oportunității liberării condiționate a unui deținut, instanța să țină seama și de antecedentele sale penale tocmai pentru a constata dacă scopul pedepsei, prevăzut de art.52 C.pen., a fost realizat prin intermediul eventualelor pedepse aplicate anterior.
Or, petentul condamnat a mai suferit o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de legea 143/2000, beneficiind anterior de liberarea condiționată din executarea pedepsei, aspect care denotă că persoana condamnată este caracterizată de perseverență infracțională și că nu a înțeles finalitatea instituției liberării condiționate.
Mai mult, trebuie să se aibă în vedere și faptul că petentul se află în prezent la a doua analiză și a fost sancționat disciplinar de cinci ori, cea de-a cincea abatere fiind săvârșită în cursul primului termen de amânare a discutării liberării condiționate.
Se poate concluziona că pedeapsa nu și-a atins scopul, acela ca petentul să nu mai săvârșească noi infracțiuni, astfel că durata din pedeapsa aplicată, executată până în prezent, chiar dacă depășește două treimi, nu este în opinia instanței suficientă să îndeplinească scopul pedepsei, acela de prevenție, de corecție, fiind justificată și necesară executarea în continuare a pedepsei de către petentul condamnat.
Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța, în temeiul art. 450 alin. 1 Cod proc. penală, raportat la art. 59 alin. 1 Cod penal, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de către petentul condamnat V. A..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, condamnatul V. A., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 01.01.2014, sub același număr de dosar -_ .
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în fața instanței de judecată.
Examinând sentința recurată atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.421 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul constată că recursul este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Tribunalul reține că, pentru a se putea dispune liberarea condiționată – conform cerințelor impuse de art. 59 al. 1 C.pen., este necesar ca petentul condamnat să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei aplicate, în cazul pedepsei de până la 10 ani, sau trei pătrimi, în cazul închisorii mai mare de 10 ani, să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare; în plus, la acestea se adăugă și condiția referitoare la antecedentele penale ale petentului.
Acordarea beneficiului liberării condiționate nu intervine în mod automat în momentul împlinirii fracției prevăzute de lege, ci este necesar să existe probe în sensul corijării comportamentului de către persoana condamnată și a reeducării acesteia, care să convingă instanța ca scopul pedepsei a fost atins chiar prin executarea parțială a acesteia. Aceste probe sunt evidențiate, conform art. 59 C.p., de stăruința depusă în muncă, de implicarea în activitățile educative, precum și de comportamentul condamnatului atât cu personalul din penitenciar, cât și cu ceilalți deținuți.
Or, în cauză, la fel ca și prima instanță, și tribunalul constată că înscrisurile de la dosar evidențiază faptul că în privința condamnatului este îndeplinită condiția privitoare la executarea fracției necesare din pedeapsă, însă nu reflectă și faptul că acesta s-ar fi reeducat și nu sunt de natură să convingă instanța că scopul pedepsei a fost atins prin executarea parțială a pedepsei. În acest sens, trebuie observat, pe de o parte, că petentul a fost sancționat disciplinar de 5 ori pe parcursul executării pedepsei, ultima sancțiune - pentru nerespectarea Regulamentului de Ordine Interioară – fiind aplicată chiar în perioada de amânare acordată raportat la prima analiză (a fost discutat în data de 11.04.2013 și sancționat în data de 24.05.2013), iar, pe de altă parte, că nu a evidențiat dorință de educare și reintegrare socială, neparticipând la activități lucrative și abandonând anumite programe educaționale la care a fost selectat.
Este evident că nu se poate vorbi de o conduită disciplinară a petentului și de înțelegerea și respectarea de către acesta a regulilor de detenție în condițiile în care, în perioada de amânare stabilită ca urmare a existenței unor abateri disciplinare, acesta a săvârșit din nou o abatere, fiind sancționat disciplinar.
Ca atare, având în vedere aceste aspecte, analizate inclusiv prin raportare la antecedentele penale ale petentului (acesta beneficiind anterior de liberare condiționată, fără însă a corija comportamentul social), tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute cumulativ de art. 59 C.p., perioada efectiv executată nefiind suficientă pentru reeducarea condamnatului, fiind evident că acesta nu a înțeles instituția liberării condiționate, care constituie un act de clemență dispus de legiuitor în vederea reeducării și reintegrării în societate a persoanei ce a suferit o condamnare.
Totodată, prin raportare la durata pedepsei de executat, precum și la comportamentul inculpatului, se constată că în mod corect prima instanță a stabilit termen de rediscutare a cererii după data de 16.02.2014, acest termen apărând ca necesar și suficient pentru a asigura reeducarea inculpatului și a corija comportamentul antisocial de care acesta dă dovadă.
Pentru aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p., instanța va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, urmând ca, în baza art.275 alin.2 C.p.p., să oblige condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge recursul declarat de condamnatul V. A. împotriva sentinței penale nr.3511/18.12.2013 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJ către Baroul T. reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. A. P.
Grefier,
V. D.
A.C.Ț/V.D.
3 ex./21.02.2014
PI – jud. Timișoara – jud. N. B.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 71/2014.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
