Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 742/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 742/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 26-11-2012 în dosarul nr. 742/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 742/R
Ședința publică din 26 noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. P.
Judecător: A. C. ȚIRA
Judecător: I. P.
Grefier: R. P.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de recurent inculpat M. C. M., recurent asigurător . și recurent parte civilă D. M. C., împotriva sentinței penale nr. 239/13.07.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru inculpat recurent lipsă avocat ales B. T., pentru recurent partea civilă avocat N. C., pentru recurent asigurător se prezintă c.j Loboda R., lipsă fiind S. C. Județean de Urgență Timișoara Clinica de ortopedie și Traumatologie I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. V. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Apărătorul părții civile recurente, solicită admiterea recursului formulat de către partea civilă atât pe latură penală cât și pe latură civilă, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, având în vedere atitudinea nesinceră a acestuia, iar pe latură civilă solicită admiterea în întregime a pretențiilor civile solicitate în primă instanță, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul societății de asigurare, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, apreciind că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală sub aspectul reținerii culpei a inculpatului în producerea accidentului, astfel că solicită și respingerea daunelor civile acordate părții civile.
Apărătorul inculpatul recurent, solicită admiterea recursului formulat de inculpat, casarea sentinței și în rejudecare, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea inculpatului întrucât prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare atunci când a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice auto în cauză, această expertiză fiind necesară în cauză putând lămuri toate aspectele privitoare la producerea accidentului de circulație; fapta pentru care este condamnat nu este prevăzută de legea penală, nu se poate stabili cu certitudine locul impactului. În ceea ce privește latura civilă, solicită respingerea pretențiilor civile, și mai susține că prima instanță a acordat despăgubiri civile mult prea mari, solicită reducerea daunelor morale acordate, acestea fiind nejustificate.
Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea recursurilor formulate în cauză, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale.
Apărătorul părții civile, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpat și asigurător ca nefondate.
Reprezentanta asigurătorului, solicită admiterea recursului inculpatului și respingerea recursului formulat de partea civilă.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului părții civile și admiterea recursului formulat de asigurător.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursurilor declarate constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 239/13.07.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului M. C. - M., la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II –a și b Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 81 C. pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare de 2 (doi) ani și4 (patru) luni, în condițiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C.pr.pen, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14 si 346 C.p.p., art. 313 al. 1 din Legea 95/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara și a fost obligat inculpatul, să-i plătească acestei părți civile suma de 2.554,58 lei, reprezentând daune materiale-cheltuieli de spitalizare și tratament acordate părții civile D. M. C..
În baza art. 14 alin. 1, 3, și 5 C.p.p. raportat la art. 346 C.p.p., în baza art. 998-999, precum și în baza art. 49 si 50 din Legea 136/1995, și art. 49 din Ordinul 5/2010(în vigoare la data producerii accidentului)s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză și a fost obligat inculpatul M. C., alături de acesta și asigurătorul de răspundere civilă S.C. C. A. S.A, să plătească părții civile D. M. C., suma de 800 lei cu titlu de daune materiale și 4.000 euro(sau echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale și s-a respins în rest ca neîntemeiată acțiunea civilă.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul M. C. la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 193 al. 2 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de partea civilă D. M. C. – onorariu expert și onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj cu nr.804/P/26.11.2010 înregistrat sub nr._ /29.11.2010 a fost trimis în judecată inculpatul M. C. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.1 și 3 din C.pen..
În fapt, s-a reținut prin actul de sesizare că, în data de 19.04.2010, în jurul orelor 2050, inculpatul, în timp ce se conducea autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, pe . Lugoj, a pătruns pe contrasens întrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ . În urma accidentului șoferul Daciei, partea vătămată D. M. C. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.
În declarațiile date în cauză inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei.
În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a denunțului, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, raport de inspecție tehnică periodică, declarații ale părții vătămate; certificate medico legale nr. 80/21.04.2010, 81/21.04.2010, 82/21.04.2010, raport de primă expertiză medic-legală cu examinarea persoanei, buletin de interpretare RMN, bilet de externare al părții vătămate, certificate de concediu medical, raport de expertiză tehnică judiciară, rezultatele testării cu aparatul etilotest a inculpatului și a părții vătămate, copii ale permiselor și ale cărților de identitate ale părții vătămate și inculpatului, copii ale taloanelor autoturismelor conduse de partea vătămată și inculpat, declarații martori, copie a poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./17/G17 HR0 nr._ încheiată la S.C. C. A. S.A. în data de 18.01.2010 pentru autoturismul condus de inculpat cu nr. de înmatriculare_ cu valabilitate din data de 19.01.2010 până la data de 18.01.2011, declarații inculpat, cazierul judiciar al acestuia.
În faza de judecată, a fost audiat inculpatul care nu a recunoscut comiterea faptei, și martorii H. C. F., G. L. Zorana, M. C. N., M. C., L. Oswin O..
Partea vătămată D. M. C. s-a constituit parte civilă cu suma de totală de 15.000 de euro (sau echivalentul în lei la data plății) reprezentând daune materiale – 3000 de euro și daune morale - 12.000 euro.
S. C. Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 2.554,58 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu tratamentul părții vătămate D. M. C..
La dosar au fost depuse înscrisuri în susținerea laturii civile a cauzei de către părțile civile D. M. C. și S. C. Județean de Urgență Timișoara.
La dosar au fost depuse de către IML Timișoara raportul de nouă expertiză medico-legală, precum și Avizul acestuia dat de Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale.
Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.M.L. a avizat Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 3225/23.12.2011.
Față de împrejurarea că autoturismul condus de inculpat avea încheiată polița de asigurare de răspundere civilă auto ./17/G17 HR0 nr._ încheiată la S.C. C. A. S.A. s-a dispus introducerea în cauză a acestei societăți în calitate de asigurător
Analizând probele administrate în cauză, mai sus expuse, instanța constată că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime, reținând că:
În fapt, în data de 19.04.2010, în jurul orelor 2050, inculpatul, conducea autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, pe . Lugoj, dinspre stația OMV spre intersecția UNIC. La un moment dat în apropierea Sălii Sporturilor într-o ușoară curbă spre dreapta inculpatul părăsește sensul său de deplasare, pătrunzând pe contrasens, după care intră în coliziune cu autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ condus regulamentar de partea vătămată D. M..
În urma coliziunii celor două autovehicule șoferul Daciei, partea vătămată D. M. C. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale, potrivit actelor medicale depuse la dosar(certificat medico legal, raport de primă expertiză medic-legală cu examinarea persoanei, raportul de nouă expertiză medico-legală, precum și Avizul acestuia dat de Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale).
Deși inculpatul nu recunoaște această stare de fapt descrisă mai sus, declarațiile sale sunt infirmate de probatoriu administrat în cauză.
Starea de fapt reținută mai sus rezultă din declarațiile părții vătămate D. M. C. care se coroborează cu cele ale martorilor G. L. Zorana și M. C. N.(pasageri în mașina părții vătămate) cu procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto efectuate cu ocazia acelei cercetări, precum și cu raportul de expertiză întocmit în cauză.
Inculpatul a susținut, în mod cu totul neîntemeiat, faptul că impactul dintre cele două autoturisme s-ar fi produs pe sensul său de deplasare.
Urmele de frânare rămase pe carosabil în urma autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ condus de partea vătămată D. M. confirmă faptul că în momentul ivirii stării de pericol, acest autovehicul se deplasa regulamentar(la o distanță de aproximativ 1 metru de axul drumului) pe banda a doua a sensului de mers spre Timișoara. Urma de frânare lăsată pe carosabil de roata dreaptă spate a acestui autoturism este de opt metri, aflându-se într-o poziție aproximativ paralelă cu axul drumului, la o distanță de 1,10 m până 0,70 m de marcajul-linie continuă - care delimitează cele două sensuri de mers.
Instanța a înlăturat și declarația martorului H. C., aceasta fiind în contradicție cu cele reținute mai sus potrivit celorlalte probe administrate. Chiar dacă o parte din mașina condusă de inculpat, în urma impactului, s-au oprit pe sensul de deplasare al inculpatului, după cum a fost reținut mai sus nu mașina părții vătămate a fost cea care a părăsit sensul său de deplasare pătrunzând pe sensul contrar.
Așadar, instanța a constatat că vătămarea corporală a părții vătămate D. M. C. a fost urmarea conduitei exclusiv culpabile a inculpatului M. C. M. ce nu a respectat dispozițiile legale, prev. de art. 35 al 1 și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și art. 77 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G.195/2002 ce stabilesc că: „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.”„Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.”
Pe de altă parte art. 77 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G.195/2002 prevede că este interzisă încălcarea marcajului longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă.
Inculpatul prin modul în care s-a deplasat în data de 19.04.2010, în jurul orelor 2050, la volanul autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ a încălcat aceste dispoziții enunțate mai sus.
În drept, fapta inculpatului M. C. M. care, în data de 19.04.2010, în jurul orelor 2050 în timp ce conducea pe . autoturismul, marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, nu a respectat dispozițiile legale pentru îndeplinirea activității de conducere pe drumurile publice, a provocat un accident rutier și prin acestea i-a pricinuit victimei D. M. C. vătămări ale integrității corporale care au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 al. 1 și 3 C.p.
Deși criticată de inculpat, încadrarea juridică a faptei este una corectă.
Potrivit art. 184 al. 3 din C.pen. „Când săvârșirea faptei prevăzute în al. 1 este urmare nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei activități ….”
Reținerea alineatului 3 al articolului 184 din C.pen., este legală în condițiile în care partea finală a acestui alineat se referă le „îndeplinirea unei activități”. Fără a exercita profesia de conducător auto inculpatul conducea un autoturism, acțiune care se înscrie în noțiunea de „activitate” prevăzută de textul legal.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că inculpatul a realizat actul ce intră în conținutul elementului material al acesteia, respectiv vătămarea corporală din culpă a unei persoane. Această acțiune a avut ca rezultat material o lezare a unei valori fundamentale a omului, respectiv integritatea corporală, încălcându-se astfel relațiile sociale ocrotite prin normele penale care apără integritatea persoanei. Este evident lanțul cauzal între fapta ilicită a inculpatului și rezultatul produs.
Conținutul calificat al acestei infracțiuni este dat de săvârșirea faptei ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute pentru efectuarea unei anumite activități. Prin comportamentul său, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 35 al. 1 art. 48 din OUG nr. 195/2005 precum și art. 77din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2005 republicata.
Urmarea imediată a acestei fapte constă în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate D. M., leziuni constatate prin actele medico-legale depuse la dosar, prin care după cum a fost reținut s-a stabilit că pentru vindecare a fost nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este cea a culpei fără prevedere, descrisă de art. 19 pct. 2 lit. b) prin aceea că nu a prevăzut rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă.
Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 184 al.1 și 3 C.pen. instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă.
La stabilirea răspunderii penale a inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare stabilite de art. 72 C.p..
Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că nu posedă antecedente penale, iar din conținutul unui articol din ziarul Redeșteptarea rezultă că acesta este sportiv de performanță, însă aceste împrejurări nu vor fi reținute drept circumstanțe atenuante în favoarea sa.
În privința pedepsei accesorie, instanța reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii, 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura și gravitatea infracțiunii pe care a comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu art.3 din protocolul 1 la convenție și prin urmare, nu a interzis inculpatului decât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art.64 lit.a teza a II a și b C.pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal, reținând că față de natura infracțiunii nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, prev. de art.64 lit.a teza I C.pen..
Apreciindu-se că scopul acestei pedepse, așa cum este prevăzut de art. 52 C.p., poate fi atins chiar și fără executare efectivă, iar în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legale privitoare la: cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată și inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanța a dispus, în temeiul art. 81 C.p., suspendarea condiționată a executării pedepsei ce va fi aplicată inculpatului.
De asemenea, în baza art. 82 C.p., a stabilit un termen de încercare cu o durată de 2 ani și 4 (patru) luni, iar în baza art. 359 C.p.p., a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. ce stabilesc că, în situația în care, în cursul termenului de încercare, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei și dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În cauză s-a constituit parte civilă D. M. C. cu suma de 15.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune materiale și morale, precum și S. C. Județean de Urgență Timișoara cu suma de 2.554,58 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de tratamentul medical acordat părții vătămate D. M. C. internat în această unitate în perioada 26.04.2010 – 05.05.2010.
Analizând acțiunea civilă formulată de partea civilă D. M. C., instanța a găsit-o întemeiată în parte pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, apreciind că în cauză există pe de o parte o răspundere civilă delictuală în sarcina inculpatului pentru fapta proprie în condițiile art. 998-999 C.civ., precum și o răspundere pentru fapta inculpatului în sarcina asigurătorului, în limitele contractului de asigurare încheiat în condițiile Legii nr.136/1995
Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, constată că potrivit art.998 C.civ., „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar potrivit art.999 C.civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela cea a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”.
Textele legale citate instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, condiții ce se regăsesc întrunite cumulativ în cauză.
În ceea ce privește însă întinderea prejudiciului instanța a apreciat că partea civilă D. M. C. nu a făcut dovada integrală a sumelor solicitate.
Astfel, partea civilă D. M. C. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 de euro din care 2.000 euro reprezentând daune materiale și 13.000 de euro daune morale.
Se reține că la dosar partea civilă nu a depus nici un bon fiscal sau chitanțe prin care să facă dovada achitării unor sume de bani reprezentând contravaloarea unui tratament de recuperare, sau prin care să facă dovada achitării vreunui preț plătit pentru intervențiile chirurgicale, RMN, sau achiziționarea de medicamente sau alte dispozitive medicale. Nu a fost făcută dovada, printr-un înscris, a achitării unei sume de bani(300 de lei) pentru deplasarea autoturismului avariat al părții vătămate de la locul accidentului, asta în condițiile în care s-a susținut că s-a apelat la serviciile unei societăți comerciale specializate în astfel de servicii.
Instanța nu găsește întemeiată nici pretenția părții civile privind obligarea inculpatului la plata sumei de 600 de euro reprezentând contravaloarea unui alt autoturism achiziționat după accident. Această achiziție nu poate fi inclusă în noțiunea „prejudiciu” creat de inculpat, și pe care acesta trebuie să-l repare. Partea vătămată nu a făcut dovada sumei la care s-ar fi ridicat reparațiile avariilor suferite de autoturismul marca Dacia cu nr._, sau dovada contravalorii acestuia în condițiile în care ar fi fost vorba de o daună totală.
Din actele medicale depuse la dosar rezultă însă că partea vătămată a fost internată în S. C. Județean de Urgență Timișoara fiind supusă unor intervenții chirurgicale. De asemenea aceeași parte vătămată a fost supusă și altor investigații și examinări medicale pentru care au fost necesare deplasări din Lugoj la Timișoara, deplasări care evident au necesitat unele cheltuieli. Mai mult, unele dintre aceste deplasări au fost efectuate urmare a unor solicitări ale inculpatului(raportul de nouă expertiză medico-legală ), toate fiind în legătură cu vătămările suferite în urma accidentului rutier în care a fost implicat.
Instanța nu va reține declarația martorului L. Oswin O. propus de partea civilă. Declarația acestui martor nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Acest martor, fiind prieten cu partea civilă, a luat cunoștință de la aceasta despre cele mai multe din aspectele declarate.
În ceea ce privesc bonurile fiscale depuse la dosar de partea civilă(filele 83-85) instanța a reținut că acestea au valori diferite cu sume cuprinse între 30 de lei și 200 de lei. Potrivit mențiunilor de pe aceste bonuri(făcute de partea civilă) combustibilul achiziționat pentru deplasări în Timișoara fie în vederea efectuării tratamentului de recuperare( bonuri în valoare de1000 de lei), fie pentru consultații( bonuri în valoare de 841 lei). Partea vătămată nu a depus un calcul în ceea ce privește cantitatea de combustibil consumată,( raportat la numărul de deplasări pe ruta Lugoj – Timișoara și retur), precum și contravaloarea acesteia. Din bonurile fiscale care au fost depuse rezultă că partea vătămată ar fi achiziționat o cantitate de peste 390 de litri de combustibil(benzină). Cu această cantitate la un consum de 7,5 litri/100 de km a fi putut fi efectuate peste 40 de deplasări pe ruta Timișoara Lugoj și retur(120 de km) număr de deplasări pe care partea vătămată nu a făcut dovada că le-a efectuat.
Partea civilă nu a indicat nici măcar cabinetul medical sau perioada în care ar fi avut loc tratamentul de recuperare – cele 20 de ședințe. Partea vătămată a efectuat cheltuieli pentru eliberarea unor acte medico
Față de cele reținute instanța a apreciat că suma de 800 de lei acoperă în mod rezonabil cheltuielile materiale efectuate de partea civilă D. M. C. cu deplasările efectuate în Timișoara pentru efectuarea unor investigații medicale.
În privința daunelor morale, respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului în vederea asigurării unei reparații juste și echitabile a acestuia reprezintă o garanție a imperativului respectării dreptului persoanei la judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască atât cu privire la temeinicia acuzației penale cât și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.
Prejudiciul moral, parte din prejudiciul total cauzat părții civile, constă în consecința negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor nepatrimoniale ale persoanei vătămate.
Existența acestuia este incontestabilă în condițiile în care suferințele fizice inerente perioadei de convalescență au fost dublate de suferințe psihice iar leziunile traumatice cauzate au afectat integritatea corporală a părți civile și au lipsit-o în mod evident de bucuriile firești ale unei vieți normale pe o perioadă determinată de timp.
În privința cuantumului daunelor morale, instanța este în drept să aprecieze în raport de consecințele, pe orice plan, suferite de partea civilă.
Instanța a reținut faptul că partea vătămată a fost internată în intervalul în S. C. Județean de Urgență Timișoara, aceasta fiind supusă unor intervenții chirurgicale. Potrivit actelor medicale de dosar partea civilă D. M. C. a avut nevoie de un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale socotite de la data producerii accidentului.
Astfel, pe de o parte față de aceste consecințe, de importanța și gravitatea acestora, de intensitatea durerilor fizice și psihice suferite de către partea vătămată iar, pe de altă parte, față de lipsa oricărei culpe a acesteia la producerea accidentului rutier, instanța a apreciat că suma de 4.000 euro sau echivalentul în lei a acesteia la data plății este în măsură să contribuie la restabilirea echilibrului.
Acordarea despăgubirilor materiale și morale trebuie sa reprezinte o justă și dreaptă dezdăunare a părții vătămate și nu o îmbogățire fără just temei a acesteia.
În ceea ce privește acțiune civilă formulată de S.C.J.U. Timișoara instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Analizând decontul de cheltuieli, anexat declarației privind constituirea de parte civilă a S.C.J.U. Timișoara, s-a apreciat că acțiunea civilă promovată de aceasta parte este întemeiată în întregime, astfel că instanța a admis-o și, în baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 alin. 2 C.p.p. și la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2.554,58 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea civilă D. M. C..
La momentul producerii accidentului rutier, autovehiculul marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpat, era asigurat pentru răspundere civilă obligatorie potrivit poliței de asigurare de răspundere civilă auto ./17/G17 HR0 nr._ încheiată la S.C. C. A. S.A., astfel că s-a dispus introducerea în cauză a acestei societăți în calitate de asigurător.
Analizând răspunderea asigurătorului S.C. C. A. S.A., alături de cea a inculpatului, instanța a reținut că potrivit art.49 al.1 din Legea nr.136/1995, așa cum era în vigoare la epoca accidentului, „Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”, potrivit art.50 al.1, „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri.”
Așadar, scopul obligării proprietarilor de autovehicule de a încheia în mod obligatoriu un contract de asigurare, contrar principiului libertății contractuale rezultat din art.5 și art.969 C.civ., este de a asigura plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de asigurat terțelor persoane prin accidente de autovehicule și pentru care răspund potrivit legii.
Or, în ipoteza în care un drept subiectiv civil este restrâns printr-o obligație legală, în interesul societății, este necesar ca aceea persoană să poată beneficia și de dreptul corelativ acelei obligații, pentru a nu exista o restrângere nejustificată a drepturilor sale.
Prin urmare, dacă un proprietar de autovehicule este obligat să încheie un contract de asigurare răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicul, corelativ, în cazul în care se produce evenimentul asigurat, despăgubirea către persoana păgubită trebuie plătită de asigurător.
Așadar, persoana păgubită prin producerea accidentului se poate îndrepta pentru repararea prejudiciului cauzat fie împotriva persoanei vinovate de producerea acestuia, fie direct împotriva asigurătorului, în prima ipoteză fiind în prezența unei răspunderi delictuale iar în cea de-a doua ipoteză în prezența unei răspunderi contractuale.
În același timp, instanța a reținut că, în accepțiunea legii procesual penale în vigoare la data soluționării cauzei, asigurătorul nu putea avea calitatea de parte responsabilă civilmente deoarece nu se afla în nici una din situațiile prevăzute de art. 24 al ultim C.p.p., participarea asigurătorului în proces nefundamentându-se pe o răspundere delictuală.
În consecință, repararea prejudiciului nu poate fi realizată prin obligarea asigurătorului la plata de despăgubiri în solidar cu asiguratul său ori cu persoana care conducea autovehiculul în momentul accidentului rutier, alta decât asiguratul, o asemenea solidaritate putând opera doar dacă este prevăzută expres fie în contract fie în lege, or Legea nr. 136/1995, aplicabilă în speță, nu conține astfel de prevederi exprese cum sunt cele ale art. 1003 Cod civil.
Totodată, instanța a mai reținut că legiuitorul a urmărit prin reglementarea asigurării obligatorii în principal protejarea victimelor accidentelor de circulație prin repararea prejudiciilor suferite de către acestea astfel încât actele normative în materie au lărgit în mod considerabil sfera cuprinderii în asigurare.
Pornind de la aceste premise, instanța a apreciat că în speța de față sunt incidente disp. art. 49, 50, din Legea nr. 136/1995 prin care legiuitorul a statuat că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.
Împotriva sentinței judecătoriei, au declarat recurs inculpatul M. C. M., asigurătorul . și partea civilă D. M. C., solicitându-se casarea sentinței.
Inculpatul în recursul său a solicitat sub aspectul laturii penale, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare atunci când a respins cererea de efectuare în cauză a unei noi expertize tehnice auto; prima instanță a respins și cererea de a se solicita lămuriri privind neconcordanțele din Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală în care confuz se menționează că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între motivul internării, diagnosticul, intervenția chirurgicală din 28.04.2010 și traumatismul prin accidentul rutier din 19.04.2010 întrucât până la data internării în spital(26.04.2010), în actele medicale și medico legale nu sunt consemnate acuze sau leziuni la nivelul membrului superior stâng. Inculpatul susține că dacă nu se poate stabili legătura de cauzalitate atunci nr. de zile de îngrijiri medicale, trebuie să fie cel inițial de 8,9 zile. În subsidiar inculpatul în recursul său a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a, art. 10 lit. b C.p.p., ori pentru că raportul de expertiză existent la dosarul cauzei menționează că nu se poate stabili cu certitudine locul impactului, solicită în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.p.p., infracțiunii lipsindu-i latura subiectivă, vinovăția.
În ceea ce privește latura civilă în recursul inculpatului se solicită respingerea pretențiilor civile ori reducerea daunelor morale care sunt prea mari și daunele materiale nu sunt dovedite.
Se mai susține că, cheltuielile de spitalizare trebuiau respinse pentru că privesc o intervenție chirurgicală la membrul superior stâng, adică mai simplu spus pentru înlocuirea unei tije la mâna stângă, fracturată anterior producerii accidentului de circulație.
Asiguratorul ., a criticat sentința ca fiind nelegală în ce privește latura penală sub aspectul reținerii culpei a inculpatului în producerea evenimentului rutier, considerându-se că, culpa pentru producerea evenimentului rutier nu aparține inculpatului, ci aparține părții vătămate D. M. C. prin faptul că acesta a încălcat prev. OUG nr. 195/2002.
În motivele de recurs asigurătorul, în ce privește latura civilă solicită respingerea daunelor acordate părții civile pentru că în lipsa vinovăției inculpatului, nu poate fi atrasă răspunderea societății de asigurare. Se mai susține că societatea de asigurare participă în procesul penal, în calitate de asigurător de răspundere civilă iar nu ca parte responsabilă civilmente, răspunderea asigurătorului fiind limitată, el neputând fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor.
Partea civilă D. M. C. în recursul său, solicită obligarea la despăgubirile cu care s-a constituit parte civilă, respectiv 2000 euro despăgubiri materiale și pe care le-a dovedit și 13.000 euro daune morale pentru afecțiunile suferite față de care simte în continuare dureri care i-au afectat viața personală pentru o lungă durată de timp, desfășurând activitate de teren ca topograf.
Examinând sentința primei instanțe prin prisma motivelor invocate în recurs, în limitele prev. de art. 3856 al. 1, 2 C.p.p., pe baza lucrărilor și materialului dosarului, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, conform art. 3856 al. 3 C.p.p., art. 38514 C.p.p., se constată că recursurile inculpatului și asigurătorului sunt nefondate, iar recursul declarat de partea civilă este admisibil pentru următoarele motive:
Prima instanță pe baza ansamblului probelor dosarului a stabilit corect starea de fapt, în raport de care a făcut încadrarea juridică a faptei inculpatului M. C. M. în infracțiunea prev. de art. 184 al.1,3 C.pen. - vătămare corporală din culpă, și reținând justificat vinovăția inculpatului M. C. M. pentru această infracțiune, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni, conform art. 81,82 C.pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M. C. M., instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C.pen., ținându-se seama de gravitatea concretă a faptei inculpatului, împrejurările în care a fost comisă dar și de persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale. De asemenea, la stabilirea modalității de executare a pedepsei, cu suspendarea condiționată a executării, instanța a apreciat întemeiat că în speță scopul pedepsei poate di realizat și fără executarea efectivă a acesteia, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru condamnat în sensul că nu va mai săvârși infracțiuni.
Totodată, instanța a soluționat și latura civilă a cauzei, în conformitate cu dispoz. art. 14, 346 C.pen., reținându-se întemeiat că prin fapta inculpatului au fost cauzate victimei prejudicii materiale și morale pentru recuperarea cărora fiind îndeplinite cerințele răspunderii delictuale a inculpatului, acestuia revenindu-i obligația de reparare a prejudiciului creat prin fapt proprie alături de asigurătorul ținut de răspundere civilă pentru fapta inculpatului în limita contractului de asigurare.
În raport de îndeplinirea acestor cerințe și de faptul că prin probele aflate la dosar s-a dovedit că părții vătămate D. M. C., i-a fost cauzat un prejudiciu material de 800 lei(constând în cheltuieli privind deplasările pentru consultații și tratamentul medical pentru care s-a depus înscrisuri doveditoare) în mod întemeiat prima instanță l-a obligat pe inculpat alături de asigurătorul ., la repararea acestui prejudiciu material.
Totodată, prima instanță a reținut întemeiat că prin fapta inculpatului s-a produs părții vătămate și un prejudiciu nepatrimonial deoarece prin leziunile provocate i s-a creat o stare de natură a-l împiedica să ducă o viață normală adecvată preocupărilor specifice vârstei și situației sale sociale și profesionale. Cu toate acestea prima instanță a stabilit cuantumul de 4000 euro daune morale, cuantum apreciat de tribunal ca fiind prea mic pentru compensarea prejudiciului moral suportat de partea vătămată.
Deși nu există criterii pentru cuantificarea exactă a prejudiciului moral referitor la conținutul acestuia trebuie reținut că dată fiind suferința fizică și psihică suportată în speță de victima infracțiunii de vătămare corporală din culpă, se justifică necesitatea și utilitatea compensării bănești a suferințelor, astfel că pentru a se asigura o compensare justă și echitabilă a acestui prejudiciu nepatrimonial, tribunalul apreciază că în speță se impune stabilirea unei sume mai mari, în cuantum de 8000 euro, pentru compensare prejudiciului nepatrimonial, sumă care este rezonabilă în raport de suferințele produse părții vătămate.
În ce privește daunele morale ce se acordă in cadrul procesului penal părții civile, tribunalul a avut în vedere - în aprecierea existenței și întinderii prejudiciului moral suferit de victima - întregul ansamblu probator administrat în cauză, raportat la următoarele criterii de apreciere: importanța valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, personalitatea victimei, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale părții vătămate - victimă a accidentului de circulație, precum și repercusiunile prejudiciului cauzat asupra situației sociale a victimei, dar și pe plan profesional și familial. În considerarea elementelor menționate instanța reține cu relevanță în cauză la stabilirea prejudiciului nepatrimonial cauzat victimei accidentului de circulație produs din culpa exclusivă a inculpatului și realitatea dramatic trăită de partea vătămată D. M. C. în intervalul care s-a scurs între ziua accidentului și aceea a însănătoșirii sale, raportat la: conștiința de a fi bolnav, spitalizarea îndelungată și intervențiile medicale la care a fost supus, suferința de a fi privată de o viață normală corespunzătoare, dar și la toate acele sechele posttraumatice (inerente victimelor unor accidente de circulație), care afectează implicit (în mod negativ) participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de familie; în acest context toate aceste consecințe negative constituie în mod cert privări și frustrări ale vieții normale, adică un prejudiciu de agrement, în sens larg; or, fiind un prejudiciu corporal, prejudiciul de agrement decurge din atingerea adusă integrității fizice și psihice a ființei umane, motiv pentru care se exprimă atât prin dureri fizice consecutive vătămărilor, cât și prin suferințe psihice, ca urmare a perceperii de către partea vătămată a unor situații de restrângere în ce privește unele agremente ale vieții (divertisment, destindere, plăcerile și satisfacțiile pe care viața le poate oferi).
Având în vedere aceste motive, tribunalul apreciază că despăgubirile morale acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparație a pagubei cauzate prin fapta ilicită, urmând a fi stabilite într-un cuantum suficient a reprezenta o recompensare corectă a traumelor suferite de către victima infracțiunii; ca atare, instanța a apreciat - față de toate datele și elementele probatorii ale cauzei, funcție de aspectele sus-relevate și considerentele deja expuse - că stabilire unei sume 8000 euro – echivalent în lei, cu titlu de daune morale, este suficientă și de natură a realiza o reparație echitabilă a prejudiciului moral cauzat părții vătămate D. M. C..
În raport de aceste motive, tribunalul apreciază ca fiind nefondate susținerile invocate în recursul inculpatului și asigurătorului, referitoare la latura penală și civilă a cauzei precum și susținerile din recursul părții civile referitoare la solicitarea de acordare a daunelor materiale în cuantumul precizat în constituirea de parte civilă.
Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs referitor la casarea hotărârii și casarea cauzei pentru încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, tribunalul reține că acest motiv este nefundat întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.3859 pct. 10 C.p.p., tribunalul reținând că nu s-a produs o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului prin aceea că a fost respinsă ca fiind neconcludentă cauzei cererea de efectuarea a unei alte expertize tehnice auto în condițiile în care instanța a respins această cerere motivat de faptul că expertiza aflată la dosar a stabilit sensul pe care s-a produs accidentul. De asemenea, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii și asupra cererii de efectuare unei adrese către IML Comisia Superioară de Medicină Legală.
În acest sens, tribunalul mai reține că nu există contradicții în Avizul comunicat de Comisia Superioară de Medicină Legală – INML M. Minovici București, astfel că nu se impune a se solicita lămuriri de la această comisie cu privire la avizul acordat. La fila 112 dosar se află Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, conform căruia pentru leziunile traumatice ca urmare a accidentului rutier din 19.04.2010 a necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, cu următoarele precizări: nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între motivul internării, diagnosticul, intervenția chirurgicală din 28.04.2010 și traumatismul prin accidentul rutier din 19.04.2010, întrucât până la data internării în spital(26.04.2010), în actele medicale și medico legale, nu sunt consemnate acuze sau leziuni la nivelul membrului superior stâng. Admițând că acestea sunt în legătură cu traumatismul prin accident rutier, timpul de îngrijiri medicale pentru acestea se încadrează în cele 3 0de zile acordate pentru leziuni osteo-articulare de la nivelul membrului inferior stâng. Menționăm faptul că zilele de îngrijiri medicale nu se sumează; ele se acordă pentru leziunea cea mai gravă. Din datele medicale, așa cum sunt menționate în documentația inițială, nu se pot reține elementele de deficiență în acordarea asistenței medicale la nici una din unitățile medicale unde pacientul a fost investigat, diagnosticat și tratat.
Așa fiind, se reține că nu sunt aplicabile dispoz. art. 10 lit. b C.p.p., neputându-se reține decât că leziunile produse victimei prin fapta inculpatului au necesitat 30 de zile îngrijiri medicale și nu un număr mai mic de îngrijiri medicale care să atragă o răspundere de altă natură(contravențională, civilă) penală, în raport de faptul că potrivit Avizului Comisiei Superioare numărul de îngrijiri medicale nu se sumează, ci ele se acordă pentru leziunea cea mai gravă, astfel că îngrijirile medicale pentru intervenția chirurgicală din 28.04.2010 se încadrează în cele 30 zile acordate pentru leziunile osteo-articulare de la nivelul membrului inferior stâng.
De asemenea, tribunalul apreciază că în speță nu este incident temeiul de achitare prev. de art. 10 lit. d C.p.p. – lipsa vinovăției inculpatului, în condițiile în care față de toate datele și elementele probatoriale ale cauzei, se reține că inculpatul se face vinovat de producerea accidentului de circulație, partea vătămată neavând nici o culpă sau vreo atitudine neconformă cu regulile de circulație pe drumurile publice, prin care să fi contribuit la declanșarea stării de pericol ce a stat la baza producerii accidentului de circulație. De altfel, probele dosarului relevă culpa inculpatului, constând în aceea că în timp ce conduce autoturismul a trecut peste marcajul longitudinal format din cele două linii continue intrând în coliziune cu autoturismul condus de victimă, impact ce a avut loc în apropierea marcajului cu linii continue duble pe sensul de mers al autoturismului victimei. Inculpatul a încălcat în acest fel prev. art. 77 pct. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, iar în raport de aceste dispoziții legale încălcate avea posibilitatea de a preîntâmpina producerea accidentului întrucât dacă nu trecea peste marcajul continuu nu ajungea pe sensul de mers pe care se afla autoturismul condus de victimă.
În ceea ce privește susținerile din recursul asigurătorului în sensul că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă iar nu ca parte responsabilă civilmente, răspunderea asigurătorului fiind limitată el neputând fi obligat în solidar la plata despăgubirilor, tribunalul constată că în mod neîntemeiat s-a menționat acest argument în motivele de recurs ale asigurătorului, în condițiile în care din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea de asigurare a fost citată în dosar în calitate de asigurător și nicidecum ca parte responsabilă civilmente, iar obligarea la plata despăgubirilor civile morale și materiale către partea civilă, s-a făcut în sensul obligării inculpatului „ alături” de asigurător, nefiind stabilită obligație solidară.
Sunt nefondate și criticile din recursul părții civile referitoare la cuantumul daunelor materiale, întrucât acest cuantum, a fost corect stabilit de către prima instanță în raport de dovezile aflate la dosar( bonuri, chitanțe).
Referitor la susținerile din recursul inculpatului și asigurătorului privind cuantumul prea mare al daunelor morale, se constată că în raport de motivele mai sus menționate de instanță pentru evaluarea daunelor morale, această critică este neîntemeiată în condițiile în care instanța în care tribunalul a stabilit un cuantum majorat al daunelor morale în raport de suferința fizică și traumele psihice suportate de partea civilă.
Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpat referitor la cheltuielile de spitalizare, tribunalul reține că și acest motiv este neîntemeiat întrucât în raport de dispoz. art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, cheltuielile de spitalizare ocazionate de tratamentele aplicate victimei în perioada în care a fost spitalizată, fiind dovedite prin înscrisurile atașate cererii de constituire de parte civilă, se suportă de către inculpat.
Pentru aceste motive, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., să se respingă ca nefondate recursurile declarate de recurentul inculpat M. C. M. și asigurător ., împotriva sentinței penale nr.239/13.07.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ .
De asemenea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen., se va admite recursul declarat de recurentul parte civilă D. M. C., împotriva sentinței penale nr.239/13.07.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._, se va casa parțial sentința în latura civilă și rejudecând urmează ca instanța să majorează daunele morale de la 4.000 euro – echivalentul în lei la data plății, la suma de echivalent în lei a 8.000 euro, daunele morale la care a fost obligat inculpatul M. C. M. alături de asigurătorul de răspundere civilă ., față de partea civilă D. M. C..
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs și recurenta asigurător ., la plata sumei de 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs. În baza art. 192 al. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul inculpat M. C. M. și asigurător ., împotriva sentinței penale nr.239/13.07.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ .
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen., admite recursul declarat de recurentul parte civilă D. M. C., împotriva sentinței penale nr.239/13.07.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._ .
Casează parțial sentința în latura civilă și rejudecând majorează daunele morale de la 4.000 euro – echivalentul în lei la data plății, la suma de echivalent în lei a 8.000 euro, daunele morale la care a fost obligat inculpatul M. C. M. alături de asigurătorul de răspundere civilă ., față de partea civilă D. M. C..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs și recurenta asigurător ., la plata sumei de 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs. În baza art. 192 al. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26 noiembrie 2012.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
A. PetruțaAnișoara C. ȚiraIoan PopescuRamona P.
Red. A.P/R.P.
2 ex/29.01.2013
Primă instanță – E. C. P.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... → |
|---|
