Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 196/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 196/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 196/R
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: I. P.
Judecător: A. C. ȚIRA
Grefier: I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de doamna procuror S. D. V..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul – parte civilă M. C. Raimond, împotriva Sentinței penale nr. 3601/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul – parte civilă lipsă, M. C. Raimond, avocat ales S. L. M., din cadrul Baroului T., cu împuternicire la dosar și intimatul – inculpat C. D. D., personal și asistat de avocat B. C., cu împuternicire la dosarul de fond, lipsind intimatul parte civilă S. C. Municipal de Urgență Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că au fost depuse la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 04.04.2013, motivele de recurs, de către recurentul – parte civilă, în 2 exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului parte civilă M. C. Raimond, doamna avocat S. L. M., solicită admiterea recursului declarat de această parte, casarea sentinței penale recurate atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, iar în rejudecare, să se dispună, pe latură penală, condamnarea intimatului inculpat la o pedeapsă mai severă, cu respectarea rigorilor art. 72 C.p. și cu aplicarea dispozițiilor art. 861 C.p., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar pe latură civilă, admiterea acțiunii civile în totalitate și obligarea intimatului inculpat la plata daunelor morale suferite. Solicită obligarea intimatului inculpat la plata cheltuielilor de judecată, obligându-se să facă dovada achitării acestora până la sfârșitul dezbaterilor.
În ceea ce privește latura penală a cauzei, apărătorul ales al recurentului parte civilă arată că prima instanță, deși în mod temeinic și legal a reținut vinovăția intimatului inculpat în ceea ce privește săvârșirea faptei, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C.p., atât cu privire la cuantumul, cât și cu privire la reținerea gradului de pericol social al infracțiunii.
În continuarea pledoariei sale, apărătorul ales al recurentului parte civilă arată că din probele administrate în cauză rezultă că fapta săvârșită prezintă un grad ridicat de pericol social. Astfel, menționează că la dosar există declarația intimatului inculpat care a recunoscut cu nonșalanță și fără urmă de regret săvârșirea faptei. De asemenea, arată că modalitatea în care a fost săvârșită fapta, respectiv prin lovirea recurentului parte vătămată cu pumnul în zona capului, vătămarea produsă acestei părți care a suferit o lovitură de o intensitate mare, împrejurările în care fapta a fost săvârșită de către intimatul inculpat, respectiv într-o instituție școlară, în pauză și atitudinea intimatului inculpat după săvârșirea faptei, în sensul că acesta a plecat fără urmă de regret împreună cu alte persoane, imprimă respectivei fapte un grad de pericol social mărit de care prima instanță nu a ținut cont. În aceeași ordine de idei, menționează că intimatul inculpat nici măcar nu s-a interesat de starea de sănătate a recurentului parte vătămată, recunoașterea faptei și regretul săvârșirii acesteia neavând decât un efect pur declarativ, în scopul de a beneficia de dispozițiile art. 3201 C.p.p. Totodată, menționează că instanța de fond a ignorat valoarea socială căreia i s-a adus atingere, respectiv integritatea corporală și sănătatea persoanei.
În continuarea pledoariei sale, apărătorul ales al recurentului parte vătămată învederează că prin sentința pronunțată, prima instanță nu a făcut altceva decât să încurajeze violența în școli. Menționează, de asemenea, că scopul pedepsei nu poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, ci prin executarea pedepsei sub supraveghere.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apărătorul ales al recurentului parte civilă arată că soluția primei instanțe nu este corectă, în condițiile în care recurentului parte civilă i s-a produs atât un prejudiciu corporal, cât și un prejudiciu de agrement prin săvârșirea faptei, având în vedere că acesta resimte și în prezent urmările respectivei fapte, iar la schimbarea de temperatură zona nasului se înroșește inestetic.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de recurentul parte civilă ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanței ca temeinică și legală. În acest sens, arată că soluția primei instanțe este legală și temeinică atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, prin condamnarea intimatului inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare, cât și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, prin obligarea intimatului inculpat la plata sumei de 3000 de lei cu titlu de daune morale către recurentul parte civilă M. C. Raimond și la plata despăgubirilor civile către partea civilă S. C. Municipal de Urgență Timișoara.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea recursului declarat de recurentul parte civilă M. C. Raimond ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală. În acest sens, solicită să se aibă în vedere declarația martorului ocular, din care rezultă că recurentul parte civilă l-a amenințat și l-a înjurat pe intimatul inculpat.
După dezbateri, însă înainte de ridicarea ședinței de judecată, apărătorul ales al recurentului parte vătămată depune la dosar Chitanța nr. 158/08.04.2013, în dovedirea achitării de către această parte a onorariului de avocat în valoare de 1500 lei.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3601/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul C. D. D., cercetat în stare de libertate, cetățean român, fiul lui D. și Vioara, născut la data de 29.10.1992 în Jimbolia, jud. T., identificat cu CNP_, fără antecedente penale, studii: 11 clase, elev, necăsătorit, cu domiciliul în com. Comloșu M., ., jud. T., la:
- 4 (patru) luni închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 al. 1 C. p. cu aplicarea art. 3201 a. 4 și 7 C. p. p.
I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. p.- în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C.p.
În temeiul art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni care reprezintă termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. p.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. p. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 al. 1 și al. 2 C.p.p. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestei revocări.
În baza art. 346 al. 1 și art. 14 C. p. p. raportat la art. 1357 N. C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. C. Raimond cu domiciliul în Timișoara, ., ., jud. T. și a fost obligat inculpatul C. D. D. la plata către partea civilă a sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 346 al. 1 și art. 14 al. 1, 2 și 3 lit. a C. p. p. raportat la art. 313 din Legea 95/2006 și art. 1357 N. C civ. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de S. C. Municipal de Urgență Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., jud. T. împotriva inculpatului și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2.072,96 lei către partea civilă cu titlu de cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate M. C. Raimond.
În baza art. 193 alin. 1-2 C. pr. p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei către partea vătămată cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 al. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către Stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de 03 septembrie 2012, efectuat în dosarul nr._/P/2011, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. D. D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 C.p., în fapt, prin actul de inculpare reținându-se, în esență, că în data de 17.10.2011, în curtea Liceului Agricol din Timișoara, învinuitul C. D. D. i-a aplicat o lovitură cu capul în nas părții vătămate M. C. Raimond, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: plângerea părții vătămate (f. 4), declarații parte vătămată (f. 5, 6), declarația martorului I. F. (f. 21, 22), declarații de făptuitor ( f. 25, 26), declarație de învinuit (f. 24), certificat medico legal nr. 1526 din 18.10.2011 (fila 7), raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei ( f. 18), înscrisuri - bilet de ieșire din spital (f. 11), scrisoare medicală (f. 13)
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.09.2012 sub nr. de dosar_ .
În cadrul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 30.10.2012, la solicitarea inculpatului C. D. D. i-a fost încuviințată cererea de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 3201 al. 2 C. p. p., inculpatului fiindu-i luată o declarație în acest sens (fila 30).
La dosarul cauzei a fost depusă fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (fila 14) și, la solicitarea părții vătămate, s-a administrat proba testimonială cu martorul T. N..
Nici reprezentanta Ministerului Public și nici părțile nu au solicitat încuviințarea și administrarea altor mijloace de probă.
Din examinarea coroborată a probelor administrate în cauză, raportat la învinuirea care face obiectul sesizării instanței și persoana cu privire la care s-a făcut sesizarea, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În dimineața zilei de 17.10.2011, aflându-se în curtea Liceului Agroindustrial din Timișoara unde sunt elevi, pe fondul unui conflict spontan născut ca urmare a faptului că inculpatul C. D. D. a refuzat să-i arate telefonul său mobil unui alt coleg în ciuda insistențelor părții vătămate M. C. Raimond, i-a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului producându-i fractură de piramidă nazală, leziune descrisă detaliat în certificatul medico - legal nr. 1526/18.10.2011 emis de IML Timișoara, leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale, astfel cum acestea au fost suplimentate prin raportul de primă expertiză medico - legală cu examinarea persoanei, nr. 2999/16.02.2012 efectuat, de asemenea, de IML Timișoara.
Fiind audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul C. D. D. a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, recunoaștere care se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală, judecata făcându-se în baza prevederilor art. 3201 al. 2 C. p. p.
Totodată, instanța de fond a mai reținut că declarația inculpatului și consemnările din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante sunt confirmate totodată de depoziția părții vătămate M. C. Raimond care a declarat că în data de 17.10.2011, fiind în curtea școlii în pauză, împreună cu patru colegi de clasă, s-au întâlnit cu învinuitul care avea un telefon mobil, iar unul dintre colegii săi, numitul B. D., i-a cerut acestuia să i-l dea să-l vadă, însă inculpatul a refuzat, context în care partea vătămată a intervenit, spunându-l învinuitului să i-l dea, că doar nu este de aur, nu fuge cu el și nu-l mănâncă. Deranjat de această intervenție, inculpatul a prins de haine partea vătămată, a tras-o spre ea și a lovit-o cu pumnul in zona feței, spărgându-i nasul, după care, văzând că îi curge sânge din nas, i-a pus in mână două șervețele de hârtie și a plecat. După incident, cu acordul profesorului de la clasă, a plecat acasă și de acolo, împreună cu mama sa a fost la medic.
În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului C. D. D. care i-a aplicat părții vătămate M. Criastian Raimond o lovitură cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr total de 25 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 C. pen.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut că elementul material s-a realizat prin acțiunea de lovire a părții vătămate, urmarea imediată fiind reprezentată de producerea unei vătămări integrității corporale a părții vătămate, pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale, legătura de cauzalitate rezultând din însăși săvârșirea acțiunii.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului forma de vinovăție a intenției directe deoarece acesta a prevăzut rezultatul acțiunii sale agresive și a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea faptei.
La individualizarea judiciară a pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului C. D. D. pentru infracțiunea comisă, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. p. urmând să se raporteze astfel la limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 6 luni la 5 ani), gradul de pericol social concret al faptei care va fi reținut prin aprecierea condițiilor concrete în care aceasta a fost comisă (în curtea școlii, în zona feței), urmările efective produse anterior menționate (25 zile de îngrijiri medicale) și la circumstanțele personale ale inculpatului care este elev, a manifestat o atitudine de regret față de consecințele pe care fapta sa le-a produs și nu are antecedente penale, fiind astfel o persoană integrată în comunitate.
Astfel, s-a aplicat inculpatului C. D. D., în consecința celor reținute - pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 C.p. cu aplicarea prev. art. 3201 al. 4 și 7 C. p. p.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, pe linia principiului fundamental al individualizării sancțiunilor de drept penal și al principiului constituțional înscris în prevederile art. 53 al. 2 din Constituție – potrivit cu care restrângerea unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o – s-a examinat în raport de natura și gravitatea pedepsei principale, proporționalitatea restrângerii drepturilor în cadrul pedepsei accesorii care însoțește de drept pedeapsa principală.
Reținând natura faptei comise, rezultatul produs, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului C. D. D. care conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat - instanța de fond l-a privat pe inculpat de exercițiul acestor drepturi pe durata executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 71 al. 1 C. p. Instanța de fond a apreciat că în cauză nu există temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e C.p.
Deoarece s-a creat convingerea inculpatul C. D. D., față de lipsa antecedentelor penale și regretul manifestat față de săvârșirea faptei și urmărilor acesteia, se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei și, considerând că au fost îndeplinite și celelalte cerințe ale art. 81 C.p., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe o durată de 2 (doi) ani și 4 (patru) luni care reprezintă termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. p.
În baza art. 359 alin. 1 și al. 2 C.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție, în interiorul termenului de încercare și asupra consecințelor acestei revocări.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată M. C. Raimond s-a constituit parte civilă în cauză în termenul legal, încă din faza de urmărire penală, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 45.000 lei cu titlu de daune morale și 2.500 lei cu titlu de daune materiale.
Apreciind acțiunea civilă formulată de partea civilă M. C. Raimond ca neîntemeiată sub aspectul cuantumului daunelor materiale pretinse, în temeiul art. 1357 N. C. civ. care condiționează obligarea la plata acestora de dovedirea întinderii lor, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost dovedite sub acest aspect, astfel că nu l-a obligat pe inculpat la plata lor.
Sub aspectul daunelor morale solicitate de partea civilă s-a reținut că, fără îndoială, termenul „prejudiciu” folosit în textul art. 1357 N. C. civ. trebuie avut în vedere atât în înțelesul său patrimonial, cât și în cel nepatrimonial.
Fără îndoială – a statuat prima instanță - că în cauză este vorba despre astfel de pagube nepatrimoniale, decurgând din suferința părții civile determinată de leziunile produse ca urmare a faptei comise de inculpat, însă s-a avut în vedere și faptul că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat, nu este supus unor criterii legale de determinare, astfel că este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor astfel de criterii de evaluare referitoare la producerea unor suferințe morale, consecințele negative ale vătămării suferite de partea civilă în plan psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, etc. Totodată, s-a apreciat că în evaluarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs care rezultă din ansamblul probelor dosarului.
Astfel, pentru evaluarea prejudiciului moral suferit de partea civilă M. C. Raimond, instanța de fond a apreciat necesar a recurge la următoarele criterii: caracterul intenționat al faptei săvârșită de inculpat; gravitatea leziunilor suferite, durata internării părții vătămate în spital, numărul de zile necesar pentru vindecarea leziunilor.
În raport de aceste criterii, instanța de fond a apreciat că obligarea inculpatului C. D. D. la plata sumei de 3.000 de lei cu titlu de daune morale către partea civilă M. C. Raimond, reprezintă o indemnizație echitabilă a prejudiciului moral produs și a cărui reparare este posibilă și necesară.
În ce privește acțiunea civilă promovată de către unitatea sanitară S. C. Municipal de Urgență Timișoara în cadrul căreia partea vătămată M. C. Raimond a beneficiat de îngrijiri medicale, constatând că este consecința directă și nemijlocită a faptei inculpatului, comisă cu vinovăție, că aceste cheltuieli nu au fost achitate, că ele sunt certe și sunt dovedite prin actele depuse la dosarul cauzei și reprezintă un prejudiciu localizat în patrimoniul unității sanitare care reclamă repararea lui, îndeplinite fiind astfel cerințele art. 1357 N.C.civ. și cele ale art. 313 din Legea nr. 95/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, instanța a admis acțiunea civilă, cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor medicale solicitate de către partea civilă, respectiv suma de 2.072,96 lei.
Văzând și disp. art. 193 alin. 1- 2 C. p. p. potrivit căruia sunt în sarcina inculpatului condamnat cheltuielile judiciare făcute de partea vătămată cu titlu de onorariu avocat, instanța de fond l-a obligat la plata acestora.
Instanța de fond a reținut și dispozițiile art. 191 al. 1 C.p.p.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurentul parte civilă M. C. Raimond.
Prin recursul declarat, recurentul parte civilă M. C. Raimond a solicitat următoarele:
1) pe latură penală, condamnarea inculpatului C. D. D. la o pedeapsă mai severă, proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, respectând rigorile art. 72 Cod penal, respectiv condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată spre maximul special, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în temeiul dispozițiilor art. 86 ind. 1 C.p.p..
2) pe latură civilă, admiterea în totalitate a acțiunii civile formulate și, pe cale de consecință, obligarea intimatului inculpat la plata către dumnealui a sumei de 45.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru repararea daunelor morale suferite, ca urmare a săvârșirii infracțiunii.
În motivarea recursului declarat, recurentul parte civilă M. C. Raimond a arătat că prin sentința penală atacată, instanța de fond, Judecătoria Timișoara, a dispus în baza art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 320 ind. 1 alin 4 si 7 C.p.p., condamnarea inculpatului C. D. D. la pedeapsa de 4 luni închisoare, dispunând, în baza art. 81 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani si 4 luni și a admis în parte acțiunea civilă formulată de către dumnealui, dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de daune morale .
Recurentul parte civilă consideră că, deși în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut vinovăția intimatului inculpat, în latură penală sentința este nelegală întrucât sub aspectul individualizării pedepsei aplicate instanța de fond a făcut o greșită individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, cât și al modului de executare al acesteia, încălcând dispozițiile art. 72 Cod penal.
În acest sens, recurentul parte civilă a menționat că în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal, „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 6 luni la 5 ani), de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală", însă instanța de fond, deși enunță în considerentele sentinței dispozițiile susindicate, statuând că urmează ca la individualizarea pedepsei să dea eficiență acestor dispoziții, în realitate nu procedează la o aplicare riguroasă, temeinică a tuturor criteriilor edictate de art. 72 Cod penal, referirea la unele dintre acestea rămânând una strict formală. Astfel, în opinia recurentului parte civilă, în momentul aplicării pedepsei de 4 luni închisoare cu aplicarea art. 81 și următoarele din Codul penal, instanța de fond a apreciat în mod eronat gradul de pericol social al faptei săvârșite și totodată elementele ce caracterizează persoana inculpatului, făcând o dubla reducere a pedepsei atât raportat la art. 320 ind. 1 C.p.p., cât și raportat la art. 74 C.p.
Recurentul parte civilă apreciază că prin natura infracțiunii și prin modul de săvârșire, i se imprimă acesteia o gravitate sporită. Astfel, a susținut recurentul inculpat, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorului ocular lordachi F., coroborate cu declarația intimatului inculpat care recunoaște cu nonșalanță și fără vreo urmă de regret săvârșirea faptei, fapta s-a petrecut in incinta liceului unde învață părțile, în pauză, caracterul și mai grav al acesteia fiind dat și de aspectul că la incident au asistat majoritatea elevilor, toți fiind în recreație. De asemenea, recurentul parte civilă a menționat că și din planșele foto existente în dosarul cauzei, depuse de către dumnealui, rezultă fără dubiu consecințele grave produse prin aceasta lovitura.
În continuare, recurentul parte civilă a susținut că analizând toate elementele concrete ale săvârșirii faptei, respectiv instrumentul folosit - pumnul, regiunea corpului vizată - capul, intensitatea loviturii - sporită până la prăbușirea sa, locația - incinta unei instituții de învățământ, faptul ca după incident intimatul inculpat împreună cu alți colegi a plecat râzând, deși știau ca dumnealui se afla plin de sânge în curtea școlii și nu s-a mai interesat ulterior de soarta sa, impun în mod necesar concluzia că intimatul inculpat cu intenție si fără a da dovadă de vreun regret a dorit sa-i aplice o „corecție mai dură" care din fericire nu s-a sfârșit într-un mod tragic.
A mai învederat recurentul parte civilă că din întreg ansamblul probator rezultă că între părți nu a existat un conflict anterior, reacția extrem de violentă a intimatului inculpat fiind stârnită de o simplă afirmație a domniei sale, în sensul că 1-a îndrumat sa-i dea telefonul mobil unui alt coleg care i-1 ceruse, recurentul inculpat nefiind tulburat de respectiva afirmație a domniei sale, acționând din convingere cu o asemenea cruzime.
Acest modus operandi relevă, în opinia recurentului parte civilă, un grad de pericol social ridicat al faptei săvârșite de intimatul inculpat.
În ceea ce privește urmarea faptei săvârșite de intimatul inculpat, recurentul parte civilă a arătat că această urmare este periculoasă din punct de vedere social, prin vătămarea gravă produsă de intimatul inculpat, vătămare care, susține recurentul parte civilă, este una însemnată, generând un pericol social ridicat al faptei săvârșite. În acest sens, recurentul parte civilă a arătat că așa cum rezultă din Raportul de primă expertiză medico - legală cu examinarea persoanei efectuat de IML Timișoara, intensitatea ridicată cu care i-a fost aplicată lovitura, cu evidențierea ca s-a exercitat asupra capului, i-a produs leziuni concretizate prin fractură de oase proprii nazale, leziuni traumatice grave care au necesitat îngrijiri medicale inițiale de 15 zile, prelungite apoi cu încă 10 zile, cu punerea vieții în primejdie, căci în zona în care a fost agresat, prin cădere exista posibilitatea de a se lovi de capătul scărilor poziționate în acel loc.
Recurentul parte vătămată a mai menționat că fiind reexaminat medical la data de 07.11.2011 și după intervenția chirurgicala i s-a recomandat control periodic, având dureri și în prezent.
În ceea ce privește elementele ce caracterizează persoana intimatului inculpat, recurentul parte civilă a menționat că în mod greșit și fără a corobora probele administrate în cauză instanța de fond a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, atât personale cât și reale, în condițiile în care în fața acestei instanțe nu s-a făcut dovada vreunei conduite ireproșabile a intimatului inculpat înainte de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce privește dispozițiile art. 74 lit. b C.p., respectiv stăruința depusă de către infractor pentru a repara paguba pricinuită, recurentul parte civilă a menționat că atitudinea acestuia concretizată prin faptul că de la momentul săvârșirii infracțiunii nu a contactat partea vătămata in perioada in care aceasta a fost internata in vederea intervenției chirurgicale pentru a se informa cu privire la starea de sănătate a acesteia, deși știa de la scoală ca este internat. Mai mult decât atât nu a făcut nici un demers in vederea reparării prejudiciului, prin achitarea in transe a vreunei sume de bani, aspect care reiese din probatoriul dosarului, afirmând printre colegi: "ca nu-i va plați nici o despăgubire întrucât partea vătămata isi merita corecția aplicata."
Referitor la dispozițiile art. 74 lit. c C.p., recurentul parte civilă a menționat că se poate observa fără dubiu că nici acestea nu sunt îndeplinite. Astfel, recurentul parte civilă a menționat că intimatul inculpat a adoptat atitudinea de a recunoaște săvârșirea faptei cu scopul de a i se reduce pedeapsa cu o treime, nu din perspectiva vreunui regret sau din punctul de vedere al conștientizării gravitații faptei sale, intimatul inculpat manifestând în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței un simplu regret declarativ, nemanifestând compasiune decât la nivel de afirmație, în fata instanței acesta dezaprobând pretențiile solicitate.
Or toate aceste aspecte – a susținut recurentul parte vătămată - în mod greșit instanța de fond nu le-a avut în vedere la individualizarea pedepsei, aplicând greșit dispozițiile art. 72 C.p.
În continuare, recurentul parte civilă a menționat că pedeapsa aplicată intimatului inculpat de către instanța de fond, în cuantum de numai patru luni, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pentru săvârșirea unei vătămări corporale grave, nu numai că este disproporționată în raport cu gradul de pericol social al faptei, dar reprezintă o încurajare a intimatului inculpat de a săvârși noi infracțiuni.
Totodată, recurentul parte civilă a menționat că instituția recunoașterii vinovăției este un mijloc procedural prin care inculpatul beneficiază de clementa legiuitorului, prin intermediul instanțelor de judecată care în aceste cazuri individualizează pedepsele în limite mai reduse, însă nu obligă instanțele să aplice, în mod obligatoriu, în orice circumstanțe, minimul pedepsei reduse cu o treime, ignorând cu desăvârșire gravitatea faptei comise și că nu ar putea fi neglijate valoarea căreia i s-a adus atingere prin infracțiune, respectiv sănătatea și integritatea corporală și faptul că prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, chiar în condițiile în care inculpatul nu ar avea antecedente penale, ar manifesta regret pentru comiterea faptelor și ar contribui la soluționarea cu celeritate a cauzei prin recunoașterea necondiționată a vinovăției pe latură penală.
A mai învederat recurentul parte civilă că prevenirea actelor de agresiune în școli ar fi posibilă prin aplicarea de către instanța de fond a unor sancțiuni corespunzătoare, însă prin soluția pronunțată, fără analiza temeinică a dispozițiilor referitoare la individualizare, prima instanță nu a făcut altceva decât să încurajeze fenomenul violenței în școli.
Cât privește beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei acordat inculpatului de către instanța de fond, recurentul parte civilă apreciază că această instituție a dreptului penal nu-și găsește aplicabilitatea în speță, decât sub forma suspendării sub supraveghere.
Totodată, recurentul parte civilă a susținut că scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C.p. poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse îndreptate spre maximul special, această sancțiune fiind în măsură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept si regulile sociale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, recurentul parte civilă consideră că sentința instanței de fond este nelegală față de cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele morale suferite, recurentul parte civilă apreciind că acesta este prea mic în raport de suferințele fizice și psihice îndurate.
În acest sens, recurentul parte civilă a învederat că i-au fost provocate însemnate prejudicii nepatrimoniale, constând în provocarea unor dureri fizice și psihice foarte mari, dar și o restrângere semnificativă a elementelor agreabile ale vieții ființei umane.
Recurentul parte vătămată a menționat că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că prejudiciul produs este cert, fiind dovedit cu martori și cu înscrisuri, fapta ce a dus la producerea acestui prejudiciu este dovedită fără urmă de dubiu, fiind săvârșita de inculpat în modalitatea în care s-a arătat în cadrul laturii penale, iar legătura dintre prejudiciu și faptă este incontestabilă, fapta fiind săvârșita cu vinovăție. A arătat recurentul parte civilă că aceste aspecte au fost reținute chiar de către instanța de fond.
Prin urmare - a susținut recurentul parte civilă - și daunele morale sunt justificate în totalitate față de actele de violență la care a fost supus, față de consecințele grave ale acestora, consecințe care constă în faptul că nici în prezent nu mai poate desfășura o activitate fizică prelungită, în faptul că la scăderi de temperatura nasul i se învinețește, devenind inestetic, și în faptul că resimte, în același timp, dureri.
Recurentul parte civilă a arătat că în stabilirea cuantumului respectivelor daune instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și să observe că daunele solicitate au strict efect compensatoriu și ar fi trebuit să le analizeze prin prisma criteriului importanței și gravității prejudiciului moral, precum și a criteriului echității.
Din punctul de vedere al recurentului parte civilă, instanța de fond a făcut o apreciere greșită a întinderii, a dimensiunilor reale ale prejudiciului moral suferit și, de asemenea, o evaluare eronată a întinderii despăgubirilor apte să compenseze suferințele îndurate.
Astfel, recurentul parte civilă a arătat că prima instanța a luat în calcul numai prejudiciul actual, constând în durerile fizice foarte mari pe care le-a suferit în momentul agresiunii, dureri ce au persistat pe întreaga perioadă de spitalizare, însă trauma psihică extrem de puternică asociată acestor dureri se menține și-n prezent, iar această consecință directă a activității infracționale a intimatului inculpat se va produce pe toată durata vieții dumnealui.
Pentru toate aceste considerente, recurentul parte civilă apreciază că suma de 45.000 lei reprezintă o compensare îndestulătoare a suferințelor deosebite, fizice și psihice îndurate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3859 al. 14 și 17 Cod procedură penală raportat la art. 52, 72 Cod penal.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de recurent și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 al.3 C.p.p., instanța constată că recursul declarat de partea civilă M. C. Raimond este fondat doar sub aspectul laturii civile a cauzei, impunându-se acordarea daunelor materiale dovedite, precum și majorarea daunelor morale. Această parte a mai solicitat majorarea pedepsei aplicate de către prima instanță și înlocuirea modalității de executare a pedepsei sin suspendarea condiționată în suspendare sub supraveghere.
Din analiza hotărârii primei instanțe, reiese că aceasta a expus considerentele pe care și-a întemeiat soluția, făcând referințe la probele din dosar, în baza cărora a stabilit corect starea de fapt. Astfel, rezultă că în data de 17.10.2011, în curtea Liceului Agricol din Timișoara, inculpatul C. D. D. i-a aplicat o lovitură cu capul în nas părții vătămate M. C. Raimond, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile de îngrijiri medicale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 C.p.
A fost probată vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat, fiind stabilită corect încadrarea juridică a faptei.
Tribunalul reține că pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță este în limitele legale, iar la individualizarea acesteia instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., aplicând o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime, ca urmare a solicitării inculpatului de aplicare a dispozițiilor art.320 ind.1 și 7 C.p.p., inculpatul recunoscând fapta. De asemenea, tribunalul reține că pedeapsa aplicată de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este aptă să conducă la scopul prevăzut de art. 52 C.p. În aceste condiții nu se impune nici majorarea cuantumului pedepsei aplicate, nici modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum s-a solicitat de partea recurentă.
Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul constată că partea civilă a solicitat 45.000 lei daune morale și 2.500 lei daune materiale. Prima instanță a acordat în mod neîntemeiat doar o parte din daunele morale solicitate, în cuantum de 3.000 lei, în condițiile în care la dosarul de urmărire penală există și înscrisuri care atestă efectuarea de către partea vătămată a unor cheltuieli, reprezentând contravaloarea raportului de primă expertiză medico- legală, în valoare de 63 lei, precum și două chitanțe de 7 lei din data de 19.10 și 24.10.2011, reprezentând contravaloarea unor prestații medicale efectuate în cadrul Spitalului C. Municipal Timișoara ( f.16, 18, 19 dos.u.p.).
În ceea ce privește daunele moralesolicitate, instanța de control judiciar reține că principiul aplicabil în materie de care trebuie să țină seama este cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, literatura și practica judiciară a statuat că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Astfel, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de părțile vătămate în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-au fost afectate situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Este indiscutabil că partea civilă M. C. Raimond a suferit o traumă fizică și psihică ca urmare a agresiunii exercitate de către inculpat, în raport cu toate elementele de la dosar (acte medicale), însă, se impune stabilirea unei proporționalități între suferința provocată care, deși nu poate fi cuantificată, este cel puțin estimată. Sumele de bani acordate du titlul de daune morale trebuie să aibă un efect compensatoriu, ele nu trebuie să fie nici „amenzi excesive” pentru autorii daunelor, dar nici nu trebuie să devină venituri nejustificate pentru victimele daunelor.
Tribunalul apreciază că - în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun mod suferința reală a victimei, care a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale pentru fractură de piramidă nazală, cu intervenție chirurgicală, se impune majorarea daunelor morale acordate de prima instanță, astfel că se apreciază că suma de 9.000 lei acordată cu titlu de daune morale reprezintă o satisfacție echitabilă acordată părții civile. În opinia instanței, o majorare mai accentuată a acestei sume ( s-a cerut suma de 45.000 lei ), ar reprezenta o sarcină disproporționată și excesivă ce ar reveni inculpatului în raport cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta și preocupările specifice vârstei victimei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., tribunalul va admite recursul declarat de partea civilă M. C. Raimond împotriva s.p.nr.3601/12.12.2012 a Judecătoriei Timișoara, va casa în parte sentința penală recurată doar pe latură civilă și rejudecând cauza:
În baza art. 14 C.p.p., art. 346 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ., va obliga inculpatul C. D. D. la plata către partea civilă M. C. Raimond a sumei de 9.000 lei, cu titlu de daune morale și a sumei de 77 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art.193 al.6 C.p.p., va admite cererea părții civile de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat și va obliga inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, solicitată cu acest titlu, conform chitanței nr.158 din 08.04.2013, depusă în original la dosarul cauzei.
Va menține în rest dispozițiile sentinței penale recurate.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de partea civilă M. C. RAIMOND, fiul lui G. și C., născut la data de 13.06.1994, cetățenie română, CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat „S. L. M.”, situat în municipiul Timișoara, .. 6, ., împotriva s.p.nr.3601/12.12.2012.
Casează în parte sentința penală recurată doar pe latură civilă și rejudecând cauza:
În baza art. 14 C.p.p., art. 346 C.p.p. și cu aplicarea art.1357 C.civ., obligă inculpatul C. D. D., cetățean român, fiul lui D. și Vioara, născut la data de 29.10.1992 în Jimbolia, jud. T., identificat cu CNP_, fără antecedente penale, studii: 11 clase, elev, necăsătorit, cu domiciliul în com. Comloșu M., ., jud. T., la plata către partea civilă M. C. RAIMOND a sumei de 9.000 lei, cu titlu de daune morale și a sumei de 77 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 193 al. 6 C.p.p., admite cererea părții civile de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat și obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, solicitată cu acest titlu.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale recurate.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.04.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. P. A. C. Țira
Grefier
I. - G. M.
C.D./M.I.G./2 ex./11.04.2013
Prima instanță: N. A.– Judecătoria Timișoara
| ← Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
