Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 945/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 945/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 358/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 358/R
Ședința publică din 10 iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
JUDECĂTOR: C. D.
GREFIER: R. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul recurent T. I. F., împotriva sentinței penale nr. 945/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul în stare de detenție asistat de avocat oficiu P. R., cu delegație la dosar.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror Ț. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții invocate, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Apărătorul contestatorului, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință în rejudecare, admiterea contestației la executare formulată de condamnat.
Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale.
Condamnatul, solicită admiterea recursului, depune la dosar motive de recurs.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 945/10.04.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 461 alin. 1 C. pr. pen., a respins ca inadmisibilă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara de a soluționa cauza care formează obiectul dosarului nr. 6054.1/ 325/ 2008, iar în temeiul art. 461 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 29 din Legea 57/1992, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de contestator.
În baza art. 461 alin. 1 C. pr. pen., a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul T. I. F., deținut în Penitenciarul Timișoara, privind sentința penală nr. 1815/ 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, MEPÎ nr. 2424/2011 din 04.11.2011.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarelșe:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 05.02.2013 sub nr. de dosar_ condamnatul T. I. F. a formulat contestație la executare împotriva MEPI emis de Judecătoria Timișoara in baza sentinței penale nr. 1815/23.06.2012, în a cărei executare se află.
In motivarea cererii, condamnatul T. I. F. a susținut că sentința contestată nu este semnată de instanță, fiind încălcate prev. art. 312 C.pen rap. la art. 197 C.pr.pen., astfel că se impune să se constate nulitatea absoluta a acestei hotărâri și a actelor întocmite după pronunțarea sa.
Contestatorul a mai arătat că hotărârea pusă în executare este nelegală întrucât, prin aceasta, s-a dispus condamnarea sa în baza art. 4, 6 și 11 din Legea 241/ 2005 care, la acea dată, nu erau în vigoare.
În drept, contestația a fost întemeiată pe prev. art. 461 alin. 1 lit. c și d C.pr.pen..
Analizând actele și lucrările din dosar prima instanță a constatat că petentul condamnat T. I. F. se află în executarea unei pedepse rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 1815/23.06.2011, definitivă decizia penala nr. 1737/R/03.11.2011 a Curții de Apel Timișoara, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2424/2011 la data de 04.11.2011.
Potrivit art. 461 alin. 2 C. pr. pen. „[…] contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460…” care atribuie „…competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere…”, în timp ce art. 418 alin. 1 C. pr. pen. stabilește că instanța de executare este prima instanță de judecată.
Prin urmare, competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de executare. Însă, dacă cel condamnat este deținut, în cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) ale art. 461 alin. 1 C. pr. pen., competența de judecată revine instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în cazul prevăzut la litera c) competența revenindu-i instanței care a pronunțat hotărârea care se execută.
Cum pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul T. I. F. a fost dispusă de Judecătoria Timișoara, iar condamnatul se află deținut în Penitenciarul Timișoara, competența de soluționare a prezentei cereri de contestație la executare, atât din punct de vedere material, cât și teritorial revine Judecătoriei Timișoara, cu această motivare urmând a dispune respingerea excepției necompetenței materiale invocată de condamnat.
Totodată, instanța a respins ca inadmisibilă și excepția de neconstituționalitate ridicată de condamnat întrucât aceasta a fost invocată cu caracter general cu privire la cauza în care s-a dispus condamnarea sa, fără a se face referire expresă la textul de lege apreciat ca fiind neconstituțional. Pe de altă parte, a avut în vedere că prin excepția invocată, condamnatul a apreciat ca nefiind constituțional modul în care s-a desfășurat procesul penal finalizat cu pronunțarea sentinței penale nr. 1815/ 2011 a Judecătoriei Timișoara, definitivă la 03.11.2011 prin decizia nr. 1737/R/ 2011 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat, excepția de neconstituționalitate invocată apărând și sub acest motiv ca inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit art. 461 C.pr.pen. „contestația contra executării hotărârii penale ce se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.”
În ceea ce privește solicitarea contestatorului T. I. de a i se reduce o treime din pedeapsa aplicată, instanța a constatat că aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 461 C. pr. pen. Astfel, contestația la executare este privită ca un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, iar cazurile în care aceasta poate fi promovată sunt expres prevăzute de lege, respectiv de disp. art. 461 alin. 1 C. pr. pen., tocmai pentru a se împiedica transformarea acestui mijloc procesual de rezolvare a incidentelor la executare într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive, orice interpretare sau adăugare la lege fiind exclusă.
În plus, instanța a reținut că dispozițiile art. 3201 C. pr. pen. sunt aplicabile doar cauzelor aflate înainte de începerea cercetării judecătorești, la data de 25.11.2010, când a intrat în vigoare Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor care a introdus aceste dispoziții și, respectiv, cauzelor aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la primul termen cu procedură completă imediat următor datei de 29.12.2011, când a intrat în vigoare OUG 121/2011.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs condamnatul T. I. F., solicitând admiterea recursului și pronunțarea unei hotărârii temeinice și legale, solicitând rejudecarea cauzei pentru că la termenul din 27.03.2013 când judecătoria a judecat contestația la executare bazată pe art. 461 lit. d C.p.p., nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate de contestator și asupra cererilor excepții și pe fondul cauzei prin care a cerut să se constate ca instanța să se pronunțe asupra hotărârilor pronunțate ce au judecat cauza în dosar nr. 6054._ care sunt nelegale și neconstituționale. Contestatorul face referire la excepția de necompetență materială a Judecătorie Timișoara de a soluționa cauza dosar nr. 6054._, excepție de neconstituționalitate. Contestatorul face referire la faptul că dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 583/R/2008 a Tribunalului T. a fost judecat cu lipsă de procedură și a interpretat greșit dispozițiile legii în sensul că Judecătoria Timișoara nu avea competență de a judeca cauza. Contestatorul face referire la sentința penală nr. 1815/2008 a Judecătoriei Timișoara pe care o consideră nelegală întrucât instanța a judecat cauza fără a avea competență materială, judecata sa făcut cu nesocotirea dreptului la apărare și fără a se efectua o expertiză, precum și la decizia penală nr. 1737/R/03.11.2011 a Curții de Apel Timișoara, menționând că judecata în dosarul de fond trebuia să se desfășoare în trei grade de jurisdicție, el fiind privat de un grad de jurisdicție.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și în limitele prev. de art. 385/6 C.p.p., se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în condițiile în care condamnatul în cererea sa nu a invocat nici unul dintre motivele prevăzute în dispoz. art. 461 C.p.p..
Prima instanță a stabilit justificat că pedeapsa aplicată condamnatului T. I. F. nu poate fi redusă în procedura contestației la executare în raport de motivele invocate în contestație.
Totodată, instanța de recurs mai reține că dispoz. art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., privind existența unei cauze de micșorare a pedepsei nu vizează reducerea pedepsei conform procedurii reglementată de art. 3201 C.p.p..
Astfel, dispozițiile art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., prevad in mod expres cazurile în care un condamnat poate formula contestatie la executare, respectiv cand se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executarii.
Având în vedere că acest caz de contestație la executare prevăzut în art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., este incident numai când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei precum și orice alt incident ivit în cursul executării, se apreciază că, pe calea contestației la executare nu se poate realiza micșorarea pedepsei ca efect a Legii nr. 202/2010, respectiv dispoz. art. 3201 C.p.p., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute pentru faptele pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv.
Astfel, deși dispozițiile art. 461 lit. d C.p.p., privesc cauze de stingere sau micșorare a pedepsei, sau orice alt incident ivit în timpul executării, se reține că asemenea cauze nu vizează noile dispoziții procedurale reglementate de art. 3201 C.p.p., privind judecata în primă instanță după procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției.
Aplicarea dispoz. art. 3201 C.p.p. – introduse prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora în cazul judecării cauzei pe baza recunoașterii vinovăției faptei de către inculpat și probelor administrate la urmărirea penală, inculpatul beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, pentru fapta comisă, nu poate fi invocată pe calea prezentei contestații la executare ca și motiv de micșorare a pedepsei, neîncadrându-se în dispoz. art. 461 al. 1 lit. d C.p.p..
Prevederile art. 3201 C.p.p., referitoare la judecarea în cazul recunoașterii vinovăției, cu consecința micșorării limitelor de pedeapsă, sunt incidente doar cu ocazia soluționării fondului cauzei întrucât reducerea pedepsei este condiționată de judecarea cauzei după procedura simplificată, iar în măsura în care această cerință nu este îndeplinită, textul nu poate fi aplicat.
În condițiile în care, contestatorul a fost judecat definitiv, anterior acestor modificări, nu beneficiază de atenuarea limitelor de pedeapsă aplicate pentru fapte reținute în hotărârea de condamnare definitivă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la judecarea cauzei după procedura prevăzută de noile dispoziții procesual penale, care fiind de imediată aplicare, nu pot fi aplicate și retroactiv.
În ceea ce privește celelalte motive invocate de contestator în scris în recurs, motive mai sus menționate, tribunalul reține că în raport de obiectul dosarului – contestație la executare în temeiul art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., în prezenta cale de atac nu pot fi analizate chestiuni ce vizează: excepțai de necompetemță materială a instanței care a soluționat fondul cauzei, excepții de neconstituționalitate vizând fondul cauzei, precum și celelalte chestituni referitoare la neîndeplinirea procedurii de citare îndosarul în care s-a pronunțat decizia penală nr. 583/2008 a Tribunalului T., soluționarea în fond a cauzei prin sentința penală nr. 1815/2008 de către Judecătoria Timișoara fără a avea competență materială și cu încălcarae dreptului la apărare, precum și celelalte aspecte privind numărul de grade de jurisdicție de care trebuia să beneficieze contestatorul în ciclul procesul ce a vizat judecata în fond a cauzei, precum și lipsa vinovăției.
Astfel, trebuie menționat că, contestația la executare fiind un mijloc procesul de rezolvare a inciddentelor ivite în cursul executării hotărârilor, aceasta nu poate fi confundată cu alte instituții ce reprezintă căi extraordinare de atac care vizează nelegalitatea și netemeinicia unei hotărâri penale definitive și care dau posibilitatea în anumite situații de retractare a hotărârii penale. Referitor la chestiunile care vizează fondul cauzei, tribunalul reține că este inadmisibilă contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă de fond rezolvată cu autoritate de lucru judecat, chestiuni care au făcut obiectul căii de atac exercitată împotriva hotărârii de fond.
Pentru motivele arătate, având în vedere dispoz. art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat T. I. F., împotriva sentinței penale nr. 945/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va obliga recurentul inculpat la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând plata onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat T. I. F., fiul lui I. și M., născut la data de 15.02.1975 în Lugoj, jud. T., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 945/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă recurentul inculpat la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând plata onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. PetruțaAnișoara C. Țira C. DubravcaRamona P.
Red. A.P/R.P.
2 ex/19.07.2013
Primă instanță – N. A.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
