Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 172/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 172/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 30-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

PENAL

SENTINȚA PENALĂ Nr. 172

Ședința publică de la 30 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E.-G. A.

Grefier M.-L. M. F.

Pe rol, se află, pronunțarea în cauza penală, privind pe inculpatul B. A.-C., fiul lui C. și E., născut la data de 5 mai 1988, în mun.Iași, jud.Iași, domiciliat în jud.Iași, mun.Iași, ., ., ap.2, CNP_, cetățean român, studii 12 clase și școală profesională, căsătorit, cu un copil minor, cu antecedente penale, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave în formă continuată și de trafic de migranți în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 și modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. a din Codul penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, a lipsit inculpatul B. A. C..

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 2 septembrie 2015, susținerile părților și ale reprezentantului D., au fost consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentință, când, în vederea liberării, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 din Codul de procedură penală, s-a stabilit pronunțarea pentru data de 16 septembrie 2015, și, ulterior, potrivit art.391 alin.2 din Codul de pr.penală, din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării cauzei, pentru astăzi, 30 septembrie 2015.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei penale de față;

Prin Rechizitoriul nr.67/D/2009 al D.-Serviciul T. V. a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. A. C. pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave și trafic de migranți în formă continuată prev.de art.7 din Legea nr.39/2003 și art.71 al.1 din OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243 /2002, cu aplicarea art.41 al.2 și art.33 lit.a Cod penal alături de inculpații O. D., O. G. –B. și B. I..

Inițial, în dosarul nr._, inculpatul B. A. C. a solicitat să fie judecat conform disp.art.320 ind.1 Cod pr.penală, a recunoscut fapta și a depus acte în circumstanțiere.

Astfel, prin sentința penală nr.188/2013 din data de 27.09.2013, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii au fost interzise inculpatului B. A. C. drepturile prev.de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a(dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), și lit. b) Cod penal(dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

Prin decizia penală nr.488 din 03.09.2014 a Curții de Apel Iași - s-a trimis cauza la rejudecare, apreciindu-se de către Curtea de apel că în prezenta cauză nu poate opera disjungerea, fiind vorba de o infracțiune de constituire de grup infracțional organizat.

Până a ajuns dosarul privindu-l pe inculpatul B. A. C. la rejudecare, în cauza disjunsă din dosarul inițial, privindu-i pe inculpații O. D., O. G. –B. și B. I. s-a pronunțat sentința penală nr. 430/01.10.2014, rămasă definitivă la data de 20.10.2014, prin neapelare.

D. sentința penală nr. 430/01.10.2014, reiese că ceilalți inculpați O. D., O. G. –B. și B. I. au fost condamnați astfel

- inculpatul O. D., la următoarele pedepse:

  • 1 (un) an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în formă continuată prevăzută de art. 71 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 și modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;
  • 2 (doi) ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave prevăzută de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969 și art. 76 alin. 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.

Constată că faptele pentru care inculpatul O. D. a fost condamnat în prezenta cauză (fapte din perioada 2008-2009) sunt concurente cu faptele pentru care O. D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare, prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul penal nr._, rămasă definitivă la data de 3.10.2011, prin respingerea ca nefondată a recursului, ca urmare a deciziei penale nr. 944/2011 a Curții de Apel Suceava (fapte din perioada 2009-2010).

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului.

În baza art. 585 Cod de procedură penală, descontopește pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în pedepsele componente, pe care le pune în individualitate, după cum urmează:

  • 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiuni prevăzută de art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 Cod penal din 1969, art. 76 lit. c) Cod penal din 1969;
  • 11 (unsprezece) luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 și modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 Cod penal din 1969, art. 76 lit. d) Cod penal din 1969.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969, art. 33 lit. a) Cod penal din 1969, art. 34 lit. b) Cod penal din 1969, contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, cu pedepsele de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare și 11 (unsprezece) luni de închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, dispunând ca inculpatul O. D. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani de închisoare.

În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.

Constată că inculpatul O. D. a fost reținut în perioada 19.05.2010, ora 9.00 – 20.05.2010, ora 9.00.

În baza art. 85 alin. 3 Cod penal din 1969 și art. 81 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal, care se socotește de la data de 3.10.2011, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul penal nr._, ca urmare a respingerii ca nefondată a recursului, prin decizia penală nr. 944/2011 a Curții de Apel Suceava, conform dispozițiilor art. 85 alin. 3 Cod penal din 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepsei accesorii.

Atrage atenția inculpatului O. D. asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare stabilit și asupra dispozițiilor art. 84 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

- inculpatul O. G.-B., la următoarele pedepse:

  • 1 (un) an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în formă continuată prevăzută de art. 71 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 și modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal;
  • 2 (doi) ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave prevăzută de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 76 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969 și art. 76 alin. 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal.

Constată că faptele pentru care inculpatul O. G.-B. a fost condamnat în prezenta cauză (fapte din perioada 2008-2009) sunt concurente cu faptele pentru care O. G.-B. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare, prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul penal nr._, rămasă definitivă la data de 3.10.2011, prin respingerea ca nefondată a recursului, ca urmare a deciziei penale nr. 944/2011 a Curții de Apel Suceava (fapte din perioada 2009-2010).

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului.

În baza art. 585 Cod de procedură penală, descontopește pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în pedepsele componente, pe care le pune în individualitate, după cum urmează:

  • 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii infracțiuni prevăzută de art. 323 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 Cod penal din 1969, art. 76 lit. ac) Cod penal din 1969;
  • 11 (unsprezece) luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prevăzută de art. 71 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 și modificată prin Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 74 Cod penal din 1969, art. 76 lit. d) Cod penal din 1969.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal din 1969, art. 33 lit. a) Cod penal din 1969, art. 34 lit. b) Cod penal din 1969, contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, cu pedepsele de 1 (un) an și 6 (șase) luni de închisoare și 11 (unsprezece) luni de închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, dispunând ca inculpatul O. G.-B. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani de închisoare.

În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 85 alin. 3 Cod penal din 1969 și art. 81 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal, care se socotește de la data de 3.10.2011, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 73/04.05.2011 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul penal nr._, ca urmare a respingerii ca nefondată a recursului, prin decizia penală nr. 944/2011 a Curții de Apel Suceava, conform dispozițiilor art. 85 alin. 3 Cod penal din 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepsei accesorii.

Atrage atenția inculpatului O. G. – B. asupra dispozițiilor art. 83 Cod din 1969 penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cadrul termenului de încercare stabilit și asupra dispozițiilor art. 84 Cod penal din 1969 privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

- În baza art. 17 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) Cod de procedură penală, încetează procesul penal față de inculpatul BĂCĂIȚAN I., ca urmare a decesului acestuia.

Cu ocazia rejudecării cauzei privind pe inculpatul B. A. C., în dosarul trimis spre rejudecare de Curtea de Apel Iași, dosar înregistrat sub nr._, inculpatul a solicitat probe în apărare, astfel încât au fost audiați mai mulți martori, precum și ceilalți inculpați care au fost condamnați în dosarul disjuns.

Inculpatul, cu ocazia rejudecării cauzei, nu a mai solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, ci a solicitat ca judecata să se facă în baza procedurii obișnuite.

D. actele de urmărire penală rezultă că în anul 2008 pe teritoriul României a început să acționeze o grupare infracțional organizată, formată din cetățeni români și moldoveni, specializată în recrutarea de pe teritoriul Republicii M. de cetățeni moldoveni care doreau să ajungă în țări din Europa precum Italia, Franța, scopul fiind acela de a-și căuta un loc de muncă. Membrii grupării se ocupau de transportarea migranților în România, preluarea și scoaterea din țară spre Ungaria cu documente false sau aparținând unor cetățeni români ori prin ascunderea în locașuri special amenajate în mijloacele de transport. Activitatea grupului s-a desfășurat pe parcursul perioadei 2008-2010 când a fost întreruptă datorită intervenției lucrătorilor de poliție.

Grupul infracțional constituit era bine structurat, fiecare membru al grupului având un rol bine determinat în activitatea infracțională și un loc bine stabilit în ierarhia grupului.

In cadrul grupului existau persoane care aveau atribuția de a recruta cetățeni moldoveni și de a le procura documentele necesare în vederea obținerii vizei de intrare în România. Aceste persoane erau cele care aveau o permanentă legătură cu ceilalți membri ai grupului cunoscând în orice moment unde se aflau migranții și momentul când ajungeau în țările din vestul Europei.

Un alt palier al grupului se ocupa cu întocmirea de invitații notariale care atestau că cetățeni români invitau cetățeni moldoveni, îi preluau apoi din locurile stabilite cu ceilalți membri ai grupului, îi caza în diferite locații după care îi îndruma către ceilalți membri ai grupării. Aceștia din urmă aveau ca atribuții scoaterea din România către Ungaria a migranților prin diferite mijloace și anume, ori prin folosirea de documente aparținând unor cetățeni români, ori prin ascunderea în locașuri special amenajate în mijloacele de transport.

Membrii grupului infracțional au obținut sume mari de bani, fiecare migrant plătind sume cuprinse între 3.000-4.000 euro.

In luna iulie 2008, cetățenii din Republica M., C. T. și soțul său C. I., au fost racolați de către învinuiții F. G. și Gasnaș G., care s-au angajat ca în schimbul sumei de 7000 euro îi va ajuta să ajungă ilegal în Italia, promițându-le că ei se vor ocupa de obținerea invitaților din partea unui cetățean român, necesare pentru obținerea vizei române și se vor ocupa de transportul lori în siguranță până în România și de aici până la destinație.

Aceștia au știut încă de la început că urmează să ajungă ilegal în Italia, ascunși într-un mijloc de transport sau cu documente false dar au acceptat această situație.

După ce au fost racolați de învinuitul F. G., cei doi au fost puși în legătură cu învinuitul Gasnas Ghorghe care s-a ocupat de obținerea invitațiilor notariale necesare pentru a obține viza română.

Astfel, în data de 09.07.2008, migranții C. T. și soțul său C. I. s-au deplasat la Consulatul României la Chișinău, unde s-au întâlnit cu învinuitul Gasnas Ghorghe, căruia i-au predat pașapoartele pentru ca acesta să facă rost de invitații notariale din partea unui cetățean roman.

Invitațiile notariale, din partea învinuitului B. A. C., pe care le-au depus la consulat și au obținut viză pentru România. Tot atunci Gasnas G. le-a spus celor doi migranți că va trebui să intre în România și apoi să revină în R. M. pentru a nu fi probleme cu viza, după care el îi va contacta să le comunice data plecării.

In data de 15.07.2008, au fost sunați de Gasnas G., care le-a spus să meargă în România prin Vama Sculeni, împreună cu Picalau A. și A. M., conaționali, care erau în aceeași situație și că în România la ieșirea din Vama Sculeni vor fi așteptați de inculpatul B. A. C..

În aceeași zi cei doi soți, împreună cu persoanele de mai sus au plecat din localitatea Chișinău cu un microbuz până în Vama Ungheni unde au fost separați, soții C. intrând în România prin Vama Sculeni cu un taxi. După ce au intrat în România cei doi au fost preluați din apropierea vămii Sculeni de către inculpatul B. A. C., care le-a spus că totul este în regulă, el fiind acolo pentru a se asigura că nu vor avea probleme referitor la . B. A. C. i-a condus localitatea Iași la Supermarketul METRO, unde s-au întâlnit din nou cu Picalau A. și A. M., ulterior așa cum stabilise Gasnaș G. soții C. au ieșit din România tot prin Vama Sculeni cu un alt taxi.

Picalău A. și A. M. fuseseră racolate de învinuitul Gasnas G. și pe tot parcursul drumului au ținut legătura cu acesta, care le-a indicat în ce loc să se deplaseze, ce numere de telefon trebuie să apeleze dar și ce mijloace de transport să folosească. Aici numita A. M. l-a sunat pe Gasnas G., care i-a spus că trebuie să se deplaseze cu microbuzul la București. în continuare s-au deplasat cu un microbuz la București, unde au ajuns în seara de 16.07.2008. A. M. 1-a sunat din nou pe Gasnas G., care i-a dat un alt număr de telefon la care să îi sune pentru a primi indicații. A. M. a sunat la acel număr, iar o persoană neidentificată le-a spus că trebuie să se deplaseze cu trenul către frontiera de vest.

Astfel cei patru migranți s-au deplasat cu trenul către frontiera de vest, până într-o localitate pe care nu o cunosc, unde au ajuns în dimineața zilei de 17.07.2008.

Acolo, la indicațiile aceleiași persoane neidentificată s-au deplasat pe jos până la marginea acelei localități, unde era oprit un camion cu cisternă și unde se mai aflau încă șapte persoane. Aici toți cei 11 cetățeni moldoveni au fost urcați cu ajutorul unei scări în cisternă, după care șoferul neidentificat a închis capacul de deasupra. în continuare au ieșit astfel ascunși din România ajungând în Veneția, unde soții C. i-au plătit șoferului câte 2000 Euro. Iar diferența de 5000 de Euro i-au transmis-o învinuitului Gasnas G. printr-un microbuz.

Numita C. T. a fost găsită ulterior, în timp ce tranzita România, și a fost audiată în legătură cu modalitatea frauduloasă în care a ajuns în Italia. Cu ocazia recunoașterii din grup după fotografie, aceasta i-a indicat pe învinuiții F. G., Gasnaș G. și B. A. C. ca fiind persoanele prin intermediul cărora a ajun în Italia.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în data de 18.08.2008 și respectiv 28.08.2008 de către învinuitul Gasnaș G.,inculpații O. G. B., B. A. C..

În luna August 2008 numita P. S. și soțul său P. R. au fost racolați din R. M. de către învinuitul Gasnaș G., care s-a angajat ca în schimbul sumei de 8000 euro îi va ajuta să ajungă ilegal în Italia, promițându-le că el se va ocupa de obținerea invitației din partea unui cetățean român, necesară pentru obținerea vizei române și se va ocupa de transportul ei în siguranță până în România și de aici până la destinație.

Numita P. S. și soțul ei au știut încă de la început că urmează să ajungă ilegal în Italia, ascunși într-un mijloc de transport sau cu documente false. Migranții au convenit cu inculpatul Gasnaș G. să plătească suma de 8000 EURO în schimbul obținerii invitației din partea unui cetățean român, necesară pentru obținerea vizei române, atât pentru ea, soțul ei soțul acesteia P. R. și fiica lor P. Nika de doar trei ani, și de scoaterea lor ilegală din România, pentru a ajunge în Italia. în acesj sens cei doi soți i-au dat lui Gasnaș G. copii după cele trei pașapoarte ale lor și a fiicei lor, iar în data de 18.08.2008, s-au întâlnit din nou cu acesta în fața Consulatului României la Chișinău. Cu această ocazie au primit două invitații pe baza cărora au obținut viza pentru . erau făcute de către inculpatul B. A. C. așa cum rezultă din verificările efectuate în baza de date a MAI.

I La indicațiile primite telefonic de la învinuitul Gasnaș G., în aceeași zi, în jurul orelor 11 au plecat din Chișinău cu un mijloc de transport ocazional, intrând în România prin P.T.F.A., după care s-au deplasat până în Iași și s-au cazat la hotelul Sport. A doua zi, în data de 19.08.2008, la hotel a venit învinuitul Gasnaș G., care le-a spus că pe data de 21.08.2008, într-o zi de joi, vor pleca cu un mijloc de transport în comun până în localitatea Gura Humorului, județul Suceava. Le-a mai precizat că din acel loc vor fi preluați de un cunoscut al său, cetățean român care îi va transporta cu un microbuz până în apropierea frontierei cu Ungaria și de acolo vor fi urcați într-un autocar ce are prevăzut un locaș special amenajat și astfel vor fi scoși ilegal din țară. In data de 21.08.2008, soții P. și fiica lor s-au deplasat în Gura Humorului, unde, din apropierea unui parc, au fost preluați cu un microbuz de culoare albastră ce era condus de către inculpatul O. G. B.. Acesta a fost recunoscut de migrantă cu ocazie recunoașterii după fotografie din grup. Au fost transportați de către acesta până în jurul orelor 22.00, când inculpatul O. G. B. ca urmare a unui telefon, le-a spus că autocarul cu care trebuia să plece s-a defectat și datorită acestui fapt trebuiau să se reîntoarcă în mun. Iași. Au fost transportați într-o gară de către inculpatul O. G. B. iar de aici au ajuns la Iași. Ulterior la indicațiile învinuitului Gasnas G. au revenit în Republica M. sub promisiunea că plecarea va avea loc săptămâna următoare. Cei trei migranți s-au întors în R.M., iar în data de 27.08.2008, au reintrat în România prin P.T.F.Sculeni, deplasându-se până în municipiul Iași, unde s-au cazat la un alt hotel recomandat de învinuitul Gasnaș G.. A doua zi au plecat din mun. Iași cu un mijloc de transport în comun până în localitatea Gura Humorului, de unde, din același loc, au fost preluați de învinuitul O. G. B., cu același microbuz albastru și transportați până într-o parcare din apropierea localității Oradea. Aici s-a efectuat schimbul mijlocului de transport în sensul că migranții au fost urcați într-un alt autocar și ascunși în locașul special amenajat. Când deja se aflau pe teritoriul Ungariei, migranții au fost scoți din locașul respectiv și li s-a înmânat câte o carte de identitate românească pentru legitimare în eventualitatea unui control. în acest mod au reușit să ajungă în Italia. La destinație au fost așteptați de mama numitei P. S., care i-a achitat șoferului care le dăduse cărțile de identitate, suma de 8.000 de EURO.

Cu ocazia audierii martora a recunoscut în persoana lui Gasnaș Gheoghe ca fiind acela care a recrutat-o și i-a facilitat . viză obținută în baza invitațiilor notariale făcute de cetățeni români, și în persoana lui G. B. ca fiind aceea care a transportat-o către granița de vest a țării de unde a fost preluată și scoasă din România de către o altă persoană neidentificată.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în data de 03.09.2008 de către învinuitul Gasnas G. zis „J.", inculpații B. A. C., O. D., P. L..

La sfârșitul lunii august 2008, numita M. T. de cetățenie moldovenească, a fost racolată din R. M. de către învinuitul Gasnaș G., care s-a angajat că în schimbul sumei de 4.000 euro o va ajuta să ajungă ilegal în Italia. Gasnas G. s-a ocupat de obținerea invitației din partea unui cetățean român, necesară pentru obținerea vizei române dar și de transportul de transportul ei în siguranță până în România, de punerea în legătură cu persoanele din România care urmau să o transporte până la destinație.

Invitația a fost întocmită pe numele inculpatului B. A. C., și în baza acesteia M. T. a obținut viza pentru .>

In data de 03.09.2008, numita M. T. a plecat cu un taxi din Chișinău, ajungând în Vama Sculeni în jurul orelor 21.30, iar de aici, așa cum îi spusese Gasnaș G., a fost preluată de către învinuitul B. A. C.. Acesta a transportat-o în mun. Iași și cazată la Hotelul Sport. în camera în care a fost cazată se mai afla o tânără de cetățenie moldovenească pe nume Indira care pe aceeași filieră trebuia să ajungă într-o țară din vestul Europei.

A doua zi, pe data de 04.09.2008, cele două migrante l-au contactat telefonic pe învinuitul Gasnaș G., care le-a spus să ia un taxi și să meargă la magazinul BILLA din mun. Iași. De aici au fost preluate de învinuitul Gasnaș G. care a primit câte 2.000 de Euro de la fiecare, urmând ca restul de 2.000 de Euro să fie plătit la destinație, în Italia. La scurt timp, au fost preluate de o persoană pe care nu a putut să o identifice dar care conducea o mașină de culoare albă și care le-a transportat câteva ore, până au ajuns într-o zonă de munte, mai exact într-un . locuiește el ( declarația M. T.). D. cercetări a rezultat că migranta a fost preluată de către O. D.. După o scurtă perioadă de timp au continuat deplasarea către frontiera cu Ungaria iar aproape de miezul nopții, acesta a oprit mașina într-o parcare, unde se afla un autocar ce era condus de către învinuitul P. L.. Cele două migrante au fost ascunse în locașul special amenajat. în această modalitate M. T. și conaționala sa, au reușit să iasă ilegal din România. Pe teritoriul Ungariei, învinuitul P. L., le-a scos din locaș și le-a urcat în autocar, mergând astfel până în Italia, regiunea Mestre. La coborârea din autocar, cele două migrante i-au dat lui P. L. câte 2000 de Euro fiecare.

Migranta cu ocazia recunoașterii din grup după fotografie i-a recunoscut pe învinuiții B. A. C., P. L. și Gasnaș G..

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în data de 15.01.2009, B. A. C., O. G. B..

In luna ianuarie 2009, numita M. N., cetățean al Republicii M., dorind să ajungă în Italia, împreună cu o prietenă pe nume R. I., au intrat în legătură cu o persoană din RMoldova, pe care o cunoștea aceasta din urmă. Persoana respectivă le-a spus celor două că le poate ajuta să ajungă ilegal în Italia, contra sumei de 3000 de euro, de persoană, și le-a asigurat că se va ocupa de obținerea de invitații din partea unui cetățean român, necesare pentru obținerea vizei române. Transportul până în România și apoi către Italia trebuia asigurat de aceeași persoană.

Acestea cunoșteau încă de la început că urmează să ajungă ilegal în Italia, ascunse într-un mijloc de transport sau cu documente false.

Astfel în data de 13.01.2009, numita M. N. s-a întâlnit în fața Consulatului României la Chișinău cu R. I., ocazie cu care aceasta i-a dat o invitație din partea cetățeanului român L. F. din Iași. Invitațiile primite, împreună cu o cerere le-au depus la Consulatul României. Astfel în data de 14.01.2009, cele două s-au întâlnit în jurul orelor 11.30, după obținerea vizei, din Gara Chișinău și au urcat într-un microbuz cu care au intrat în România prin PTF Albita și s-au deplasat în municipiul Iași. După ce au ajuns în Iași, numita R. I., a sunat pe cel care o racolase din R.M. și la indicațiile acestei persoane s-au cazat toți trei la hotelul Sport din Iași.

În noaptea de 14/15. 01.2009 cei trei au rămas cazați la hotel iar a doua zi, în data de 15.01.2009, R. I. la indicațiile telefonice ale persoanei care le recrutase au coborât în fața hotelului de unde au fost preluate de învinuitul O. G. B. însoțit de soția sa O. C., care le-a preluat doar pe R. I. și pe M. N., așa cum a declarat aceasta din urmă în timpul urmăririi penale.

Învinuitul O. G. B. le-a transportat pe cele două migrante către vestul țării, a oprit mașina într-o zonă muntoasă și R. I., M. N. au fost coborâte și conduse pe un traseu prin pădure până au ajuns la șosea de unde au fost așteptate de un autocar. Unul din șoferi, ce nu a fost identificat, le-a preluat pe cele două migrante și le-a ascuns într-un locaș special amenajat în partea din spate a autocarului reușind astfel să treacă frontiera în Ungaria, în noaptea de 15/16.01.2009, prin PTF B.. După aproximativ o oră și jumătate, după ce au intrat pe teritoriul Ungariei, au fost scoase din locașurile special amenajate la autocar și urcate în autocar. Au călătorit astfel până în Italia unde numita M. N. l-a sunat pe tatăl său căruia i-a spus că a ajuns cu bine în Italia și 1-a anunțat că va veni cineva acasă la el căruia trebuie să-i dea 3000 de euro, lucru care s-a și întâmplat.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți din ziua de 28.01.2009 de către inculpații Gașnas G. cunoscut sub apelativul J., O. G. B. și B. A. C..

Cetățeanul moldovean P. Vitalie a fost racolat în luna ianuarie 2009 de învinuitul Gasnaș G. care s-a angajat să-1 ajute să ajungă ilegal în Italia contra sumei de 2300 euro. Astfel P. Vitalie, știind încă de la început că urmează să ajungă ilegal în Italia, ascuns într-un mijloc de transport sau cu documente false, a acceptat această situație și s-a întâlnit cu învinuitul Gasnaș G. la Ambasada României la Chișinău, ocazie cu care i-a dat o copie pașaport pentru întocmirea documentației în vederea obținerii vizei . La două zile după prima discuție, cei doi s-au întâlnit din nou în același loc, ocazie cu care învinuitul Gasnaș G. i-a dat numitului P. Vitalie o invitație din partea cetățeanului roman T. M. din Iași, necesară la obținerea vizei pentru România. Cu această ocazie numitul P. Vitalie i-a plătit învinuitul Gasnaș G. suma de 1000 euro din totalul de 2.300 euro. După obținerea vizei pentru România, la data de 28.01.2009, în jurul orelor 18.00 numitul P. Vitalie a plecat din Republica M. și a intrat în România prin PTF Albita fiind transportat în mun. Iași unde șoferul 1-a cazat la un hotel. La acel hotel, așa cum îi spusese Gasnaș G., s-a întâlnit cu două fete tot din R. M. care erau în aceiași situație cu el. In data de 29.01.2009, în jurul orelor 10.00 toți cei trei migranți au fost luați de la hotel de către învinuitul O. G. B., care i-a transportat cu un microbuz marca VW transporter de culoare albastră timp de 10-12 ore până într-o parcare de lângă Oradea unde era oprit un autocar. Aici, migranții au fost coborâți din microbuz și preluați de unul din șoferi care i-a urcat pe toți trei într-un locaș amenajat în partea din dreapta spate la autocar ieșind astfel ilegal din România prin PTF B..

Pe teritoriul Ungariei cei trei migranți au fost scoși din locașul respectiv și urcați în autocar fără să primească vreun act de identitate românesc, călătorind astfel ilegal până în Italia unde au ajuns în data de 30.01.2009, localitatea Padova. Pe tot traseul învinuitul O. D. s-a aflat în autocar dar nu a comunicat cu migranții până în apropiere de Padova, când a venit la ei și i-a întrebat unde coboară.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți din ziua de 29.01.2009 de către inculpații Gașnas G. cunoscut sub apelativul J., O. G. B. și B. A. C..

In luna ianuarie 2009 învinuitul Gasnaș G. o racolează pe numita P. V., cetățean al Republicii M. promițându-i că în schimbul sumei de 3.200 euro o va ajuta să ajungă ilegal în Italia. în momentul racolării învinuitul Gașnaș G. s-a angajat să se ocupe de documentația necesară obținerii vizei pentru a putea intra legal în România, inclusiv de siguranța transportului către granița de vest a țării și ajungerea într-o țară din UE în bune condiții. Astfel, numita P. V. i-a dat învinuitului Gasnaș G. o copie după pașaport pentru ca acesta să se ocupe de obținerea unei invitații din partea cetățeanului român T. M. din mun. Iași, necesară pentru obținerea vizei. La data de 26.01.2009 P. V. a obținut viza pentru a intra în România.

În legătură cu invitația martorul T. M. a declarat că a fost solicitat pentru a întocmi invitația, de către învinuitul B. A. C. cu care era vecin.

În data de 28.01.2009, învinuitului Gasnaș G. s-a întâlnit cu numita P. V., și la indicațiile acestuia a urcat într-un microbuz, cu care în aceeași zi a intrat în România prin Vama Albita, deplasându-se până în localitatea Iași. Aici numita P. V., conform indicațiilor primite de la învinuitul Gasnaș G., s-a cazat la un hotel iar a doua zi, fiind coordonată tot telefonic, s-a întâlnit cu inculpatul O. G. B.. Inculpatul O. G. B. a transportat-o pe P. V. către frontiera de vest, până în jurul orelor 23.00, unde în parcarea unui restaurant a fost predat-o către doi cetățeni români, șoferi ai unui autocar aflat în acea parcare. La fel a fost introdusă într-un locaș special amenajat în partea din spate a autocarului, și astfel a fost scoasă ilegal din România prin PTF B., în noaptea de 29/30.01.2009. Pe teritoriul Ungariei, numita P. V., a fost scoasă de șoferi din locașul respectiv și urcată în autocar, unde a primit o carte de identitate românească falsă pentru a se legitima în eventualitatea unui control pe traseul până în Italia. După ce a ajuns în Italia, numita P. V., a contactat telefonic o rudă din Republica M., căreia îi lăsase suma de 3200 euro și i-a spus că a ajuns în Italia și să-i dea învinuitului Gasnaș G. suma de 3200 euro, lucru care a fost făcut de ruda acesteia.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în data de 02.09.2009 de către învinuitul F. G., inculpații B. A. C., O. D. și O. G. B..

In baza aceleiași rezoluții infracționale, în luna august 2009, învinuitul F. G. 1-a racolat pe conaționalul său J. S., cu intenția de a-1 ajuta să ajungă ilegal în Italia. Suma cerută de F. G. pentru a-1 ajuta pe J. S. să ajungă ilegal în Italia a fost de 3.000 euro, bani pe care trebuia să-i plătească în momentul când ajungea la destinație.

In ziua de 28.08.2009 J. S. s-a întâlnit cu F. G. în Chișinău care i-a înmânat invitație din partea cetățeanului român P. Danul I., domiciliat în mun. Iasi, ., B1.R1, . că trebuie să memoreze datele din invitație. In baza documentelor depuse, la data de 31.08.2009 J. S. a primit viza pentru .>

Astfel în data de 02.09.2009 la ora 08.00 numitul J. S. a fost luat de către învinuitul F. G. cu microbuzul Voskwagen COC528 și transportat până în autogara din orașul Chișinău, loc din care pleacă spre România microbuzele. Cu mijlocul de transport în comun J. S. a intrat) în România prin vama Albita în data de 02.09.2009, în jurul orei 13.00. în momentul în care a ajuns în Iași la coborârea din microbuz, numitul J. S. a fost preluat de către inculpatul B. A. C. și urcat într-un autoturism marca Mercedes de culoare neagră condus de martorul M. lonuț. Inculpatul B. A. fiind legătura din România a învinuitului F. G. ce trebuia să preia migranții în momentul în care ajungeau în România.

Telefonic F. G. 1-a asigurat pe J. S. că persoanele care l-au preluat vor avea grijă de el. învinuitul B. A. C. 1-a predat ulterior pe J. S. în apropierea autogării din mun. Iași învinuiților O. G. B. și O. D.. Cetățeanul moldovean a fost transportat de către aceștia din urmă în localitatea Gura Humorului, unde l-au cazat la o pensiune.

A doua zi, J. S., în jurul orelor 07.30 a fost preluat din nou de către inculpatul O. G. B. și O. D. și a fost transportat timp de aproximativ trei ore, către granița de vest a țării. La un moment dat învinuiții O. G. B. și O. D. au oprit într-o parcare unde aștepta un autobuz cu pasageri, în care am fost urcat numitul J. S. și transportat cu acesta până în apropierea localității Oradea. Aici a fost mutat într-un alt autocar condus de P. L.. Acesta 1-a ascuns pe J. S. într-un locaș special amenajat la autocar, situat după roata din partea dreaptă spate, spunându-i să stea liniștit deoarece urma să treacă prin vamă, pentru a nu fi descoperit cu ocazia controlului de frontieră.

În această modalitate J. S. a fost scos ilegal din România în noaptea de 03/04.09.2009. Pe teritoriul Ungariei, J. S. a fost scos din acel locaș de către numitul P. L., care i-a dat o carte de identitate românească, precizându-i să memoreze datele înscrise, pentru a le cunoaște în eventualitatea unei legitimări până în Italia.

Ajuns în Italia J. S. 1-a contactat telefonic pe tatăl său căruia îi lăsase suma de 3.000 euro, i-a confirmat că a ajuns la destinație și poate să-i dea lui F. G. banii pe care s-au înțes să-i plătească.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în data de 08.09.2009 de către A., neidentificat, B. A. C., O. D., O. G. B. și T. L. V..

Numita P. E., cetățean al Republicii M., dorea să ajungă în Italia și a intrat în legătură cu o persoană cu numele de „A.", neidentificat până în prezent, care s-a angajat ca în schimbul sumei de 3200 euro o va ajuta să ajungă ilegal în Italia. A. era cel care se ocupa de obținerea invitației din partea unui cetățean român, necesară pentru obținerea vizei române, dar și de transportul până în România și de aici până la destinație. P. E. a cunoscut condițiile ilegale în care urma să ajungă în Italia, și anume, ascunsă într-un mijloc de transport sau cu documente false. Astfel a primit de la A. o invitație din partea cetățeanului roman P. D. I., pe care împreună cu o cerere le-a depus la Consulatul României. După obținerea vizei P. E., în ziua de 8.09.2009, la indicațiile lui A. a plecat din Chișinău cu un mijloc de transport condus de H. Ș., cu destinația inițială România, și așteptată și preluată de către inculpatul B. A. C.. . s-a efectuat prin PTF Albita, după care a fost transportată până în mun.Iași, unde în parcarea din fața supermarketului BILLA a fost preluată de inculpatul B. A. C.. Acesta i-a cumpărat un bilet de călătorie și a îmbarcat-o într-o cursă ce efectua deplasări la Gura Humorului.

Conform planului, bine pus la punct de către învinuiți, în localitatea Gura Humorului, migrantul a fost preluat de către inculpatul O. G. B., ce a transportat-o cu un microbuz de culoare albastră până în localitatea Păltinoasa, județul Suceava unde a fost cazată. Aici 1-a întâlnit și pe inculpatul O. D. care i-a spus că nu are voie să iasă în curte.

A doua zi, pe data de 10.09.2009, la ora 10.00, într-o zi de joi, migranta P. E. a fost transportată cu același microbuz albastru de către învinuitul O. D. către granița de vest a țării, și la fel urcată într-un autocar. Autocarul era condus de către T. L. V., care a procedat la fel în sensul că i-a introdus într-un locaș special amenajat în partea din spate a autocarului. în noaptea de 10/11.09.2009, prin PTF B., migrantul împreună cu alți doi cetățeni moldoveni aflați în aceeași situație au părăsit România. Pe teritoriul Ungariei, T. L. V. i-a scos din locașurile special amenajate la autocar și urcați în autocar, le-a înmânat fiecăruia câte un pașaport românesc. Suma de 3200 euro a fost plătită de rudele numitei P. E. după ce a ajuns în Italia.

Săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți în data de 26.10.2009 de către A., neidentificată, B. I., B. A. C., Beleuța V., cetățean al Republicii M., în luna sept.2009, la propunerea unei persoane neidentificată, a luat hotărârea de a ajunge ilegal în Spania, prin tranzitarea teritoriului României și ieșirea ilegală pe la frontiera de vest. Aceasta a convenit cu persoana de sex feminin care s-a recomandat cu numele de „A.", să îi faciliteze ajungerea ilegală în Spania, contra sumei de 3500 euro iar în data de 08.10.2009, a intrat în posesia unei invitații din partea cetățeanului român, S. C. domiciliat în mun. Iași, invitație ce îi era necesară pentru obținerea vizei române.

Invitația a fost obținută prin intermediul inculpatului B. A. C. care apelase la S. C. pentru a întocmi o invitație pentru cetățeni moldoveni. După ce a obținut viză pentru a putea intra legal în România, numita Beleuța V., a încercat în data de 24.10.2009 prin Vama Sculeni și în data de 25.10.2009 prin Vama Albita, să intre în România, însă i-a fost refuzată ..

În data de 26.10.2009, transportate de către numitul H. Ș. cu autoturismul marca Chraysler cu numărul de înmatriculare CNF 451 (aspect ce rezultă din declarația numitei R. E., coroborată cu procesul verbal întocmit cu ocazia verificării în baza de date Intrări/Ieșiri în/din România a cetățenilor străini), Beleuța V. însoțită de C. A., C. V. și C. E., au reușit . Vama Albita.

În apropierea localității Rîșești, județul V., situată în apropierea Vămii Albita, cei patru migranți au fost lăsați de către H. Ș., unde trebuiau să aștepte un mijloc de transport ce urma să-i transporte în mun. București cu scopul de a ajunge la Ambasada Slovacă, pentru a depune documentele date de A. în vederea obținerii vizei. | în perioada 26.10._11, Beleuța V. a rămas în București, nereușind să obțină viza solicitată Ambasadei Slovaciei. Astfel în ziua de 06.11.2009, Beleuța V., la indicațiile primite telefonic de la „A.", a plecat cu trenul din București către D., însă pe drum a fost contactată telefonic de către inculpatul B. I. ce i-a comunicat că trebuie să coboare în gara din localitatea A. I.. Conform indicațiilor primite, Beleuța V. a coborât din tren în gara A. I. de unde a fost preluată de o persoană neidentificată alta decât cea cu care vorbisem la telefon și a fost condusă și cazată la un hotel din localitate. în noaptea de 08/09.11.2009 în camera unde era cazată Beleuța V. a venit incupatul B. I. care i-a înmânat o carte de identitate românească pe numele N. C., precizându-i totodată că va folosi acest act pentru a ieși ilegal din România și pentru aceasta trebuie să memoreze date de stare civilă.

In aceeași noapte a fost urcată într-un autoturism condus de către B. I., unde a constatat că în acesta se mai aflau doi conaționali și anume C. S. și R. Igor și s-au îndreptat către punctul de trecere al frontierei B.. Pe drum Beleuța V. a fost mutată într-un alt autoturism condus de Szekely R. A.. Când au ajuns în Vama B., cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că numita Beleuța V. a folosit o carte de identitate care aparținea unui cetățean român pe nume N. C..

În legătură cu ceilalți doi cetățeni moldoveni, R. Igor și C. S., aceștia au fost introduși în România tot de către H. Ș. în zilele de 3.11 și respectiv 6.11.2009.

Astfel în ziua de 03.11.2009, prin Vama Albita a intrat cetățeanul moldovean R. Igor ce a fost transportat de către H. Ș.. La obținerea vizei de intrare în România, cât și la . Igor a prezentat o invitație notarială prin care se atesta că este invitat în România de către M. R. B. din mun. Iași, invitația fiind obținută de către învinuitul B. A. C.. Acesta a fost transportat de către H. Ș. în localitatea Rîșești, județul V. fiind cazat la locuința martorei C. A.. A doua zi, H. Ș. 1-a preluat pe R. Igor de la locuința martorei și 1-a transportat în mun. Iași, fiind lăsat în zona supermarchetului Billa. In aceeași zi în jurul orelor 12.00, după ce a fost sunat în prealabil, R. Igor a fost preluat de către o persoană neidentificată și transportat cu un autoturism până într-o localitate situată în apropierea frontierei de vest. Aici au ajuns în data de 05.11.2009, unde, migrantul a fost predat lui B. I., ce i-a înmânat o carte de identitate românească pe numele P. A., după care a fost urcat într-un alt autoturism și transportat la vama Nădlac. Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra numitului R. Igor s-a constatat că acesta a încercat să iasă ilegal din România în Ungaria, folosind o carte de identitate aparținând unui cetățean român. După finalizarea cercetărilor numitul R. Igor, a reușit să intre în legătură cu B. I., care i-a indicat să urce în tren și să coboare în Gara D. unde el îl va aștepta.

Așa cum i s-a indicat, R. Igor, a mers cu trenul până în Gara D. unde s-a întâlnit din nou cu învinuitul B. I. care îl aștepta cu autoturismul marca BMW cu numerele de înmatriculare RT XD 586. La fel ca și prima dată, a fost preluat de învinuit, cazat la un hotel iar a doua zi a primit o altă carte de identitate românească pe numele S. M..

In ziua de 07.11.2009, B. I., 1-a adus și cazat la același hotel și pe cetățeanul moldovean C. S.. D. declarația lui C. S., rezultă că în data de 06.11.2009, a fost transportat din R. M. în România tot de către H. Ș.. La obținerea vizei române cât și la . S. a prezentat o invitație notarială prin care se atesta că este invitat în România de către T. D. din mun. Iași. (verificările în baza de date Sistemul Informatic de Management a Străinilor).

D. mun. Iași, unde a fost lăsat de către H. Ș., numitul C. S. a fost preluat personal de către B. I. și transportat cu același autoturism și în această modalitate ajuns să se întâlnească cu R. Igor.

In dimineața zilei de 09.11.2009, în jurul orelor 01.00, R. Igor și C. S. au fost urcați de către B. I. . care se afla și Beleuța V.. La un moment dat cei trei migranți au fost despărțiți, R. Igor și C. S. au rămas în autoturismul condus de B. I.. C. S., a primit o carte de identitate românească pe numele A. M., pentru a o folosi la ieșirea ilegală din România.

La PTF B., au fost depistați în timp ce încercau să iasă ilegal din țară prin folosirea de documente de identitate românești și numiții R. Igor și C. S..

Cu ocazia efectuării primelor cercetări la PTF B., cu ocazia depistării, cetățenii moldoveni R. Igor și C. S. și Beleuța V., au declarat că au fost racolați în R. M. de persoane necunoscute, care în schimbul sumei de 3500 euro, fiecare, le-au facilitat obținerea vizei de intrare în România pe baza unor invitații notariale din partea unor cetățeni români, i-au pus în legătură cu inculpatul B. I., acesta fiind persoana care i-a transportat către frontiera de vest a României, le-a înmânat CI românești aparținând altor persoane și a încercat să-i scoată ilegal din țară.

Analizând probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății și anume declarațiile migranților, recunoașterea inculpaților din grup, discuțiile telefonice pe care le-au purtat învinuiții între ei dar și cu migranții, conturează o activitate infracțională ce s-a desfășurat în perioada 2008-2010 și în urma căreia membrii grupării au obținut sume importante de bani (fiecare migrant plătea sume cuprinse între 200-4000 euro, ce erau împărțite între învinuiți).

O legătură importantă între inculpați a creat-o inculpatul B. A. C. care avea rolul de a asigura modalitatea legală prin care cetățenii moldoveni intrau în România, în sensul că se ocupa de întocmirea invitațiilor din partea cetățenilor români. Acesta atunci când nu mai putea să întocmească în nume personal invitații căuta persoane dispuse să întocmească invitații.

Inculpatul B. A. C., în timpul urmăririi penale a recunoscut legătura cu ceilalți inculpați și a prezentat modul ilegal în care erau scoși din țară cetățenii moldoveni prin intermediul învinuiților O. D. și O. B., pe care îi cunoscuse prin intermediul lui F. G..

Și în rechizitoriu se reține de către procuror, faptul că acest inculpat, chiar dacă și-a minimalizat contribuția sa, a recunoscut faptele și chiar a contribuit la descoperirea celorlalți membri ai grupului.

Faptul că inculpatul B. A. îi cunoștea pe inculpații O. D. și O. B. sunt demonstrate și de convorbirile pe care aceștia le-au avut pe parcursul timpului. Cele mai relevante sunt cele purtate în zilele de 26.02.2010, 23.03.2010.

Deși inculpatul B. A. nu îl cunoștea personal pe inculpatul B. I., legăturile acestuia fiind C. A. și Gasnaș G., cetățenii moldoveni care erau surprinși în timp ce încercau să iasă din țară cu acte de identitate aparținând unor cetățeni români erau preluați de către primul. Astfel este cazul cetățenilor moldoveni R. Igor, G. V. ( relevantă este discuția dintre F. G. și B. A. C. în ziua de 19.11.2009). B. I. uneori prelua migranții din mun. Iași și îi transporta către granița de vest a țării. îi caza la unități hoteliere pentru câteva ore apoi le înmâna cărți de identitate aparținând unor cetățeni români care semănau la fizionomie cu migranții. Ulterior îi scotea, personal sau prin intermediul altor persoane, din țară.

Învinuiții F. G., C. A. și Gasnas G. pentru transportul migranților din Republica M. până în România apelau la mijloacele de transport în comun sau la anumite persoane care făceau curse de taximetrie cum este cazul lui H. Ș. și Ș. A..

Faptele inculpatului B. A. C. de racola, îndruma și călăuzi migranții în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, organizarea acestei activități și de a constitui alături de ceilalți învinuiți o grupare infracțional organizată scopul fiind acela de a obține foloase materiale injuste, în perioada 2008-2010, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave, trafic de migranți, fapte prav. de art.71 alin.l din OUG nr. 105/2001, art.7 din Legea 39/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.33 lit.a C.penal.

Actele materiale reținute în sarcina inculpatului Belcesu A. C. sunt următoarele:

- în ziua de 16.07.2008 împreună cu învinuiții F. G. și Gasnas G. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a cetățenilor moldoveni C. T., C. I., Picalău A. și A. M.;

- în ziua de 18.08.2009 și respectiv 28.08.2008 împreună cu inculpatul O. G. B. și Gasnas G. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a cetățenilor moldoveni P. Zvetlana, P. R.;

- în ziua de 03.09.2008 împreună cu inculpatul O. D. și Gasnas G. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migrantei M. T.;

- în ziua de 29.01.2009 împreună cu inculpatul O. G. B. și Gasnas G. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migrantei P. V.;

- în ziua de 15.01.2009 împreună cu inculpatul O. G. B. a organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migranților M. N. și R. I.;

- în ziua de 28.01.2009 împreună cu inculpatul O. G. B. și Gasnas G. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migrantului P. Vitalie;

-în ziua de 02.09.2009 împreună cu inculpații O. G. B., F. G. și O. D. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migrantului J. S.;

- în ziua de 08.09.2009 împreună cu inculpații O. G. B. și O. D. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migrantei P. E.;

- în ziua de 26.10.2009 împreună cu inculpații B. I. au organizat racolarea, transportul și scoaterea în mod fraudulos din România a migranților B. V., R. Igor și C. S..

Conform art. 103 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului. Relativ la aprecierea probelor se impune a se reține că aceasta este operațiunea finală a activității de probațiune, care permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.

Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății. Mai mult, orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecății.

În cauza dedusă judecății, Tribunalul constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în privința inculpatului B. A. C., probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăția acestuia.

Astfel, instanța de judecată a coroborat: declarațiile tuturor inculpaților date atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, declarațiile martorilor, procese verbale încheiate cu ocazia percheziției domiciliare și planșe fotografice, documente bancare prin care se atestă tranzacțiile efectuate de către învinuitul B. A. C., Gașnaș G., F. Zinaida soția învinuitului F. G.; verificările în baza de date a Oficiul Român pentru Imigrări care atestă cetățenii români care au întocmit invitații pentru . moldoveni în România; proces verbal cu acte premergătoare, declarațiile cetățenilor moldoveni care au încercat sau care au reușit să iasă în mod fraudulos din România către Ungaria; procese verbale de recunoaștere din grup și planșe fotografice; proces verbal de supraveghere a numitului C. S. în ziua de 06.11.2009, proces verbal de verificare a documentelor de identitate, copii după invitații pentru migranta Beleuța V., proces verbal de citire a memoriei telefonului, proces verbal de control corporal și al bagajelor, proces verbal de constatare a infracțiunii prev. de art.70 din OUG 105/2001, autorizații de interceptare a convorbirilor telefonice, a înregistrării de imagini, procese verbale întocmite conf. art.91 ind.3 Cod pr. penală; date puse la dispoziție de Centrul Trilateral de Contact G. cu privire la verificările intrării/ieșirii din țară către Republica M.; procese verbale de identificare a cetățenilor moldoveni care au intrat în România prin PTF Albita și PTF Sculeni în baza unor invitații întocmite de cetățeni români; ordonanțe de declinare a competenței prin care P. de pe lângă Judecătoria A., P. de pe lângă Judecătoria Oradea au dispus declinarea competenței în favoarea D. - B. T. V.;

D. coroborarea tuturor probelor administrate, rezultă faptul că inculpatul B. A. C. se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și pe care acesta le-a recunoscut și le-a regretat cu ocazia primei judecăți.

Chiar dacă ulterior, când s-a dispus rejudecarea cauzei, inculpatul nu a mai recunoscut vinovăția sa, acesta nu a negat implicarea in activitatea infracțională, ci a susținut că nu a conștientizat ceea ce face.

Acest aspect însă, nu poate fi avut în vedere de către instanță, în sensul de a-l absolvi pe inculpat de tragerea la răspundere penală.

Rezultă din probatoriul administrat că inculpatul B. A. C. a racolat, îndrumat și călăuzit migranții din Republica M. în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, organizând aceste activități și constituind alături de ceilalți trei coinculpați O. D., O. G. –B. și B. I. dar și de alte persoane o grupare infracțională organizată cu scopul de a obține foloase materiale în mod injust în perioada iulie 2008-august 2010.

Declarațiile date de inculpat de coroborează cu declarațiile date de persoanele care au fost racolate, transportate fraudulos și care au cetățenie moldovenească.

Prin comiterea acestor infracțiuni de către inculpatul B. A. C. s-au încălcat relațiile sociale referitoare la siguranța frontierei de stat a României dar și relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială, a cărei existență este condiționată de apărarea ordinii și liniștii publice, pentru care fapta creează o stare de pericol. Deoarece prin asocierea pentru comiterea de infracțiuni se creează o stare de pericol social, de nesiguranță prin faptul că mai multe persoane cu intenție constituie grupări criminale, specializate în comiterea anumitor infracțiuni, sunt lezate astfel relațiile sociale care apără liniștea și ordinea publică.

In aceste condiții instanța va constata vinovăția inculpatului B. A. C. față de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave și trafic de migranți în formă continuată prev.de art.7 din Legea nr.39/2003 și art.71 al.1 din OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243 /2002, cu aplicarea art.41 al.2 și art.33 lit.a Cod penal, urmând a i se aplica o pedeapsă în conformitate cu dispozițiile mai favorabile care sunt aplicabile în situația acestuia. Conform art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, în întregul ei.

În cauza de față, Tribunalul va reține circumstanțe atenuante din vechiul cod penal, față de considerentul că aceasta este legea mai favorabilă în ansamblul ei, deoarece conduce la o situație mai avantajoasă pentru inculpat.

Nu se aplică în mod necesar ca lege mai favorabilă, doar legea care prevede pedeapsa cea mai mică prin norma de incriminare.

Conform art. 71 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități constituie infracțiunea de trafic de migranți și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal din 1969 – în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală, când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general – 15 zile de închisoare (maximul urmând a fi, în cazul de față, sub 2 ani de închisoare).

Acestei infracțiuni i-ar corespunde în Noul Cod penal infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 263 alin. 1 și alin. 2 lit. a), b) pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 263 alin. 1 - racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Conform alin. 2 lit. a), când fapta a fost săvârșită: a) în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial; b) prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea migrantului, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi

Art. 76 alin. 1 Noul Cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3 (în cauză, închisoare de la 2 ani la 6 ani și 8 luni și 10 zile).

Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 incrimina inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, pentru care se prevedea închisoarea de la 5 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Conform art. 7 alin. 2 din același act normativ, pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. 1 nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat

Potrivit art. 76 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969 – în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală, când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, dar nu mai jos de 1 an (maximul urmând a fi, în cazul de față, sub 5 ani de închisoare).

Conform art. 367 alin. 1 Noul Cod penal, constituie infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește.

Art. 76 alin. 1 Noul Cod penal restrânge efectele circumstanțelor atenuante, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3 (în cauză, închisoare de la 8 luni la 3 ani și 4 luni și 10 zile).

Se observă așadar că, analizând în ansamblu infracțiunile comise și circumstanțele atenuante, legea mai favorabilă este Codul penal din 1969.

În plus, pentru infracțiunea de trafic de migranți prevăzută de art. 263 alin. 1 și alin. 2 lit. a), b) este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

Conform art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, și când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani, sporul de pedeapsă fiind facultativ.

Conform art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, și când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, instituindu-se așadar un spor obligatoriu de pedeapsă.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 33 – art. 34 Cod penal din 1969 sunt mai favorabile în cazul concret decât dispozițiile art. 38 - art. 39 din Noul Cod penal (ca urmare a regimului sancționator mai aspru prevăzut de Noul Cod penal – spor obligatoriu de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite).

Art. 41 din Codul penal din 1969 prevedea că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, iar art. 42 Cod penal din 1969 că infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 sau, după caz, art. 40^1 alin. 1.

Potrivit art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Art. 238 din Legea nr. 187/2012 stabilește că în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când:

a) bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane;

b) infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic."

Art. 36 alin. 1 Noul Cod penal prevede că infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 41 – art. 42 din Cod penal din 1969 sunt mai favorabile în cazul concret decât dispozițiile art. 35 - art. 36 din Noul Cod penal (prin introducerea în Noul Cod penal a condiției unității subiectului pasiv, ceea ce ar duce la caracterizarea activității inculpatului B. A. C. ca reprezentând un concurs de infracțiuni și aplicarea, implicită, a unui spor obligatoriu de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru concursul de infracțiuni – se va reține și infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave).

Inculpatul a mai suferit anterior un număr de trei condamnări la pedepse privative de libertate pentru comiterea de infracțiuni de furt calificat în timpul minoratului, infracțiunile reținute în sarcina sa fiind comise în termenele de încercare stabilite de Judecătoriile Iași și H..

Pe parcursul termenelor de încercare inculpatul B. A. C. avea obligația de a se abține de la comiterea cu intenție din nou a unor infracțiuni, însă, acesta a nesocotit cu bună știință obligațiile stabilite de instanță, comițând alte infracțiuni grave.

Tribunalul are în vedere și numărul mare de acte materiale ale infracțiunilor reținute în sarcina sa care indică faptul că inculpatul a avut o intensă activitate infracțională pe parcursul celor doi ani de zile cât acesta a comis cele două infracțiuni, cât și numărul mare de persoane din Republica M., care au fost traficate.

Inculpatul este în prezent salariat, are un copil minor, este căsătorit.

Având în vedere toate circumstanțele comiterii faptei, precum și persoana și atitudinea inculpatului, instanța se va orienta spre un minim al pedepsei, astfel încât, din acest punct de vedere, apare ca mai favorabilă, legea veche.

De asemenea, instanța are în vedere și faptul că, în cursul urmăririi penale, acest inculpat, chiar dacă și-a minimalizat contribuția sa, a recunoscut faptele și chiar a contribuit la descoperirea celorlalți membri ai grupului.

Astfel urmează a se reține în favoarea lui circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit c) din Codul penal din 1969.

Ca efect al reținerii acestor circumstanțe atenuante, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 76 Cod penal din 1969 –se va coborî pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.

Astfel, Tribunalul va condamna pe inculpat la pedepsele de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Lg. 243/2002 și modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. de la 1969

- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave în formă continuată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. b C.pen. de la 1969.

Având în vedere efectele reținerii circumstanțelor atenuante, așa cum prevăd dispozițiile art. 76 alin. 3, instanța poate înlătura pedeapsa complementară.

În baza art. 110 ind. 1 alin. 2 rap. la art. 83 al. 1 Cod penal din 1969, se va revoca beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 5925 /2005 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 40/MF/2007 a Curții de Apel Iași, 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 425/2006 a Judecătoriei Hîrlău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63/2007 a Tribunalului Iași și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 948/2007 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare, aplicate inculpatului B. A. C..

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 425/2006 a Judecătoriei Hîrlău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63/2007 a Tribunalului Iași, în pedepsele componente, astfel:

-6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969, 74 lit. c, art.76 lit. d și art. 99 al. 3 Cod penal din 1969.

-1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea 33 lit. a Cod penal din 1969, 74 lit. c, art.76 lit. d și art. 99 al. 3 Cod penal din 1969.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 948/2007 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare în pedepsele componente, astfel:

-1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969;

-1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a, g Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5925 /2005 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 40 /MF/2007 a Curții de Apel Iași, în pedepsele componente, astfel:

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 Cod penal din 1969.

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 99 Cod penal din 1969 .

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 Cod penal din 1969.

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969.

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969.

În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit.b Cod penal din 1969, se vor contopi pedepsele de mai sus, astfel cum au fost descontopite, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 110 ind. 1 alin. 2 rap. la art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, se va cumula pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu cele două pedepse aplicate prin prezenta sentință, respectiv cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare și 2 (doi) ani închisoare, rezultând două pedepse de 3 (trei) ani închisoare și 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a C.pen. din 1969, se vor contopi cele două pedepse astfel rezultate, de 3 (trei) ani închisoare și 4 (patru) ani închisoare– aplicate prin prezenta hotărâre și în baza art. 34 lit. b C. pen. din 1969, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii se vor interzice inculpatului B. A. C. drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a (dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), și lit. b) Cod penal din 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În baza art. 91 ind. 3 alin. 7 Cod pr. Penală anterior, suporturile originale ale convorbirilor telefonice înregistrate, cât și copiile acestora, vor fi arhivate, odată cu dosarul cauzei, la sediul Tribunalului V. în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

În temeiul art. 275 alin.2 Cod pr.penală, instanța va obliga inculpatul B. A. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2.700 lei, din care suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală și suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Condamnă pe inculpatul B. A. C., fiul lui C. și E., născut la data de 05.05.1988 în mun. Iași, jud.Iași, CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av.R. M., Iași, ., jud.Iași, cetățean român, studii 12 clase și școala profesională, căsătorit, un copil minor, cu antecedente penale, astfel:

-1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Lg. 243/2002 și modificată prin Legea nr.39/2003, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. de la 1969

-2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni grave în formă continuată prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal de la 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. b C.pen. de la 1969.

În baza art. 110 ind. 1 alin. 2 rap. la art. 83 al. 1 Cod penal din 1969, revocă beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 5925 /2005 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 40/MF/2007 a Curții de Apel Iași, 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 425/2006 a Judecătoriei Hîrlău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63/2007 a Tribunalului Iași și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 948/2007 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare, aplicate inculpatului B. A. C..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 425/2006 a Judecătoriei Hîrlău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 63/2007 a Tribunalului Iași, în pedepsele componente, astfel:

-6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969, 74 lit. c, art.76 lit. d și art. 99 al. 3 Cod penal din 1969.

-1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea 33 lit. a Cod penal din 1969, 74 lit. c, art.76 lit. d și art. 99 al. 3 Cod penal din 1969.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 948/2007 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin neapelare în pedepsele componente, astfel:

-1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969;

-1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a, g Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5925 /2005 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 40 /MF/2007 a Curții de Apel Iași, în pedepsele componente, astfel:

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 Cod penal din 1969.

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 99 Cod penal din 1969 .

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 și art. 99 Cod penal din 1969.

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969.

-2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal din 1969.

În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit.b Cod penal din 1969, contopește pedepsele de mai sus, astfel cum au fost descontopite, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 110 ind. 1 alin. 2 rap. la art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, cumulează pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu cele două pedepse aplicate prin prezenta sentință, respectiv cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare și 2 (doi) ani închisoare, rezultând două pedepse de 3 (trei) ani închisoare și 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a C.pen. din 1969, contopește cele două pedepse astfel rezultate, de 3 (trei) ani închisoare și 4 (patru) ani închisoare– aplicate prin prezenta hotărâre și în baza art. 34 lit. b C. pen. din 1969, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii interzice inculpatului B. A. C. drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a (dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), și lit. b) Cod penal din 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

În baza art. 91 ind. 3 alin. 7 Cod pr. Penală anterior, suporturile originale ale convorbirilor telefonice înregistrate, cât și copiile acestora, vor fi arhivate, odată cu dosarul cauzei, la sediul Tribunalului V. în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

În temeiul art. 275 alin.2 Cod pr.penală, obligă inculpatul B. A. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2.700 lei, din care suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală și suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la cercetarea judecătorească.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică,azi, 30.09.2015.

Președinte,

E.-G. A.

Grefier,

M.-L. M. F.

Red.E.G.A.

Tehnored.M.M.F.

5 ex./02.10.2015

..10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Sentința nr. 172/2015. Tribunalul VASLUI