Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 4/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-03-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 4/DC
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Grefier C. H.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol, la ordine se află spre soluționare contestația formulată de condamnatul C. F. D., fiul lui D. și C., născut la 16 mai 1985, deținut în Penitenciarul V., împotriva sentinței penale nr. 272 pronunțată la data de 13.02.2014 de către J. V..
Obiectul cauzei: liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul C. F. D., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. P. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, contestația a fost formulată în termen și motivată în scris.
S-a procedat la identificarea condamnatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei, după care, interpelat fiind acesta arată că insistă în judecarea contestației și depune un memoriu din care instanța dă citire.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind alte probleme prealabile dezbaterilor, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în susținerea contestației.
Av. P., având cuvântul, arată că acest condamnat a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 272 din 13.02.2014 a Judecătoriei V. prin care s-a respins propunerea comisiei privind liberarea sa condiționată și s-a fixat un termen de reiterare după data de 3.08.2014. Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât s-a rezumat doar să analizeze îndeplinirea condițiilor privind liberarea condiționată în baza Noului cod penal, în condițiile în care mai favorabil sunt dispozițiile vechiului Cod penal prin art. 59-60 Cod penal.
Pe vechiul Cod penal, condamnatul îndeplinește condițiile cerute de lege și anume: a executat fracția legală, a participat la activități productive, a câștigat 16 zile prin muncă și. Deși a fost sancționat disciplinar a fost recompensat de 2 ori, această sancțiune fiind ridicată.
Pentru aceste considerente apreciază că se impune a fi admisă contestația și în consecință să se dispună admiterea propunerii privind liberarea condiționată a condamnatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.. Consideră că sunt neîndeplinite condițiile privind liberarea condiționată. Condamnatul are antecedente penale, se află la prima analiză în comisie, a fost sancționat disciplinar și apreciază că nu sunt motive de reformare a sentinței contestate.
Condamnatul C. F. D., având ultimul cuvânt, solicită să i se mai reducă din termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată.
S-au declarat dezbaterile închise, iar cauza a rămas în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr. 272/13.02.2014 a Judecătoriei V. s-a respins propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului C. F. D., deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 81/2009 a Judecătoriei M., ca neîntemeiată. În baza art. 587 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, a fost fixat termen de reiterare a cererii după data de 03.08.2014.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa nr._/03.02.2014 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 04.02.2014, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului C. F. D..
Prin procesul-verbal nr. 50/03.02.2014, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate C. F. D., anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 Cod penal prin sentința penală nr. 81/2009 a Judecătoriei M., mandat de executare nr. 88/2009.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament relativ corespunzător exigențelor mediului carceral, a fost sancționată disciplinar o singură dată, fiind recompensată de 2 ori. De asemenea, aceasta a participat la activități productive și gospodărești.
S-a precizat că persoana privată de libertate C. F. D., cu antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim deschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal.
Au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 50/03.02.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a analizat propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului C. F. D. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr. 50/03.02.2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate C. F. D. a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 81/2009 a Judecătoriei M., pentru comiterea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 Cod penal.
Executarea pedepsei a început la 17.06.2009 și urmează să expire la data de 16.06.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 7 ani închisoare o fracție de 2/3, respectiv 1704 zile închisoare.
Până la data de 03.02.2014, condamnatul a executat efectiv 1693 zile închisoare, 16 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 0 zile executat în arest preventiv, în total fiind 1709 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. Noul Cod penal prevede la art. 100 alin. 1 lit. d că instanța trebuie să aprecieze dacă persoana condamnată s-a îndreptat și poate fi redată societății, aspecte care se verifică prin raportare la conduita din cadrul penitenciarului și cea anterioară detenției.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate C. F. D. a avut un comportament relativ corespunzător exigențelor mediului carceral, a fost sancționată disciplinar o singură dată și a fost recompensată de 2 ori. A participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 16 zile câștig.
La evaluarea psihologică a condamnatului s-a constatat că acesta are o structură de personalitate caracterizată prin dezvoltare cognitivă predominant concretă, instabilitate afectiv emoțională, ambivalență atitudinal comportamentală și neagă infracțiunea.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă atât din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior, cât și din cuprinsul dispozițiilor art. 100 alin 1 din Noul Cod penal.
Față de împrejurarea că persoana privată de libertate neagă săvârșirea infracțiunii, instabilitatea afectiv emoțională și ambivalența atitudinal comportamentală de care a dat dovadă, instanța a apreciat că aceasta nu a înțeles pe deplin scopul pedepsei aplicate. Prin urmare, având în vedere durata executată până în prezent din pedeapsă, precum și a celei care a mai rămas de executat, instanța a apreciat că se impune o perioadă suplimentară de detenție pentru ca persoana condamnată să conștientizeze fapta săvârșită și să adopte un comportament adecvat, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța a apreciat că persoana privată de libertate C. F. D. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată. În consecință, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului C. F. D. anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 81/2009 a Judecătoriei M., mandat de executare nr. 88/2009.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 03.08.2014.
Potrivit art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av. R. A., delegație nr. 183/10.02.2014) va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul C. F. D., invocând faptul că acesta îndeplinește toate condițiile pentru a se dispune liberarea sa condiționată înainte de executarea, în întregime, a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată de J. M. și că termenul de reiterare a unei noi cereri de liberare condiționată este mult prea mare.
Contestația este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor invocate de contestator, precum și din oficiu, Tribunalul constată că în mod just și în deplin consens cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale referitoare la liberarea sa condiționată.
Astfel, în mod corect s-a reținut față de contestator faptul că acesta pe durata detenției nu a avut un bun comportament, fiind sancționat o dată disciplinar. Totodată acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, de reeducare, el nefiind recompensat pentru activitatea sa decât de 2 ori în cei aproape 5 ani de detenție, ceea ce indică un interes scăzut al acestuia pentru reintegrarea sa mai rapidă în societate, pentru însușirea valorilor protejate de legea penală și pe care acesta le-a încălcat.
Mai mult decât atât, contestatorul are antecedente penale, el fiind anterior condamnat la o pedeapsă cu amendă penală, tot pentru comiterea unei infracțiuni de violență.
Aceste aspecte indică necesitatea continuării activității de reeducare a contestatorului, în regim de detenție, pentru a se putea atinge scopul pedepsei aplicate, acela de prevenire a comiterii de noi infracțiuni și de reeducare, pentru care este necesară o perioadă de timp pentru a se efectua aceste activități.
Tocmai în acest sens, instanța de fond a apreciat și a stabilit în mod corect un nou termen de reiterare a cererii de liberare condiționată după data de 03.08.2014, pentru ca în această perioadă să se continue cât mai eficient reeducarea acestuia.
Pentru aceste considerente se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. F. D., împotriva Sentinței penale nr. 272/13.02.2014 a Judecătoriei V., care va fi menținută ca legală și temeinică.
În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prevederilor art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Noul Cod de procedură penală, respinge ca nefondată contestația declarată de către C. F. D., fiul lui D. și C., ns. la 16.05.1985, actualmente în împotriva sentinței penale nr. 272 pronunțată la data de 13.02.2014 de către J. V., pe care o menține.
În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2014.
Președinte,
R.-N. O.
Grefier,
C. H.
Red: O.R.N.
Tehnred: B.O.
2 ex/21.03.2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|