Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 26/2015. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 11-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 26 / D.C.
Ședința publică de la 11 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. G. A.
Grefier M.-L. M. F.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. T. R.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea contestației formulată de contestator P. G., fiul lui P. și I., născut la data de 24 mai 1972, deținut în P. V., împotriva sentinței penale nr. 9 din 08.01.2015 a Judecătoriei V., având ca obiect-liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul contestator P. G., personal, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. D.- cu delegație de asistență judiciară din oficiu aflată la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- contestația a fost formulată în termenul legal;
- motivată în scris;
- cauza se află la primul termen de judecată.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
S-a procedat la verificarea identității condamnatului pe baza datelor de stare civilă existente la dosarul cauzei.
Interpelat fiind contestatorul precizează că își menține contestația formulată.
După ce în prealabil a luat legătura cu condamnatul, apărătorul acestuia, precizează că alte cereri nu mai are de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul în contestația formulată.
Avocat C. D., având cuvântul, pentru contestator, solicită admiterea contestației și să se admită cererea de liberare condiționată fiind îndeplinite condițiile prev.de lege, în sensul că are fracția executată, a avut un comportament pozitiv, a participat la activități de educație și consiliere psihologică, a câștigat 68 de zile ca urmare a muncii prestate și 358 de credite în cadrul activităților de educare, a manifestat permanent un interes și receptivitate în cadrul activităților sportive și moral religioase și în cadrul programelor psihosociale pentru care a fost recompensat de 8 ori. Consideră că din toate înscrisurile existente la dosar rezultă îndeplinirea absolut a toate condițiile prev.de lege pentru ca vocația de care se bucură fiecare condamnat să se transforme într-un drept câștigat, un drept real, privind liberarea sa condiționată. Solicită admiterea contestației. Cu oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Solicită să se constate că petentul are îndeplinită fracția cu o zi peste fracția legală, este recidivist, a fost condamnat anterior, a beneficiat de o liberare condiționată, a fost sancționat în regim penitenciar.
Condamnatul P. G., având ultimul cuvânt, precizează că lasă la aprecierea instanței.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească, lasă cauza în pronunțare, după care:
TRIBUNALUL,
Asupra contestației de față;
P. sentința penală nr.9 din 08.01.2015 a Judecătoriei V. s-a dispus respingerea propunerii formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V. privind liberarea condiționată a condamnatului P. G., fiul lui P. și I., născut la data de 24.05.1972 în orașul Huși, jud. V., CNP:_, deținut în prezent în P. V., anterior executării integrale a pedepsei de 1779 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 16/2012 a Judecătoriei Huși, mandat de executare nr. 16/2012, ca neîntemeiată.
În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, a fixat termen de reiterare a cererii după data de 22.04.2015.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Instanța de fond a reținut că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului P. G. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr. 675/22.12.2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V., reiese că persoana privată de libertate P. G. a fost condamnată la o pedeapsă de 1779 zile închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin sentința penală nr. 16/2012 a Judecătoriei Huși, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 16/2012.
Executarea pedepsei a început la 30.11.2011 și urmează să expire la data de 12.10.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 1779 zile închisoare fracția de 2/3, respectiv 1186 zile închisoare.
Până la data de 22.12.2014, condamnatul a executat efectiv 1119 zile închisoare, 68 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, nu a executat zile în arest preventiv, în total fiind 1187 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate P. G. a avut un comportament pozitiv, fiind sancționată disciplinar o dată și fiind recompensată de 8 ori, din care de 6 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită și o dată cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior. A manifestat interes și receptivitate în cadrul activităților sportive și moral-religioase; a participat activ în cadrul activităților semistructurate de scurtă durată (concursuri, dezbateri și activități de educație pe platforma de eLearning pentru prevenire TB), în cadrul programelor psihologice (program de formare a abilităților parentate, program destinat persoanelor cu conduită agresivă, program destinat persoanelor cu afecțiuni psihice).
Rezultă că, în perioada aprilie 2013 – noiembrie 2014 persoana privată de libertate P. G. a participat la activitățile productive obținând un număr de 68,16 zile considerate ca executate în urma muncii prestate, iar pentru implicarea activă în cadrul activităților productive, de educație și de asistență psihosocială a obținut un număr de 358 credite.
Raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat, precum și la actele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.
Instanța a constatat că persoana privată de libertate este recidivistă, fiind condamnată anterior la pedeapsa de 15 ani închisoare prin sentința penală nr. 36/13.02.2002 a Tribunalului V. pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat (art. 175 V.C.P.), din care a fost eliberat la data de 15.12.2010, cu un rest de 1779 zile, a fost sancționată disciplinar o dată. Acesta a mai beneficiat de liberare condiționată o dată fapt ce denotă instanței că nu a înțeles scopul acordării unui astfel de beneficiu și nici scopul pedepsei aplicate.
P. urmare, având în vedere durata executată până în prezent din pedeapsă, precum și a celei care a mai rămas de executat, instanța a apreciat că se impune o perioadă suplimentară de detenție pentru reeducarea persoanei, la acest moment, neexistând convingerea deplină a instanței că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța a apreciat că persoana privată de libertate P. G. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
Față de dispozițiile art. 59 Cod penal anterior și considerentele expuse, instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul P. V. este neîntemeiată. În consecință, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului P. G., anterior executării integrale a pedepsei de 1779 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 16/2012 a Judecătoriei Huși în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 16/2012.
Văzând dispozițiile 587 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 22.04.2015.
În baza art. 275 alin.3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Impotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul P. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor invocate, precum și din oficiu, Tribunalul V. constată că în mod just și în deplin consens cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată.
Astfel, s-a avut în vedere faptul că acest contestator este recidivist, suferind anterior o condamnare la o pedeapsă de 15 ani închisoare prin sentința penală nr. 36/13.02.2002 a Tribunalului V. pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat (art. 175 V.C.P.), din care a fost eliberat la data de 15.12.2010, cu un rest de 1779 zile, a fost sancționată disciplinar o dată. Acesta a mai beneficiat de liberare condiționată o dată fapt ce denotă instanței că nu a înțeles scopul acordării unui astfel de beneficiu și nici scopul pedepsei aplicate.
Se mai observă că persoana condamnată, se află la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv, a fost sancționată disciplinar o dată și a fost recompensată de 8 ori. A participat la activități de educație și consiliere psihologică. A participat la activități productive unde a obținut un număr de 68,16 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 100 Cod penal.
Față de cele reținute în caracterizarea făcută de Comisia de liberări condiționate, dar având în vedere și cazierul persoanei condamnate, Tribunalul reține că persoana care a formulat contestația și care a solicitat liberarea condiționată nu a dat dovadă de îndreptare a comportamentului său ilicit, continuându-și activitatea infracțională prin comiterea din nou a infracțiunilor.
Scopul aplicării pedepsei este, în acest caz, neatins, în prezent impunându-se continuarea activității de reeducare a contestatorului, pentru ca acesta să se reeduce, pentru a se evita pe viitor, noi încălcări ale legii penale.
Termenul stabilit de instanța de fond pentru reiterarea cererii de liberare condiționată este unul rezonabil, care nu se impune a fi modificat, fiind necesar pentru continuarea reeducării contestatorului în spiritul respectării legii și a înlăturării pentru viitor, a eventualelor încălcări ale acesteia din partea sa.
Față de cele arătate mai sus, se va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul P. G., deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 9/08.01.2015 a Judecătoriei V., pe care o menține.
Conform art. 275 alin. 4 pct. 2 C.proc.pen. contestatorul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnatul P. G., fiul lui P. și I., născut la data de 24 mai 1972, CNP/_, deținut în prezent în P. V., împotriva sentinței penale nr. 9/08.01.2015 a Judecătoriei V., pe care o menține.
Conform art. 275 alin. 4 pct. 2 C.proc.pen. contestatorul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
Președinte,
E. G. A.
Grefier,
M. L. M. F.
Red.E.G.A.
Tehnored.M.M.F.
5 ex./24.02.2015
Judec.V., judecător fond: C. A.C.
..02.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 341/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din... → |
---|