Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 51/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 51/D.C.
Ședința publică de la 17 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E.-G. A.
Grefier M.-L. M. F.
Reprezentantul Ministerului Public reprezentat de procuror T. –M. R. din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației formulată de condamnatul I. M., fiul lui A. și Florența, născut la data de 6 sept.1990, actualmente deținut în Penitenciarul V., împotriva sentinței penale nr. 586 din 20.03.2014 a Judecătoriei V. dată în dosarul nr._, având ca obiect-liberarea condiționată (art.587 NCPP) .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa contestatorului-condamnat I. M..
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 16 aprilie 2014, susținerile părților și a reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, la cererea apărătorului contestatorului pentru a depune la dosar, în susținerea contestației înscrisuri, s-a amânat pronunțarea cauzei, pentru astăzi, 17 aprilie 2014.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA
Asupra contestației de față, deliberând, constată urmatoarele:
P. sentinta penala nr.586/20.03.2014 a Judecatoriei V. s-a respins propunerea de liberare conditionată formulată de comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului V., cu privire la I. M., detinut în Penitenciarul V. si s-a fixat termen de reiterare a cererii după data de 10.05.2014.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului I. M. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța a reținut că din procesul-verbal nr. 114/10.03.2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate I. M. se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1465/2009 a Judecătoriei G., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal.
Executarea pedepsei a început la 06.05.2011 și urmează să expire în termen la data de 08.02.2015. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 1461 zile închisoare o fracție de 2/3, respectiv 974 zile închisoare.
Până la data de 10.03.2014, condamnatul a executat efectiv 1040 zile închisoare, 51 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 86 zile executate în arest preventiv, în total fiind 1177 zile câștigate și executate.
S-a considerat de către Comisie că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 și 60 Cod penal.
La cerere au fost atașate următoarele acte: procesul-verbal nr. 114/10.03.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-6).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
P. procesul-verbal nr. 114/10.03.2014, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei privată de libertate I. M., anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1465/2009 a Judecătoriei G., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 C.p.
S-a reținut că persoana condamnată I. M., aflată la a patra analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament oscilant, a fost sancționată disciplinar de 2 ori și recompensată de 3 ori, a participat la activitățile productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a câștigat 51 de zile. De la ultima analiză în comisie nu au survenit modificări în situația sa.
S-a indicat și că persoana privată de libertate, recidivist, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Instanța a apreciat că propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. este neîntemeiată pentru considerentele ce au fost expuse în continuare:
Din procesul-verbal nr. 114/10.03.2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., reiese că persoana privată de libertate I. M. se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1465/2009 a Judecătoriei G., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal.
Executarea pedepsei a început la 06.05.2011 și urmează să expire în termen la data de 08.02.2015. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 1461 zile închisoare o fracție de 2/3, respectiv 974 zile închisoare.
Până la data de 10.03.2014, condamnatul a executat efectiv 1040 zile închisoare, 51 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, 86 zile executate în arest preventiv, în total fiind 1177 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, legea prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate I. M., aflată la a patra analiză a comisiei, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament oscilant în sensul că a fost sancționat disciplinar de 2 ori și recompensat de 3 ori.
Deși persoana privată de libertate a participat la activități productive și gospodărești iar de la ultima analiză în comisie nu a mai fost sanctionată disciplinar, instanța a apreciat că, la acest moment nu există suficiente garanții că scopul pedepsei este împlinit.
Faptul că condamnatul nu a fost sancționat disciplinar în ultima perioada nu semnifică dovezi temeinice de îndreptare ci doar că acesta s-a conformat regulamnetului de ordine interioară al penitenciarului.
Instanța a observat că deși nu a fost sancționat disciplinar, acesta nici nu s-a remarcat printr-o participare intensă la programele desfășurate în penitenciar și nici nu a fost recompensat pentru conduita sa.
În lumina acestor considerente, față de lipsa dovezilor temeinice de îndreptare, instanța a apreciat că persoana privată de libertate I. M. nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege, impunându-se o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
În consecință, în mod netemeinic, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a formulat propunere de liberare condiționată a condamnatului I. M. anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1465/2009 a Judecătoriei G., motiv pentru care instanța a respins propunerea cu această mențiune.
Văzând dispozițiile art. 587 alin. 2 Cod de procedură penală, instanța a fixat termen de reiterare a cererii după data de 10.05.2014.
În baza art. 275 alin. 3 din Noul Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva sentinței în termen legal a formulat contestație petentul solicitând admiterea cererii întrucât sunt îndeplinite toate cerintele legale.
Verificând sentinta prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu, tribunalul constată că este fondată contestația formulată.
Din actele si lucrările dosarului, instanța de fond reține în mod corect faptul că persoana privată de libertate I. M. a executat fracția legală pentru a deveni propozabil, timp în care a avut 2 sancțiuni disciplinare, și 3 recompense, din care de 2 ori cu ridicarea sancțiunilor anterioare.
A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 51 de zile câștig.
Condamantul a executat în arest preventiv, un nr. de 86 de zile, iar de la 06.05.2011, până la 10.03.2014 când a fost evaluat de comisia de liberări condiționate, a executat un nr. de 1177de zile din cele 1461.
Liberarea conditionată se acordă în cazul în care condamnatul a executat fractiunea stabilită de lege din pedeapsă, nu a fost sanctionat disciplinar, a executat dispozitiile primite, a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Beneficiul liberarii conditionate nu poate fi refuzat decât atunci când din comportarea condamnatului reiese că acesta nu s-a îndreptat si că scopul pedepsei nu a fost atins înainte de executarea ei în întregime.
Cererea de liberare condiționată a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că deși a participat la activități productive și gospodărești iar de la ulștima analiză în comisie nu a mai fost sancționată disciplinar, nu ar exista la acest moment, garanții că scopul pedepsei este împlinit.
Tot instanța de fond a respins cererea condamnatului, motivând faptul că acesta chiar dacă nu a mai fost sancționat în ultima perioadă, nu semnifică dovezi temeinice de îndreptare, ci doar că acesta s-a conformat regulamentului de ordine interioară al penitenciarului.
Față de actele existente la dosarul cauzei, având în vedere caracterizarea comisiei de liberări condiționate și văzând dispozițiile legale referitoare la liberarea condiționată, T. reține că petentul - condamnat I. M. a respectat regulamentul de ordine interioară din penitenciar, a executat dispozitiile primite de cei îndrituiti în acest sens si constată astfel că a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Se observă că nu a mai fost sancționat disciplinar de la data de 22.02.2013, ceea ce relevă o îmbunătățire a comportamentului petentului-condamnat și constituie un indiciu pentru reeducarea lui, astfel că nu mai este necesară executarea restului de pedeapsă prin privare de libertate
Într-adevăr contestatorul are antecedente penale, însă se află la a patra analiză în comisie, fiind o dată amânat de către comisie, iar de două ori, amânat prin sentințele penale nr. 1091/05.09.2013, nr. 84/17.01.2014 ale Judecătoriei V..
De asemenea, se observă și faptul că persoana privată de libertate I. M. nu a mai beneficiat de liberare condiționată până în prezent.
Liberarea conditionată se acordă în cazul în care condamnatul a executat fractiunea stabilită de lege din pedeapsă, nu a fost sanctionat disciplinar, a executat dispozitiile primite, a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Nici natura si gravitatea faptei nu sunt prevăzute printre criteriile art. 59 cod penal, deoarece acestea au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei.
Beneficiul liberării conditionate nu poate fi refuzat decât atunci când din comportarea condamnatului reiese ca acesta nu s-a îndreptat si că scopul pedepsei nu a fost atins înainte de executarea ei în întregime, tinându-se seama si de antecedentele sale penale.
P. respingerea propunerii de liberare conditionată pe considerentul că persoana privată de libertate nu a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa - desi acesta a executat întreaga fracțiune de pedeapsă prevăzută în art. 59, 60 Cod penal, iar în timpul executării pedepsei a avut o comportare bună, prima instanta a dat o interpretare gresită prevederilor art. 59 alin. 1 Cod penal, criteriul sus-mentionat fiind în afara elementelor subiective de apreciere la care se refera expres aceste dispozitii.
Contestatorul execută o pedeapsă de 4 ani, în regim semideschis.
Umanismul dreptului penal este un principiu fundamental al dreptului penal, potrivit căruia, în determinarea scopului legii penale și a mijloacelor de realizare a acesteia, se pornește de la înțelegerea și ocrotirea intereselor fundamentale ale omului.
Este unul din principiile dreptului penal, conform căruia, in determinarea legii penale si a valorilor apărate, o pozitie deosebit de importantă o ocupă interesele si drepturile fundamentale ale omului, demnitatea, onoarea si alte atribute ale personalitătii umane.
Dreptul nostru penal este descris ca fiind unul caracterizat prin „umanism”.
Datorită acestui principiu există și reglementarea posibilității unui condamnat ca, atunci când îndeplinește condițiile cerute de lege, să poată fi liberat înainte să execute integral pedeapsa.
Liberarea condiționată nu operează automat, ci numai dacă instanța apreciază, pe bază de probe și în anumite condiții, că prin conduita condamnatului scopul educativ și preventiv al pedepsei a fost atins.
Reeducarea si îndreptarea contestatorului se poate face si fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă, astfel încât, se apreciază ca fondată, contestația si va fi admisă în baza art. 587 alin. 1 și art.425 alin. 7 pct. 2 lit. a Noul Cod pr.penală.
Va casa sentința, iar pe fond va admite propunerea formulată de către Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului V..
Se va dispune liberarea condiționată a condamnatului I. M..
Având în vedere faptul că executarea a început sub legea veche care este mai favorabilă și din punctul de vedere al efectelor liberării condiționate,T. va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal de la 1969, care prevăd care sunt consecințele în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Se vor menține dispozițiile din sentință privind avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu la fond și înlătură dispozițiile contrare.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în contestație, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de condamnatul I. M., împotriva sentintei penale nr. 586/20.03.2014, pronunțată de Judecătoria V., în dosarul nr._ .
Casează sentința, iar pe fond admite propunerea formulată de către Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului V..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului I. M., fiul lui I. A. și Florența, născut la data de 6 septembrie 1990, CNP_, deținut actualmente în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 4(patru) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1465/2009 a Judecătoriei G., mandat de executare nr. 1729/2011.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 61 Cod penal de la 1969, care prevăd care sunt consecințele în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului I. M., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1729/2011 emis de Judecătoria G., dacă nu este arestat în altă cauză.
Menține dispozițiile din sentință privind avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu la fond și înlătură dispozițiile contrare.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în contestație, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2014.
Președinte,
E.-G. A.
Grefier,
M.-L. M. F.
Red.E.G.A.
Tehnored.M.M.F.
4 ex./24.04.2014
Judecătoria V., judecător fond: C. V.
..04.2014
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 246/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
---|