Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 201/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-08-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 201/D.C.
Ședința publică de la 04 August 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Grefier D. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă T. V.
Pe rol se află spre soluționare contestația formulată de inculpatul N. I., fiul lui V. și A., născut la 21 martie 1964, CNP-_, în prezent aflat în Penitenciarul V., împotriva încheierii pronunțată de către Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. _ 14.
Obiectul cauzei: contestație împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul N. I., asistat de apărător desemnat din oficiu, d-na av. B. G.- cu delegație de asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Judecătorul verifică identitatea inculpatului contestator pe baza datelor de stare civilă consemnate în actele dosarului.
Interpelat, inculpatul arată că își menține contestația formulată și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri prealabile formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul asupra contestației formulate.
Având cuvântul, d-na avocat B. G., solicită admiterea contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive. În acest sens solicită a se constata ca nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Este adevărat că legea prevede pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului o pedeapsă mai mare de 5 ani, însă trebuie să fie avute în vedere și împrejurările comiterii faptelor, atitudinea de recunoaștere adoptată de inculpat.
În concluzie, solicită admiterea contestației în sensul de a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de inculpat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțată de Judecătoria Bârlad și să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În mod corect instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat în luna mai a anului 2014 și a menținut starea de arest a inculpatului, în primul rând pentru faptul că temeiurile inițiale ale arestării în această cauză au rămas neschimbate și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, cu referire la art. 223 alin.2 din Codul de procedură penală.
Privarea de libertate a inculpatului este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, stare de pericol care nu a dispărut în intervalul scurt, de aproximativ 3 luni, scurs de la momentul arestării preventive a inculpatului. În mod corect a apreciat judecătorul de la fond că acest inculpat nu poate fi cercetat, cel puțin deocamdată, decât în stare de arest preventiv, în primul rând pentru buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, s-a apreciat în mod corect că nici o altă măsură nu ar fi suficientă față de inculpat întrucât judecarea în altă modalitate decât în stare de arest preventiv ar crea în rândul societății civile o stare de neîncredere, în condițiile în care inculpatul este recidivist, dând dovadă de o perseverență infracțională deosebită, suferind anterior mai multe condamnări, începând cu anul 1988, pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului. Consideră că în acest fel inculpatul a dat dovadă de o sfidare a normelor de conviețuire socială.
Pentru aceste motive solicită reprezentantul Ministerului Public, respingerea, ca nefondată, a contestației formulate.
Având ultimul, inculpatul contestator N. I. arată că a restituit telefonul pe care l-a luat, este bolnav și solicită judecarea în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza fiind lăsată în pronunțare.
Ulterior deliberării,
T.:
Asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 28 iulie 2014, Judecătoria Bârlad, în baza art. 362, rap. la art. 208 NCPP, a verificat și constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul:
- N. I., fiul lui V. și A., născut la data de 21.03.1964 în Mun. Bârlad, jud. V., fără domiciliu, CNP -_, cetățenie română, necăsătorit, studii 4 clase, fără ocupație, recidivist, domiciliat în mun. Bârlad, jud. V. - lipsă domiciliu, recidivist, aflat în stare de arest preventiv în Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul IPJ V., arestat în baza încheierii de ședință nr. 17 din data de 06 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, cu mandat de arestare preventivă nr. 10/UP din 06 mai 2014, arestare preventivă prelungită în baza încheierii de ședință nr. 21 din 03 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosar nr._, măsură pe care a menținut-o.
În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul V..
Măsura dispusă a fost comunicată administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad din data de 27.06.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. I. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228 cod penal, art. 229 alin. 2 lit. b cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal, furt prev. de art. 228 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal, agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 375 teza finală cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 teza I cod penal.
Prin încheierea din data de 25.07.2014, Judecătorul de Cameră Preliminară, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1634/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad privind pe inculpatul N. I., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor furt calificat prev. de art. 228 cod penal, art. 229 alin. 2 lit. b cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal, furt prev. de art. 228 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal, agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 375 teza finală cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 teza I cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive. Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Asistența juridică a inculpatului a fost asigurată de către avocat oficiu cu delegație la dosar.
Analizând actele dosarului, instanța reține că inculpatul N. I. a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 17/2014, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 10/UP din 06.05.2014.
Prin încheierea din data de 02.07.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia stării de arest și a menținut starea de arest, până la o nouă verificare.
În baza art. 362 NCPP, instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.
Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”
Potrivit alin. (3) al art. 202 C. proc. pen., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
Potrivit dispozițiilor legale enunțate, instanța se pronunță din oficiu sau la cerere cu privire la oportunitatea menținerii sau înlocuirii măsurii preventive.
Instanța constată că, în cauză, există probe directe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul N. I. a săvârșit faptele de care este acuzat.
Analizând comparativ temeiurile și pedepsele prevăzute pentru faptele reținute în sarcina inculpatului, instanța apreciază că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Instanța reține că, din probele administrate în dosar până la acest moment, în speță rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat.
Pericolul social rezultă din circumstanțele în care au fost săvârșite faptele, respectiv faptul că violențele de o gravitate ridicată au fost exercitate de inculpat în centrul orașului, în plină zi, în văzul oamenilor de rând și cu sfidare totală față de respectarea normelor de conviețuire socială.
Instanța apreciază că infracțiunile de furt, dar mai ales infracțiunea de agresiune sexuală, care se rețin în sarcina inculpatului tulbură nu numai ordinea juridică, dar și, în primul rând, mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesual penal, această tulburare fiind susceptibilă de a se repeta în viitor, din cauza faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății însăși.
Cu privire la persoana inculpatului se reține faptul că acesta a săvârșit fapta în stare de recidivă. Astfel prin sentința penală cu nr. 463/21.09.2010 a Judecătoriei Bârlad a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e, f și g cod penal 1969 cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal 1969 și art. 37 al. 1 lit. b cod penal 1969. Inculpatul a fost arestat la data de 11.11.2010, liberat la data de 21.11.2012 cu un rest rămas neexecutat de 170 zile.
De asemenea, conform fișei de cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri pentru săvârșirea unor fapte contra patrimoniului, precum și faptul că acesta nu are un loc de muncă dovedesc pericolul concret ca acesta să săvârșească noi fapte prevăzute de legea penală în viitor și constituie date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității în lipsa luării măsurii arestării preventive.
Astfel se ajunge la concluzia că acesta prezintă o periculozitate sporită și un risc cert pentru ordinea socială dacă ar fi cercetat în stare de libertate.
Aceste circumstanțe personale, precum și cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menținerea stării de arest.
Raportat la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, cu siguranță gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevazute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică. Așa cum s-a statuat în mod constant în Jurisprudența CEDO, măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea, ca și menținerea ei, trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate.
Măsura arestului preventiv se poate dispune, respectiv menține, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C. proc. pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Ori, la acest moment al desfășurării procedurilor, instanța apreciază că o astfel de măsură este compatibilă cu situația particulară a inculpatului.
În consecință, instanța va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, urmând a menține măsura privativă de libertate a inculpatului, care urmează a fi verificată în termenul prevăzut de art. 208 alin. 4 Noul cod de procedură penală.
În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul V..
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul care, în esență, a criticat-o pentru netemeinicie, respectiv pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, apreciind că lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la împrejurările comiterii faptelor și la atitudinea de recunoaștere adoptată de inculpat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în vederea soluționării contestației promovată de inculpatul N. I., T. constată că aceasta nu este fondată.
În mod corect instanța de fond a reținut că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, constatând că măsura arestării preventive este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Conform art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, s-au avut în vedere condițiile arătate în mod expres de art. 223 alin. 2 NCPP care vizează expres luarea măsurii arestării preventive și fac referire, pe de o parte, la un set limitativ de infracțiuni, iar pe de altă parte, la infracțiuni pedepsite cu pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și în funcție de gravitatea infracțiunilor comise, modul și circumstanțelor comiterii acestora, apreciind că lăsarea inculpatului în libertate constituie un pericol pentru ordinea publică.
S-a avut în vedere gravitatea și natura infracțiunilor comise, modalitatea concretă de comitere a acestora.
De asemenea, s-a constatat existența condițiilor prev. de art. 202 alin. 1 NCPP, în sensul că există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat.
Măsura este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și imperios necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei.
Pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia a mediului din care acesta provine inculpatul, s-a constatat că privarea de libertate a acestuia este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În pofida susținerilor că pericolul pentru ordinea publică ar trebui întotdeauna probat prin administrarea unor anume dovezi, instanța arată că acest pericol poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura, gravitatea acesteia și elementele care caracterizează persoana infractorului.
Existența pericolului pentru ordinea publică poate rezulta așadar, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Este de remarcat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social. Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității, unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
În prezenta cauză, pericolul concret pentru ordinea publică este determinat, în primul rând, de natura infracțiunilor pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, dar și de persoana acestuia, care a comis faptele în stare de recidivă.
În demersul său, instanța trebuie să țină seama și de circumstanțele personale ale inculpatului, precum caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia etc.
Curtea Europeană a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.
Infracțiunea de înșelăciune, aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală persoanei – cu impact social deosebit, iar asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
C.E.D.O. a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte.
S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării, cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.
Instanța apreciază că măsura este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, răspunzând astfel exigențelor art. 202 alin. 1 Noul cod de procedură penală, până la acest moment nefiind administrată nicio probă în fața instanței de judecată, cercetarea judecătorească fiind abia la început.
De asemenea, pentru toate aceste considerente, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu s-a schimbat, neimpunându-se revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu alte măsuri preventive mai puțin restrictive,.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul N. I., fiul lui V. și A., născut la 21 martie 1964, CNP-_, în prezent aflat în Penitenciarul V., împotriva încheierii pronunțată la data de 28.07.2014 de către Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. _ 14, pe care o va menține.
Constatând culpa procesuală a contestatorului, în temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu desemnat din oficiu, care se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul N. I., fiul lui V. și A., născut la 21 martie 1964, CNP-_, în prezent aflat în Penitenciarul V., împotriva încheierii pronunțată la data de 28.07.2014 de către Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. _ 14, pe care o menține.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu desemnat din oficiu, care se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 august 2014.
Președinte,
L.-M. B.
Grefier,
D. P.
Red.BLM
Tehnored.:D.P.
4 ex/04 August 2014
Judecătoria Bârlad :jud. N. B.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 184/2014.... → |
|---|
