Cameră preliminară. Respingerea excepţiilor privind încălcarea dreptului la apărare al unuia dintre inculpaţi.

Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. x din data de 16.11.2015

Prin încheierea din 21.04.2015 judecătorul de cameră preliminară a dispus următoarele:

"În baza art. 345 alin.1 Cod procedură penală respinge excepțiile invocate de către inculpatul C. privind nelegalitatea sesizării instanței și nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În baza art. 346 Cod procedură penală, constată legalitatea rechizitoriului (…), constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (…).

Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul mai sus menționat.

Termenul de judecată în prezenta cauză penală va fi stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 10314 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus începerea judecății.";

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților C., B. și G., fiecare dintre aceștia pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie calificată"; prev. și ped. de art.233-art.234 alin.1 lit.d Cod penal cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal și art. 77 lit.a Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului C.că, (toți trei având la momentul respectiv vârste curpinse între 16 și 18 ani), la data de 23.09.2014, ora 2045, în loc public (respectiv în municipiul Iași, pe malul stâng al râului Bahlui, din direcția Podu Roș spre Tudor Vladimirescu) a izbit-o la pământ pe persoana vătămată T. (în vârstă de 26 de ani) și, prin smulgere, ajutat fiind de către inculpatul B., au deposedat-o de o geantă pe care o avea în mână, în interiorul căreia se aflau alte bunuri personale, suma de 32 lei și un telefon mobil marca Samsung S4, acest din urmă bun fiind înmânat inculpatului G., întreaga activitatea infracțională a inculpaților având la bază o înțelegere prealabilă a acestora.

Inculpatul minor G. (în prezent aflat în plasament la asistentul maternal profesionist S.), prin asistentul maternal și apărătorul său ales, a formulat excepții privind nelegalitatea probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, aspecte care vizează, în principal, împrejurarea că urmărirea penală efectuată are un caracter defectuos, nestabilindu-se în mod clar șirul evenimentelor petrecute. Astfel, în esență, s-a arătat nu a fost respectat dreptul la apărare al acestui inculpat, în condițiile în care organele de urmărire penală au evitat prezența asistentului maternal la audierea acestuia, au asigurat, doar formal asistența obligatorie acestui inculpat, prin desemnarea unui apărător din oficiu (respectiv d-na av. A.) care l-a asistat în faza de urmărire penală și pe inculpatul B., fiind încălcate în acest mod prevederile art.88 alin.4 Cod procedură penală.

Totodată, s-a arătat că, în faza de urmărire penală, în mod artificial s-a scris în declarația minorului G. că acesta nu dorește expertizarea psihiatrică, probă a cărei administrare se impunea a fi efectuată, precum și că nu s-a urmărit stabilirea adevărului, ci doar realizarea unei corespondențe între declarațiilor celor cercetați.

De asemenea, s-a mai susținut că organele de urmărire penală nu au efectuat o anchetă legală, profesionistă și completă, ci au obstrucționat dreptul minorului G. la o apărare efectivă și prin aceea că apărătorului său ales nu i s-a permis studierea dosarului și realizarea unei apărări efective și calificate, ce s-ar fi concretizat inclusiv în solicitarea unei expertize psihiatrice a minorului, efectuarea unei confruntări între cei trei inculpați, ridicarea unei foi matricole privind situația la învățătură, modul de comportament al minorului, aspecte care ar fi lămurit participația efectivă a fiecărui inculpat în parte, calificarea fatei și răspunderea penală a fiecăruia dintre aceștia.

Față de aspectele invocate, inculpatul a solicitat restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru efectuarea următoarelor "activități";:

- expertiza psihiatrica a minorului G.;

- confruntarea minorului G. cu ceilalți doi inculpați privind participația fiecăruia săvârșirea faptei;

- solicitarea de la DGASPC Iași a unei evaluări privind mediul din care provine minorul, interesul manifestat de părinți cu privire la creșterea și educarea acestuia, comportarea minorului de la preluarea sa în plasament maternal și până în prezent;

- audierea minorului G. în prezența unui apărător ales.

(…)

S-a constatat că în cauză nu sunt relevate elemente de ordin probator care să confirme susținerile inculpatului G., în sensul existenței unor încălcări ale dispozițiilor legale care să afecteze valabilitatea probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, aspectele învederate de inculpat vizând în fapt aspecte strâns legate de temeinicia acuzațiilor formulate împotriva lor și de modalitatea de instrumentare a probatoriului. Aspectele legate de configurația concretă a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, inclusiv asupra probelor care ar fi putut fi administrate în această fază procesuală, nu reprezintă o chestiune de legalitate a mijloacelor de probă, ci un aspect ce vizează temeinicia acuzațiilor formulate împotriva inculpatului, chestiune ce va fi analizată de instanță, în cursul cercetării judecătorești și cu privire la care inculpatul are posibilitatea efectivă de a-și exprima punctul de vedere tot în această fază procesuală.

În ceea ce privește susținerea acestui inculpat, în sensul că modalitatea în care s-a desfășurat urmărirea penală i-a încălcat dreptul la apărare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că în faza procesuală anterior menționată s-a asigurat acestui inculpat exercitarea dreptului la apărare, fiindu-i adusă la cunoștință fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, precum și dreptul de a fi asistat de către un apărător ales pe întreg parcursul procesului penal. Astfel, este necesar a se remarca că inculpatul G. a fost audiat de către organele de urmărire penală în prezența unui apărător din oficiu - respectiv doamna avocat A., conform delegației aflate la fila 59 dosar urmărire penală - în condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul împuternicirii avocațiale depuse la dosarul de urmărire penală la fila 78, acesta și-a angajat un apărător - respectiv pe domnul avocat L. - la data de 27.11.2014, deci ulterior momentului în care a fost audiat în calitate de suspect (respectiv la data de 29.09.2014) și în calitate de inculpat (respectiv la data de 07.11.2014).

În cauză nu se poate vorbi despre o încălcare a dispozițiile art. 88 alin.4 Cod procedură penală, în condițiile în care declarațiile date de către numiții G. și B. în faza de urmărire penală, în prezența aceluiași apărător desemnat din oficiu, nu exprimau atitudini procesuale contradictorii la momentul la care s-a procedat la audierea acestora. Totodată, constată judecătorul de cameră preliminară că, anterior audierii sale, inculpatului G. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale (așa cum rezultă din procesul - verbal încheiat la data de 29.09.2014 - fila 60 dosar urmărire penală și din procesul - verbal încheiat la data de 07.11.2014 - fila 63 dosar urmărire penală), în prezența apărătorului desemnat din oficiu care, de altfel, prezent fiind în procedura de cameră preliminară, în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul B., a precizat că minorului i-a fost asigurat timpul necesar studierii înscrisurilor pe care le-a semnat în faza de urmărire penală, susținere confirmată și de către inculpatul B., prezent la același termen.

În ceea ce privește susținerea că urmărire penală s-a desfășurat cu încălcarea normelor de procedură, întrucât nu a fost citat asistentul maternal în grija căruia se află minorul G., judecătorul de cameră preliminară a constatat, dispozițiile art.505 Cod procedură penală impun organelor de urmărire penală obligația citării părinților, a tutorelui, curatorului sau a persoanei în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, numai în cazul în care acesta din urmă are vârsta mai mică de 16 ani. Ori, la momentul audierii sale de către organele de urmărire penală, minorul G. (născut la data de 03.11.1997) împlinise deja vârsta de 16 ani, astfel încât nu se impunea aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Cameră preliminară. Respingerea excepţiilor privind încălcarea dreptului la apărare al unuia dintre inculpaţi.