Contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Tardivitatea plângerii adresate acestuia.
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 3080 din data de 16.11.2015
Prin sentința penală nr. 3080/24.09.2015 pronunțată în dosarul nr. 21464/245/2015 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a contestației formulată de către persoana condamnată P.V.R., împotriva încheierii nr. 446/20.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Iași.
Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 446/20.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iași, în baza art. 56 alin. 6 lit. b din Legea nr. 254/2013 a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de persoana condamnată P.V.R..
Petentul, aflat în prezent în Penitenciarul Vaslui, a reclamat prin plângerea formulată la data de 18.05.2015 și înaintată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Botoșani că, în perioada cât a fost deținut în Penitenciarul Iași, a fost cazat în camere supraaglomerate, cu lumină naturală insuficientă și din care lipseau condițiile minime de detenție prevăzute de legislația națională și europeană.
Astfel, petentul arată că toate camerele erau murdare, pereții aveau igrasie, saltelele erau infestate cu paraziți și insecte, prezentau un miros insuportabil de urină și transpirație, iar în zilele de 26.11.2014, 12.12.2014, 14.01.2015 și 28.01.2015, camera 31 în care era cazat nu a beneficiat de căldură, deși afară erau temperaturi negative, cu mult sub 20 de grade, toate aceste neajunsuri fiind sesizate conducerii penitenciarului, prin cererile repetate formulate la datele de 11.08.2014, 07.11.2014, 15.12.2014, 15.01.2015 și, respectiv 29.01.2015.
Potrivit art. 56 al. 2 din Legea nr. 254/2013: "împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.""""
Dispozițiile alin. 2 al art. 56 trebuie interpretate și prin corelare cu dispozițiile alin. 6 referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul delegat, în cazul examinării pe fond a plângerii:
"Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii."
Având în vedere soluțiile pe care le poate dispune judecătorul de supraveghere, rezultă că legiuitorul a reglementat o procedură care are drept finalitate oprirea unei vătămări produse prin încălcarea unor dreptului.
De asemenea, plângerea trebuie să vizeze o anumită măsură determinată luată de administrația penitenciarului, cu privire la care să se poată dispună anularea ori modificarea, în scopul opririi încălcării dreptului, ori trebuie să fie determinată de pasivitatea administrației penitenciarului care nu ia măsurile legale ce se impun, caz în care se poate dispune obligarea administrației la luarea unor măsuri, de asemenea, în scopul opririi încălcării drepturilor.
În cauză, față de înscrisurile atașate la dosar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a constatat că plângerea petentului este tardivă, fiind formulată cu mult după expirarea termenului de 10 zile, de la data când acesta a luat cunoștință de măsura luată, respectiv de încălcarea dreptului de a beneficia de condiții minime de detenție, aspecte sesizate prin cererile adresate conducerii Penitenciarului Iași la datele de 07.11.2014, 15.12.2014 și, respectiv 15.01.2015.
Astfel, petentul a formulat la data de 18.05.2015 o plângere, prin care a reclamat încălcarea unor drepturi de către administrația Penitenciarului Iași, pretins încălcate în cursul anului 2014 și începutul anului 2015, plângerea fiind înregistrată după expirarea termenului de 10 zile prevăzut, în mod imperativ, de dispozițiile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013.
Formularea unei plângeri după expirarea termenului legal duce la decăderea petentului din exercițiul dreptului și la imposibilitatea analizării plângerii pe fond.
Instanța a considerat că încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate este legală și temeinică.
După cum se poate observa din cuprinsul documentației înaintate de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, petentul a formulat o plângere prin care reclama încălcarea unor drepturi la data de 18.05.2015 (filele 5-8 din dosarul Biroului judecătorului de supraveghere a privării de libertate).
Susținerile petentului potrivit cărora ar fi adus, verbal, la cunoștința judecătorilor de supraveghere a privării de libertate, nerespectarea drepturilor sale de cazare și detenție nu pot fi reținute de către instanță întrucât legislația națională nu prevede o astfel de procedură, a sesizării verbale, neexistând posibilitatea legală ca judecătorii de supraveghere să intre în contact cu deținuții decât în situațiile prevăzute de Legea nr. 254/2013.
În același timp, în declarația dată în cursul procedurii în fața judecătorului de supraveghere petentul a recunoscut faptul că a depășit termenul de formulare a plângerii, argumentând că a fost din cauza presiunilor psihice exercitate de persoanele din conducerea Penitenciarului Iași.
Natura juridică a termenului prevăzut la art. 56 alin. 2 din Legea nr. 254/2013 este de decădere. Pe cale de consecință, în conformitate cu art. 268 alin. 1 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, sancțiune care se aplică în prezenta cauză.
Având în vedere că legislația națională cuprinde suficiente garanții de remediere a încălcării drepturilor persoanelor private de libertate (prevăzute în special în Legea nr. 254/2013), instanța constată că nu există motive pentru a se aplica direct prevederile legislației europene, în speță ale Convenției europene a drepturilor omului. Astfel, persoana privată are dreptul de a formula plângere împotriva măsurilor administrației penitenciarelor și un magistrat independent poate decide asupra acuzațiilor aduse, iar împotriva hotărârii acestui magistrat persoana privată de libertate are acces la un tribunal imparțial. De asemenea, statul are posibilitatea de a stabili termenele în care pot fi exercitate drepturile persoanelor private de libertate.
Solicitarea de obligare a statului român la plata unor despăgubiri pe calea contestației împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate este inadmisibilă, reclamantul având posibilitatea efectivă de a se adresa instanței civile pentru soluționarea acestei cereri.
