CONFISCAREA SPECIALĂ
| Comentarii |
|
89. în cazul săvârşirii infracţiunii de falsificare de monede sau alte valori, prevăzută în art. 282 alin. 2, raportat la art. 284 C. pen. - prin punerea în circulaţie a unei bancnote de 100 dolari falsificată - instanţa, pronunţând condamnarea inculpatului, a procedat corect atunci când a dispus confiscarea specială a acelei monede, dar a greşit indicând ca temei al acestei măsuri prevederile art. 118 lit. b C. pen., în locul dispoziţiilor art. 118 lit. e C. pen.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 3/A/1997
90. Inculpaţii - condamnaţi pentru infracţiunea de trafic de stupefiante, prevăzută în art. 312 C. pen., săvârşită prin deţinerea, în scop de comercializare a unei cantităţi de 18 kg de mercur alb - susţin, prin apelul declarat, că în mod greşit prima instanţă a indicat, ca temei juridic al măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispusă cu privire la această cantitate de mercur, dispoziţiile art. 118 lit. b C. pen., în loc să se refere la dispoziţiile art. 118 lit. e C. pen.
Critica este justificată, dar nu există motiv pentru admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei atacate, atâta vreme cât dispoziţiile art. 118 C. pen. au fost bine aplicate prin confiscarea lucrului deţinut contra dispoziţiilor legale; referirea greşită la o altă dispoziţie a acestui text, în locul celei care ar fi trebuit aplicată, este nerelevantă, din moment ce din conţinutul minutei, al considerentelor şi al dispozitivului rezultă cu certitudine lucrul supus confiscării speciale.
C. Apel Bucureşti, s. a Ii-a pen., dec. nr. 56/A/1997
91. Inculpatul, săvârşind cu arma pentru care avea permis de port-armă, o tentativă de omor, prima instanţă a dispus, prin hotărârea de condamnare, confiscarea specială - în baza art. 118 C. pen. - nu numai a armei, dar şi a cartuşelor şi alicelor găsite la domiciliul inculpatului.
Această măsură este legală, deoarece, ca urmare a comiterii faptei, inculpatului i s-a anulat permisul de port-armă şi, drept consecinţă, el nu mai putea deţine nici muniţia - deşi aceasta nu a servit şi nu a fost destinată la săvârşirea unei infracţiuni - care, prin anularea permisului, a devenit “lucru deţinut în contra dispoziţiilor legale” şi supus confiscării speciale în baza art. 118 lit. e C. pen.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 32/A/1997
NOTĂ. Soluţia ni se pare corectă. Potrivit art. 18 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, persoanelor autorizate să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme şi muniţii, li se eliberează un aşa-numit “permis de armă” care, în conformitate cu prevederile art. 25 lit. d din aceeaşi lege, se retrage - concomitent cu anularea autorizaţiei - atunci când, printre altele, titularul său a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru infracţiuni la săvârşirea cărora s-a folosit de armă ori pentru săvârşirea oricăreia dintre infracţiunile la regimul armelor de foc şi al muniţiilor. Deci, odată ce autorizarea este supusă anulării iar permisul de armă - care dă dreptul titularului de a deţine nu numai arma, ci şi muniţia - este supus retragerii, atât arma de care s-a folosit, în speţă, inculpatul la comiterea tentativei de omor, cât şi muniţia aferentă au devenit confiscabile, cea dintâi în baza art. 118 lit. b iar cea de-a doua în temeiul art. 118 lit. e C. pen.
92. Inculpaţii - condamnaţi pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen. - folosind violenţa, au deposedat partea vătămată de un rucsac în care se aflau diferite bunuri, luând fiecare unele dintre acestea, iar pe celelalte şi rucsacul abandonându-le la locul faptei.
Prima instanţă a dispus în mod greşit, în baza art. 118 lit. d C. pen., confiscarea specială a bunurilor însuşite de inculpaţi sau a contravalorii lor, deoarece o parte dintre ele au fost găsite la domiciliile inculpaţilor şi restituite persoanei vătămate, care nu s-a constituit parte civilă, iar celelalte - pe care inculpaţii le-au abandonat - nu puteau face obiectul confiscării speciale.
Potrivit art. 118 lit. d C. pen., sunt supuse confiscării lucrurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate, şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Aceasta înseamnă că, atâta timp cât bunurile abandonate după săvâşirea faptei nu au constituit un “beneficiu” al inculpaţilor, aceştia nu puteau fi obligaţi, în baza textului sus-menţionat, la plata contravalorii lor.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 166/A/1997
NOTĂ. Contrar a ceea ce afirmă instanţa de rescurs, inculpaţii au dobândit, prin săvârşirea infracţiunii, atât rucsacul părţii vătămate, cât şi întregul conţinut al acestuia -toate bunurile aflate în el. Prin luarea rucsacului din posesia părţii vătămate, nu numai rucsacul, ci şi toate bunurile aflate în interiorul său, au trecut sub puterea de dispoziţie a inculpaţilor, ceea ce echivalează cu dobândirea lor. Şi tocmai pentru că le-au dobândit, inculpaţii au putut dispune de ele, fie împărţindu-le între ei, fie lăsându-le la locul faptei.
Se impunea deci ca măsura confiscării speciale - sub forma obligării la plata unui echivalent bănesc - să fie menţinută în ceea ce priveşte bunurile pe care, după ce şi le-au însuţit, inculpaţii le-au abandonat.
Teza promovată de curte - aceea că, în caz de furt, dacă bunul furat şi nerestituit păgubaşului nu poate fi confiscat în natură, inculpatul trebuie obligat la un echivalent bănesc numai dacă şi în măsura în care a beneficiat efectiv de pe urma faptei săvârşite conduce, pe cale de consecinţă, la concluzia că în cazul în care inculpatul a vândut bunul sustras unui cumpărător de bună credinţă iar persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, obiectul confiscării îl poate constitui numai o sumă egală cu cea încasată ca preţ, şi nu o sumă echivalentă valorii reale a bunului. Acest punct de vedere şi-a găsit expresia în unele hotărâri judecătoreşti (v.: TS, c7, dec. nr. 55/1985, RRD nr. 7/1986, p. 27; TS, sp., dec. nr. 640/1986, RRD nr. 12/1986, p. 73; TS sm., dec. nr. 64/1986, CD, p. 250; Tj Braşov, dec. pen. nr. 367/1986, RRD nr. 9-10/1989, p. 145; Tj Ilfov, dec. pen. nr. 369/1979, R. 2, p. 76; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 869/1991, Culegere II, p. 58; Tm. Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 2154/1984, RRD nr. 3/1986, p. 78).
în ceea ce ne priveşte, credem că, atât în cazul în care inculpatul a abandonat, a donat sau a pierdut bunul furat, cât şi în acela în care a vândut bunul în condiţiile de mai sus-arătate, el trebuie obligat, în baza art. 118 C. pen., la plata unei sume echivalente valorii efective a bunului, cu excepţia cazului în care - în ultima ipoteză - suma încasată ca preţ depăşeşte valoarea reală a lucrului (v., în acest sens: TS, sp., dec. nr. 1744/1980, CD, p. 272; TS, sp., dec. nr. 1645/1979, RRD nr. 2/1980, p. 60; sm., dec. nr. 31/1978, CD, p. 352).
93. Atâta vreme cât cuţitul folosit de inculpat la săvârşirea infracţiunii de omor a făcut obiectul confiscării într-o cauză civilă în care inculpatul a fost judecat definitiv pentru o contravenţie conexă prevăzută de Legea nr. 61/1991, instanţa penală, pronunţând condamnarea inculpatului pentru tentativa de omor, nu mai putea dispune confiscarea aceluiaşi obiect în baza art. 118 lit. b C. pen., deşi temeiul juridic este diferit, deoarece luarea a doua oară a acestei măsuri ar fi lipsită de finalitate.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 170/A/1997
94. Potrivit art. 118 lit. d C. pen., lucrurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii - dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi nu servesc la despăgubirea acesteia - sunt supuse confiscării speciale.
Această dispoziţie se aplică şi în situaţia în care bunul dobândit de făptuitor provine nu din săvârşirea unei infracţiuni, ci a unei fapte prevăzute de legea penală care, neprezentând gradul de pericol social ce caracterizează o infracţiune, a atras pentru făptuitor - care a fost achitat - aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, în condiţiile art. 181 şi 91 C. pen.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 290/1997
NOTĂ. Soluţia de mai sus este contrară dispoziţiilor art. 118 lit. d C. pen., potrivit cărora, pentru ca măsura confiscării speciale să poată fi aplicată, este necesar ca bunul să fi fost dobândit prin săvârşirea unei infracţiuni, şi nu a unei fapte prevăzute de legea penală (aşa cum se dispune în art. 118 lit. a şi e C. pen., referitor la ipotezele menţionate în aceste dispoziţii). A se vedea, în acest sens: C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura AII, Bucureşti, 1997, p. 602; A. Ungureanu, Drept penal român, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 405. Explicaţia acestei diferenţieri - aparent curioasă - ar putea consta în aceea că, datorită valorii lor reduse, bunurile dobândite prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dar care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, dacă vor fi lăsate în mâinile făptuitorului, nu vor constitui sursa unei stări periculoase creată prin continua incitare la săvârşirea altor infracţiuni.
