Condamnarea unui inculpat căruia anterior i-au fost stabilite date d eidentificare urmare a înregistrării tardive a naşterii. Antecedenţă penală.

Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 1794 din data de 16.11.2015

Prin sentința penală nr. 1794/2015 instanța i-a aplicat inc. O.P. pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și două luni închisoare pentru un concurs de infracțiuni.

Instanța a constatat apoi că prin sentința penală nr. 38 din 16.01.2015 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin nerecurare la 27.01.2015 s-a admis contestația la executare privind lămurirea sentinței penale nr. 735/13.03.2013 a Judecătoriei Iași și s-a stabilit că persoana care își asuma în mod nereal și era cunoscută la data pronunțării respectivei sentințe ca având identitatea lui D.C., cu privire la care s-a dispus, prin respectiva sentință, condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3446/13.12.2011 a Judecătoriei Iași și executarea pedepsei totale de 3 ani și 9 luni închisoare, persoană cu privire la care ulterior s-a dispus, prin sentința penală nr. 1046/9.04.2014 a Judecătoriei Bacău, înlocuirea pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare cu măsura educativă a internării în centrul de detenție, măsură din executarea căreia a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 2304/25.08.2014 a Judecătoriei Brăila, este aceeași persoană față de care s-a dispus, prin sentința civilă nr. 709/15.03.2013 a Judecătoriei Roman, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 129/26.02.2014 a Tribunalului Neamț, înregistrarea tardivă a nașterii, anume O.P..

A constatat că inculpatul Orășanu Petru a comis infracțiunile din prezenta cauză după ce a fost liberat anticipat din măsura internării în centrul de detenție, conform sentinței penale nr. 2304 din 25.08.2014 a Judecătoriei Brăila, cu un rest neexecutat de 352 zile.

În conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 raportat la alin. 2 lit. b Cod penal, i-a aplicat inculpatului Orășanu Petru pedeapsa închisorii de 2 ani și 2 luni, pe care a majorat-o cucu 90 zile: total pedeapsă principală totală stabilită pentru inculpatul O.P.: 2 (doi) ani, 2 (două) luni și 90 (nouăzeci) zile închisoare, cu executare în regim de detenție.";

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Condamnarea unui inculpat căruia anterior i-au fost stabilite date d eidentificare urmare a înregistrării tardive a naşterii. Antecedenţă penală.