Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 39 din data de 14.09.2017

Dosar nr. ……………..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINȚA PENALĂ NR. 39

Ședința publică din data de 14 septembrie 2017

PREȘEDINTE : …………….

GREFIER : ………

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …… …….. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației la executare formulată de contestatorul - condamnat V. S., privind sentința penală nr. 31 din 14.11.2016 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. 1369/119/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 al. 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa contestatorului - condamnat V. S..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 11 septembrie 2017, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

T R I B U N A L U L

Asupra contestației la executare de față.

Constată că, prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 10 iulie 2017, sub nr. 1121/119/2017, condamnatul V. S., născut la data de ………… în mun. ………. CNP ……….., fiul lui J. și A., domiciliat în com. ………, jud. Covasna, în prezent deținut în Penitenciarul Codlea, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinetul de avocat I. I., din mun. Brașov, …………, prin apărătorul său ales, în temeiul art. 598 al. 1 lit. c și d C.pr.pen., a solicitat admiterea contestației la executare, constatarea nelegalității sentinței penale nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă, astfel cum a fost modificată, prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală, privind aplicarea legii penale mai favorabile (art. 5 C.pen.), ca urmare a existenței a două hotărâri judecătorești, una pe legea veche (sentința penală nr. 135/27.05.2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă la 10.06.2016 prin nerecurare) cu pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv cea de-a doua din 14.11.2016, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile în care, potrivit art. 44 al. l Cod penal privind pluralitatea intermediară, se aplică regula concursului de infracțiuni mai favorabilă condamnatului și reindividualizarea pedepsei aplicate.

În motivarea contestației, condamnatul V. S. a arătat în esență faptul că, prin sentința penală nr. 31/14.11.2016 Tribunalul Covasna, în temeiul art. 290 al. l C.pen., cu aplicarea art. 44 al.1 C.pen., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare și în baza art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 al. l C.pen. din 1969, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de l an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 135/27.05.2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe și s-a dispus "executarea acesteia alăturat pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de dare de mită";, astfel că cele două pedepse s-au cumulat aritmetic, în consecință el se află în executarea pedepsei de 3 ani de închisoare.

În continuare, s-a arătat că, potrivit art. 598 al. l lit. d C.pr.pen., celui condamnat i se deschide calea contestației la executare când există o cauză de micșorare a pedepsei, iar potrivit art. 598 al. l lit. c. C.pr.pen., când există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.

Astfel, s-a arătat că, după cum rezultă din reproducerea sentinței primei instanțe și examinarea deciziei instanței de apel, acestea nu au dat eficiență și nu au pus în dezbaterea contradictorie a părților aspectele legate de existența a două hotărâri judecătorești ce erau supuse, potrivit pluralității intermediare, regulilor concursului de infracțiuni, respectiv regulii generale de aplicare a legii mai favorabile, instituit de art. 5 din Codul penal, potrivit căruia se aplică legea penală mai favorabilă până la judecarea definitivă a cauzei.

Ori, în cauză trebuiau puse în aplicare, potrivit regulilor concursului, două pedepse pronunțate sub imperiul a două legi penale, respectiv, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 135/27.05.2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă, și pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, definitivă prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală.

Astfel, după constatarea existenței celor două pedepse, se impunea constatarea existenței a două legi ce impuneau aplicarea legii în timp, respectiv faptul că în această situație, se dă eficiență principiului legii mai blânde. Însă, se arată că instanțele de judecată nu au soluționat astfel cauza de unde incidentul la executare și ca urmare a regulilor concursului de infracțiuni, ca urmare a revocării, aplicând criteriul dat de art. 5 Cod penal, se impunea să se dea eficiență art. 34 din Cod penal sin 1969, care dispune că ";se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor" (regula concursului vechi).

Contestatorul a arătat că, după cum rezultă din sentință și decizie, ca urmare a revocării, respectiv cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.pen., i s-a stabilit pedeapsa de 2 ani, într-un singur timp, și ca urmare a revocării beneficiului suspendării s-a făcut cumulul între pedeapsa de 2 ani și cea de 1 an închisoare.

Condamnatul a arătat că, procedând astfel i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale și chiar a interpretării obligatorii de aplicare a legii mai blânde impusă de Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și Curtea a constat că dispozițiile art. 5 trebuie să capete eficiență cu privire la combinarea prevederilor legilor succesive în stabilirea și aplicarea legii mai favorabile. Ori, în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, cu referire la Decizia mai sus amintită, Î.C.C.J. a apreciat că, în urma revocării suspendării condiționate, devin incidente reglementările art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, respectiv că legea nouă ar fi o lege mai favorabilă cu considerentele date de Decizia nr. 13/2015 a Î.C.C.J, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, contestatorul - condamnat a arătat că, întrucât ne aflăm în fața unor prevederi legale ce nu sunt predictibile și previzibile în raport de dispozițiile art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale UE, privitoare la principiul legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor și întrucât în cazul său nu s-a dat eficiență legii mai favorabile, astfel încât să se aprecieze că, urmare a concursului, se poate aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără spor sau cu un spor redus, înțelege să solicite ca, pe calea contestației la executare, să se clarifice și să se lămurească modul în care a fost calculată pedeapsa de 3 ani de închisoare, respectiv ca să i se aplice prevederile legii vechi în totalitate cu referire la concursul de infracțiuni, adică executarea pedepsei de 2 ani închisoare, fără spor, date fiind și condițiile circumstanțelor atenuante ale provocării, ce impuneau reducerea cu o treime a limitelor pedepsei pentru infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal sau acordarea unui spor minim, în condițiile în care termenul de încercare, raportat la data de 10.06.2013, este împlinit la momentul acestei judecăți.

Totodată, se constată că, în cuprinsul contestației la executare condamnatul a arătat că pe această cale înțelege să invoce și excepția de neconstituționalitate a normei de interpretare dată de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, raportat la art. 83 alin. l din Codul penal anterior, toate cu raportare la principiul instituit de art. 49 din Cartea Drepturilor Fundamentale UE ce este direct aplicabil în dreptul intern, respectiv art. l alin. 3 din Constituție, în care demnitatea, drepturile și libertățile cetățenilor au prioritate, art. 11 și 20 privind prioritatea dreptului internațional și a tratatelor internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. 1 privind accesul liber la justiție și art. 23 al. 12 din Constituție potrivit căruia nici o pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată decât în temeiul legii, arătându-se că sunt îndeplinite cele 4 condiții prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind Curtea Constituțională, în condițiile în care în anul 2017, aceasta dând eficiență Deciziei Pilot și-a schimbat opinia cu referire la principiul "ultimo ratio"; în materie de condamnarea penală și respectiv oferirea posibilității de reabilitare reală și efectivă.

Însă, în ședința publică din data de 11 septembrie 2017, apărătorul ales al contestatorului - condamnat a arătat că renunță la excepția de neconstituționalitate invocată.

Cu privire la contestația la executare, condamnatul a arătat că, în cauză este vorba de o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în cazul căreia s-a dispus revocarea beneficiului suspendării și o pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 Cod penal.

S-a arătat că, potrivit art. 44 alin. 2 Cod penal, în caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru nou infracțiune (2 ani) și pedeapsa anterioară (l an) se contopesc potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, față de care întrebarea care se pune este dacă instanța de judecată a alăturat cele două pedepse și a obținut pedeapsa de 3 ani închisoare dând eficiență art. 83 din vechiul C.pen., care impune executarea în întregime a pedepsei de 1 an închisoare, regulile de la concurs nefiind aplicabile, și dispozițiile art. 44 alin. (l) și (2) Cod penal care fac trimitere la contopire privitoare la concursul de infracțiuni.

Astfel, contestatorului - condamnat, a arătat că, procedându-se la compararea celor două legi prevederile concursului de infracțiuni la care face trimitere art. 44 alin. (l) și (2) din C.pen. și interpretarea dată de Decizia Curții Constituționale mai sus menționate, atestă că, în cazul său, instanțele erau obligate să stabilească legea mai favorabilă, cu atât mai mult cu cât el se afla la limita expirării termenului de încercare, condiții în care legea penală mai favorabilă în cazul său, ca urmare a concursului și revocării. este legea veche.

Ori, instanța de judecată a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, reținând art. 44 alin. (l) în aplicarea și stabilirea pedepsei, ceea ce creează nelămurire cu privire la împrejurarea dacă pedeapsa de 1 an închisoare, în cazul căreia s-a dispus revocarea suspendării se află inclus sau nu în pedeapsa de 2 ani, prin interpretarea art. 83 V. Cod penal care impunea cumulul, situație în care ne aflăm în fața unei dedublări a pedepsei de un an închisoare, adică o dată cu aplicarea art. 44 alin. l Cod penal, pe lângă luarea de mită, la care se adaugă aplicarea pedepsei de un an închisoare, ca urmare a revocării.

În final, se arată că în cuprinsul celor două hotărâri judecătorești nu se face vorbire de norma de trimitere a art. 44 alin. 2 C.pen., respectiv contopirea potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni, ceea ce atrage după sine cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 al. 1 lit. c și d din Codul de procedură penală, motiv pentru care se solicită admiterea contestației la executarea, rejudecarea în limitele învestirii, inclusiv cu posibilitatea reindividualizării pedepsei aplicate, în lumina ultimelor Decizii ale Curții Constituționale.

După înregistrarea contestației la executare și repartizarea aleatorie a dosarului, președintele completului de judecată, prin rezoluția din 10.07.2017 (f.6), a dispus citarea condamnatului și încunoștințarea apărătorului ales al acestuia, precum și atașarea dosarelor în care s-au pronunțat cele două sentințe penale de condamnare (f.8,9,10,11).

Astfel, în vederea soluționării contestației la executare a fost atașat dosarul nr. 1369/119/2015 al Tribunalului Covasna, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 31 din 14.11.2016, a cărei executare se contestă, precum și dosarul nr. 5795/305/2012 al Judecătoriei Sf. Gheorghe, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 135 din 27.05.2013 privind pe contestator.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. 1369/119/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală, contestatorul - condamnat V. S. a fost condamnat la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "dare de mită";, prev. de art. 290 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 44 al. 1 C.pen., reținându-se în sarcina acestuia faptul că, la data de 24.08.2015, în calitate de proprietar al autovehiculului cu nr. de înmatriculare ……, al cărui conducător auto - S. M. P., a fost identificat, la data de 7.08.2015, transportând material lemnos fără aviz de însoțire și a fost sancționat contravențional, i-a remis comisarului șef de poliție Ș. D., șef Birou de Combatere a delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică din I.P.J. Covasna, în baza promisiunii anterioare, suma de 2.500 lei, cu titlu de mită, cu scopul de a-l determina pe acesta să nu-și exercite atribuțiile legale vizând constatarea și sancționarea contravențională sau penală a mituitorului.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 al. 1 C.pen. din 1969, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată contestatorului-condamnat V. S., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, prin sentința penală nr. 135 din 27 mai 2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă la data de 10.06.2013 prin nerecurare și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de luare de mită și în final s-a dispus executarea de către condamnat a pedepsei rezultante de 3(trei) ani închisoare, în regim de detenție, precum și a pedepsei accesorii prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969, aplicată prin sentința penală nr. 135 din 27 mai 2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe.

În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 59/27.02.2017 (f.171 d.f.), condamnatul fiind încarcerat, în aceeași zi, în Penitenciarul Codlea, pentru executarea pedepsei aplicate.

Așa fiind, examinând contestația la executare formulată de condamnatul V. S., prin apărătorul său ales, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în lumina dispozițiilor art. 598 al. 1 C.pr.pen., raportat la motivele de contestație invocate, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a o respinge ca atare, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, "Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.";

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 15 al. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, "Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal.";, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol "Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.";

Totodată, se constată că, prin Decizia nr. 13/2015 a Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 410/10.06.2015), s-a stabilit că "În aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării care, conform art. 41 al. 1 din Codul penal, nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate, se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior.";

Și în final, art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior (din 1969), "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.";

Examinând actele și lucrările dosarului, în lumina dispozițiilor legale mai sus enunțate instanța reține următoarele:

În primul rând, se constată, infracțiunea de "dare de mită";, prev. de art. 290 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 44 al. 1 C.pen., pentru care inculpatul V. S. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. 1369/119/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală, a fost săvârșită la data de 24.08.2015, deci sub imperiului legii noi (noul Cod penal intrând în vigoare la data de 1.02.2014), astfel că la stabilirea și aplicarea pedepsei nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cum corect s-a hotărât prin sentința contestată, pedeapsa fiind aplicată în limitele prevăzute de legea nouă, sub imperiul căreia s-a săvârșit fapta.

Însă, văzând că, această faptă a fost săvârșită după ce contestatorul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1(un) an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 C.pen. din 1969, pe un termen de încercare de 3 ani, prin sentința penală nr. 135 din 27 mai 2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă la data de 10.06.2013 prin nerecurare, dar nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, prev. de art. 41 al. 1 C.pen., sub aspectul primului termen al recidivei, respectiv să fi fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an, și totodată fapta fiind săvârșită în termenul de încercare, deci pedeapsa nu era executată sau considerată a fi executată, s-au reținut și dispozițiile art. 44 al. 1 C.pen. privind pluralitatea intermediară.

Într-adevăr, potrivit art. 44 alin. 2 C.pen., "În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni.";, însă, în speță, nu sunt aplicabile aceste dispoziții, deoarece contestatorul a săvârșit fapta în termenul de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, situație în care se aplică dispozițiile legale privind regimul suspendării condiționate, care sunt derogatorii de la norma generală, și anume dispozițiile art. 83 al. 1 C.pen. din 1969 privind revocarea în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012.

Ori, după cum s-a enunțat mai sus, art. 83 al. 1 C.pen. prevede că "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.";

În consecință, se constată că, prin sentința penală nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. 1369/119/2015, în mod corect, în baza art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, rap. la art. 83 al. 1 C.pen. din 1969, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată contestatorului-condamnat V. S. prin sentința penală nr. 135 din 27 mai 2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă la data de 10.06.2013 prin nerecurare și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de luare de mită și în final s-a dispus executarea de către condamnat a pedepsei rezultante de 3(trei) ani închisoare, în regim de detenție, precum și a pedepsei accesorii prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. din 1969, aplicată prin sentința penală nr. 135 din 27 mai 2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe.

Trebuie menționat că aceste critici au fost invocate de inculpatul V. S. și în calea apelului în fața instanței de control, care prin decizia penală nr. 147/Ap/27.02.2017 a respins susținerile inculpatului și a constatat că, prima instanță a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012, revocând beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 135/27.05.2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă prin nerecurare la 10.06.2013, conform art. 83 al. 1 C.pen. din 1969, dispunând totodată executarea acestei pedepse alături de cea stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății.

Așa fiind, instanța constată că în speță nu există nici un motiv de micșorare a pedepsei și în consecință nici cazul de contestație prev. de art. 598 al. 1 lit. d C.pe.pen., invocat de inculpat, motiv pentru care se va respinge cererea inculpatului privind reducerea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor de la concursul de infracțiuni.

Totodată, se constată că inculpatul a invocat și cazul de contestație prev. de art. 598 al. 1 lit. c C.pr.pen., respectiv ivirea unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, susținând că instanța de judecată a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, reținând art. 44 alin. (l) în aplicarea și stabilirea pedepsei, ceea ce creează nelămurire cu privire la împrejurarea dacă pedeapsa de 1 an închisoare, în cazul căreia s-a dispus revocarea suspendării se află inclus sau nu în pedeapsa de 2 ani, prin interpretarea art. 83 V. Cod penal care impunea cumulul, situație în care ne aflăm în fața unei dedublări a pedepsei de un an închisoare, adică o dată cu aplicarea art. 44 alin. l Cod penal, pe lângă luarea de mită, la care se adaugă aplicarea pedepsei de un an închisoare, ca urmare a revocării.

Cât privește această susținere a inculpatului, instanța apreciază că este neîntemeiată, având în vedere, pe de o parte, faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de "dare de mită";, prev. de art. 290 al. 1 C.pen., este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în cauză, prin sentința contestată, s-a aplicat pedeapsa minimă de 2 ani închisoare, fără să se facă trimitere la dispozițiile art. 44 al. 2 C.pen., care să creeze vreo nelămurire, în sensul că s-ar fi aplicat dispozițiile de la concursul de infracțiuni, respectiv contopirea pedepselor, nefiind reținute în favoarea inculpatului nici circumstanțe atenuante, care ar fi dat posibilitatea stabilirii unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege și să ridice un semn de întrebare sub aspectul individualizării cuantumului pedepsei.

Pe de altă parte, din sentința contestată rezultă clar că, pedeapsa de 3 ani închisoare este rezultatul cumulului aritmetic dintre pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de dare de mită, și 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 135 din 27 mai 2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, în urma revocării beneficiului suspendării condiționate, în temeiul art. 15 al. 2 din Legea nr. 187/2012, cu aplicarea dispozițiilor art. 83 al. 1 C.pen. din 1969.

În consecință, instanța constată că în cauză nu există nici o nelămurire cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei și ca urmare nici cu privire la hotărârea care se execută.

Pentru aceste considerentele, urmează ca, în baza art. 597 al. 4 C.pr.pen, instanța să respingă, ca nefondată, contestația la executare, formulată de condamnatul V. S. privind sentința penală nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă, astfel cum a fost modificată, prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală, conform dispozitivului de mai jos.

Văzând că, potrivit art. 275 al. 2 C.pr.pen., persoana căreia i s-a respins contestația suportă cheltuielile judiciare avansate de stat, urmează ca instanța să-l oblige pe contestatorul - condamnat să plătească statului suma de 100 lei cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 597 al. 4 C.pr.pen., respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul V. S., născut la data de ………… în mun. …….., jud. ……, CNP …….., fiul lui J. și A., domiciliat în …………, în prezent deținut în Penitenciarul Codlea, cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinetul de avocat I. I., din mun. Brașov, ……………, privind sentința penală nr. 31 din 14 noiembrie 2016 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă, astfel cum a fost modificată, prin decizia penală nr. 147/Ap din 27.02.2017 a Curții de Apel Brașov - Secția penală.

În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., obligă contestatorul-condamnat să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2017.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare