Recunoaşterea hotărârilor penale străine. Jurisprudență
Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 6/CC din data de 31.07.2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA DOSAR NR……
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 6
Ședința camerei de consiliu din data de 31 iulie 2017
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: ….
GREFIER: …..
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …… din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta nr.26.B.23.785/2013/15 având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr.302/2004) privindu-l pe condamnatul K. L.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul K. L. asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. O., potrivit delegației de la dosar, lipsă fiind Serviciul de Probațiune Covasna.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a depus la dosar răspunsul solicitat Serviciului de Probațiune Covasna, după care:
Se constată că nu sunt alte cereri prealabile de formulat în cauză.
Instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul părților pe fondul cererii, cu privire la măsurile care se solicită a fi aplicate de către statul emitent.
Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere răspunsul formulat de Serviciul de Probațiune Covasna, solicită admiterea cererii și în baza prev. art. 17025 din Legea 302/2004 recunoașterea hotărârii Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta nr.26.B.23.785/2013/15, în vederea punerii acesteia în executare.
Apărătorul desemnat din oficiu condamnatului solicită în temeiul art. 17019 din Legea nr. 302/2004 admiterea cererii, recunoașterea hotărârii având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens și condamnatul dorește să execute sancțiunea aplicată, în România.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu admiterea cererii și dorește să execute condamnarea în cadrul Primăriei Bățani.
TRIBUNALUL,
Deliberând, constată că la data de 27.06.2017, sub dosar nr…../119/2017, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna o cererea nr.26.B.23.785/2013/15 formulată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr.302/2004) privindu-l pe condamnatul K. L. prin care s-a solicitat ca autoritățile române să pună în executare pedeapsa muncii în folosul comunității, pe durata a 200 (două sute) ore.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr. 26.B.23.785/2013/15 din 22 octombrie 2014 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta, definitivă și executorie la 30 decembrie 2014, s-a constatat că inculpatul K. L. este vinovat de comiterea infracțiunii de deranjare a ordinii și liniștii publice varianta delict (articolul 271 alineatul 1 din Legea nr. IV din anul 1978) și s-a anulat dispoziția de amânare a aplicării pedepsei pe o perioadă de încercare pronunțată de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Pesta prin hotărârea numărul 23.B.VIII.26.954/2012/9, rămasă definitivă la data de 13 decembrie 2012, pentru comiterea infracțiunii de furt varianta crimă, săvârșită în calitate de coautor [articolul 316 alineatul (1) și alineatul (2) teza II litera d), alineatul (4) litera b/l) din Codul penal] și s-a încetat amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de încercare.
Pentru aceste infracțiuni, s-a aplicat condamnatului K. L., fiul lui P. H., domiciliat ........................, CNP ................ - ca pedeapsă cumulativă - pedeapsa muncii în folosul comunității, pe durata a 200 (două sute) ore.
S-a dispus că acesta are obligația de a efectua munca în folosul comunității prin muncă fizică, are obligația de a efectua munca în folosul comunității fără remunerație, în ziua de odihnă sau în timpul său liber, o zi pe săptămână, fără remunerație. În cazul în care inculpatul nu-și onorează benevol obligația sa de muncă, munca în folosul comunității sau perioada neefectuată a acesteia se transformă în pedeapsă privativă de libertate în regim deschis.
Autoritățile ungare au solicitat autorităților române să pună în executare sancțiunea stabilită, întrucât condamnatul K. L. și-a manifestat dorința de a se muta înapoi în România, la reședința sa din comuna …, sat ……….., județul …………….. și de a executa munca în folosul comunității în România.
Potrivit dispozițiilor art. 170 27 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004 în situația în care, în urma verificării, instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 17019 și faptul că nu există niciun motiv de refuz dintre cele prevăzute la art. 17021 din același act normativ, recunoaște hotărârea judecătorească și dispune executarea sancțiunii alternative și supravegherea măsurilor de probațiune așa cum au fost stabilite în hotărârea judecătorească a statului emitent.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 170 19 din Legea nr. 302/2004, prin sentința nr. 26.B.23.785/2013/15 din 22 octombrie 2014 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta, definitivă și executorie la 30 decembrie 2014, fiind condamnat la pedeapsa cumulativă a muncii în folosul comunității, pe durata de 200 (două sute) ore, ce are corespondent în legislația română - art. 85 alin.2 lit. b și art. 93 alin. 3 Cod penal- faptele pentru care s-a aplicat sancțiunea ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, infracțiuni - furt și tulburarea ordinii și liniștii publice - iar condamnatul se află pe teritoriul României (fiind prezent în fața instanței) și are cetățenie română, fapt ce rezultă din certificatul emis de autoritățile maghiare, atașat la fila 12.
De asemenea, instanța constată că nu este incident niciun motiv de nerecunoaștere a executării hotărârii judecătorești din Ungaria prevăzut de dispozițiile art. 17021 din Legea nr. 302/2004 și condamnatul a solicitat recunoașterea hotărârii prin care a fost condamnat.
Față de cele ce preced, în baza art. 17027 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004 constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 17019 din Legea nr. 302/2004 și faptul că nu există nici un motiv de refuz dintre cele prevăzute la art. 17021 din Legea nr. 302/2004.
Va recunoaște sentința nr. 26.B.23.785/2013/15 din 22 octombrie 2014 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta, definitivă și executorie la 30 decembrie 2014.
Față de art. 64 Cod penal și art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013 și art. 17028 și 17030 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, va dispune obligarea condamnatului K. L., fiul lui P. H., domiciliat ………., CNP ………, cu reședința în comuna …., sat …., județul ….., să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 200 de ore și stabilește că instituția din comunitate în care inculpatul poate presta muncă este Primăria comunei Bățani, județul Covasna.
Conform art. 17031 din Legea nr. 302/2004, va atrage atenția condamnatului K. L. că dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere sau sancțiunea alternativă ori săvârșește o nouă infracțiune pe durata termenului de încercare, instanța română este competentă să revoce sancțiunea, potrivit legii penale române și în conformitate cu hotărârea judecătorească străină.
În temeiul art. 17030 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, supravegherea prestării muncii neremunerate de către condamnatul K. L., CNP …………. se va efectua de Serviciul de Probațiune Covasna, în conformitate cu legislația română în domeniul probațiunii.
Va dispune informarea Serviciului de Probațiune Covasna la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Soluția definitivă a instanței de judecată române se va comunica de îndată autorității competente din statul emitent.
În temeiul art. 272 alin.1 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 de lei, se va include în cheltuielile judiciare și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 17027 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004, constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 17019 din Legea nr. 302/2004 și faptul că nu există nici un motiv de refuz dintre cele prevăzute la art. 17021 din Legea nr. 302/2004.
Recunoaște sentința nr. 26.B.23.785/2013/15 din 22 octombrie 2014 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta, definitivă și executorie la 30 decembrie 2014.
Conform art. 64 Cod penal și art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr.253/2013 și art.17028 și 17030 alin.1 din Legea nr. 302/2004, dispune obligarea condamnatului K. L., fiul lui P. H., domiciliat ……………., CNP ………., cu reședința în comuna ………….., să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității 200 de ore și stabilește că instituția din comunitate în care inculpatul poate presta muncă este Primăria comunei Bățani, județul Covasna.
Conform art. 17031 din Legea nr. 302/2004, atrage atenția condamnatului K. L. că, dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere sau sancțiunea alternativă ori săvârșește o nouă infracțiune pe durata termenului de încercare, instanța română este competentă să revoce sancțiunea, potrivit legii penale române și în conformitate cu hotărârea judecătorească străină.
În temeiul art.17030 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, supravegherea prestării muncii neremunerate de către condamnatul K. L., CNP …………, se efectuează de Serviciul de Probațiune Covasna, în conformitate cu legislația română în domeniul probațiunii.
Dispune informarea Serviciului de Probațiune Covasna la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Soluția definitivă a instanței de judecată române se comunică de îndată autorității competente din statul emitent.
În temeiul art. 272 alin.1 Cod procedură penală cu aplicarea art. 8 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară și cooperarea judiciară internațională în materie penală, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 de lei, se include în cheltuielile judiciare și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în 5 cinci zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.07.2017.
Președinte pentru Grefier