Fals în declaraţii. Restabilirea situatiei anterioare
| Comentarii |
|
Infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal este o infracţiune de pericol, nu de rezultat, astfel că instanţa nu poate să facă aplicarea prevederilor art. 348 din Codul de procedură penală şi să dispună anularea actului, în condiţiile în care acesta nu a fost declarat fals.
(Decizia nr. 309 din 12 februarie 2004 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1507 din 30.09.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în Dosarul nr. 2123/2003, în baza art. 292 din Codul penal, inculpatul R.T. a fost condamnat la 1 an închisoare.
în baza art. 81, 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe 3 ani, reprezentând termen de încercare.
S-a constatat că pedeapsa este gratiată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a constatat că partea vătămată M.T.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 348 din Codul de procedură penală, s-a dispus desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473 din 29.08.2000 de notarul public B.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 30 mai 2000, inculpatul a cumpărat de la S.l. şi S.V. apartamentul situat în sectorul 6, declarând că este necăsătorit, deşi era căsătorit.
La data de 29 august 2000, inculpatul a înstrăinat apartamentul, încheind un contract de vânzare-cumpărare cu B.N., declarând că este necăsătorit în faţa notarului public B.M.
Prin acţiunea inculpatului, de a-şi declara necorespunzător starea civilă, s-a produs o consecinţă juridică, şi anume s-a obţinut autentificarea de către notarul public B.M. a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în sectorul 6. Dacă ar fi declarat că este căsătorit, nu s-ar fi putut obţine autentificarea actului, întrucât, potrivit art. 30 şi art. 35 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de unul dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune, iar vânzarea de către unul dintre soţi a unui imobil nu este permisă fără consimţământul expres al celuilalt soţ. Prin declararea necorespunzătoare a adevărului cu privire la starea sa civilă, s-a creat posibilitatea scoaterii din comunitatea de bunuri a apartamentului menţionat al soţilor R.T. şi M.T.R.
Căsătoria dintre inculpat şi partea vătămată a fost desfăcută la data de 5.11.2000 (data la care Sentinţa civilă nr. 1185/2000 a Judecătoriei Focşani a rămas definitivă).
Deşi inculpatul a declarat că imobilul a fost cumpărat din bani proprii, rezultaţi dintr-o împărţire voluntară a bunurilor comune pe care le deţinea împreună cu soţia sa, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 292 din Codul penal, fals în declaraţii, constând în aceea că a declarat în faţa notarului public la 29.08.2000 că este necăsătorit, când, în realitate, era căsătorit.
La individualizarea pedepsei, judecătoria a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, faptul că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, este fără ocupaţie, a avut o atitudine oscilantă în recunoaşterea faptei.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi partea vătămată.
Partea vătămată a criticat sentinţa penală pentru neinstituirea unui sechestru şi neluarea inscripţiei ipotecare asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 6, în condiţiile art. 163- 166 din Codul de procedură penală.
Inculpatul a criticat soluţia pentru greşita condamnare, deoarece nu s-a dovedit vinovăţia lui. în subsidiar, a solicitat ca pedeapsa aplicată să fie orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor de apel, dar şi din oficiu, în condiţiile art. 371 din Codul de procedură penală, tribunalul a apreciat că apelul declarat de inculpat este fondat, în condiţiile ce se vor arăta.
Tribunalul a reţinut că inculpatul R.T. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal şi că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, asupra probatoriului.
Inculpatul a declarat în faţa notarului public necorespunzător adevărului, cu ocazia înstrăinării imobilului din sectorul 6. Astfel, la data de 29 august 2000, s-a declarat ca fiind necăsătorit, în condiţiile în care Sentinţa civilă de divorţ nr. 1185 din 24.03.2000 nu rămăsese definitivă, chiar inculpatul declarase apel împotriva acesteia, apel care a fost respins, iar dispoziţia de desfacere a căsătoriei a rămas definitivă la data de 5.11.2000.
Aşadar, este evidentă declaraţia necorespunzătoare adevărului în vederea producerii de consecinţe juridice, după cum este evidentă şi vinovăţia inculpatului.
în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată inculpatului nu este judicios aleasă.
Infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Tribunalul a apreciat că, în cauză, împrejurările comiterii faptei (şi care nu aparţin conţinutului abstract ori concret al infracţiunii), conţinutul său concret, atenuează gradul de pericol social al persoanei inculpatului şi al faptei săvârşite.
Astfel, inculpatul a achiziţionat apartamentul în cauză la data de 30.05.2000, după pronunţarea sentinţei de divorţ la 24.03.2000 (însă faţă de data rămânerii definitive a acesteia, achiziţia s-a făcut în timpul căsătoriei) şi în vreme ce patrimoniile foştilor soţi erau separate (până în această fază procesuală nefăcându-se dovada caracterului de bun propriu ori comun al sumelor de bani cu care s-a plătit bunul). Nu în ultimul rând trebuie să fie avută în vedere calitatea de foşti soţi dintre inculpat şi partea vătămată, împrejurarea că inculpatul este fără antecedente penale.
în raport de cele reţinute, tribunalul a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi prin condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale de 15.000.000 lei, sens în care a modificat sentinţa penală apelată.
Tribunalul a mai constatat că instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 348 din Codul de procedură penală şi a anulat în mod greşit Contractul de vânzare-cumpărare nr. 473 din 29.08.2000, autentificat de Biroul Notarial Public B.M.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal - fals în declaraţii. Această infracţiune este una de pericol, şi nu o infracţiune al cărei rezultat să-l reprezinte o vătămare materială (leziune). în forma stării de pericol, rezultatul faptei constă dintr-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială împotriva căreia a fost îndreptată fapta este ameninţată de existenţa ei, iar relaţiile create în jurul şi datorită acestei valori sociale nu se pot desfăşura normal, rezultatul faptei nefiind materializat în schimbări determinate.
Restabilirea situaţiei anterioare reprezintă o modalitate de reparare a pagubei, aşa cum rezultă din prevederea cuprinsă în art. 14 alin. 3 din Codul de procedură penală, respectiv art. 348 din Codul de procedură penală, şi se face potrivit dispoziţiilor civile.
Cum infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal nu este una de rezultat, ci o infracţiune de pericol, instanţa de fond nu putea să facă aplicarea prevederilor art. 348 din Codul de procedură penală (a cărui denumire marginală este "Rezolvarea din oficiu a reparării pagubei"). Desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare s-ar fi putut face numai în condiţiile în care acest înscris ar fi fost declarat fals, or, contractul în sine nu este fals, este chiar unul autentic, falsă fiind doar declaraţia inculpatului R.T. ce a stat la baza încheierii contractului.
Mai există şi un alt argument juridic pentru care instanţa nu putea desfiinţa contractul de vânzare-cumpărare menţionat: acela al consecinţei lezării, printr-o astfel de dispoziţie, a drepturilor patrimoniale ale cumpărătoarei apartamentului (actuala proprietară), numita B.N. Aceasta a fost chemată în instanţă ca martor, iar în urma unui proces penal, contractul său de vânzare-cumpărare este desfiinţat, fără să aibă posibilitatea să formuleze apărări şi fără să fie citată ca parte.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Decizia penală nr. 1674/A din 26 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5230/2003, a admis apelul declarat de inculpatul R.T. împotriva Sentinţei penale nr. 1507 din 30.09.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 2123/2003.
A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 1507/2003 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi în fond, rejudecând, în baza art. 292 din Codul penal, a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii de 15.000.000 lei.
în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată executarea pedepsei şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
S-a înlăturat dispoziţia întemeiată pe prevederile art. 348 din Codul de procedură penală de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473 din 29.08.2000 a Biroului Notarial Public B.M.
S-au menţinut neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată M.T.R., pe care a obligat-o la plata sumei de 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
împotriva Deciziei penale nr. 1674/A din 26.11.2003 au declarat recurs inculpatul R.T. şi partea vătămată M.T.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, precizând că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 292 din Codul penal, inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a produce consecinţe juridice.
Recurenta parte vătămată a solicitat casarea deciziei tribunalului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, arătând că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.
Analizând recursurile declarate în cauză în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate şi le-a respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală.
în cauză sunt probe din care rezultă că apartamentul a fost dobândit înainte de pronunţarea divorţului şi vândut de către inculpat în timpul căsătoriei.
Inculpatul, cu intenţie, a declarat fals în faţa notarului că nu este căsătorit, ceea ce arată că a acţionat cu intenţia de a ascunde adevărul.
Aşa fiind, nu este întemeiată critica că faptei îi lipseşte intenţia, dimpotrivă s-a constatat că este îndeplinită cerinţa pentru a exista şi latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 292 din Codul penal.
Referitor la critica formulată de recurenta parte vătămată, s-a constatat că infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal este o infracţiune de pericol, astfel că în mod corect tribunalul, ca instanţă de apel, a înlăturat dispoziţia de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473 din 29.08.2000.
