FAPTĂ CARE NU PREZINTĂ GRADUL DE PERICOL SOCIAL AL UNEI INFRACŢIUNI. CONCURS DE INFRACŢIUNI. ACHITARE. PLURALITATE DE SANCŢIUNI ADMINISTRATIVE.
| Comentarii |
|
Achitându-I pe inculpat, întrucât faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, instanţa are obligaţia de a se pronunţa expres asupra fiecărei infracţiuni imputate, aplicându-i inculpatului câte o sancţiune cu caracter administrativ, pentru fiecare faptă săvârşită.
Prin sentinţa penală nr.1292/28.06.1999 a Judecătoriei Buftea, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b1 C.pr.pen., a fost achitată inculpata M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.2151 C.pen. şi 291 C.pen., cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
în baza art.181 C.pen., cu referire la art.91 C.pen., a fost aplicată inculpatei sancţiunea de 1 milion lei amendă adminsitrativă.
S-a reţinut că, în cursul anului 1997, în calitate de contabil şef şi casier al C.P.P.M.A., având în sarcina sa plata prestaţiilor S.C. „OTI" - S.R.L., prin efectuarea a 10 facturi, în valoare totală de 16.763.670 lei, inculpata şi-a însuşit din aceştia suma de 1.523.970 lei, prin falsificarea registrelor de casă.
Având în vedere că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, constând în practica unităţii de a împrumuta salariaţii cu bani şi existând o justificare în acest fel a banilor lipsă, atitudinea inculpatei de-a lungul procesului penal, că scopul urmărit nu a fost acela de a folosi banii în interes personal, precum şi urmările infracţiunii, instanţa de fond a apreciat că prin atingerea minimă adusă unora din valorile sociale ocrotite de lege, faptele săvârşite de inculpată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, cât şi inculpata M.M.
Parchetul a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpatei, în condiţiile în care ea a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni, în concurs real, care prezintă un grad de pericol social ridicat, iar din materialul probator existent la dosar rezultă că inculpata se face vinovată de săvârşirea acestora.
Inculpata a considerat sentinţa nelegală, întrucât la dosar nu există o sesizare din partea persoanei prejudiciate, neexistând de altfel prejudiciu, astfel încât solicită a se dispune achitarea sa.
Prin decizia penală nr.1497/A/05.11.1999 Tribunalul Bucureşti - secţia I penală a respins, ca nefondate, ambele apeluri declarate în cauză.
S-a apreciat că situaţia de fapt reţinută în cauză a fost dovedită cu probele administrate, respectiv procesul verbal de constatare, declaraţiile inculpatei, ale martorilor, raportul de expertiză şi interogatoriul părţii civile.
în mod corect instanţa de fond a apreciat, în raport de lipsa antecedentelor penale, împrejurările concrete de săvârşire a faptelor (practica unităţii de a împrumuta cu bani salariaţii), atitudinea sinceră a inculpatei şi atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege şi lipsită în mod vădit de importanţă, că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aplicând acesteia o sancţiune cu caracter administrativ.
împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata M.M.
în recursul Parchetului se critică greşita achitare a inculpatei, întrucât prin neluarea în considerare a declaraţiilor date de ea în cursul urmăririi penale, prin care a recunoscut că şi-a însuşit suma de 6.095.880 lei din gestiunea C.P.P.M.A., instanţa în mod greşit a considerat că sumele de bani împrumutate de inculpată mai multor salariaţi nu au temei legal, constituind avansuri spre decontare. Or, practica judiciară a stabilit că deţinătorul unor avansuri spre decontare, care îşi însuşeşte sumele primite, săvârşeşte infracţiunea de delapidare.
De asemenea, în mod greşit s-a reţinut atitudinea sinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal şi faptul că valoarea prejudiciului este modică.
în recursul inculpatei, întemeiat în drept pe cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 C.pr.pen., se solicită achitarea pentru infracţiunile săvârşite.
în ce priveşte recursul inculpatei, Curtea constată că acesta este tardiv, întrucât inculpata a fost prezentă la dezbateri şi a declarat recurs peste termenul de 10 zile de la pronunţarea deciziei din apel.
în ce priveşte recursul Parchetului, acesta este fondat, însă pentru următoarele considerente:
Sub aspectul criticii formulate de Parchet, Curtea a constatat că soluţia instanţelor, în sensul achitării inculpatei, pentru motivul că faptele imputate nu prezintă trăsătura esenţială a gradului de pericol social al unei infracţiuni, este legală şi temeinică, având în vedere pericolul social concret al acestora, dedus din practica constantă a unităţii părţii vătămate de a împrumuta salariaţii cu bani, coroborat cu urmarea imediată a acestora şi cu datele care caracterizează persona inculpatei.
Totuşi, hotărârile recurate sunt casabile pentru un motiv de nelegalitate, prin prisma cazului de casare prev.de art.3859 pct.10 C.pr.pen. în sensul că instanţele nu s-au pronunţat în mod expres, sub aspectul săvârşirii fiecăreia din cele trei infracţiuni imputate.
în consecinţă, admiţând recursul declarat de Parchet, Curtea urmează a casa în parte hotărârile recurate şi rejudecând, va aplica inculpatei trei amenzi administrative, pentru fiecare faptă săvârşită.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 172/2000)
NOTĂ: Soluţia, sub aspectul aplicării mai multor sancţiuni cu caracter administrativ, este corectă, deşi suferă în privinţa motivării.
Potrivit art.317 C.pr.pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal - şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Rezultă, că instanţa este sesizată cu una sau mai multe fapte imputate persoanei trimisă în judecată, urmând ca după finalizarea cercetării judecătoreşti, cu ocazia deliberării, să se stabilească dacă aceste fapte există şi dacă ele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute prin rechizitoriu.
în acelaşi timp, instanţa are obligaţia de a aprecia în ce măsură gradul de pericol social al faptei, determinat în mod abstract prin incriminarea faptei de legea penală, se verifică în mod concret în cauza dedusă judecăţii. Este firesc însă ca această apreciere să privească fiecare dintre faptele ce fac obiectul judecăţii, în situaţia în care, cum este şi speţa analizată, instanţa este sesizată cu o pluritate de fapte reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat, fapte care întrunesc elementele constitutive ale mai multor infracţiuni aflate în concurs real.
în consecinţă, analizând fiecare faptă prin prisma criteriilor prev.de art.181 alin.2 C.pen., şi ajungând la concluzia că fiecare în parte nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, este evident că aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ prev.de art.91 C.pen. să privească fiecare faptă, neputându-se aplica o singură sancţiune pentru întrega activitate infracţională desfăşurată de inculpat.
Totodată, în măsura în care au fost stabilite mai multe asemenea sancţiuni, ele urmează a fi executate deopotrivă, nefiind aplicabile regulile concursului de infracţiuni, căci acestea au în vedere exclusiv pedepsele. La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă avem în vedere caracterul administrativ al acestor sancţiuni şi concepţia legiuitorului în materie de contravenţii (în cazul unei pluralităţi, se aplică câte o amendă contravenţională pentru fiecare contravenţie săvârşită, iar sancţiunile se cumulează, fără a se putea depăşi dublul maximului special prevăzut de lege pentru contravenţia cea mai gravă).
Rămâne în discuţie situaţia concursului ideal de infracţiuni, căci într-o asemenea ipoteză suntem în prezenţa unei singure acţiuni sau inacţiuni (aşadar, o singură faptă), săvârşită de aceeaşi persoană, care întruneşte elementele constitutive ale mai multor infracţiuni.
Pentru opinia contrară, în sensul că, în cazul unui concurs de infracţiuni trebuie aplicată o singură sancţiune cu caracter administrativ, a se vedea decizia nr.52/1997 a C.S.J., Secţia militară publicată în Revista „Dreptul" nr.5/1998, pag.122.(Judecator Ionut-Mihai Matei)
