EXPULZARE. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
Condamnarea inculpatului, cetăţean străin, la executarea unei pedepse cu închisoare pentru săvârşirea unei fapte penale pe teritoriul României, atrage şi aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării, în ipoteza în care acesta nu ar fi supus torturii în statul de origine.
Desfăşurarea unei activităţi comerciale profitabilă de către inculpat în România, nu justifică neaplicarea măsurii expuţzării.
Prin sentinţa penală nr.1246/17.12.1999 a Judecătoriei sectorului 2 s-a dispus condamnarea inculpatului C.Z. (cetăţean chinez) la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.189 alin.2 C.pen.
Se deduce arestarea preventivă a inculpatului la zi.
In baza art.117 C.pen. s-a dispus expulzarea inculpatului, după executarea pedepsei închisorii.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că, în ziua de 08.03.1999, partea vătămată C.Z. (cetăţean chinez) a fost răpit de un grup de compatrioţi, sub ameninţarea unui cuţit şi a unui pistol, fiind transportat la apartamentul inculpatului, unde a fost legat cu cătuşe la mâini şi a fost supus la tot felul de suferinţe fizice, având drept pretext chestiuni de afaceri.
A doua zi, partea vătămata a fost eliberat de inculpat.
împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, care critică greşita sa condamnare, considerându-se nevinovat. Solicită achitarea, deoarece activitatea desfăşurată este un mod de pedepsire în stil chinezesc a părţii vătămate, care, fiind negustor la fel ca şi ceilalţi participanţi, inclusiv inculpatul, era bănuit de comunitatea chinezească de efectuarea a tot felul de manopere păgubitoare celorlalţi concetăţeni.
Prin decizia penală nr.1029/30.06.2000, Tribunalul Bucureşti - secţia I penală, admite apelul inculpatului şi, considerând că fapta este săvârşită de inculpat, însă pedeapsa aplicată este prea aspră, reduce cuantumul acesteia de la 5 ani şi 6 luni la 1 an şi 6 luni închisoare.
Deasemenea, luând în considerare faptul că inculpatul desfăşoară în România o activitate comercială profitabilă, a înlăturat dispoziţiile privind expulzarea.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul critică decizia pentru greşita individualizare a pedepsei, solicitând menţinerea sentinţei de la fond.
Inculpatul critică sentinţa pentru acelaşi motiv - nevinovăţie.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor de casare invocate de recurenţi, cât şi din oficiu, conform art.3859 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului, care a acceptat să participe la răpirea, sechestrarea şi violentarea victimei, punând la dispoziţie chiar locuinţa sa, deci în deplina cunoştinţă de cauză.
Cu privire la critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea o consideră întemeiată, reducerea pedepsei sub minimul special al pedepsei, acela de 5 ani, fiind făcută de instanţa de apel nelegal, în lipsa unor circumstanţe atenuante reglementate de art.74 C.pen.
De altfel, asemenea circumstanţe nici nu pot fi reţinute, ele neavând nici o justificare în cauză.
Şi critica privitoare la greşita înlăturare a măsurii expulzării este întemeiată.
Expulzarea constituie una din măsurile de siguranţă ce se aplică de instanţa judecătorească, având drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii unor fapte penale, fiind dispusă împotriva persoanelor care au comis fapte prevăzute de legea penală (art.111 C.pen).
Singura interdicţie prevăzută de legea penală, se referă, în acord cu normele de drept internaţional public, la care România este semnatară, la ipoteza în care persoana vizată ar fi supusă la tortură în statul în care aceasta ar urma să fie expulzată.
în speţă, nu s-au produs asemenea dovezi, astfel încât nejustificat instanţa de apel a înlăturat aplicarea măsurii expulzării, motivaţia reţinută (desfăşurarea unei activităţi comerciale profitabile) nefiind un motiv care să răspundă exigenţelor prevăzute de lege şi normele internaţionale.
în baza considerentelor de mai sus, se admite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, se casează decizia penală şi se menţine sentinţa de la fond.
Se respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. (Judecator Violeta Hutopila)
(Secţia I penală, decizia nr.1748/2000)
