EXPULZARE. CONDIŢII. REFUGIAT.
| Comentarii |
|
Aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării nu este obligatorie, ci lăsată la aprecierea instanţei, apreciere circumscrisă dispoziţiilor art.111 alin.1 Cod penal privind scopul măsurilor de siguranţă.
Statutul de refugiat conferă beneficiarului o serie de drepturi şi obligaţii prevăzute la art.15 şi, respectiv, art.16 din Legea nr.157/ 1996, printre care şi „dreptul de a nu fi expulzat".
Instanţa de judecată nu are obligaţia de a sesiza comisia pentru refugiaţi în vederea anulării statutului de refugiat.
Prin sentinţa penală nr.415/12.07.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală, în baza art.20 C.pen. rap.la arf.174-175 lit.d şi i C.pen. a fost condamnat inculpatul H.I.S., cetăţean etiopian, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.d şi e C.pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei, conform art.65 C.pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul H.I.S. se află în România din anul 1990, beneficiind, începând cu anul 1991, de statutul de refugiat, sub mandatul înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.
în anul 1993, inculpatul a cunoscut-o pe numita S.M., cu care a întreţinut relaţii de concubinaj, locuind împreună în ultimii 2 ani într-un imobil din Municipiul Bucureşti, sectorul 2.
Din relaţia de concubinaj a rezultat minora S.A.F., în al cărui certificat de naştere, la rubrica tatălui, este menţionată o altă persoană decât inculpatul, persoana arătată fiind soţul numitei S.M., de care aceasta s-a despărţit în fapt în anul 1993.
Prin hotărâre a Consiliului Local al sectorului 2 - Comisia pentru ocrotirea copilului, constatând că minora este lipsită de ocrotire şi îngrijire din partea părinţilor s-a stabilit încredinţarea acesteia numitului A.l.
în ziua de 17.04.2000, în jurul orelor 16.00, inculpatul H.I.S. se afla împreună cu fetiţa sa în parcarea din faţa Hotelului „T" din sectorul 1 şi enervat de insistenţele copilului de a merge acasă a luat o sârmă pe care a înfăşurat-o în jurul gâtului să o strângă, renunţând în fin^l pentru că i s-a făcut milă de ea.
în legătură cu circumstanţele în care inculpatul a lovit-o pe fetiţă cu cuţitul, acesta a precizat că fiind în autoturismul cunoştinţei sale, pe bancheta din spate, împreună cu victima şi cu încă o persoană, în timp ce staţionau la intersecţia Piaţa Universităţii, i-a venit ideea să o lovească pe fetiţă cu cuţitul pe care îl avea, l-a scos şi i-a aplicat două lovituri în zona abdomenului. A vrut să o lovească de mai multe ori însă tânărul respectiv l-a prins de mână şi i-a luat cuţitul.
Drept mobil al faptei agresorul a precizat, fie că a vrut să o omoare pe fiica sa pentru a nu ajunge ca mama ei, care se droghează, fie că a dorit doar ca prin loviturile aplicate să o determine să tacă.
în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale tentativei la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art.20 C.pen. rap.la art.174-175 lit.d şi i C.pen., inculpatul acţionând cu intenţia directă de a ucide, rezultatul letal nesurvenind ca urmare a faptului că inculpatul a fost întrerupt în activitatea sa de martorul C.V., care l-a prins de mâna în care avea cuţitul, evitând astfel producerea altor leziuni traumatice victimei, care puteau duce la decesul acesteia.
Agresorul a persistat în rezoluţia infracţională de a ucide, efectuând două acte materiale - ştrangulare şi lovire cu cuţitul, la un interval scurt de timp, ceea ce denotă că acţiunea sa a avut un caracter continuu.
împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul H.I.S.
în apelul declarat, parchetul a criticat sentinţa sub 3 motive, respectiv neaplicarea dispoziţiilor art.117 alin.3 C.pen.; interzicerea greşită a drepturilor prevăzute de art.64 lit.d şi e C.pen.; netemeinicia pedepsei apiicate, care este prea mică.
Inculpatul nu şi-a motivat în scris apelul, dar cu ocazia dezbaterilor a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi materialul probator administrat, a considerat apelul declarat de parchet ca fiind întemeiat, doar sub aspectul pedepsei reduse aplicată inculpatului, argumentând majorarea acesteia în atingerea scopurilor prevăzute de lege, şi ca nefondat apelul inculpatului.
Referitor la măsura expulzării, Curtea a menţionat că, potrivit art.117 alin.1 C.pen.: „cetăţeanului străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării".
Prin urmare aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării nu este obligatorie, ci lăsată la aprecierea instanţei, apreciere circumscrisă dispoziţiilor art.111 alin.1 C.pen. privind scopul măsurilor de siguranţă.
De asemenea prevederile din finalul art.117 C.pen. stipulează: „Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate".
Or, în speţă, inculpatul cetăţean etiopian a obţinut statutul de refugiat tocmai datorită temerii justificate că în ţara de origine era supus unor persecuţii.
Statutul de refugiat conferă beneficiarului o serie de drepturi şi obligaţii prevăzute la art.15 şi, respectiv, art.16 din Legea nr.15/1996, printre care şi dreptul „de a nu fi expulzat" (art.15 lit.h din Legea nr.15/1996).
Nici susţinerea că instanţa avea obligaţia de a sesiza comisia pentru refugiaţi în vederea anulării statutului de refugiat nu poate fi primită, câtă vreme art.19 alin.1 din actul normativ amintit mai sus prevede: „Retragerea şi anularea statutului de refugiat se dispune prin hotărâre a comisiei prevăzute la art.9, la propunerea Direcţiei Generale a Poliţiei de Frontieră, Străini, Probleme de Migrări şi Paşapoarte.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.615/2000) NOTĂ: Decizia instanţei de apel a fost recurată de inculpat, iar prin decizia penală nr.1639/28.03.2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie secţia penală, a fost admis recursul inculpatului, casată decizia şi respins apelul Parchetului, fiind astfel menţinută pedeapsa aplicată prin sentinţa instanţei de fond, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare.(Judecator Rodica-Aida Popa)
