FAPTĂ CARE NU PREZINTĂ PERICOLUL SOCIAL AL UNEI INFRACŢIUNI. CONCURS REAL. ACHITARE. SANCŢIUNI CU CARACTER ADMINISTRATIV. INAPLICABILITATEA ART. 34 COD PENAL.
| Comentarii |
|
Inculpatul, fiind achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală cu referire la art. 181 Cod penal pentru infracţiuni în concurs, art. 34 Cod penal nu are aplicabilitate, deoarece s-au aplicat sancţiuni cu caracter administrativ, prevăzute de art. 91 Cod penal.
Regulile de stabilire a pedepsei principale, prevăzute de art. 34 Cod penal, se aplică numai în cazul condamnării.
Prin sentinţa penală nr. 207 din 9.06.1998, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară s-au aplicat sancţiuni administrative inculpaţilor D.Ghe. şi D.C. constatându-se că faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Sancţiunile administrative au fost aplicate, indicându-se mai întâi textele de lege în care se încadrează infracţiunile aflate în concurs şi pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi raportându-se la temeiul încetării procesului penal (cazul prevăzut de art. 10 lit. b1 Cod procedură penală cu referire la art. 181 Cod penal).
Pentru sancţiunile cu caracter administrativ aplicate s-a dispus ca inculpaţii „să execute pedeapsa cea mai grea", conform dispoziţiilor art. 34 Cod penal.
în fapt, s-a reţinut că într-una din zilele lunii august 1997, de comun acord, inculpaţii au hotărât să sustragă bunuri din locuinţa părţii vătămate C.I., ştiind că proprietarii sunt plecaţi la Bucureşti, casa fiind nelocuită.
în realizarea deciziei infracţionale, cei doi inculpaţi au pătruns în curte pe poarta ce asigura accesul din curtea lor în cea a părţii vătămate (ce le era vecină), apoi printr-un orificiu creat în zid, ca urmare a umezelii, în interiorul casei, de unde au sustras un şifonier din material lemnos de culoare maronie, cu două uşi.
Ulterior transportării bunului la domiciliul comun, inculpata D.C. a revenit la locuinţa părţii vătămate şi de aici a sustras o masă din lemn, de culoare gri, pe care a transportat-o în locuinţa sa, fără a fi ajutată de această dată de către inculpatul D.Ghe.
Infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată au fost: furt calificat, prevăzut de art. 208 alin. 1 -209 lit. a Cod penal şi violare domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pentru inculpatul D.Ghe., şi infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 -209 lit. a Cod penal, furt prevăzut de art. 208 alin. 1 Cod penal şi infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
La aplicarea sancţiunilor administrative, prima instanţă a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal.
Procurorul a declarat apel, criticând sentinţa pentru greşita aplicare a art. 181 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 470/A/14.11.1998, Tribunalul Călăraşi a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 171 Cod procedură penală.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, aspect pe care tribunalul avea obligaţia să-l verifice în temeiul art. 371 alin. 2 Cod procedură penală.
Sentinţa a fost criticată sub aspectul motivării, deoarece instanţa de fond a analizat criteriile de individualizare a pedepsei, deşi soluţia nu a fost de condamnare.
S-a apreciat că hotărârea nu este motivată în fapt şi în drept, instanţa de fond încălcând dispoziţiile art. 356 Cod procedură penală.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, instanţa reţine următoarele:
Sentinţa în discuţie prezintă, neîndoielnic, deficienţe sub aspectul motivării; ea nu satisface cerinţele art. 356 Cod procedură penală, potrivit cărora, expunerea trebuie să cuprindă - printre altele - orice „element de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză" şi „arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză".
într-adevăr, instanţa de fond, în mod greşit, a făcut referire la dispoziţiile art. 72 Cod penal, deoarece soluţia de achitare pentru lipsa pericolului social al faptei (ca trăsătură esenţială a infracţiunii) se fundamentează pe dispoziţiile art. 181 Cod penal şi, ca atare, era necesar a se face referire la alin. 2 al acestui text de lege, care oferă criteriile de evaluare a gradului de pericol social al faptei.
Aceste deficienţe de motivare nu echivalează cu o nerezolvare a fondului, deoarece instanţa de apel, constatând că sentinţa atacată este necorespunzător motivată, a suplinit motivarea, prin analiza situaţiei de fapt şi referindu-se la criteriile de apreciere prevăzute de art. 181 alin 2 Cod penal, concluzionând că, pe fond, soluţia de achitare pentru lipsa pericolului social al unei infracţiuni este corectă.
Ca atare, nu subzistă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 Cod procedură penală.
Ceea ce nu a verificat instanţa de apel din oficiu, conform art. 371 Cod procedură penală, a fost tehnica de redactare a minutei, care este greşită.
Astfel, instanţa de fond, în mod greşit, a invocat drept temei legal textul de lege incriminator, în baza căruia se aplică o pedeapsă şi nu o sancţiune administrativă.
Modalitatea corectă de întocmire a minutei este invocarea art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b din acelaşi cod, cu referire la art. 181 Cod penal - texte în baza cărora se achită inculpatul pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa. Acest mod de întocmire a minutei corespunde dispoziţiilor art. 357 Cod procedură penală.
Un alt neajuns al soluţiei este şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33-34 Cod penal.
în situaţia când inculpatul este trimis în judecată pentru infracţiuni aflate în concurs, art. 34 Cod penal nu are aplicabilitate, deoarece operează numai cu privire la „pedepsele principale în caz de concurs de infracţiuni", nu şi în cazul sancţiunilor administrative, prevăzute de art. 91 Cod penal.
Deşi recurentul nu a invocat aceste aspecte, ele atrag cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 Cod procedură penală, instanţa de fond pronunţând, iar cea de apel menţinând, o hotărâre contrară legii. (Judecator Ioana Surdescu - vicepresedinte CAB)
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 302/1999)
