Furt calificat. Elemente constitutive. Tulburare de posesie. Succesiunea legilor în timp. Legea penală mai favorabilă
| Comentarii |
|
În condiţiile în care, după ce au cosit fânul, inculpaţii nu l-au luat, ci l-au lăsat pe teren, ceea ce a dus la degradare, nu a existat o acţiune de deposedare, în sensul prevăzut de lege, şi prin urmare, lipseşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de furt calificat. Infracţiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 vizează numai terenurile din fondul funciar naţional, având destinaţia de terenuri agricole sau forestiere pentru ocuparea cărora este necesară o „aprobare primită în condiţiile legii”. În situaţia în care terenul în litigiu nu face parte din categoria terenurilor pentru ocuparea cărora se cere „aprobare primită în condiţiile legii”, după emiterea titlului de proprietate şi punerea lor în posesie, titularii dreptului de proprietate au avut la îndemână, pentru apărarea posesiei lor, calea prevăzută de art. 220 C.pen. şi nu norma specială reglementată de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Nu are relevanţă abrogarea art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, din moment ce încadrarea juridică a faptei dată prin actul de sesizare nu a fost oricum cea corectă.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 150 din 9 martie 2011
Prin sentința penală nr. 389/11.11.2009, pronunțată de Judecătoria Reghin, instanța de fond a dispus următoarele:
în baza art. 344 C.proc.pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților B.Ș. și G.T., din infracțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 în infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (1) C.proc.pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.proc.pen., a fost achitat inculpatul B.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 220 alin. (1) C.pen. cu art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C.pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), cu art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C.pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.proc.pen. a fost achitată inculpata G.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 220 alin. (1) C.pen. cu art. 33 lit. a) C.pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), cu art. 41 alin. (2) si art. 33 lit. a) C.pen.
în baza art. 346 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (3) C.proc.pen., combinat cu art. 998-999 C.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.D.P.
A fost obligat inculpatul B.Ș. să plătească părții civile suma de 198 lei cu titlu de daune materiale.
A fost obligată inculpata G.T. să plătească părții civile suma de 148,50 lei cu titlu de daune materiale.
S-a constatat că părțile vătămate P.E.D. și B.D.L. - decedată - prin moștenitor B.D.L. nu au formulat pretenții civile în cauză.
în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C.proc.civ. a fost obligat inculpatul B.Ș. la plata sumei de 215 lei și inculpata G.T. la plata sumei de 215 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 134 pronunțată în ședința publică din data de 28 aprilie 2006 de către Tribunalul Mureș în dosar nr. 3478/2005, s-au admis apelurile declarate de apelanții inculpați B.Ș. și G.T. împotriva sentinței penale nr. 386/23.05.2005 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 2570/2004, s-a desființat integral hotărârea apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe, respectiv Judecătoria Reghin.
în rejudecare, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin actul de sesizare, fiecare dintre inculpați a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, una dintre ele fiind infracțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
Potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 (forma vigoare la data săvârșirii faptelor) „ocuparea în întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, înființarea sau mutarea semnelor de hotar și a reperelor de marcare, fără aprobarea primită în condițiile legii, sau refuzul de a elibera terenul astfel ocupat fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Potrivit art. 220 C.pen. (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.”
Prin art. 1 pct. 14 Titlul IV din Legea nr. 247/2005 a fost abrogat art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, iar prin pct. 2 Titlul IX din același act normativ art. 220 alin. (1) C.pen. a fost modificat, în urma modificării, având următorul cuprins: „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.”
Terenul despre care se susține că ar fi fost ocupat fără drept de care inculpați aparține părților vătămate fiind dobândit de către acestea prin reconstituirea dreptului de proprietate.
Potrivit titlului de proprietate nr. 125808/10.12.2002 părților vătămate Ș.D.P., B.D.L. și P.E. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5,13 ha în locul numit „Făgețel” situat pe raza comunei Vătava (parcela 1249/1/1/43/a5), teren cu care au fost puși în posesie în data de 11.11.2002 conform procesului verbal de posesie încheiat cu acea ocazie.
Așa cum rezulta din mențiunile din cuprinsul titlului de proprietate, parcela în discuție are ca vecini: la N -I., la E -B.N. (mama inculpaților), la S -S.P., la V -D.E..
Infracțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 vizează numai terenurile din fondul funciar național, având destinația de terenuri agricole sau forestiere pentru ocuparea cărora este necesară o „aprobare primită în condițiile legii”.
în situația din speță, terenul în discuție nu făcea parte din categoria terenurilor pentru ocuparea cărora se cere „aprobare primită în condițiile legii”, terenurile făcând obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, fiind eliberat titlu de proprietate și fișa de punere în posesie.
S-a apreciat că, după emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie, titularii dreptului de proprietate au la îndemână, pentru apărarea dreptului lor, art. 220 C.pen. și nu norma specială reglementată de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
în aceste condiții, în considerarea celor anterior reținute, instanța de prim grad a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina celor doi inculpați prin actul de sesizare din infracțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 în infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută și pedepsită de art. 220 alin. (1) C.pen.
S-a apreciat că în cauză nu are relevanță abrogarea art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 în condițiile în care încadrarea juridică a faptei dată prin actul de sesizare nu a fost cea corectă.
Abrogarea art. 108 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 ar fi avut relevanță în cauză doar cu condiția menținerii încadrării juridice inițiale a faptei, și ar fi condus, în mod evident la pronunțarea unei soluții de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C.proc.pen., raportat la art. 12 C.pen.
Având în vedere însă, schimbarea încadrării juridice a faptei, precum și modificarea art. 220 prin Legea nr. 274/2005, în cauză devin incidente dispozițiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Observând că art. 220 alin. (1), forma în vigoare la momentul săvârșirii faptei prevedea pedeapsa închisorii de la o lună la 2 ani alternativă cu amendă, iar art. 220 alin. (1) în forma actuală prevede o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, prima instanță a luat în considerare conținutul art. 220 alin. (1) în reglementarea anterioară, acesta constituind „legea mai favorabilă” în speța dedusă judecății.
Cu privire la starea de fapt, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile vătămate sunt proprietarii parcelei de teren 1249/1/1/43/a5 în suprafață de 5,13 ha, parcelă cuprinsă în T.P. nr.125808 din 10.12.2002.
Punerea în posesie a avut loc la data de 11.11.2002 conform procesului verbal întocmit de Comisia locală de fond funciar Vătava.
Cei doi inculpați, care sunt frați, folosesc și ei un teren de 4,42 ha în vecinătatea terenului părții vătămate, teren ce aparținea mamei acestora, B.N. și care se învecinează pe latura de EST cu terenul părților vătămate, așa cum rezultă din cuprinsul titlului de proprietate.
Cu toate că cei doi inculpați cunoșteau că partea vătămată S.P. a fost pusă în posesie cu suprafața menționată, aceștia au considerat că membrii Comisiei de aplicare a fondului funciar nu a restabilit în mod corect delimitările, drept pentru care în cursul lunii iulie 2003, inculpatul B.Ș. a ocupat o suprafață de circa 0,44 ha aparținând părții vătămate, de pe care a cosit și însușit cantitatea de 500 kg fân, iar inculpata G.T. a ocupat suprafața de 0,33 ha de pe care și-a însușit fânul rezultat de două ori respectiv la începutul și sfârșitul lunii iulie 2003.
în cursul urmăririi penale inculpații nu s-au considerat vinovați de faptele pentru care au fost cercetați, apreciind că partea vătămată a fost pusă în posesie în mod abuziv, cu nerespectarea limitelor dintre cele doua parcele învecinate, ale părților civile și ale mamei inculpaților.
în cursul cercetării judecătorești inculpata G.T. a declarat că știa că terenul era al tatălui său fiindcă l-a lucrat atunci când avea 12 ani înainte de colectivizare. Erau pomi pe acel teren, un cireș și meri care se află și în prezent pe teren, livada de pomi fructiferi este în mijlocul terenului comasat de tatăl inculpatei în suprafață totală de 10 hectare. în timp ce era căsătorit tatăl său cu bunica părților vătămate, acesta a cumpărat terenuri pe care le-a comasat rezultând acea suprafață mare de 10 hectare. Când au fost puși în posesie părțile vătămate au intrat cu 40 m în lungime și 154 m lățime. După Revoluție în 1990, 1991 și 192 inculpata, frații săi și mama lor au folosit toată această suprafață de teren iar în anul 1993 s-a tras acea brazdă de teren de către părțile civile.
A mai declarat inculpata că nu a știut că părțile civile au titlu de proprietate.
Fânul din anii 2003 și 2004 este cosit și adunat în căpițe pe teren și este tot acolo. Pomii delimitează terenul luat a doua oară de CAP în 1962 iar inculpații au făcut cerere pentru terenul care se află până în pomi, părților civile li s-a restituit teren și din terenul cerut de inculpați deși trebuia să li se restituie numai până la marginea livezii. în anul 2003 au cosit fân de pe suprafața de 2,80 hectare.
Inculpatul B.Ș. a declarat că nu-și mai menține declarațiile date anterior și că nu se consideră vinovat pentru că terenul de 0,33 hectare este al inculpaților și că știa de la vârsta de 9 ani când i-a spus tatăl său că terenul este al lor.
în timpul colectivizării și până la retrocedare terenul era folosit de alți săteni. Un singur an a folosit acel teren în anul 2004, fân care este acolo pe loc, neridicat.
Partea vătămată Ș.D.P. a declarat că a văzut în anul 2003 că inculpații au intrat abuziv pe terenul pe care aceasta și celelalte părți vătămate au titlu de punere în posesie, iar inculpații au plătit cosași care să intre pe teren și să cosească iarba.
A arătat că au intrat pe teren la 10 ani după ce ei au fost puși în posesie. în anul 2003 i-a surprins pe inculpați lucrând pământul, a făcut o plângere la poliție a doua zi, iar poliția din Vătava a făcut o cercetare. Iarba cosită în 2003 au lăsat-o acolo și a putrezit, au promis că nu mai intră pe teren însă în anul 2004 din nou inculpații au intrat pe teren și au cosit iarba.
Partea vătămată B.D.L. a adăugat pe lângă cele spuse de fratele său Ș.D.P. că terenul respectiv este dat în arendă lui N.P. și N.I. care îl foloseau, iar inculpații nu le-au mai permis arendașilor să folosească acest teren. Arendașii foloseau terenul doar pentru ei din anul 1990 și nu au închiriat terenul altor persoane. Arendașii au anunțat părțile vătămate că inculpații au intrat pe teren.
Martorul N.I. a declarat că a lucrat (cosit) pământul luat în arendă de la Ș.P.D., de 10-12 ani, până în anul 2003 când inculpata G.T. a spus să nu-l mai lucreze că este pământul ei, astfel că l-a anunțat pe Ș.P.D. că inculpata nu i-a dat voie să mai lucreze pământul. Prin urmare, părțile vătămate au venit la fața locului și au vorbit cu inculpata G.T., martorul nefiind de față.
Martorul a apreciat că de pe acel teren, a recoltat 3-4 mii kg fân anual (fân și otavă). Chiar și după ce nu i-au mai lăsat inculpații să lucreze, fructele le-a cules tot el de față fiind partea vătămată Ș.P.D.
Cu fânul strâns în căpițe din anul 2003 nu știe ce s-a întâmplat. I-a văzut pe inculpați ducând fân dar nu știe de unde provenea acesta pentru că ei mai au terenuri în zonă. Când martorul a mers să cosească iarba în anul 2003, iar inculpata i-a spus că terenul este al acesteia, nu era iarba cosită, iarba era în picioare. Ulterior când a mers să culeagă fructele din livadă, iarba era cosită și strânsă în căpițe. După ce l-a anunțat pe Ș.P.D. de acest lucru, s-au întors împreună cu acesta pe teren și au constat că pe o porțiune fânul era cosit și aflat pe jos în brazde. Nu a participat atunci când a avut loc vreo delimitare a terenurilor inculpaților și a părților vătămate. Doar partea vătămată Ș.P.D. i-a arătat în urmă cu 10-12 ani terenul de pe care urma să cosească iarba și tot în acest timp nu a avut probleme cu alte persoane (cu inculpații). Nu știe cine a lucrat terenul înainte de 1992.
Martorul B.I. nu a mai dorit să dea declarație.
Martora T.F. a declarat că, cunoaște părțile din prezenta cauză fiind consăteni cu ea. A arătat că atât inculpații cât și părțile vătămate dețin în proprietate terenuri în zona numită „Făgețel” din Vătava. Terenurile inculpaților se învecinează cu cele ale părților vătămate. Din auzite știa că inculpata G.T. ar fi lucrat o parte din terenul părții vătămate pentru că nu cunoștea delimitarea exactă a terenului. Știa că iarba cosită a fost adunată, ridicată în căpițe, dar nu a fost dusă de pe teren. A precizat faptul că ambii inculpați au lucrat terenul și în prezent în trei locuri sunt trei căpițe de fân în stare foarte degradată, fiind vorba de fânul recoltat în perioada 2003-2004. Tot din discuții a înțeles că și părțile vătămate au lucrat o parte din terenul inculpaților.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, terenul părților vătămate se învecinează cu alte terenuri aparținând inculpaților (mai precis mamei acestora, B.N.) pe care aceștia le ocupă și cultivă. în mod constant, în toate fazele procesuale, inculpații au susținut că punerea în posesie a părților vătămate cu terenul în discuție a fost făcută cu nerespectarea hotarului dinspre terenul mamei lor iar o parte din teren, cea de pe care au cosit fânul în anul 2003 le aparține în realitate lor.
Din probele administrate în cauză a reieșit că nici terenul părților vătămate, nici terenul învecinat nu sunt îngrădite sau delimitate prin limite vizibile.
Din procesele verbale încheiate la fața locului la 18.07.2003 și 14.08.2003 a reieșit că hotarul dintre cele două terenuri l-ar constitui un gard de lemn evidențiat pe schițele aflate la dosarul de urmărire penală.
Conform susținerilor inculpatei G.T. reținute în cuprinsul procesului verbal, acest gard nu respectă „hatul vechi dintre cele două terenuri”.
în declarația dată în faza de urmărire penală inculpatul B.S. a arătat și el că „în anul 1994, când au fost stabilite haturile dintre gospodăria mea și a lui S.P.D., noi nu am fost de față, fapt pentru care acestea nu au fost stabilite în mod corect.” A mai susținut inculpatul: „eu știu că hatul dintre terenurile noastre este linia de pomi fructiferi, nu gardul de lemn”.
Ambii inculpați în declarațiile date atât în faza de urmărire penală cât și în primul ciclu procesual și în apel au recunoscut că au cosit în anul 2003 fânul de pe terenul părților vătămate, dar că nu l-ar fi ridicat de pe teren.
Aceste declarații s-au coroborat cu cele ale părții vătămate S.D.P. care în rejudecare a declarat că „iarba cosită în 2003 au lăsat-o acolo și a putrezit.”
în ce privește infracțiunea de furt reținută în sarcina inculpaților aceasta se referea tocmai la „sustragerea fânului de pe terenul părților vătămate”.
Cu privire la suprafața de teren de pe care inculpații au cosit fân, din analiza schițelor întocmite cu ocazia cercetării la fața locului din faza de urmărire penală, prima instanță a reținut că este reprezentată de fâșia de teren dintre gardul evidențiat pe plan (care conform părților vătămate ar reprezenta limita dintre proprietăți) și linia de pomi fructiferi (care ar fi limita dintre proprietăți conform susținerilor inculpaților.)
La rândul său martorul T.D. audiat în apel a arătat că suprafața de teren de aproximativ 2-3 ha cunoscută sub numele de „la B.” a fost lucrată de tatăl inculpaților.
Martorul B.I. a declarat în apel că suprafața cosită de inculpați se găsește pe locul numit „Făgețel” - loc pe care se află și în prezenta casă părintească în care locuiește fratele său, inculpatul B.S.
în rejudecare s-au administrat probe în completarea celor deja administrate în cauză, din care instanța de fond a reținut demersurile întreprinse de inculpata G.T. pentru clarificarea situației juridice a terenului în litigiu.
Toate acțiunile întreprinse de inculpați asupra terenurilor părților vătămate au pornit de la premisa că acele terenuri le aparțin, că linia de graniță dintre imobile nu este cea pretinsă de părțile vătămate, iar punerea efectivă în posesie a acestora s-a făcut cu nerespectarea vechilor limite de hotar ceea ce a dus la ocuparea unei suprafețe din terenul ce aparține familiei inculpaților.
Astfel, în toate acțiunile întreprinse, inculpații au acționat cu convingerea ca terenul în discuție le aparține.
S-a apreciat că litigiul dintre părți nu este de natură penală ci de natură exclusiv civilă ce poate fi soluționat pe calea unei acțiuni în grănițuire dublată eventual de o acțiune în revendicare pentru a se stabili întinderea reală și limitele dintre cele două terenuri.
în susținerea acestei concluzii, s-a reținut ca argument suplimentar și una din afirmațiile inculpatei din cuprinsul declarației date de aceasta în data de 04.04.2007 în care arată că în anul 2003, cu ocazia cercetării la fața locului efectuată s-a măsurat dosar terenul cosit de inculpați, nu ambele terenuri învecinate, în condițiile în care terenul părților vătămate are o suprafață de peste 5 ha, iar terenul cosit avea aprox.77 de ari.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și părțile civile Ș.P.D., P.E.D. și B.D.L.
în motivarea căii de atac declarate, parchetul a arătat că sentința penală pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, sub aspectul modului de soluționare a acțiunii penale exercitate împotriva inculpaților B.Ș. și G.T. a considerat că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că litigiul dintre părți nu este de natură penală ci de natură exclusiv civilă ce poate fi soluționat pe calea unei acțiuni în grănițuire dublată eventual de o acțiune în revendicare pentru a se stabili întinderea reală și limitele dintre cele două terenuri. S-a mai arătat că toate acțiunile întreprinse de inculpați asupra terenurilor părților vătămate au pornit de la premiza că acele terenuri le aparțin, că linia de grănițuire dintre imobile nu este cea pretinsă de părțile vătămate, iar punerea efectivă în posesie a acestora s-a făcut cu nerespectarea vechilor limite de hotar ceea ce a dus la ocuparea unei suprafețe din terenul ce aparține familiei inculpaților.
în motivarea apelurilor declarate, părțile civile au arătat că apelul vizează atât modul de soluționare a laturii penale, cât și modul de soluționare a laturii civile, deoarece a fost admisă doar în parte acțiunea civilă și doar în privința părții civile Ș.P.D., solicitând totodată, condamnarea celor doi inculpați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburare de posesie și furt.
Prin decizia penală nr. 299/A/24.11.2010 Tribunalul Mureș a dispus următoarele:
în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, împotriva sentinței penale nr. 389/11.11.2009, pronunțată de Judecătoria Reghin, și, în consecință:
A desființat parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:
în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b)1 C.proc.pen. i-a achitat pe inculpații: B.Ș., G.T., de sub învinuirea comiterii infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art. 220 alin. (1) C.pen., în cazul inculpatului și cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen.
în baza art. 181 alin. (3) C.pen., raportat la art. 91 lit. c) C.pen., a aplicat fiecărui inculpat sancțiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 lei.
A menținut restul dispozițiilor din sentința penală apelată.
în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-părți civile Ș.P.D., prin moștenitori Ș.C.D. și P.A.O., P.E.D. și B.D.L.
în baza art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare parțiale avansate de stat în apel, în sumă de 330 lei, au rămas în sarcina statului.
în baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen., au fost obligați fiecare apelant-parte civilă P.E.D. și B.D.L. să plătească în favoarea statului suma de câte 110 lei, iar pe moștenitorii Ș.C.D. și P.A.O. să plătească în favoarea statului câte 55 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale din apel.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Mureș a avut în vedere următoarele:
Potrivit materialului probator administrat părțile vătămate sunt proprietarii parcelei de teren situată, în zona denumită „Făgețel” în tarlaua nr. 14, având numărul topografic 1.249/1/1/43/a, în suprafață de 5,13 ha, parcelă de teren cuprinsă în titlul de proprietate nr. 125.808/10.12.2002 și potrivit procesului verbal întocmit de Comisia locală de fond funciar Vătava, punerea în posesie a avut loc la data de 11.11.2002.
Cei doi inculpați, care sunt frați, folosesc la rândul lor un teren în suprafață de 4,42 ha, în vecinătatea terenului părților vătămate.
Inculpații au considerat că membrii Comisiei de aplicare a legii fondului funciar nu au restabilit în mod corect delimitările motiv pentru care, în cursul lunii iulie 2003 inculpatul B.Ș. a ocupat o suprafață de teren de aproximativ 0,44 ha, aparținând părților vătămate de pe care a cosit fânul rezultat, iar inculpata G.T. a ocupat suprafața de 0,33 ha de pe care a cosit fânul rezultat, de două ori, respectiv la începutul și sfârșitul lunii iulie 2003.
Fânul cosit nu a fost ridicat de pe cele două parcele, acesta s-a degradat datorită condițiilor meteorologice.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea agricultură de pe o suprafață de 0,44 ha teren, în condițiile anului 2003 s-a putut recolta o cantitate de 990 kg de fân, în valoare de 198 lei, iar de pe o suprafață de 0,33 ha de teren se putea obține o cantitate de 742,5 kg de fân în valoare de 148,5 lei.
Așadar, coroborând materialul probator administrat, considerăm că din conținutul acestuia rezultă fără putință de tăgadă faptul că cei doi inculpați se fac vinovați de comiterea faptei penale - respectiv tulburare de posesie - în modalitatea descrisă în actul de inculpare și constând în ocuparea terenului în suprafață de 0,44 ha, de către inculpatul B.Ș. și respectiv ocuparea unei suprafețe de teren de 0,33 ha, de către acuzata G.T., în cursul anului 2003, suprafețe de teren care sunt cuprinse în titlul de proprietate nr. 125.808/10.12.2002, eliberat pe numele părților vătămate.
în aprecierea noastră, fapta inculpaților nu este caracterizată de gradul de pericol social necesar pentru a fi calificată drept infracțiune, ținând cont de următoarele aspecte:
în conformitate cu prevederile art. 181C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
în alin. (2) al aceluiași articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
în ceea ce privește fapta săvârșită de inculpați, în cazul fiecăruia, Tribunalul Mureș a considerat că acestei fapte îi lipsește gradul de pericol social specific unei infracțiuni.
Pentru a face o asemenea apreciere, în primul rând s-a pornit de la împrejurările concrete în care s-a desfășurat ilicitul penal, respectiv în condițiile în care între părțile implicate există o ușoară stare conflictuală, fiecare dintre ele având reprezentarea că terenul din litigiu îi aparține.
în al doilea rând, s-a considerat că urmarea socialmente periculoasă produsă este relativ mică.
Ținând cont de particularitățile specifice ale prezentei spețe, raportat la circumstanțele reale ale cauzei, precum și la circumstanțele personale ale inculpaților, s-a considerat că reeducarea acuzaților este posibilă prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, o pedeapsă privativă de libertate, chiar și în modalitatea de executare a suspendării condiționate sau sub supraveghere, părând exagerată și în dezacord cu scopul legii penale.
în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat, descrisă în actul de sesizare în sarcina celor doi inculpați, aspectele pe care le-a reținut instanța de prim grad și soluția asupra căreia s-a oprit, constând în achitarea celor doi inculpați, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii analizate, lipsind latura obiectivă, în opinia instanței de apel sunt corecte, în condițiile în care fânul cosit nu a fost ridicat de pe cele două parcele, acesta rămânând acolo și degradându-se din cauza condițiilor meteorologice.
Referitor la dispozițiile privitoare la latura civilă a cauzei, tribunalul a observat că instanța de prim grad i-a obligat pe cei doi inculpați să plătească părții civile Ș.P.D., sumele de bani care reprezintă contravaloarea fânului cosit, iar această dispoziție este în acord cu probatoriul administrat în acest sens, în condițiile în care doar această persoană a solicitat, în mod expres și în cuantum determinat repararea prejudiciului cauzat.
în lumina celor analizate și constatate, tribunalul a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei penale descris mai sus atât pe latură civilă cât și pe latură penală.
împotriva acestei hotărâri în termenul legal prevăzut de art. 3853 alin. (1) C.proc.pen. au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpata G.I. și B.Ș.
în motivarea recursului, parchetul solicită casarea deciziei atacate și a sentinței judecătoriei, iar în rejudecare condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, întrucât inculpații în cursul anului 2003 au ocupat o suprafață de teren aparținând părții vătămate și cu această ocazie au cosit și și-au însușit pe nedrept fânul rezultat.
Inculpații nu și-au motivat recursul, astfel că instanța va avea în vedere doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare de către instanță din oficiu.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C.proc.pen., Curtea apreciază că recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
în privința recursului parchetului, referitor la infracțiunea de furt calificat, reținută în sarcina celor doi inculpați, din probele administrate în cauză, rezultă fără echivoc că lipsește latura obiectivă a infracțiunii de furt calificat, respectiv luarea unui bun din posesia altuia, întrucât după ce fânul a fost cosit, acesta nu a fost sustras, ci a fost lăsat pe teren, care în timp s-a degradat, astfel că în cauză nu a existat o deposedare, în sensul prevăzut de lege, și prin urmare, soluția de achitare pentru această infracțiune dispusă de instanța de fond și menținută în apel este legală și temeinică.
în privința infracțiunii de tulburare de posesie, Curtea apreciază că soluția la care s-a oprit instanța de apel este de asemenea legală și temeinică, fapta inculpaților nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât atât inculpatul cât și părțile vătămate au avut reprezentarea că terenul în litigiu le aparține, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 181C.pen., iar sancțiunea administrativă aplicată celor doi inculpați corespunde faptei comise.
în privința recursurilor declarate de inculpați, Curtea constată că acesta nu au fost motivate în termenul legal așa cum prevăd dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C.proc.pen., astfel că instanța va analiza cauza doar prin prisma dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C.proc.pen.
Astfel, având în vedere că nici unul din cazurile prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 și 20 C.proc.pen., care pot fi luate în considerare de instanță din oficiu, nu sunt incidente în cauză, pentru că s-au respectat toate dispozițiile legale privind competența, compunerea și sesizarea instanței, publicitatea ședinței, participarea procurorului, dreptul la apărare, faptele sunt prevăzute de legea penală, individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică.
