Furt calificat. Tentativă. Schimbarea încadrării juridice a faptei
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a deschide geanta părţii vătămate şi de a introduce mâna în geantă, fără a putea sustrage ceva, ca urmare a sesizării părţii vătămate, constituie tentativă de furt calificat, şi nu infracţiune consumată.
(Decizia nr. 1094 din 16 august 2001 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 152 din 30.01.2001, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, în infracţiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, şi l-a condamnat pe inculpatul S.M.P. la 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 20 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 şi art. 37 lit. a) din Codul penal.
Prima instanţă a reţinut că, la data de 15.07.2000, inculpatul, însoţit de o persoană de sex feminin (a cărei identitate nu a putut fi stabilită), a intrat în incinta Farmaciei "M.", situată în zona Piaţa H. Boteanu, cu intenţia de a cumpăra un plasture.
în incinta farmaciei se aflau farmacista (martora I.M.) şi o clientă (partea vătămată I.A.I.). Aşezându-se după partea vătămată, care era la rând, inculpatul a reuşit să-i deschidă geanta şi să introducă mâna în interiorul genţii, fără a putea să sustragă nimic, întrucât partea vătămată s-a sesizat şi a acţionat prompt.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de furt, în cea de tentativă la furt.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- greşita schimbare a încadrării juridice;
- greşita individualizare a pedepsei;
- nu s-a făcut aplicarea art. 80 şi 88 din Codul penal.
Prin Decizia penală nr. 770 din 21.05.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 152 din 30.01.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, a desfiintatîn parte sentinta şi, rejudecând în fond, a dedus prevenţia de la 16.07.2000 la'19.07.2000 şi de la 15.07.2000 la 14.02.2001. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- greşita încadrare juridică a faptei;
- greşita individualizare a pedepsei;
- greşita aplicare a dispoziţiilor art. 88 din Codul penal.
în recursul său, parchetul invocă motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 şi pct. 171 din Codul de procedură penală.
Din analiza cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
în mod corect s-a reţinut că fapta de furt comisă de inculpat nu s-a consumat, ea rămânând în faza tentativei.
La dosar nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar fi sustras din geanta părţii vătămate suma de 6.000 lei.
Partea vătămată a sesizat momentul în care inculpatul a deschis geanta, datorită zgomotului făcut de încuietoare, aşa încât acesta nu a mai avut timpul material necesar de a mai acţiona.
Deşi atât partea vătămată, cât şi martora susţin că inculpatul a sustras suma de 6.000 lei, aceste declaraţii nu pot forma convingerea instanţei că inculpatul a reuşit să sustragă vreo sumă de bani din geanta părţii vătămate.
De altfel, la percheziţia corporală asupra inculpatului, s-a constatat că acesta avea asupra sa o anumită sumă de bani, fără a se putea stabili cu certitudine dacă suma de 6.000 lei în bancnote de 1.000 lei îi aparţinea lui sau părţii vătămate, fiind o relativă contradicţie între declaraţiile părţii vătămate şi rezultatul percheziţiei, privitor la valoarea bancnotelor care compun suma de 6.000 lei.
Faţă de circumstanţele reale şi personale, Curtea a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de textul incriminator, fără reţinerea circumstanţelor atenuante, numai în acest mod putând fi asigurată finalitatea prevăzută de art. 52 din Codul penal.
Cu privire la deducerea arestului preventiv, Curtea a reţinut că inculpatul a fost pus în libertate la data de 14.02.2001, aşa încât urmează a se deduce din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 15 iulie 2000 la 14 februarie 2001.
Ca urmare, Curtea a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a casat parţial ambele hotărâri şi, rejudecând cauza pe fond, în baza art. 20 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
în baza art. 88 din Codul penal, a dedus prevenţia inculpatului de la 15.07.2000 la 14.02.2001.
A înlăturat aplicarea art. 74 - 76 din Codul penal.
