Furt calificat. Unitate naturală de infracţiune
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului care, în aceeaşi împrejurare, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, a sustras prin efracţie bunuri din două autoturisme aflate în acelaşi loc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în forma unităţii naturale, şi nu ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
(Decizia nr. 2152 din 4 noiembrie 2002 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1991 din 30.08.2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost condamnat inculpatul R.B. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal şi art. 37 lit. a) din Codul penal.
în baza art. 61 din Codul penal s-a revocat beneficiul liberării condiţionate şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 155 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni, deci va executa 5 ani şi 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 08.03.2002 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate T.l. şi G.B. nu s-au constituit părţi civile în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
A fost obligat inculpatul la 2.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în noaptea de 07/08.05.2002, în timp ce inculpatul M.C.R. asigura paza, inculpatul R.B. a pătruns prin efracţie în două autoturisme parcate pe stradă şi a sustras câte un casetofon.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.B., solicitând reducerea pedepsei, apel ce a fost respins prin Decizia penală nr. 1631 din 07.10.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.
Inculpatul R.B. a declarat recurs împotriva acestor hotărâri, criticându-le, printre altele, şi sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, nefiind o infracţiune în formă continuată, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală.
Examinând hotărârile în raport de critica formulată, Curtea constată că recursul este fondat.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul prin forţarea portierelor a spart două autoturisme în acelaşi timp, aflate în aceeaşi parcare, şi a sustras bunuri, fapta lui constituind infracţiunea de furt în formă continuată, încadrare menţinută şi de tribunal.
Faţă de situaţia de fapt expusă, se apreciază că încadrarea juridică este greşită, în opinia Curţii, fiind un caz tipic de infracţiune simplă în forma unităţii naturale colective, incompatibilă cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Infracţiunea continuată este alcătuită dintr-o pluralitate de acţiuni - adică de procese execuţionale distincte - care, fiecare în parte, prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Este vorba de acţiuni (inacţiuni) care - aşa cum se arată expres în art. 41 alin. 2 din Codul penal - sunt săvârşite la diferite intervale de timp. Elementul material al infracţiunii continuate se caracterizează, aşadar, nu numai prin pluralitatea şi omogenitatea juridică a acţiunilor (inacţiunilor) componente, dar şi prin discontinuitatea acestora.
Cu alte cuvinte infracţiunea continuată este alcătuită dintr-o multitudine de procese execuţionale, fiecare cu semnificaţie penală proprie, separate în timp şi unificate datorită factorului subiectiv care le este comun.
Unitatea naturală de infracţiune se caracterizează, sub aspectul elementului obiectiv, prin aceea că, în realizarea unei singure acţiuni, adică în cadrul unui proces execuţional unic, se comit în mod repetat, dar neîntrerupt, desigur în baza unei rezoluţii infracţionale unice, o pluralitate de acte materiale similare, care prezintă, fiecare în parte, trăsăturile elementului material al infracţiunii săvârşite.
Raportând aceste caracteristici ale celor două forme de unitate infracţională în discuţie - infracţiunea continuată şi unitatea naturală - la situaţia în speţă, caracterizată prin săvârşirea fără discontinuităţi, fără pauză a două acte materiale de sustragere, în realizarea unei singure infracţiuni de furt, este evident că în cauză ne aflăm în faţa unei infracţiuni simple în forma unităţii naturale colective şi că nu era cazul a se face şi aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Având în vedere acestea, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, va admite recursul inculpatului, va casa în totalitate decizia şi în parte sentinţa şi în fond va descontopi pedeapsa, după care în baza art. 334 din Codul de procedură penală va schimba încadrarea juridică în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 41 alin. 2 din Codul penal şi în baza noii încadrări - art. 208, 209 alin. 1 lit. a), e), g) şi i) din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal - va aplica inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare.
